118,155 matches
-
și numărul foarte mare de avorturi care s-au făcut și se fac în România. Ca o consecință a legalizării avortului la noi în țară (26 decembrie 1989) este faptul că România a ajuns pe primul loc în Europa în ceea ce privește practica avorturilor. În acest sens, în anul 1996, judecătoarea Viorica Costiniu, președinte al Asociației Magistraților din București, menționa că lipsa oricăror limitări și restricții (în privința întreruperii sarcinii - n.n.) au făcut ca România să dețină tristul record al celui mai mare număr
Avortul – rana de moarte a iubirii. In: Theologos by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/118_a_180]
-
și dragostei celor din jur. Ceea ce ar putea să o ajute este sprijinul afectiv și rugăciunile comunității din care face parte. Tăcerea și inactivitatea celor din jur nu ar reprezenta decât o modalitate de aprobare tacită a unor legi și practici imorale care amenință viabilitatea societății. Vindecarea reală a acestei femei nu poate apărea decât în urma unei căințe adânci și de durată, iar semnul iertării ei de către Dumnezeu este tocmai ura față de acest păcat. oamenii trebuie să înțeleagă că, avortul, sterilizarea
Avortul – rana de moarte a iubirii. In: Theologos by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/118_a_180]
-
vedere și insuficiența renală, ca și cauză majoră de creștere a valorii tensionale. OBIECTIVUL STUDIULUI Evaluarea prevalenței HTA secundară în rândul pacienților internați în Spitalul Universitar de Urgență Elias București cu scopul de a aprecia comparativ prevalența HTA secundară în practica medicală din România și datele din literatură. MATERIAL ȘI METODĂ Studiul efectuat este retrospectiv pe un lot de 2156 de pacienți cu hipertensiune arterială internați în perioada 01.01.22-31.12.11 în Spitalul Universitar de Urgență Elias București, fără
Revista Spitalului Elias by ANDREI ROŞU, ALEXANDRA NICORESCU, CARMEN-GABRIELA BARBU () [Corola-journal/Science/92050_a_92545]
-
ajungând la concluzia că originea colindelor, a cântecelor rituale și a celor ce însoțesc diferitele obiceiuri practicate de popor” trebuie căutată în „muzica orgiastică din cultul lui Dionisos și al lui Bachus, muzica Saturnaliilor, a Brumaliilor și a Rozaliilor, a practicilor magice”<footnote Ciobanu, Gheorghe - George Breazul și folcloristica muzicală românească, Cu prilejul centenarului nașterii sale; în: Revista de Folclor, București, tom 32, nr. 3, 1987, pp. 227 - 228; footnote> . - Pentru istoria muzicii românești a realizat o prezentare cronologică a înfăptuirilor
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
o durere de dinți a... sufletului". Ion Ianoși a privit execuția lui Nicolae Ceaușescu ca pe o izbăvire. Este limpede însă că pentru el idealurile stângii au rămas intacte, chiar dacă în ochii celor mai mulți au fost compromise de punerea lor în practică de către oameni precum Stalin, Dej sau Ceaușescu. De aceea, ultima lui spovedanie este cea a unui învins: ,ŤOmul de stângať a îmbătrânit și așteptările i-au secat. E marginalizat, dacă nu și hulit. Nu mai află în jurul său altruism, solidaritate
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
Rodica Zafiu Punctuația pare a fi devenit una dintre cele mai nesigure zone ale utilizării limbii române standard: un domeniu în care diferențele dintre practicile individuale sînt evidente, norma nu e cunoscută sau nu e respectată, incertitudinile unor utilizatori ai scrisului sînt din ce în ce mai mari. Pentru haosul punctuației românești actuale - mult mai mare, de fapt, decît cel ortografic sau al variațiilor morfologice, atît de discutate în
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
unor instrumente actualizate și foarte detaliate (ghiduri și tratate), neglijarea punctuației în învățămînt, răspîndirea - în Internet, în mesajele telefonice - a scrisului rapid, neglijent, care simplifică punctuația, renunțînd aproape total la o serie de semne; în fine, chiar și influența engleză: practica de a citi texte într-o limbă care are unele reguli net diferite (și al cărei prestigiu este foarte mare) relativizează normele, lăsîndu-le multora libertatea să amestece codurile sau să renunțe la orice regulă. Pe lîngă toate acestea, fragilitatea punctuației
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
prin uz, în parte prin cărțile de gramatică (în care punctuația ocupa adesea un loc destul de redus), în bună măsură prin îndreptarele practice și manualele școlare din ultimii 150 de ani. Ar fi util să confruntăm toate aceste surse cu practicile lingvistice din diferite perioade. Citim de obicei textele mai vechi în ediții moderne, fără să ne gîndim prea mult la faptul că punctuația lor este actualizată, modificată conform normelor în curs. În cele mai vechi gramatici românești terminologia lingvistică e
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
care n-o pot face decît cei cu o cultură mai întinsă" (p. 22). În momentul de față, modelul romanic al punctuației interferează din nou cu cel germanic, regulile formulate în gramaticile și manualele din ultimele decenii fiind încălcate de practici oscilante și aproximative.
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
însuși s-au schimbat. Timpurile eroice se sfîrșiseră, credința în zei se clătina, iar lumea veche, scăpată de sub controlul divinității, supusă altor stăpîni, își pierdea coerența și consistența, se pervertea. Vechiul ritual al sacrificiului cu semnificații sacre se transforma în practica gratuită și cotidiană a uciderii întreprinse de ființe umane degradate precum noii tovarăși de călătorie ai lui Odiseu, pirații din Lisias, Medes și Poliantes, care le măcelăresc pe Circe pe sirene, însîngerînd marea cu trupurile lor sfîrtecate. Firul roșu devine
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
la alt nivel tema violenței. Fiul lui Odiseu apare ca o făptură monstruoasă, din punct de vedere fizic și moral. El nu este numai uzurpatorul și defăimătorul ascuns sub falsul nume de Ulise, ci și tiranul paranoic care pune în practică lecția de cruzime și barbarie dată de zeii înșiși sau propagată de aezi în relatările lor despre figuri mitice și eroice ca Prometeu, Sisif, Dafne, Faeton, Icar, Belerofonte etc. Își măcelărește supușii, comandă torturi diabolice inspirate de miturile antice cunoscute
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
modă literară. Scriitori mai fragezi sau mai copți își rememorează cu voioșie - Ad usum Delphini - emoția primirii cravatei roșii, campaniile de colectare a sticlelor și borcanelor, țigările fumate în toaleta de la liceu sau frumoasele idile începute în tabloul bucolic al practicii agricole. Un amestec straniu de frenezie și absurd, de umor și întunecime, de bășcălie și teamă, în care - chiar și nouă, cei care am prins acei ani - ne este tot mai greu să ne situăm, să înțelegem logica existenței pe
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
mai de jos nu știu nici măcar să fure. Votați-i pe cei care merită. Ei vor fura, neapărat, dar o vor face cu prestanță, cu eleganță, cu fler, discreție, stil, clasă, îndemânare de magician, la perfecție, cu veche și reputată practică și de așa manieră, încât să zmulgă admirația unei Justiții în deficit de siestă, ce scapă vicii de formă precum veteranii gastritelor, vânturi. Dacă-i celebrăm pe artiștii de geniu, pe marii născocitori de tipar și praf de pușcă, pe
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
reprezentativă în acest sens o oferă cercetătoarea franceză Béatrice Ramaut-Chevassus în cartea intitulată “Musique et postmodernité” (Presses Universitaires de France, seria “Que sais-je?”, 1998), ideile acestei liste, formulate că titluri de subcapitole, reprezentând două grupaje de precepte extrinseci gândirii și practicilor musicale: (1) sfârșitul avangardei (pag. 8), sfârșitul istoriei (pag. 9) și sfârșitul metanarațiunilor (pag. 10) și (2) o nouă atitudine față de trecut (pag. 11), un gust pentru eclectism (pag. 13) și o cerere pentru comunicabilitate (pag. 15). Monografia se prezintă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
N. NEHRING, Popular Music, Gender and Postmodernism, Austin, University of Texas Press, 1997; S. SIM (s. la dir. de), The Routledge Critical Dictionary of Postmodern Thought, New York, Routledge, 1998. footnote>. În acest sens, este vorba despre o "specie" particulară a practicilor muzicale contemporane care răspund și corespund acelui set de însușiri și valori pe care le determină, așa cum a rostit-o în studiul său Lyotard, focalizându-se pe mutația în domeniul cunoașterii suportată de către societățile postindustriale<footnote Jean-François Lyotard, The Postmodern
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul cumulative al gândirii și practicilor musicale ale celei de a treia avangardă. Deși “plajă” cronologică a lucrărilor musicale este ceva mai extinsă - aproximativ între mijlocul anilor ’60 și începutul anilor ’70, este de remarcat această precipitare a cantității de lucrări representative înspre “epicentrul” care este
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem observa și un process de acumulare în planul gândirii teoretice despre musica, literatura, arhitectura și filosofie care se structurează că o succesiune convergență (și, implicit, de emergentă a noului mod de a conceptualiza natură transformării) de titluri reprezentative
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă „neconvertiți” la postmodernism că Olivier Messiaen, Pierre Boulez, John Cage, Dimitri Șostakovici, Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură în general
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
atunci imaginea "traiectoriei" istorice-stilistice între clasicismul vienez și contemporaneitate se structurează că o continuă creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica și, drept consecință, o autentică "inflație identitara" a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al artei de către filosoful și criticul de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
exemple servesc neo-tradiționalismul și, într-o oarecare, măsura minimalismul. 5. Postmodernitatea decăzuta: aceasta ar putea reprezenta expresia stării amorfe, a proximității față de starea de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
postmodernismul muzical, divergență de opinii, conflictul interpretărilor și preponderenta paradoxului într-un context definibil că unul de-doxificator, deoarece fenomenul unei meta-referențialități, generalizată în imaginea unei intertextualități globalizante, amplifica exponențial complexitatea și, în același timp, insolitul situației nu atât în cazul practicilor componistice, cât în ceea ce privește încadrarea acestora în imaginea unei istorii liniare, "metonimice" și progresiste a muzicii contemporane. Ideea conform căreia nu toată muzică practicată în postmodernitate se prezintă drept una postmodernă se impune sub forma unei probleme deschise, departe de a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
claritate, imagine în care fiecare fenomen și-ar ocupă locul care i s-ar cuveni. 3. Ambiguitatea ca instrument euristic în inventarea unei postmodernități accesibile Traiectoria ideatica parcursă în paginile precedente determina o deplasare a privirii de la încercarea sistematizării tuturor practicilor muzicale existente în perioada intitulată postmodernitate (cu un început emergent în anii '60 ai secolului XX) înspre identificarea unor practici muzicale explicit postmoderne, care într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]