1,376 matches
-
examen critic al limbajului, un efort de a identifica ceea ce distinge propozițiile cu sens, propozițiile care pot aduce o contribuție la cunoașterea realității, de alte propoziții cum sunt principiile marilor sisteme filozofice ale trecutului. Acum Wittgenstein constată că multe din presupozițiile pe care le asumase în acest examen critic sunt greșite. Nu se poate spune nimic despre limbaj și gândire în genere. Există o varietate de limbaje corelate cu o varietate de activități proprii diferitelor comunități omenești. Și tocmai corelațiile dintre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și a le prezenta într-un mod cât de cât accesibil pentru studenții obișnuiți. Iar aceștia nu aveau cum să cunoască multe lucruri despre care Wittgenstein nu vorbea: situația discuției filozofice în problema abordată, pozițiile mai vechi ale lui Wittgenstein, presupozițiile de la care pornea în noile sale cercetări. Mulți erau, fără îndoială, impresionați de personalitatea profesorului, de caracterul neobișnuit al interogațiilor, de stilul cu totul aparte al gândirii sale, fără să-l poată totuși urmări bine. O presupunere confirmată și de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
din perspectiva interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“, găsim într-un text al lui Richard Rorty. Axa de susținere a Tractatus-ului, afirmă Rorty, este distincția dintre realități accesibile cunoașterii sensibile și acele entități suprasensibile de care se interesează logica. Regăsim aici presupoziția de bază a metafizicii occidentale, postularea a două niveluri ale existenței: cea a esențelor pure și cea a faptelor accesibile experienței. „Obiectele logice ale lui Russell, categoriile lui Kant și ideile lui Platon trebuie să facă cognoscibilă și descriptibilă o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
argumentativ, el nu ar fi acceptat propunerea de a pregăti, în colaborare cu Waismann, o carte cu titlul Logică, limbaj, filozofie. Renunțarea la acest proiect, după 1932, mi se pare un indiciu, între multe altele, al desprinderii sale de acele presupoziții care i-au susținut și orientat până atunci gândirea. Desprinderea s-a realizat treptat. În acest sens, mi se pare îndreptățit să se vorbească de o fază de tranziție în dezvoltarea ideilor lui Wittgenstein. Vorbind de „o tranziție“ nu am
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limbajului numesc obiecte - propozițiile sunt legături între asemenea nume. - În această imagine a limbajului, noi găsim rădăcina ideii: Fiecare cuvânt are o semnificație. Această semnificație este corelată cu cuvântul. Ea este obiectul pentru care stă cuvântul.“ Să examinăm, mai întâi, presupoziția că semnificația unei structuri mai complexe a limbajului este dată de semnificația părților ei componente. Ea va fi confruntată cu observația elementară că o combinație de cuvinte, care au, fiecare în parte, semnificație, nu constituie întotdeauna o propoziție cu sens
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
omenești drept contribuție în filozofie. Impresionante prin anvergura lor sau mai modeste, rezultatele cercetării filozofice urmează să fie valorizate la capătul confruntării lor cu standarde care impun concluzii independente de interesele, înclinațiile, preferințele și gusturile celor care le-au produs. Presupozițiile care susțin o asemenea ruptură cu tradiția sunt simple. Problemele specific filozofice, în contrast cu cele științifice, sunt de natură conceptuală. Ele vor putea fi identificate, formulate corect și apoi soluționate prin analiză logică. O analiză logică satisfăcătoare nu este însă cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
prin utilizarea unor limbaje a căror caracteristică distinctivă este claritatea și precizia, filozofia este adusă, pentru prima dată, pe „drumul sigur al științei“. Dincolo de o multitudine de deosebiri în ceea ce privește modul cum a fost conceput și aplicat proiectul analizei logice, aceste presupoziții au fost împărtășite de Frege și Russell, de empiriștii logici și apoi de toți cei activi în filozofia analitică de orientare logică, succesoarea legitimă a lui Russell și a filozofiei empirismului logic. Evoluția gândirii lui Russell ilustrează în mod exemplar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
electric. Dar "generația-papagal" bagatelizează totul. Bin Laden a devenit deja păpușă, este prezent pe tricouri și va sfîrși ca efigie la Disneyland. Vremea dominației cvasitotale a neoliberalismului economic începe să apună, după mai bine de 20 de ani, respectînd astfel presupozițiile teoriilor ciclicității, cu precădere pe acelea care se referă la marile mișcări seculare, la ciclul lung, sau ciclul Kondratiev. Piețele vor deveni mai puțin volatile, iar mișcările de capitaluri mai puțin libere. Războiul economic declanșat după atentatele de pe 11 septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
consecințele sale previzibile, declanșate de o confruntare, fără câștigător final, a civilizațiilor. Dificila experiență a diferenței ne obligă să acceptăm că natura umană nu se manifestă identic În toți oamenii. Recunoașterea diferenței implică și Înțelegerea faptului că toleranța, fundamentată pe presupoziția că nimeni nu este infailibil, reprezintă În fapt condiția minimală a coexistenței umane. Acesta este și sensul ideii de toleranță exprimat de definiția UNESCO (1995Ă: „Toleranța este respect, acceptare și apreciere a bogatei diversități a culturilor lumii noastre, a formelor
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
sau principiu al non-risipei. 2.5. PRINCIPIUL GENERAL AL ACȚIUNII RAȚIONALE În privința acestui principiu există două abordări. 1) Prima consideră principiul raționalității un dat invariabil al naturii umane, o realitate cotidiană și banală, constatată prin experiență. Aceasta trimite la o presupoziție, la un apriorism nonistoric sau transistoric. Economiștii clasici, utilizînd această abordare, au produs remarcabila doctrină liberală. Începînd cu F. Quesnay și A. Smith, teoria economică clasică preconizează laissez-faire-ul și condamnă intervențiile statului în viața economică. Raționamentul implicit este următorul: dacă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
ar putea formula ipoteza că familiile au mai puțini copii deoarece este vorba despre o sursă de satisfacție particulară, mare consumatoare de timp. În revanșă, aceste familii cheltuie mai mult pentru copiii lor, pentru haine, educație, sănătate, timp liber etc. Presupoziția, imposibil de verificat sau de infirmat, a unei iubiri pentru copii în scădere vertiginoasă nu este deci necesară pentru a explica scăderea natalității. Dragostea (sau preferința, cum doriți) pentru copii nu s-a schimbat, doar maniera de a se manifesta
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
ideile cvasiunanim împărtășite fiind aceea că postmodernismul ar fi în primul rând o chestiune de limbaj. Știut este, de altfel, că modalitățile de realizare și tehnicile discursive ale unui curent, oricare ar fi el, oferă "întotdeauna repere valoroase în vederea identificării presupozițiilor despre limbaj, semnificație, critică, societate". Autoarea procedează la descrierea anumitor aspecte ale postmodernismului, eliminând ideea de exhaustivitate în favoarea principiului selecției, aspectele analizate fiind cele recomandate de scopul cercetării: să ofere, pe baza unor teorii "din cele mai relevante", un set
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
-l pe Ihab Hassan, este momentul să facem trecerea de la tratarea postmodernismului ca neologism sau clișeu la cercetarea atentă a textualității sale. Modurile de scriere și tehnicile discursive utilizate de către reprezentanții unui curent vor reprezenta întotdeauna repere valoroase în vederea identificării presupozițiilor despre limbaj, semnificație, critică, societate. Studiul își propune să descrie o serie de aspecte ale fenomenului postmodern, dar nu într-un mod exhaustiv, ci selectiv, alegându-le doar pe cele considerate importante din perspectiva scopului urmărit. Astfel, din diversitatea teoriilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
renunțării la totalitate și al valorificării fragmentarității, localului, pluralității și discontinuității, fenomenul postmodern nu se poate autoproclama ca fiind universal, ci, dimpotrivă, reacția pe care dorește să o instituie este aceea de critică și problematizare, de descoperire și ridiculizare a presupozițiilor. Problematica postmodernistă reprezintă o adevărată provocare și pentru istorici, care sunt confruntați cu necesitatea revizuirii răspunsului la întrebarea: "ce este sau ce se mai înțelege prin istorie?" (de altfel, una dintre diferențele clasice dintre postmoderni și antipostmoderni este chiar interpretarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
original în care filosoful francez utilizează termeni precum "enunț", "arhivă", "epistemă", "istorie" etc. Foucault problematizează formele de continuitate (paradigma continuității, a progresului, a cumulului continuu se regăsesc atât în gândirea de tip istoric, cât și în cea filosofică sau literară), presupoziția originii secrete, a discursului latent etc. Una dintre tezele filosofului francez este aceea că, în ultimul timp, în marile domenii ale gândirii își fac simțită prezența fenomenele de ruptură, care încep să "clatine" ideea continuității absolute (un alt exemplu de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mimetism este unul mai general, existând și o serie de metafore revelatoare în acest sens (de genul mintea ca oglindă a naturii), dar oricât de mare ar putea fi convingerea unui cercetător că vorbește despre realitate, există un număr de presupoziții sau categorii cu care acesta operează și care s-ar putea să nu fie în relație de corespondență cu realitatea studiată, ci să reprezinte "intruziuni" subiective care apar din diverse rațiuni, cum ar fi aceea a ordonării evenimentelor în "recipiente
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Saussure, de pildă, sunt considerate în același timp închise și deschise unei gramatologii, contribuind atât la întoarcerea împotriva tradiției metafizice a conceptului de semn, cât și la continuarea acestei tradiții în măsura în care Saussure folosește termenul de semn împreună cu întregul bagaj de presupoziții inoculate în el prin intermediul limbii. Deși detectează primatul semnificatului în înțelegerea occidentală a semnului, Derrida refuză ideea unei doctrine materialiste a semnificantului pe care anumiți comentatori i-au atribuit-o. În viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
-se în mod singular în arena teoretică și practică, ca o nouă epocă istorică ce o depășește pe cea anterioară. Asumarea unui vocabular comun pare așadar un demers deloc facil, deoarece acceptarea lui ar conduce și la aceea a unor presupoziții și premise care constituie încă un fertil teren al disputelor. Ca o exemplificare a acestor discuții prezentăm câteva linii importante care să sugereze complexitatea acestei demarcații. 2.2.2.1. Proiectul nedesăvârșit al modernității Poate cel mai cunoscut adversar al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ea"131. În susținerea acestui argument este invocat Nietzsche, care, din perspectiva lui Giddens, nu putea să prescrie un fenomen care se întâmplă de abia astăzi în consecință, Nietzsche nu ar fi vorbit de fapt despre postmodernitate, ci despre chiar presupozițiile de bază ale Iluminismului, el nefiind un precursor, ci mai degrabă un gânditor care a radicalizat complet proiectul modernist. Pentru o mai clară demarcație a conceptului de modernitate radicalizată de cel de postmodernitate, Giddens oferă o perspectivă sintetică prin intermediul unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
incomode, care să "purifice" modernismul, dar nu în înțelesul distrugerii sale. La fel cum unii comentatori considerau că fiecare epocă a avut "postmodernismul" său (un fel de interogativitate radicală pusă la lucru din dorința de a transcende limitele impuse de presupozițiile perioadei respective sau un fel de proces care deține o parte din trăsăturile avangardei), și filosoful francez vede în postmodernism o stare constantă, inițială a modernismului, care îi suspectează principiile, dar care, în același timp, îl face să existe. Astfel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
categoriile postmoderne, nu abandonează nucleul dur al caracteristicilor moderne, ci le regândesc prin intermediul mijloacelor radicalizate. În pofida defectelor poziționării și radicalismului postmodernismului extrem, el are o serie de virtuți care rezidă în special în capacitatea de "a ne forța să regândim presupozițiile de bază, metodele și modalitățile de practică"161, în interogația acidă îndreptată asupra discursurilor moderne, în regândirea teoriei, culturii și politicii moderne. De partea cealaltă, chiar dacă "moderații" oferă de multe ori slabe argumentări teoretice și analize confuze ale fenomenului, virtuțile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Conceptele utilizate de către autorul francez în special în jurul anilor 1980 s-au transformat în repere ale discursivității postmoderne în genere termeni precum simulacru, hiperrealitate, strategie fatală, seducție regăsindu-se în vocabularul curent al postmodernismului. Punând sub semnul întrebării multe dintre presupozițiile marxiste, freudiene și structuraliste, Baudrillard a deschis calea către un discurs radical, astfel încât unii comentatori l-au catalogat drept teoreticianul "sfârșitului modernității". Acest sfârșit va fi urmat de o serie de alte "absențe" consacrate: cea a socialului, a maselor, a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismului din artă, literatură, filosofie, politică, context în care discuția despre avangardă își găsește locul. Deși termenul de avangardă îi displace din cauza conotației sale militare, Lyotard îi recunoaște meritele în ceea ce privește "travaliul" său "lung, obstinat, pe deplin responsabil, orientat către cercetarea presupozițiilor implicate în modernitate"203. Chiar dacă s-a încetățenit ideea morții avangardelor, filosoful francez consideră că ele nu trebuie considerate doar niște mode perimate, expresii ale unei modernități ce trebuie alungate din scenă, ci trebuie privite prin prisma comparației cu anamneza
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care orice schimbare ce intervine în urma decanonizării sau demistificării alteia poate produce, la rândul său, forme noi de gândire, limbaj, cunoaștere cu forță opresiv-dominantă sau totalizatoare, astfel încât aceste mijloace ar trebui utilizate în mod constant pentru a revizui bagajul de presupoziții și seturi de norme ce funcționează într-o anumită perioadă în societate. 4. Lipsa-de-sine. Lipsa-de-adâncime. "Pierderea sinelui" pare a fi o constantă a literaturii postmoderne, pe care Hassan o vede originându-se din gândirea nietzscheană (""Subiectul" nu este ceva dat, ci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
autoreferențialitatea, ironia, parodia caracterizează o parte a modernismului, aceste trăsături nu sunt identice în postmodernism și nu îndeplinesc aceleași funcții discursive. Ironia postmodernă servește instituirii distanței critice și apoi desființării ei, într-un proces complice, duplicitar, ce subminează convențiile și presupozițiile. Nu este vorba despre negarea reprezentărilor și a situațiilor pe care le citează în mod ironic, ci despre instituirea unei "diferențe ironice" care nu caută vreo soluție contradicției instituite, ci doar evidențierea sa. În acest sens, și Umberto Eco vede
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]