711 matches
-
mai timpuriu Podul Gârlanici este menționat într-un uric al domnitorului Alexandru cel Bun din 25 aprilie 1420, prin care el dăruiește panului Oană vornic pentru slujbă dreaptă și credincioasă 10 sate pe Bucovăț și dreptul de a-și întemeia prisăci, câte va putea, și anume: Cornești, Miclăușești, Loznova, Săcăreni, Vorniceni, Dumești, Țigănești, Lavrești, Sadova și Homicești, indicându-le și hotarul: „Iar hotarul acestor sate care sunt la Bâcovăț - se menționează în document - să fie începând de la mănăstirea lui Varzar, pe deasupra
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
câte va putea, și anume: Cornești, Miclăușești, Loznova, Săcăreni, Vorniceni, Dumești, Țigănești, Lavrești, Sadova și Homicești, indicându-le și hotarul: „Iar hotarul acestor sate care sunt la Bâcovăț - se menționează în document - să fie începând de la mănăstirea lui Varzar, pe deasupra prisăcii lui Acibco, pe vârful Horodiștei, la vârful Lozovei, la podul lui Gârlanici, de la Fântâna Mică până la Fântâna Mare, iar de la Fântâna Mare, pe deasupra, până la poiana Târnaucăi, de la poiana lui Chiprian cu moară de pe Bâc, din Lunca cea mică, și către
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
arătat un ispisoc sârbesc den velet 6928 (1420), aprilie 25 de la Alexandru Voievodu prin care face danie lui Vena vornicu aceste sate... ce sunt toate pe Bâcovăț a cărora hotar să începe de la mănăstirea lui Varzar și merge pe la vârf prisăcii lui Acipco și pe la zare Cetățuei, la fundul Loznovii și de acolo la Podul lui Grelanici...” Analizând documentul respectiv, în lucrarea sa „ Mănăstirea Căpriana, de la întemeiere pînă în zilele noastre”, Gheorghe Postica menționează, că deja la 1429 domeniul mănăstirii Căpriana
Stejăreni, Strășeni () [Corola-website/Science/313732_a_315061]
-
tudun"-ul. Alte ranguri importante: "yug(u)ruș", "tarkan" (tarhan), "kapkan" (kaphan), "katun" (soția kaganului). Aceste întărituri, datorate avarilor, care au avut organizări de trib bine configurate și în Transilvania și consemnate sub nume ca "indagines", "gyepũ", "hegin" sau "presaka" ("prisăci"), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta" (poartă), "clusa" sau "kapu" ("poartă" pe maghiară și turcă), fiind apărate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii de mai târziu, scrise în limba latină
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite "porta" (poartă), "clusa" sau "kapu" ("poartă" pe maghiară și turcă), fiind apărate de grupuri militare, amintite în izvoarele maghiare timpurii de mai târziu, scrise în limba latină, sub numele "speculatores", "sagittarius" sau "örök". Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural ușor de apărat și întărit prin plantarea de vegetație deasă, șanțuri, întârituri din stâlpi de lemn. Unii istorici români opinează că prisăcile ar fi fost opera avarilor, în timp ce alții, adepți ai protocronismului, le atribuie
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
mai târziu, scrise în limba latină, sub numele "speculatores", "sagittarius" sau "örök". Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural ușor de apărat și întărit prin plantarea de vegetație deasă, șanțuri, întârituri din stâlpi de lemn. Unii istorici români opinează că prisăcile ar fi fost opera avarilor, în timp ce alții, adepți ai protocronismului, le atribuie formațiunii statale a ducelui transilvan Gelu.
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
în trei sau patru etape principale, prin avansarea treptată, dinspre vestul spre sud-estul Transilvaniei, a fortificațiilor de graniță. Aceste întărituri, datorate gepizilor, care au avut organizare statală bine configurată în Transilvania, întărituri menționate în izvoare ca indagines, gyepũ sau presaka (prisăci), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite porta (latină, română), clusa (în româna medievală, din latinescul clausura, devenit apoi clisură, loc strâmt) sau kapu („poartă” în maghiară și turcă), fiind apărate de miliții locale
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
secuiești: Halom, Örlec, Jenő, Meggyes, Adorján și Abraham Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței nou extinse. Inițial au fost colonizați în Panonia apoi în apropiere de Oradea și în final în Ținutul numit secuiesc. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
confesiune romano-catolică. Un segment important al populației secuiești a fost așezat în părțile răsăritene ale Regatului ungar medieval, pe teritoriul Transilvaniei. Sarcina principală a contingentelor secuiești a constat în consolidarea și apărarea fortificațiilor de graniță (în ) (aproximativ „palisadă”) numite și "prisăci". În consecință, comunitățile secuiești au fost deplasate treptat, concomitent cu avansarea hotarelor statului maghiar spre estul și sud-estul Transilvanei. Uneori, așa numitii "darócok" sau "daróczok" ("draucharii" sau "nyúzók") respectiv "besznákok" o categorie socioprofesionala medievala de afiliație etnică incerta constând din
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
ex. Timișoara posibil de la triburile numite "Iașii sau Iazygii" care locuiau temporar în regiune în secolul XII. denumire de origine slavă probabil compus din "Mara" (origine traco-dacică: "stâncă", înrudit cu „mal”) și "Mureș" (vezi mai jos) posibil de la maghiarul "méhed", prisacă, stupină. Pe vechea stemă a județului erau reprezentate mai multe albine. după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de "Maris" după orașul Piatra Neamț, "neamț" cu sensul de „german”, teutonii construind o fortificație în zonă după râul Olt
Listă de etimologii ale județelor României () [Corola-website/Science/297447_a_298776]
-
Primul document în care apare și Edinețul este gramota de la 15 iulie 1431 prin care domnul Moldovei Alexandru cel Bun dăruiește lui Ivan Cupcici 14 sate cu hotarele lor vechi și locuri pusteite pentru ași înființa sate noi și o prisacă. Conform acestui document vechea denumire a Edinețului este "Viadineți". Însă un document, mai convingător, datează cu data de 18 august 1690, prin gramota dată de Constantin Movilă lui Cozma Plop, în consecința căruia are loc transformarea toponimicului Viadineți în "Iadineți
Raionul Edineț () [Corola-website/Science/297497_a_298826]
-
Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară
Tudor Arghezi () [Corola-website/Science/297548_a_298877]
-
maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, cand apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra Molduana ante villam Karácsonkő.”. În actul din 31 iulie 1431 prin care Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, este menționată și o "casă a lui Crăciun de la Piatra". Dreptul de târg este atestat din evul mediu, însă statutul de târg domnesc îl primește doar în anul 1453. Conform datelor strânse în Codex Bandini (sec. al XVII-lea), Piatra
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
așezările din acea zonă. În sectorul dintre actualele orașe Bălți și Florești dominau categoria de sate libere (domnești). Unele sate au fost supuse procesul de destrămare din cauza restructurărilor hotarelor dintre moșii. În acest fel, au apărut un șir de sate, prisăci sau palisade domnești de-a lungul Răutului și afluenților săi, printre care se afla și Scutăria Zăvadeni. Această scutărie se află la est de actualul oraș Bălți pe ambele maluri ale Răutului și includea un număr mare de sate. Cartea
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
oferă informații despre politica funciară domnească în albia râului Răut. În aceste document sunt atestate 33 de localități, cu circa 4000 de locuitori, 15 „locuri de sate” și „locuri pustii”, 6 seliște și 4 locuri cu iazuri pentru mori și prisăci. În ce privește locul viitorului municipiu Bălți, documentul nu indică nicio așezare. Totuși este menționat o așezarea, de asemena, denumită "Bălți". Aceste Bălți, puțin cunoscut opiniei publice, a fost un participant al politicii de strămutare a satelor. Această politică a căuzat disensiuni
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
anul 1546. În anul 1615, voievodul Ștefan Tomșa al II-lea dezlipește satul "Stupca" de la Ocolul Sucevei și îl dăruiește Mănăstirii Solca. El a fost întărit mănăstirii în 1618. Localitatea "Stupca" a fost un sat de apicultori (stupari), denumirea de “Prisaca” dată unei tarlale din câmp existând și în momentul de față. În anul 1954, denumirea localității a fost schimbată din "Stupca" în "Ciprian Porumbescu" (1853-1883), în memoria marelui compozitor român care a copilărit, a compus și a murit în acest
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
propriu nu avem, chiliile călugărițelor sunt construite din talazuri, în număr de 19, subvenții de întreținere nu primim de nicăieri." Proprietarul Mihail Boguș, acaparând moșia familiei Rudilor, a ruinat și mai mult mănăstirea. A luat cu forța livada, via, pășunile, prisaca. Dar, „ca o pedeapsă pentru fărădelegile comise”, în 1845 moare subit fiica lui Boguș, Anastasia, iar peste un an se stinge cealaltă fiică, Ana. La vîrsta de 62 ani se stinge și el din viață. Familia Boguș a fost înmormîntată
Mănăstirea Rudi () [Corola-website/Science/315310_a_316639]
-
Vereșcecani (Vercicani, com. Liteni, jud. Suceava), Ungureni (sat dispărut, lângă Vereșcecani), Poiana Vlădica (mai jos de Iași, loc în care Alexandru cel Bun împreună cu boierii săi și cu poporul l-au întâmpinat pe Sfântul Ioan cel Nou) etc. Mitropolia stăpânea prisăci, stupi, mori, heleștee, vii, boi, cai, imașuri și fânețe, pescari, vecini, poșlușnici, cojocari, fierari etc. Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Bisericii Mirăuți danii domnești (mori, heleștee, stupi). El a renovat lăcașul de cult, acesta primind o înfățișare mai
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
de la intrarea în parc. Moșia Deleni a fost lăsată moștenire fiului său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
suprafețe fiind dăruite „slugilor credincioase”. De asemenea, găsim menționat în documentele de vânzare a unor vii pe colinele Cotnarilor „în rînd cu Vodă”, adică vecine cu viile domnitorului. În anul 1756, domnitorul Mihai Racoviță întărește Mănăstirii Neamț stăpânirea peste „o prisaca din Dealul lui Vodă cu 4 fălci de vie, cu crama și pivniță dăruite de mitropolitul Varlaam. O situatie din 1830, întocmită de ispravnicul ținutului Hîrlău pentru „suma pogoanelor de vie din podgoria Cotnari”, spre a se stabili producția aproximativa
Scobinți, Iași () [Corola-website/Science/324459_a_325788]
-
328 (1914). Numărul enoriașilor Parohiei era mai mare: 1.054 (1865), 940 (1876), 2.293 (1900), 2.328 (1905) și 2.760 (1914). În unele filiale ale Parohiei s-au construit biserici: Vama (1886), Vatra Moldoviței (1891), Moldovița (1908) și Prisaca Dornei (1911). Destrămarea Austro-Ungariei și Unirea Bucovinei cu România din noiembrie 1918 au produs unele schimbări în organizarea bisericească. Odată cu trecerea Bucovinei sub administrație românească, s-au reglementat noi relații între Regatul României și Vatican. Pentru administrarea noilor teritorii unite
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]
-
Comunitatea catolică din Parohia Câmpulung Moldovenesc s-a menținut relativ constantă în perioada interbelică. Astfel, dacă în 1925 erau 2.798 credincioși (dintre care 1.554 la Câmpulung, 425 la Vama, 300 la Vatra Moldoviței, 250 la Moldovița, 165 la Prisaca Dornei, 60 la Frumosu, 22 la Sadova și 12 la Rus pe Boul) , numărul lor crescuse în 1934 abia la 2.881. Conform recensământului din 1930, în orașul Câmpulung Moldovenesc locuiau 10.071 persoane, dintre care 6.826 români (67
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]
-
14,77%), 1.413 romano-catolici (14,03%), 177 evanghelici (luterani) (1,75%), 175 greco-catolici (1,73%), 28 adventiști, 9 baptiști, 4 de alte religii sau secte și 2 fără religie (liber-cugetători). În 1934 Parohia Câmpulung avea biserici filiale la Moldovița, Prisaca Dornei, Vama și Vatra Moldoviței, precum și filiale fără biserici la Frumosu, Paltin și Sadova. Prin decret episcopal, a fost înființată la 1 august 1939 Parohia Vama prin desprindere de Parohia Câmpulung. Noii parohii i-au fost arondate comunitățile catolice din
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]
-
și Sadova. Prin decret episcopal, a fost înființată la 1 august 1939 Parohia Vama prin desprindere de Parohia Câmpulung. Noii parohii i-au fost arondate comunitățile catolice din Argel, Deia, Frumosu, Moldovița, Molid, Rus pe Boul (Paltin), Vatra Moldoviței, Eisenau (Prisaca) și Freudenthal. Ca urmare, Parohia Câmpulung a devenit o simplă parohie orășenească fără filiale. Ca urmare a încheierii Tratatului româno-german prin care locuitorilor germani ai României li se permitea să emigreze în Germania, mulți etnici germani din Câmpulung au părăsit
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]
-
Câmpulung Moldovenesc, a participat la liturghii și s-a întâlnit cu credincioșii parohiei. El a celebrat Liturghie pontificală în biserica parohială, precum și în bisericile filiale Pojorâta și Vama. De asemenea, a trecut și pe la bisericile din celelalte filiale (Vatra Moldoviței, Prisaca Dornei, Moldovița). Începând din 2007 s-a construit un altar nou, în locul vechiului altar mobil din lemn. Noul altar are 2 m lungime, 90 cm lățime și 1 m înălțime; grosimea plăcii de marmură albă de deasupra este de 6
Biserica romano-catolică din Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/323512_a_324841]