3,372 matches
-
nu moară de frică în fața satanicului director al Liceului de Reparat Garnituri de Tren. Cu o ultimă sforțare, icnind, nevinovata elevă reuși totuși să-și facă auzit glăsciorul: - Deschideți ușa, domnule director, vă implor... spuse, rezistând cu greu priveliștii nici unei priveliști pe care ajunsese să o întrupeze demonul Michael Clossettino. Făcând aerul să vibreze cu o energie ce aproape că-i scoase ochii din orbite Roxanei Dobrescu, Michael întinse o mână oribilă, ale cărei unghii erau acoperite de ojă. Apăsă clanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
minunat care era cununia religioasă aveau să-și ofere un nou început, o șansă ca lucrurile să meargă din nou așa cum își doriseră cândva. Cu această stare magnifică în suflet, bărbatul ajunse în fața ușii unde se afla biroul. Deschise ușa. Priveliștea care îl aștepta, însă, îl surprinse în modul cel mai neplăcut. Soția lui nu se afla acolo, deși la ora respectivă ea nu lipsea niciodată. Mai mult decât atât, colegii și colegele ei aveau niște fețe cu totul și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
actul începutului de lume! Asta este, așadar, asta este, nu trebuie să-mi mai fac probleme din cauza lipsei de pătrundere a minții mele, căci cei de sus s-au îndurat de neștiința mea și mi-au înfățișat totul în această priveliște demoniacă, oferită drept consolare înaintea morții... pentru că asta trebuie să fie moartea, desigur, așa arată, în slăbiciunea provocată de pierderea sângelui am ajuns să o pot vedea, cu toate că nu cred cu adevărat nimic din ceea ce se întâmplă. Iar în mijlocul acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pură invenție. De bună seamă că măslinul cu umbra sa deasă rămînea singurul fapt de netăgăduit al acestei istorioare neobișnuite despre minunea lui Simon). Deci Întîmplarea a vrut ca acolo să se nimerească Petru cu suita sa. Probabil, stîrnit de priveliștea nerușinată a Sofiei, unul dintre ucenici, Întorcîndu-și capul Într-o parte, parcă să Înlăture ispita, Îi adresă următoarea Întrebare lui Simon: „cum e mai bine, să semeni pe pămînt și să seceri În ceruri, sau să arunci sămînță În vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care am dat acum În carnetul meu, Întocmai cum mi-o notasem acolo, pe un spațiu de cîteva alineate, era atît de densă, Încît, În sprijinul aceluia care o citea, apărea deodată, ca-ntr-o vrajă, lumina soarelui care Învăluia priveliștea, apoi brusc schimbarea imaginii. Un băiețel de trei ani În dogoarea soarelui, pe o cărăruie de munte, era cu bunicul dinspre mamă, iar ceva mai În jos, În planul al doilea și al treilea -, ca să zic așa, se zăreau armatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și vorbele adresate de acesta noii mame a băiețelului, povețele preotului, spusele celor rămași la hotarul satului, cînd el le-a mai făcut odată cu mîna În semn de rămas bun. Nu cred că lipsește ceva, n-a scăpat nimic; nici priveliștea drumului, nici nuanța cerului, iar inventarul gospodăriei lui Marko era Înșirat pînă la ultimul capăt de ață. Nimic nu fusese dat uitării, nici numele autorilor vechilor manuale și cărți de citire pline de Învățăminte Înduioșătoare, povești moralizatoare și parabole biblice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază, ajunși În fața unei case (strada și numărul) bat la poartă, cer o cană cu apă. Iese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împiedica să fie plicticos. Poate sinceritatea. Nu părea să-i placă atât de mult Parisul pe care îl vedea pentru prima dată (nu mai conta acum vizita făcută cu tânăra lui mireasă) și-i accepta fără nici un fel de uimire priveliștile care trebuie să-i fi părut destul de neobișnuite. Eu, unul, am fost de o sută de ori la Paris și absolut întotdeauna mi-a dat un fior de emoție. Nu pot nici măcar să umblu pe străzile orașului fără a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Se mai găseau și o serie de tablouri de-ale lui Stroeve, în rame splendide. Întotdeauna Stroeve se mândrise cu gustul lui artistic. Nu-și pierduse niciodată aprecierea pentru atmosfera romantică a unui atelier de artist, și cu toate că acum această priveliște îi dădea un junghi în inimă, fără să se gândească ce face, schimbă puțin poziția unei mese Louis al XV-lea care constituia una dintre comorile cele mai îndrăgite. Deodată observă un tablou așezat cu fața la perete. Era de proporții mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care o cunoșteam, insolită și plină de oameni care gesticulează, cu hotelurile confortabile și restaurantele pline de oameni din lumea bună, cuminți și banali, renăștea acum dinaintea ochilor mei. Îi invidiam pe cei care au putut vedea cu ochii lor priveliștile și scenele descrise de căpitanul Nichols. Când li s-au închis porțile azilului de noapte, Strickland și căpitanul Nichols au căutat ospitalitatea lui Bill Ghioagă. Acesta era stăpânul unei pensiunii pentru marinari și era o huidumă de mulatru cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care transportă mărfuri și călători. Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind luminată de lămpile din căsuțele acelea, are o frumusețe sinistră. Poftele hidoase care îmbâcsesc aerul sunt apăsătoare și oribile și totuși e ceva misterios în priveliștea respectivă. Ceva care te obsedează și te tulbură. Simți nu știu ce forță primitivă respingătoare și fascinantă totodată. Aici, orice decență a civilizației e măturată din cale și ai senzația că oamenii sunt puși față în față cu o realitate sumbră. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din lemn de castan. Aerul lâncezea fetid, abia mișcat de un slab curent ce provenea dinspre două ferestuici tăiate În peretele din față. - Unde... Începu el să spună trecând pragul, Însă, Înainte să primească vreun răspuns, rămase țintuit, izbit de priveliștea care i se Înfățișa. Spațiul dinaintea sa reproducea forma rotundă a edificiului, cu un diametru de vreo zece coți, sau ceva mai mult. În fund se găsea un pătuț din lemn, abia suficient pentru un bărbat de statură mijlocie. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Începu să Își Îndoaie genunchii. Glasul Fecioarei devenise dintr-o dată dulce și armonios. Își mișcă ușor capul În sus, ca și când și-ar fi căutat inspirația printre căpriorii din tavan ori ca și când nu ar fi vrut să Își murdărească spiritul cu priveliștea acelei gloate Înfierbântate. - O zi doar, iar apoi se va da curs Înrolării sub stindardul Fecioarei! exclamă Brandan. Pregătiți-vă inimile pentru un drum lung, până pe pământurile necredincioșilor. Dar aveți Încredere, Dumnezeu e cu noi! Pe drum, la Roma, asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ucis, n-am rezistat ispitei... Avea niște instrumente minunate, un compas și un fir cu plumb din aur masiv... străvechi... - Dar hârtiile lui, planurile construcției, unde sunt? - Nu știu... Când am intrat În odaia lui, totul era răvășit... și apoi priveliștea aceea cumplită... Dar nu era nimic, În afară de instrumente, Îți jur! Dante se simțea Înclinat să-l creadă. Asasinul neglijase obiectele de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
O porni tiptil spre absidă, unde tabernacolul miracolului trona pe fundalul pereților de piatră. Îndepărtă broderia care Îl acoperea. Dedesubt, Însă, găsi Încă un cerc dintr-un lanț de fier. Se pregătea să Îl forțeze când, deodată, se opri neliniștit. Priveliștea de necrezut la care asistase Îi era Încă Întipărită În ochi. Simți că era pe cale de a se confrunta cu divinul, Însă de unul singur, acum fără sprijinul mulțimii, fără o cale piezișă. Dar acum nu mai putea renunța. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața poetului cu o expresie de mulțumire. Dante se contemplă În tăcere. Imaginea sa Îi venea Înapoi ca și când un văl de apă ar fi acoperit suprafața sticlei, făcând priveliștea mai nelămurită. Așa trebuie să fi fost oglinda lui Narcis, pentru ca tânărul să nu se fi recunoscut În chipul reflectat. Fundalul imaginii era atenuat de Întunecimea plumbului, deși lumina Îi bătea din plin peste chip. Zâmbi politicos, În semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
noduri. Cortegiul era Încheiat de cinci femei cu văl, purtând În mână cinci lămpi stinse, care Înconjurau, lascive ca niște prostituate, trei bărbați ducând fiecare câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea minții și Învățătura dumitale sunt cu adevărat mari. - Fetele care agită torța sunt cele șapte arte liberale, iar cei șapte bătrâni care vin după ele, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spune că nu așa este? Dacă... - Hulești, Marcello! Adam a fost creat liber să aleagă Între bine și rău. Dacă n-ar fi așa, Dumnezeu l-ar fi ispitit pe Întâiul nostru părinte cu singurul scop de a contempla o priveliște a degradării care, În mintea sa, era deja Împlinită. - Atunci privește aici! strigă bătrânul, Începând să traseze un pătrat pe pergament. Vei avea rezumatul vieții dumitale și ceea ce te așteaptă pentru cât ți-a mai rămas de trăit. Și vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe drumul unei salvări imposibile În pelerinajul spre Roma. Oricum, idiotul acela de medic șef n-ar fi știut să facă deosebirea Între o Înecare și o moarte prin foc. Tensiunea ultimelor evenimente se mai relaxa, lăsându-l epuizat. Acea priveliște de ruine era bilanțul tuturor eforturilor sale, se gândi cu disperare. Forța rațiunii sale nu fusese În stare să facă nimic pentru dezlegarea enigmei. Ca un prost rămas cu gura căscată la scamatoriile unui pehlivan, asistase la desfășurarea fatală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că cei după care trimisese se aflau la poartă. Venise abatele Însuși, Îngrijorat, să Îi dea vestea. Își aruncă o ocheadă rapidă spre mort, ferindu-și de Îndată privirea, ca și când s-ar fi temut să nu se molipsească de la acea priveliște. În spatele său, câțiva călugări se Înghesuiau În dreptul ușii, Întinzându-și gâturile ca să vadă. - Înfășurați trupul Într-o pânză și duceți-l jos, ordonă Dante. Cu un semn din cap, abatele Îi confirmă cererea. Călugării păreau nerăbdători să scape de prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lucea În lumină. O mână de argint. „Omul neîntreg”. Omul blestemat de Mainardino. Dante Îl văzu acționând cu mâna sănătoasă ceva din dreptul Încheieturii. Degetul arătător și cel mic se alungiră brusc, transformându-se În două limbi scânteietoare. Dinaintea acestei priveliști, dădu Înapoi. Bonatti ridică arma până când se Încrucișă cu raza. Părea un Înger cu o spadă de foc. - Cunoști arma asta, messer Alighieri? murmură bătrânul cu un glas dintr-o dată calm. Lucrată la Damasc și călită În sângele prizonierilor, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu e-ncărcată, e doar pentru... Și m-am oprit. Nu m-aș fi putut purta mai prostește. Tăcere. M-a privit. Parcă îmi înfigea cuie în piele privirea aceea, apoi a ridicat din umeri și s-a întors la priveliștea ei, lăsându-mă să mă prăbușesc într-o altă lume. O lume mult prea urâtă pentru ea. Sau prea meschină, prea sufocantă. O lume pe care zeii și prințesele o ignoră străbătând-o câteodată în vârful picioarelor. Lumea oamenilor. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ea un loc mai degrabă neomenesc, condamnat să fie pentru totdeuna impermeabil la râs, la bucurie, la respirațiile fericite. Chiar ordinea ei punea accentul pe inimile moarte. Aveam cartea lui Pascal în mână. M-am îndreptat spre fereastră: avea o priveliște frumoasă asupra Guerlantei, asupra micului canal, asupra moviliței din parc unde moartea venise să-l caute pe Destinat, asupra micuței case în care trăise Lysia Verhareine. Eram cât se poate de aproape de ceea ce fusese chiar viața lui Destinat. Nu vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
infinit de Încântătoare, infinit de nouă. A sosit luna iunie și zilele au devenit atât de caniculare și toropitoare, Încât nu-și puteau face griji din pricina examenelor, ci petreceau seri visătoare În curtea de la Cottage, discutând subiecte complicate, până când vasta priveliște rurală dinspre Stony Brook se transforma Într-o negură albastră, iar liliecii Împrejmuiau cu flori albe terenurile de tenis și cuvintele cedau locul țigărilor fumate În tăcere... Pe urmă coborau pe pustiita Prospect Avenue și de-a lungul lui McCosh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mormăind amenințări care constau aproape exclusiv din propoziția „Vede ea pe dracu’“. Zburdalnica Phyllis coborâse din tren cu toată voioșia primăvăratică a celor douăzeci și cinci de ani ai ei, dar pe peron ochilor ei le-a fost dat să vadă o priveliște sinistră. Burne și Fred Sloane o așteptau, Îmbrăcați la patru ace, ca În afișele lugubre de reclamă pentru colegii. Își cumpăraseră costume evazate, cu pantaloni cu falduri uriașe la talie și vestoane cu umeri gigantici, vătuiți. Purtau dezinvolt pe cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]