835 matches
-
ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duce a pornit cu armata să-i scoată pe nemernici din bârlog, ca să-și primească pedeapsa bine meritată. Mi-a poruncit să vă spun, adăugă el cu voce joasă, că va fi nevoie de multă prudență, Întrucât domnița Adelheid e prizonieră acolo și nu vrea să-i primejduiască viața. A trimis un om de Încredere În sălașul asasinilor, care va cerceta totul la fața locului. După veștile pe care acesta i le va da, domnul Conrad va hotărî ce are de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
răzvrătiți, pe cei doi ticăloși Eglord și Adalbrecht, vinovați de crime strigătoare la cer și de Înaltă trădare, cei care și-au călcat jurămintele, ucigându-l pe stăpânul lor. De asemenea au răpit-o pe nobila Adelheid și-o țin prizonieră aici În cetate. Nu vă faceți părtași acestor fărădelegi pentru care nici o pedeapsă nu-i prea mare. — Veniți de ne luați, strigă Eglord batjocoritor, aplecându-se peste ziduri. Veniți să ne faceți prizonieri, vă așteptăm cu cea mai mare bucurie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
între ele nelipsind nici crima de război, asta după ce tot rușii îi lăudaseră și-i decoraseră. Să nu uităm că șapte divizii române, grupate în zona Bacău-Iași, și circa 130.000 de oameni, cu întreg materialul de război, sînt luate prizoniere și trimise în Siberia. Prin politizări forțate, prin epurări și disponibilizări, circa 21.000 de ofițeri sînt trecuți în rezervă, personalități cu o vastă pregătire în domeniu și cu o bogată experiență de război. Pe baza unei informări a politrucului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
două-trei decenii de existență. După 1989, inegalitățile sociale și, În primul rând, financiare au căpătat proporții Îngrijorătoare. Necazul nu este că au apărut oameni foarte bogați, ci că s-au Înmulțit săracii, care au devenit și mai săraci. România rămâne prizoniera unui model oriental (sau propriului său model tradițional), cu discrepanțe sociale foarte mari. Și atunci, „unitatea națională“ ține mai mult de discurs decât de viața reală a oamenilor. Românii sunt mândri de intelectualitatea lor și de valorile culturale pe care
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
mulți metri sub nivelul străzilor (pentru a se pune capăt inundațiilor), fiind mărginită de taluzuri acoperite cu iarbă. Dispăreau toate meandrele și insulițele; noul curs era trasat cu rigla, de la intrarea până la ieșirea din oraș. Astfel, disciplinată sau mai curând prizonieră, cu apele ei cafenii, și cu debitul Împuținat prin folosirea apei pentru nevoile orașului, și cu toate canalele care se vărsau În ea, și cu mirosurile care se mai simțeau din când În când, Dâmbovița a devenit un motiv de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fi crescut într-o mică insulă situată în apropierea cercului arctic mi-a umplut sufletul de „dorul de ducă”. Călătoria a avut întotdeauna o influență pozitivă asupra gândirii și scrisului meu. Îmi vin mai ușor ideile pe drum. O existență prizonieră unui oraș sau unei țări mă înspăimântă. Stagnarea este o crimă înceată și extrem de dureroasă împotriva spiritului. De aceea, pentru mine a fost o ocazie minunată să fiu invitat la bordul Literatur Express-ului Europa 2000. A fost un mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
că i-au dat drumul. N-a stat la Imperial decât 24 de ore, până au făcut formalitățile și au putut s-o libereze. A doua zi a sosit la noi radioasă că va putea spune mai târziu: „Când eram prizoniera germanilor...“ Noi râdeam de copilăreasca ei vanitate. Ne-a povestit cum Hartenstein sosise la ea cu șapca în mână, cerându-i scuze că trebuie să îndeplinească ordinul primit de sus (Addelmann). Au dus-o la Imperial și au închis o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
hotărâtă să-l refuz de nu era în uniformă. Domnul însă exagerase, nu-i era fecior, ci ordonanță și de meserie arhitect, după cum îmi spuse când voi să circule pe stradă alături de mine; îl trimisei la spate, ca păzitor de prizonieră, nu ca tovarăș de plimbare. Pe Lia o găsii cu căldură și suferind de un abces în sinusul nasului. După mai multe zile veni Generalarzt(Medic-general (germ.).) să o examineze cu d-rul Elias, medicul ei, și, constatând că este un
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pagube. plimbare cu escorta De când fusese oprită d-na Rătescu, nu mai aveam așa de regulat corespondența, deși emisarii nu ne-au lipsit: cei doi preoți, trei maici, grădinarul etc. Ni se părea însă că suntem mai izolate și mai prizoniere, mai ales că subofițerul Rockel ne transmisese din partea colonelului Pepi din Brănești ordinul de a nu ne mai plimba decât în pădure și numai cu escortă. Burdușani, Brănești și Piteasca ne erau interzise, probabil ca să nu indigneze cetățenii văzându ne
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
din partea ofițerului care mă văzuse dimineața, la plecarea Liei, ca să mă fotografieze în „acel frumos costum“. Credea că voi fi măgulită. „Cum îndrăzniți să ne fa ceți o asemenea propunere? îi răspunsei. Nu mă puteți sili la așa ceva, deși sunt prizoniera dvs.“ S-a retras fără o vorbă și s-a dus la Lia. Același refuz, dar mai blând. Atunci Fräulein a alergat de s a fotografiat cu Vintilică. lupte între conservatori. plebiscitul pentru carp. chemarea mitropolitului Conservatorii germanofili din București
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a îngăurit icoanele și Ieru salimul. A doua zi, trezit, primi ordinul de plecare pe front; a ve nit să se plângă la noi, cerându-mi și un certificat de bună pur tare. Nici poftă, nici calitatea nu aveam, ca prizonieră a ger manilor, să i-l dau, mai ales după o astfel de purtare, și l-am trimis la șefii lui. S-a dus atunci la Lia, care, de milă, l-a făcut [scriind în certificat noi, ceea ce ar fi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
am hărțuit pe Jelkmann să lămurească în scris situația mea înainte de plecarea Liei, și tocmai la orele 4 am primit hârtia prin care îmi ridica obligația de a locui la Pasărea. Nu voiau cu nici un preț să ne zică nici prizoniere, nici internate, nici ostatice. Când îi întrebam însă de ce ne-au silit să circulăm în București și la Pasărea cu gardă armată la spate, erau foarte încurcați. Până mi-a mărturisit Jelkmann că prezența mea era nedorită la București din cauza
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
guvernatorului de acolo, fratele faimosului ministru de externe. Venise aici în inspecția spitalelor, se îmbolnăvise cu două zile înainte de data fixată pentru plecarea ei, fusese internată la Czerlendi și, când se trezi din boală, se încheiase armistițiul și dânsa rămăsese prizonieră. Dorea să plece cu primul tren. I-am răspuns că românii nu sunt mai puțini doritori de a vedea pe prizonierii germani plecați și această penibilă problemă rezolvată, dar că depinde, probabil, de eliberarea prizonierilor noștri din Germania; dânsa însă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
rămas, din nefericire pentru mine, aproape în întregime obscur. Am consultat și pe alții cu ochi mai ageri decât ai mei, m-am chinuit cu lupa, fără să pot descifra mare lucru: cuvinte dis parate, sintagme, frânturi de propoziții. Sensuri prizoniere zbătându-se sub grafia capricioasă, imposibilă. Doar către sfârșitul torențialului text, o adnotare lizibilă, singura: „Când dracu’ o să mă pot opri?“ Oprirea s-a petrecut în 1971, când Ury Benador murea fără să mai fi văzut tipărit vreun volum din
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
vreodată Înaintea lor, ceea ce ar fi fost, vă puteți Închipui, pentru oricare dintre noi, un mare prilej de adâncire și de mai nu știu ce neașteptată conversiune pentru libertinul cinic, simplu amator curios după tainele aces tor femei mereu obosite, mereu dezgustate, prizoniere Încătușate robotelii lor În plăceri zilnice și obligatorii. Dar oarecare indicii și mărturii (șerban Cioculescu Încă spune că a văzut pe una acoperind icoana din perete când și-adu cea un client În odaia ei) m-au convins că va
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
în dureri groaznice. Bunica, din păcate, nu putea să strige, fiindcă tumoarea îi atinsese cen trele comunicării. Nu mai era în stare să scoată nici un sunet și nu mai auzea nimic (oare chiar nu mai auzea nimic ?). A stat așa, prizonieră în propriul ei trup, care între timp se transformase într-o unealtă de tortură, vreo două luni. Două luni de singurătate, așa cum singură a ales să fie întreaga viață. /...Ei, dar iată că Dănuț al nostru a crescut și a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
care mergea cu spatele în Senatorul melcilor, Dacia urcă, avându-i la bord pe doamna și domnul senator, progenitura acestora și șoferul ( ?), spre vila de odihnă un fel de gospodărie de partid în tranziție. Iar la sfârșitul filmului aceleași personaje prizoniere ale autovehiculului carpatin privesc fără să înțeleagă lumea din jurul lor, la a cărei ieșire din țâțâni au contribuit Un scenariu delirant pentru un delir deja anunțat de Patul conjugal. Scenarita ?, pare să spună Daneliuc ; suntem în țara tuturor posibilităților, în
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
te putea aduce mai aproape de Occident decît te aduc primele zece minute din Nea Mărin : cîteva imagini luate pe aeroportul din Frankfurt (Frankfurt !), o bombă într-un avion, o americancă răpită și parașutată într-o șalupă, o tranzacție între gangsteri prizonieră contra dolari (dolari !) , o mașină aruncată în aer prin telecomandă. Mai aproape de atît nu se putea. și nu era aproape. Nu era deloc aproape. Sigur, existaseră și vremuri mai bune. Existase desfrîul franco-romîn din șapte băieți și o ștrengăriță ; existaseră
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
oprească uciderea copiilor, exista un fel de exuberanță - exuberanța disperării. Până și spaima cea mai cumplită avea un fel de bucurie ciudată. Asta exista și În Troienele - de la primele sunete cu care venea grupul de soldați, care le aduceau pe prizoniere În spațiul de joc. Era disperare, violență, groază, o durere câteodată paralizantă, mai ales când Andromaca Își pregătea copilul de moarte, dar exuberanța exista tot timpul. Și, prin victoria femeilor de la sfârșit (ultimul cântec, plecarea), era un fel de Împăcare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sală de gimnastică dintr-o cazarmă militară, fie de un manej de circ sau, de ce nu, de spitalul de psihiatrie La Salpêtrière, unde, În secolul al XIX-lea, la Paris, erau internate pacientele ce sufereau de boli nervoase. Lucia era prizoniera acestui spațiu metaforic, unde devenea progresiv victima presiunilor din jur. Situația individului inocent ce clachează violentat de tabuurile sociale și care, abandonându-și rațiunea, răspunde prin crimă era o temă favorită a secolului al XIX-lea. Büchner a scris Woyzeck
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
năzuiești tu, Alexandre. Mai e un lucru pe care te rog... te rog să-l ceri lui Vodă! Anume? Domnița Maria Voichița fiică de domn! izbucnește revoltat. O Basarabă! Nepoata Marelui Mircea cel Bătrân! De doi ani, Vodă o ține prizonieră, împreună cu Doamna Despina, în latura de miazăzi a Cetății! E posibil aceasta?! De aceea am și luat-o pe lângă mine... Să-i dea slobozenia! Vorbește-i! Doamnă, o imploră Voichița cu lacrimi în ochi, vă rog!... O să-l rog... Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
René destul de rar. Toți ochii erau pe mine chiar și la poștă. Simțeam că se apropia de mine ceva nedefinit - un nor întunecat, cu margini de lumină. Nu înțelegeam nimic din plasa de sentimente care se aruncaseră peste mine. Eram prizoniera unei stări de spirit care amenința să-mi distrugă echilibrul. Nu-l citisem încă pe Spinoza și nici pe Epictet sau pe ceilalți stoici greci. Poemul indian Gita mă ghida în adânc spre o iubire mai mare și căutarea perpetuă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și totuși... mi-a întors și acesta spatele după care a dispărut. Nuuuu, nu pot să vorbesc cu dumneavoastră. Vă rog să plecați! Venirea serii mă umplea de teamă. Eram ca un iepure hăituit și mă simțeam în acea comuna prizonieră și nedorită de nimeni, devenind peste noapte dușmanul tuturor. Întoarsă la comună, l-am rugat pe inginerul zootehnist, care îmi fusese coleg de școală, să mă ducă să-mi iau copilul de la nenea Culai și să plec până la șoseaua națională
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
prin naștere, ele trebuiau să rămână doar în sfera privată, ca să asigure „legătura bărbaților cu natura” (Rousseau). În consecință, s-au abolit diferențele în fața legilor și normelor morale pe rând, între toate categoriile de bărbați. Dar jumătate din umanitate rămânea prizoniera „tradiției” și era izgonită din competiție, oricât de hulită era tradiția societăților care postulau inegalități din naștere și pledau doar pentru inegalități dobândite prin competiție și merit. Puțini bărbați luminați au devenit „colaboraționiști” ai femeilor (cum îi numea Nietzsche). Condorcet
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]