11,078 matches
-
nu scoatem din ecuație realismul socialist, pentru că nu ne lasă Stalin, Gorki, Jdanov, dar nici N. Moraru, Ion Vitner, M. Novicov, Ov. S. Crohmălniceanu și alți teoreticieni sau practicieni ai realismului socialist. Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem prizonierii documentelor de partid ale epocii și nu putem să dăm altă denumire acestui fenomen, dintr-un punct de vedere actual. Eu, de pildă, prefer să discut întregul fenomen al "literaturii aservite" (cum o denumește Eugen Negrici din punctul de vedere
Proletcultism sau realism socialist? (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8185_a_9510]
-
scurt, tot ceea ce fusese până în ajun monstruos și respingător. Cu toate acestea, e dincolo de orice dubiu că vorbim despre artă. E posibil ca sensibilitatea noastră, informația și cultura să nu mai fie capabile să facă saltul în noua lume și, prizonieri ai imaginii tot mai puțin atrăgătoare pe care ne-o furnizează în fiecare dimineață oglinda, să visăm doar la trecutul idealizat secretat de memorie. Mi se întâmplă să văd fotografii vechi de-ale mele, despre care țin minte că în
Cât de des vă uitați în oglindă? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8203_a_9528]
-
de regulă, îl obligăm să se situeze. Iar dinamica lui trebuie studiată în raport cu libertatea circulației ideilor și nu doar în funcție de prea conjuncturale situații. În fața noastră, un gard înalt, de sîrmă. Un gard care desparte realitatea de convenție, care îi ține prizonieri pe protagoniștii autoarei în societatea suprasaturată de violență, de ură, de gesturi limită, reprobabile, perverse, societatea lui Milosevic și a războiului aberant, lumea, de fapt, în care pendulăm și noi, în orice colț de lume. Violența a devenit o stare
Unsprezece povești by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9732_a_11057]
-
Își umpleau ziua cu jocuri distractive copilărești și, când se lăsa întunericul, adormeau printro înțelegere tacită, fără să aștepte o anumită oră a serii, căci nu aveau nici un mijloc de a ști cât e ceasul cu exactitate; de fapt, fiecare prizonier avea propria sa oră. La începutul prizonieratului, cei treizeci și doi de prizonieri avuseseră trei ceasuri bune și un ceas deșteptător cumpărat la mâna a doua, pe care nu prea se putea conta, după spusele celui căruia îi aparținea. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
printro înțelegere tacită, fără să aștepte o anumită oră a serii, căci nu aveau nici un mijloc de a ști cât e ceasul cu exactitate; de fapt, fiecare prizonier avea propria sa oră. La începutul prizonieratului, cei treizeci și doi de prizonieri avuseseră trei ceasuri bune și un ceas deșteptător cumpărat la mâna a doua, pe care nu prea se putea conta, după spusele celui căruia îi aparținea. Mai întâi dispăruseră cele două ceasuri de mână: posesorii lor ieșiseră din celulă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
al depozitului de beton: până și mesele le luau împreună. Într-o zi primarul uită să-și întoarcă ceasul. Fusese o zi agitată, căci pe durata nopții auziseră împușcături dinspre oraș, așa cum auziseră și înainte de momentul în care cei doi prizonieri cu ceasurile de mână au fost scoși din celulă, iar cuvântul „ostatic“ începu să prindă contur în mintea fiecăruia din ei, ca un nor apăsător care, prin forța propriei densități și a vântului, ia forma unor litere. În închisoare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ciudate, iar primarul și mecanicul de locomotivă se apropiară și mai mult, de parcă îi cuprinsese teama că germanii îi alegeau în mod intenționat pe cei care purtau ceasuri, ca să le fure timpul. Primarul se gândi chiar să le propună celorlalți prizonieri să țină ascunse cele două ceasuri rămase, ca să nu fie cu toții privați de beneficiile lor, dar când încercă să-și exprime gândul simți deodată că această propunere ar fi un semn de lașitate și se opri la jumătatea propoziției. Indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
ceasul? întrebă Pierre. Ce spune vechitura ta? Limbile rămăseseră înțepenite ca niște ruine înnegrite la unu fără un sfert. Pentru primar acesta a fost cel mai cumplit moment din viața sa, mult mai îngrozitor decât cel în care fusese luat prizonier de nemți. În închisoare toate simțurile se alterează și primul care dispare este simțul proporției. Primarul se uită la fiecare prizonier în parte ca și cum ar fi comis un act de trădare: dăduseră pe mâna dușmanului singurul timp real existent. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
acesta a fost cel mai cumplit moment din viața sa, mult mai îngrozitor decât cel în care fusese luat prizonier de nemți. În închisoare toate simțurile se alterează și primul care dispare este simțul proporției. Primarul se uită la fiecare prizonier în parte ca și cum ar fi comis un act de trădare: dăduseră pe mâna dușmanului singurul timp real existent. Îi mulțumi lui Dumnezeu că nu se afla acolo nici un locuitor din Bourge. În grup erau: un bărbier din Etain, trei funcționari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
aceasta întâlni privirea singurului om care, se temea el, l-ar putea prinde cu minciuna: un avocat din Paris numit Chavel, un tip singuratic care din când în când făcea încercări stângace de a se dovedi uman. Cam toți ceilalți prizonieri îl priveau ca pe o curiozitate sau chiar ca pe o glumă: un jurist nu este o persoană alături de care să poți trăi, e o păpușă mare pe care o arăți la ocazii speciale și care acum își pierduse roba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
la o distanță de cinci ore. N-ar fi avut această șansă nici măcar când ieșeau să-și facă nevoile. Toaleta era un șir de găleți așezate în curte și, pentru a-și face misiunea mai ușoară, gardienii nu permiteau nici unui prizonier să meargă singur la găleată: se duceau în grupuri de cel puțin șase oameni. Și nici căderea nopții nu i-ar fi fost de folos primarului, căci în celulă nu li se dădea voie să aibă lumină și n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pară de-a dreptul îngrozitor faptul că i se adresa un salut în închisoare. „Bună ziua“, rosteau ei și „Noapte bună“, ca și cum i-ar fi spus aceste cuvinte pe stradă, când era în drum spre tribunal. Numai că ei erau cu toții prizonieri într-un depozit de beton de zece metri pe cinci. Timp de o săptămână și mai bine își dăduse toată silința să se comporte ca un prizonier adevărat, intrase chiar și în jocul lor de cărți, dar constatase că miza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pe stradă, când era în drum spre tribunal. Numai că ei erau cu toții prizonieri într-un depozit de beton de zece metri pe cinci. Timp de o săptămână și mai bine își dăduse toată silința să se comporte ca un prizonier adevărat, intrase chiar și în jocul lor de cărți, dar constatase că miza pe care se juca era peste puterile lui. N-ar fi avut nimic împotrivă să piardă niște bani, însă resursele lui - cele câteva bancnote pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
în cele din urmă -, iar pe el nu prea-l mai interesa cine va ieși învingător, conta doar ca războiul să se sfârșească. Era ostatic, dar nici nu-i trecea prin minte că ostaticii sunt împușcați câteodată. Moartea celor doi prizonieri îl impresionase doar pentru scurt timp: se simțea prea părăsit și rătăcit ca să-și dea seama că există posibilitatea ca el însuși să fie într-o zi cel ales din celula prea aglomerată. Într-un loc aglomerat te poți simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
se așeză din nou lângă zidul de ciment, departe de toți ceilalți. În noaptea aceea împușcăturile se auziră pentru a treia oară: o rafală scurtă de mitralieră, câteva focuri de armă răzlețe și ceva ce semăna cu explozia unei grenade. Prizonierii stăteau întinși pe jos, fără să-și vorbească; așteptau, nu dormeau. Ar fi fost greu să-ți dai seama dacă simțeau teama celui aflat în primejdie sau fericirea celui care stă în preajma unui bolnav, pândind ivirea primelor semne de însănătoșire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pentru a fi descoperit. Primarul își acoperi ceasul cu amândouă mâinile, încercând în zadar să reducă la tăcere sunetul constant și demodat: tic-tac, tic-tac. 3 A doua zi după-amiază, la ora trei (după ceasul deșteptător), un ofițer intră în celulă: prizonierii nu mai văzuseră un ofițer de câteva săptămâni, iar acesta era tânăr și lipsit de experiență, lucru care se putea vedea chiar și din felul în care își potrivise mustața, luând prea mult din ea în partea stângă. Era stânjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
momentul să vă plătiți factura pentru hotel. Și să nu dați vina pe noi. Ucigașii voștri sunt de vină. Ordon, așadar, ca unul din zece oameni din acest lagăr să fie împușcat. Câți sunteți aici? Numărătoarea, comandă el tăios, iar prizonierii executară ordinul. —... douăzeci și opt, douăzeci și nouă, treizeci. Ei știau că el știe și fără să-i numere. Totul era doar o secvență dintr-un spectacol la care nu putea renunța. Așadar, cota voastră este de trei, spuse el. Nouă ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Însurat, zise Pierre. Primarul începu să-și deșire din buzunar ceasul: faptul că rivalul său nu era amenințat veni să-i întărească bănuiala că, întrucât era stăpânul timpului, el însuși avea să fie următoarea victimă. Se uită la fiecare dintre prizonieri pe rând și îl alese pe Chavel - poate pentru că era singurul care purta o vestă de care se putea atașa ceasul. Domnule Chavel, spuse el, vă rog să-mi țineți dumneavoastră ceasul, dacă se întâmplă cumva... Mai bine ați alege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
surdă - care nu putea fi încă definită ca teamă - puse din nou stăpânire pe Chavel. O simțea ca pe o încătușare. Când cel de-al șaselea om trase un bilețel alb, Chavel căscă, iar când trase cel de al zecelea prizonier - cel pe care ei îl numeau Janvier - îl cuprinse un soi de mulțumire, căci șansele lui erau din nou aceleași ca la începutul extragerii. Unii dintre prizonieri scoteau primul bilețel pe care-l atingeau, alții, parcă bănuind că soarta vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
trase un bilețel alb, Chavel căscă, iar când trase cel de al zecelea prizonier - cel pe care ei îl numeau Janvier - îl cuprinse un soi de mulțumire, căci șansele lui erau din nou aceleași ca la începutul extragerii. Unii dintre prizonieri scoteau primul bilețel pe care-l atingeau, alții, parcă bănuind că soarta vrea să le forțeze mâna, luau un bilețel și, înainte de a-l scoate cu totul din pantof, îl aruncau înapoi și luau altul. Timpul trecea incredibil de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Scoase un bilețel din pantof, apoi, simțind că acesta îi fusese impus prin voința tovarășilor săi și că este tocmai bilețelul marcat, îl aruncă în pantof și luă altul. —Te-ai uitat la el, avocatule! strigă unul dintre cei doi prizonieri rămași, dar un altul îl liniști: Nu s-a uitat. Acum l-a luat pe cel însemnat. 4 —Veniți aici, Monsieur Chavel, luați loc lângă noi! îi spuse Lenôtre, de parcă îl invita pe Chavel să ocupe o poziție privilegiată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
de frică. Parcă Chavel cel calm se distra șoptindu-i ironic: „Minunat spectacol! Mai insistă puțin. Ar fi trebuit să te faci actor, bătrâne! Nu se știe niciodată. Poate ai noroc“. Cu pași mici și repezi, Chavel trecu prin fața fiecărui prizonier și-i arătă bilețelul, de parcă ar fi fost la o licitație. O sută de mii de franci, implora el, iar ceilalți îl priveau șocați și cuprinși de milă: el era singurul om bogat din tot grupul și aceasta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Are două sute douăzeci și trei de ani, răspunse Chavel. Cam prea veche, mi-ar fi plăcut ceva mai modern, comentă Janvier. Bătrâna suferă de reumatism. Întunericul îi cuprinse pe amândoi și ultima rază de lumină se prelinse pe tavanul celulei. Prizonierii se pregătiră imediat de culcare. Își bătură pernele, apoi le îmbrățișară ca pe niște copii. Filozofii spun că trecutul, prezentul și viitorul există simultan și, cu siguranță, în acest întuneric apăsător, trecutul reveni la viață într-o multitudine de ipostaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
anii 1937 și 1938. La data de 26 decembrie 1937, erau consemnate următoarele: „Discuție cu Menzies șregizor americanț despre film. Două idei pentru posibile filme în viitor. Prima: o situație politică asemănătoare celei din Spania. Un ordin de decimare. Zece prizonieri trag la sorți folosindu-se de bețișoare. Un prizonier bogat trage bețișorul cel mai lung. Oferă tot avutul său celui care e dispus să-i ia locul. Unul acceptă, de dragul familiei sale. Mai târziu, când scapă din pușcărie, bărbatul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
1937, erau consemnate următoarele: „Discuție cu Menzies șregizor americanț despre film. Două idei pentru posibile filme în viitor. Prima: o situație politică asemănătoare celei din Spania. Un ordin de decimare. Zece prizonieri trag la sorți folosindu-se de bețișoare. Un prizonier bogat trage bețișorul cel mai lung. Oferă tot avutul său celui care e dispus să-i ia locul. Unul acceptă, de dragul familiei sale. Mai târziu, când scapă din pușcărie, bărbatul care fusese cândva bogat vizitează, fără a-și dezvălui identitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]