1,461 matches
-
de Vinea, Marcel Iancu, Milița Petrașcu și J.G. Costin, care se încheie cu «Trăiască Italia futuristă!» deci și cea fascistă. Mi-e scîrbă. Voi păstra acest document” (op. cit., p. 444). Cu relativă simpatie „revoluționar-estetizantă” sînt semnalate la Contimporanul și mișcările proletare din țările europene. Aproape de fiecare dată, se observă o notă prudentă față de bolșevism. Există însă și alte semnale. O notiță despre La révue européene din nr. 71 semnalează cu simpatie o anchetă despre - între altele - comunismul german (este menționată aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al realității diurne, represive și utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și războinic prin excelență -, suprarealismul devenise la acea dată un curent internaționalist și emancipator, aflat „în slujba revoluției” proletare... Problema celor de la unu constă în imposibilitatea lor de a interveni eficient (citește: politic) în realitate prin artă. Drept urmare, foarte curînd, apare sentimentul insatisfacției față de caracterul anarhic, obscur al avangardismului și al suprarealismului, ineficiente în planul acțiunii sociale. Nici Sașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Arhitectura“ al lui Marcel Iancu înregistrează — după expoziția artelor decorative de la Paris și expoziția de arhitectură de la Stuttgart — „expoziția de proiecte și modele de arhitectură nouă din Varșovia, unde a precumpănit conducerea ideei puriste rusești cu acel gust de uzină proletară în orice casă sau palat urban”. Contimporanul va reveni asupra culturii poloneze, însă nu pe coordonatele avangardei, ci — dimpotrivă — pe cele „conservatoare” ale promovării artei naționale în străinătate. La rubrica „N.c.r.” a numărului 79 apare, sub semnătura R.D.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre un manifest funcționalist al lui Vladimir Tatlin. Pagina de „Note. Cărți. Reviste” a nr. 70 (nov. 1926) conține o prezentare sumară și neutră a literaturii sovietice prin intermediul revistei franceze Vouloir. Decupajul lasă să se întrevadă postulatul „colectivist” al artei proletare constructiviste vs „onanismul individualist” al artei burgheze: „Vouloir revista junimei din Lille aduce în ultimul său număr un studiu foarte complet al ideologiei literare artistice și sociale a Rusiei sovietice. Un dialog cu Lenin. Studii critice din literatura de după revoluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artistice și sociale a Rusiei sovietice. Un dialog cu Lenin. Studii critice din literatura de după revoluție. Proecte și realizări formidabile ale acelei arte constructiviste care începe cu Vesnin și Lapșin terminînd la Rodchenko. Un articol de Donce-Brisy despre «spirit colectiv-cultură proletară», preconizează arta degajată de individualismul burghez și de onanismul intelectual care îl caracterizează”. În nr. 73 (februarie 1927) — o notă aniversară despre abstracționistul Kandinsky aduce din nou o nuanță rezervată față de „revoluția rusă”: „Wassily Kandinsky a împlinit 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
subiectiv al epocei noastre” (I.M. Daniel, „Teatrul”). Optimismul futurist se asociază, în acest caz, cu obsesia expresionistă a „transformării” omului. Într-un articol destul de încîlcit („Despre public”), F. Brunea pleda pentru implicarea activă a spectatorilor în actul teatral, cu argumente „proletare” de genul: „Am văzut la un teatru de suburbie un lucrător care, în timpul reprezentației, după fiecare scenă, se apropia de rampă și strîngea mîna actorului”. La rîndul său, Stephan Roll pledează bătăios împotriva „viziunii declamatorii și inerte a actorului” de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității artelor „comice”, a carnavalului popular, și cu considerații bizare de genul: „Proletariatul a susținut entuziast cinematograful” (corespunzînd ideii din manifestul revistei: „Proletarii creează forme noui”). Nota bene, Ion Călugăru va publica, în 1933, prima monografie românească despre Charlie Chaplin, cineastul asupra căruia Mihail Sebastian conferențiase deja într-o întîlnire „cu cîntec” a grupării Criterion. Cu privire la atracția „magică” a pantomimei asupra poeților avangardiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga ale majorității avangardiștilor interbelici, dar și ca replică pozitivă la „dezumanizarea”, „alienarea” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
continent intrat în „era maselor”, explozia Dada de la Cabaretul Voltaire din Zürich marchează un punct extrem al libertății anarhice în artă, al răsturnării și sabotării tuturor valorilor „stabile”, „autoritare”, Dadaismul a opus culturii tehno-militariste, celebrată de Futurism, dar și mesianismului proletar, preluat ulterior de constructivism și de Suprarealism, o „cultură a Carnavalului”, cu mijloacele esteticii dandy a provocării și scandalizării burghezului. „Geniul avangardei” care a fost Dada reprezintă punerea în scenă - teatrală, spectaculară, cabotină - a unei sinucideri a Estetismului, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parte dintre membrii așa-numitului „grup suprarealist român” din anii ’40 („algiștii” Gherasim Luca, Paul Păun) au făcut parte în adolescență din „al doilea val”, ca emuli și discipoli ai lui Geo Bogza, trecînd inclusiv printr-o fază de militantism proletar realist-socialist. Spre deosebire însă de suprarealismul incipient al „uniștilor”, creația principalilor reprezentanți ai micului „grup” - maturizată și radicalizată artistic la un deceniu după ce mișcarea franceză își trăise momentul de climax, dar mult mai apropiată de sursele ei intelectuale - se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe rol. Îi făcu semn oficiantului să vină mai aproape de orificiul ghișeului. Îi șopti, conspirativ: - P-ormă, nu spui că ai lui s-au schimbat? Pe timpul comuniștilor, că au prins și din poamele astea, au dat-o pe țâul simplu, proletar. Să n-avem nici noi, copiii, nici ei, probleme cu numele. Îi vânau pe cei care aveau nume care-i arătau a străini. Era cu... Cosmopolitismul îi zicea. Mata n-ai prins vremurile alea, nu știi ce era p-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
În M.A.I. și deputat În Marea Adunare Națională. Era cultivată, fără Îndoială, avea predilecție pentru lucruri frumoase, rafinate, dar nu știu din ce spirit de frondă folosea cu voluptate expresii vulgare și se purta În cea mai autentică manieră proletară. Când nu purta uniforma, se Îmbrăca Într-un fel care-i menținea alura cazonă. Iarna, purta un cojoc lung, care te făcea să te gândești cu groază la Siberia și să-i mulțumești lui Dumnezeu că, cel puțin, te aflai
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
putut îmbrățișa, cu aceeași cuprindere, actualitatea totală a unei națiuni. Când Joseph de Maistre se întreabă ce e națiunea și găsește că e suveranul și aristocrația, el exprimă reacționar un lucru pe care marxiștii îl susțin revoluționar în teoria statului proletar. Statul (deși pentru marxiști nu există propriu-zis nici stat și nici națiune, ci numai societate) nu mai este suveranul și aristocrația - sau mai târziu burghezia -, ci proletariatul. În orice stat nu există un echilibru, ci o preponderență de forțe. Cine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
xe "Rosen"Rosen printre conferențiari, folosind un limbaj mai... puțin specific activității rabinice. Optimismul rabinului urca la cote Înalte, când descria cum „peste Întreaga Europă, suflă un vânt de primăvară adevărată, de optimism”. Sentimentele sale Îl așază alături de „marea oaste proletară, ce se afla În plinmers”1. Este clar că rabinul xe "Rosen"Rosen făcuse deja o opțiune politică. Dar este util să arătăm că el nu era singur În acest demers. În ciclul de conferințe din 1945 ale C.D.E.-ului
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
14 ianuarie 1953. Explicația acestui act, dată de factorii oficiali, era că dispariția acestor organizații era cerută de... succesul politicii Partidului În problema națională (!). În această situație, astfel de structuri „au devenit o piedică În educarea maselor În spiritul internaționalismului proletar și al patriotismului. Dimpotrivă, ele au Început să se ațâțe unele Împotriva altora”1. În această ședință se aduc grave acuzații comitetelor democratice ale minorităților: „Ele s-au izolat de partid... În special la unele, cum sunt cele la evrei
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
biografie: trecut sionist, rude În străinătate sau pur și simplu „origine nesănătoasă”, alt eufemism ce culpabiliza „trecutul familial”, părinți ce aparținuseră burgheziei ca negustori, proprietari etc. Și această „culpă” o aveau majoritatea evreilor membri de partid. Numărul celor cu origine proletară era foarte mic. Dar nici aceștia nu erau scutiți de represalii. Astfel, În 1951, un prim-secretar al regiunii de partid xe "Constanța"Constanța, pe nume Cornel xe "Fulger"Fulger - ce va deveni mai târziu conducător național al organizației de
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
Bon: clasele populare, revoluțiile sînt un pericol căreia democrația, cel puțin în Franța, nu îi poate face față. Cu toate acestea, încep să mă despart de domnia-voastră cînd pretindeți că cea mai mare amenințare vine din acțiunea lor de mulțimi proletare și turbulente. După părerea mea, în joc e mai curînd frica decît răul. Tranzitorii și provizorii, aceste mase vin și pleacă, se ridică și recad ca un aluat. În definitiv, ele rămîn neputincioase. Asocieri spontane de indivizi, aservite capriciilor mediului
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sau să-i expună în procese dezonorante, ca Buharin. În cadrul aceluiași congres (al XVII-lea), primul declară că Stalin este "cel mai mare conducător din toate timpurile și de la toate popoarele", iar al doilea îl proclamă "glorios mareșal al armatelor proletare, cel mai bun dintre cei mai buni revoluționari". Toate țările, începînd cu a sa, sînt invadate de milioane și milioane de portrete care fac omniprezent personajul și imaginea lui retușată de propagandă. Și ține sub privirea lui popoarele îndepărtate la
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
care nu se simțea în siguranță, când părăsește platforma de unde le vorbise greviștilor, Ceaușescu are chiar un moment de slăbiciune fizică, sprijinindu-se de unul dintre oamenii săi, ca un bolnav. În timpul grevei s-a strigat însă și „Jos burghezia proletară!”, această scandare avându-și rostul ei. Greviștii protestau împotriva funcționărimii comuniste, care administra Valea Jiului și care profita cvasi-„vampiric” de munca epuizantă a minerilor. Minerii intuiau astfel existența unei nomenclaturi birocratice (pe lângă cea politică și represivă reprezentată de PCR și
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
existența unei nomenclaturi birocratice (pe lângă cea politică și represivă reprezentată de PCR și Securitate), un alt factor de insatisfacție în ceea ce-i privea: funcționărimea respectivă (fără nici un risc de viață) beneficia financiar, în detrimentul salariilor cuvenite minerilor. Prin lozinca „Jos burghezia proletară!”, chiar dacă naiv, minerii din Valea Jiului ironizau comunismul prin chiar una din formulele demagogice și clișeele acestuia, anume critica împotriva burgheziei. Sensul era acela că regimul comunist devenise el însuși un stat în care capitalismul continua să funcționeze, dar în folosul
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
posibilități de opțiune s-au concretizat în faptul că unele țări și-au inspirat obiectivele de atins din ideologia managementului unor țări cu care au afinități cultural-spirituale (Cehia, Ungaria etc.), în timp ce altele au reluat vechile tradiții democratice, întrerupte de revoluțiile proletare, cu integrarea unor elemente noi, moderne, inspirate din alte țări. China s-a înscris însă pe o cale proprie, care are în vedere nucleul dur al societăților occidentale, într-o formă specifică<footnote Avem în vedere, în mod deosebit, regimul
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
Umanitatea nu este înzestrată decât cu un echipament incomplet de salvare. Materialist impenitent, comunistul nu crede în posibilitatea dezvoltării lineare a societății și nici în transformarea organică a comunităților. Vânătoarea țapilor ispășitori dinăuntrul elitei e tot ce poate sacraliza manifestul proletar. Din aceste motive, Sartre a putut deveni „primul filozof occidental care a admirat fără rezerve mulțimea revoluționară și imaginea decapitării șefului unei închisori aproape dezafectate”1. Deloc întâmplător, în timpul crizei ostaticilor de la Olimpiada de vară din München (1972), ideologul stângii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prețioase, la altele, aparținînd unei arii mai „modeste” și mai prozaice a realului. Discursivitatea e Într-adevăr o notă importantă a acestei poezii, - și criticul putea cita cu ușurință bunăoară fragmentul următor, din Pe deasupra dosarelor, unde descoperă „o invectivă aproape proletară Împotriva platitudinii burgheze”: Nu, n-am fost eu alături de voi, oameni, În cîmpuri, CÎnd hohoteați lîngă grînele decapitate, Nu, n-am fost eu alături de voi cînd aruncați În furnalele lacome Lopeți pline cu zilele și nopțile fraților voștri În locul bulgărilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
clasică \: o utopie devenită politică" Doctrina socialistă se concentrează asupra tipurilor de reforme care pot conduce la scăderea și dispariția inegalității sociale. Aceasta o deosebește de marxismxe "„marxism", pentru care unica soluție de instaurare a unei societăți drepte este revoluția proletară: dispariția claselor sociale o dată cu dispariția proprietății private, a inegalității economice și sociale. Trăsăturile de bază ale socialismului sunt următoarele: 1) Proprietatea asupra producției trebuie să fie publică (fie naționalizată, fie cooperatistă); 2) Membrii societății aflați în nevoie trebuie asistați printr-
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
și Jean Jaurès. Ambii critică excesul de determinism economicxe "„determinism economic" marxist și remarcă falsele predicții marxiste despre declinul capitalismului. Socialismul poate să fie realizat, susțin ei, pe cale politică, pașnic, pe cale electorală, printr-o politică pragmatică, și nu prin revoluție proletară. Ei sunt fondatorii mișcării socialiste democratice. Un exemplu proeminent al faptului că ideile socialiste pot rodi pe un sol capitalist fără să ducă la comunismxe "„comunism" este practicarea de către state profund liberale a unor politici de sorginte ideatică socialistă, respectiv
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]