1,100 matches
-
afective, sindromul catatonic, sindroamele halucinator-paranoide, sindroamele delirante, sindromul autist, sindroamele ipohondrice, sindroamele confuzionale, sindromul oniric, sindromul Korsakow, sindromul demențial, tulburările de comportament. Aceste aspecte, care vor fi discutate în continuare, vin să completeze datele de ordin general referitoare la sindroamele psihopatologice expuse în capitolul anterior. Sindromul astenic Sindromul astenic este o stare de slăbiciune neuropsihică de cauze diferite, manifestat printr-o stare de epuizare pe care bolnavul o resimte ca pe o oboseală cronică. Termenul de „astenie” a fost utilizat prima
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prima dată de Brown (1735) și ulterior de Dupuytren (1832) și Erichsen (1868), referitor la stări patologice care însoțeau afecțiunile somatice. Beard (1869) introduce termenul de „neurastenie”, adoptat ulterior și de către Kandinski (1890) și Benon (1928). Din punct de vedere psihopatologic sindromul astenic se caracterizează prin următoarele: a) Iritabilitate: o stare de labilitate emoțională, ușurința cu care se produc și se manifestă afectele, imposibilitatea bolnavului de a-și putea stăpâni sau controla expresiile mimice și comportamentale. Susceptibilitate crescută, reacții de mânie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
le va numi tulburări obsesive (Zwangsvorstellungen), termen care va fi preluat de A. Wesiphal. P. Janet, carem la sfârșitul secolul al XIX-lea, descriu cadrul clinic al psihasteniei. Pentru M. Dide și P. Guiraud, obsesiile se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice: a) o stare de anxietate asociată cu elemente mintale și organice; b) pătrunderea în sfera conștiinței a unui sentiment, idee sau tendință care este în dezacord cu personalitatea bolnavului și de care, cu toate încercările acestuia, nu se poate debarasa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inițial la bolnavii cu hipertensiune arterială, - în stadiul terminal al encefalitei epidemice, - în epilepsie având un caracter paroxistic ca simptom al unei stări disforice, - în cursul fazei depresive a PMD. Din punct de vedere psihanalitic, S. Freud distinge două laturi psihopatologice, la sindromul obsesiv, și anume: a) reacția fobică, înțeleasă ca o formă de apărare a bolnavului împotriva anxietății, ieșită dintr-o sursă inconștientă prin deplasarea acestei anxietăți asupra unui obiect care-i simulează cauza; b) reacția obsesivă, conform căreia în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unui obiect care-i simulează cauza; b) reacția obsesivă, conform căreia în actele compulsive există de asemenea o deplasare a anxietății spre acte asimbolice, care, întocmai unui ritual, anulează instinctele neacceptate de sfera Eului conștient. O categorie importantă de tulburări psihopatologice legată, în mod direct, de tulburările obsesive, o reprezintă fobiile. Se consideră că de fiecare dată când o obsesie se manifestă în mod dominant printr-o teamă angoasantă și nejustificată, ne găsim în fața unei fobii. Orice fobie este o stare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ele au fost incluse în nosografie de către K. Kraepelin și E. Kretschmer, dar cel care le-a descris în mod amănunțit și le-a clasificat a fost K. Schneider, denumindu-le „personalități psihopatice”. Sindroamele psihopatice se caracterizează prin două trăsături psihopatologice principale, și anume: a) sunt anomalii psihofiziologice limitate, manifestate prin tulburări de comportament specifice; b) reprezintă structuri anormale, interesând unele sectoare ale personalității umane și care duc la modele aberante de existență și adaptare ale acestor indivizi. Din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu anetopații lui Karpman (mitomani, perverși sexuali, sadici, huligani, vagabonzi, piromani); e) oligofrenii cu tulburări de comportament de natură psihopatică, diferiți de cei „liniștiți”, educabili și adaptabili, firește, în limita gradului oferit de oligofrenie. Din punct de vedere psihogenetic, factorii psihopatologici incriminați în geneza acestor tipuri de sindroame psihopatologice sunt următorii: - constituția heredo-psihică de tip dezechilibrat, - inducția modelului parental (familie dezorganizată, răul model, frustrări, carențe educaționale), - rezonanța psihogenă (respingere, ostilitate, excludere, agresivitate în familie), - carența de autoritate (absența modelului, incapacitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
huligani, vagabonzi, piromani); e) oligofrenii cu tulburări de comportament de natură psihopatică, diferiți de cei „liniștiți”, educabili și adaptabili, firește, în limita gradului oferit de oligofrenie. Din punct de vedere psihogenetic, factorii psihopatologici incriminați în geneza acestor tipuri de sindroame psihopatologice sunt următorii: - constituția heredo-psihică de tip dezechilibrat, - inducția modelului parental (familie dezorganizată, răul model, frustrări, carențe educaționale), - rezonanța psihogenă (respingere, ostilitate, excludere, agresivitate în familie), - carența de autoritate (absența modelului, incapacitatea de a putea dobândi un rol), - mediul social de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
excludere, agresivitate în familie), - carența de autoritate (absența modelului, incapacitatea de a putea dobândi un rol), - mediul social de supraviețuire, - episoadele spectaculare și accidentale ale vieții, cu valoare reactivă, care vor conduce la anumite „fixații caracteriale” patogene. Sindroamele afective Sindroamele psihopatologice afective, cuprind o gamă importantă și largă de manifestări psihice anormale în care intră: sindromul maniacal, sindromul depresiv, instabilitatea psiho-afectivă la copii și tineri, sindromul anxios. Le vom prezenta pe rând în continuare. 1) Sindromul maniacal Sindromul maniacal este o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Acesta se caracterizează printr-o dispoziție afectivă exaltată, de tip euforic, fugă de idei ce poate ajunge la o stare de incoerență, polipragmazie, instabilitate motorie, agitație, logoree, gândire prin asonanță, adesea un limbaj de tip moriatic. Din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri de tulburări specifice: - tulburări de dispoziție afectivă de tip euforic, - tulburări intelectuale (atenție flotantă, inconstanță, fugă de idei, asonanță, divagații), - tulburări de activitate (polipragmazie, agitație psihomotorie, logoree etc.), - tulburări fizice generale (insomnii, tulburări endocrine, tiroidiene sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de oboseală generală neexplicabilă, insomnii. Se notează prezența unor tulburări de ordin neurovegetativ cum ar fi: scăderea ponderală, inapetență, stare saburală, constipație, bradipnee, hipotensiune arterială. Componenta psiho-afectivă se caracterizează printr-o scădere generală a tonusului psihic. Se notează următoarele aspecte psihopatologice: astenie fizică, scăderea randamentului intelectual, slăbirea atenției, dificultăți de evocare mnezică, oboseală rapidă la cel mai neînsemnat efort, slăbirea voinței, dispoziție tristă, senzație de apăsare sufletească, depresivitate de diferite intensități, sentiment de inferioritate, neliniște anxioasă, durere morală, sentiment de culpabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
delir melancolic” (idei de culpabilitate și autoacuzare, idei de ruină, sărăcie, doliu, idei ipohondrice, idei de negație). Un aspect caracteristic, care apare destul de constant asociat în sindromul depresiv, sunt ideile de suicid sau tentativele de suicid. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul depresiv poate lua aspecte clinico-psihiatrice diferite, în raport cu conținutul. În sensul acesta se descriu următoarele tipuri: a) Sindromul melancolic caracterizat prin depresie gravă, imobilitate motorie, bradipsihie, anxietate, delir melancolic, sindrom Cottard; b) Sindromul depresiv-anxios este forma în care din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate lua aspecte clinico-psihiatrice diferite, în raport cu conținutul. În sensul acesta se descriu următoarele tipuri: a) Sindromul melancolic caracterizat prin depresie gravă, imobilitate motorie, bradipsihie, anxietate, delir melancolic, sindrom Cottard; b) Sindromul depresiv-anxios este forma în care din punct de vedere psihopatologic predomină, alături de depresivitate, o stare marcată de neliniște anxioasă; c) Sindromul ipohondriac este marcat de asocierea la starea depresivă a cenestopatiilor și ideilor ipohondrice; d) Sindromul asteno-depresiv, este forma care asociază depresivității o stare marcată de astenie cu bradikinezie și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
neliniște anxioasă; c) Sindromul ipohondriac este marcat de asocierea la starea depresivă a cenestopatiilor și ideilor ipohondrice; d) Sindromul asteno-depresiv, este forma care asociază depresivității o stare marcată de astenie cu bradikinezie și bradipsihie; e) Sindromul de depersonalizare este tulburarea psihopatologică ce asociază depresiei, tulburări de depersonalizare, idei de imortalitate și suferință morală; f) Sindromul depresiv-obsesiv asociază în același tablou clinic depresia cu preocupările obsesive. În ceea ce privește cauzele sindromului depresiv acestea pot fi numeroase; menționăm următoarele: - cauze exogene, de natură psihotraumatizantă emoțională
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care apare de regulă la copii și adolescenți (H. Abramson). Ea pune serioase probleme de adaptare-integrare familială, școlară și socială. În sensul acesta, H. Abramson descrie următoarele forme clinice: a) Instabilitate psihomotorie pură. Aceste cazuri se caracterizează prin următoarele trăsături psihopatologice: impulsivitate, turbulență, înclinație spre mânie, nesupunere, încăpățânare, dezordonați, împrăștiați, violenți, bătăuși. Bolnavii vor să domine într-o manieră puerilă; recurg la frecvente fugi și manifestă tendință la vagabondaj. b) Debilii instabili. Aceștia au o ereditate încărcată din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
impulsivitate, turbulență, înclinație spre mânie, nesupunere, încăpățânare, dezordonați, împrăștiați, violenți, bătăuși. Bolnavii vor să domine într-o manieră puerilă; recurg la frecvente fugi și manifestă tendință la vagabondaj. b) Debilii instabili. Aceștia au o ereditate încărcată din punct de vedere psihopatologic, notându-se în antecedentele lor episoade meningitice, convulsii, epilepsie, suicid, familii de origine dezorganizate, tulburări caracteriale, copii abandonați sau naturali. Din punct de vedere clinic se notează o stare de retard intelectual; sunt neatenți, apatici, foarte lenți în privința efortului intelectual
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de disperare pot comite acte de suicid care însă sunt repede uitate. Fugile și furtul au un caracter impulsiv și sunt mai rar semnalate. d) Instabilii paranoici. La acești indivizi, reacțiile afective sunt caracteristice și ele constau din următoarele trăsături psihopatologice: egocentrism, orgoliu, neîncredere, susceptibilitate, agresivitate, nevoia de a comanda și de a se impune. Sunt vanitoși și au o bună impresie despre ei. Când se simt slabi devin ipocriți și supuși. În familie îi terorizează pe cei slabi, sunt cinici
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schimbă frecvent locul de muncă. Manifestă tendință la fugă și furt utilitar neînsoțit de regrete sau remușcări. Mitomanie utilitară. e) Instabilii cu tendințe perverse. Aceștia au și ei o ereditate încărcată (nevroze, etilism, TBC, meningită, sifilis). Din punct de vedere psihopatologic notăm somn agitat, anomalii sexuale cu erotism precoce, dezvoltare intelectuală normală sau chiar peste medie; indiferență afectivă cu tendință la închidere în sine. Sunt ipocriți și ironici, încăpățânați, mânioși, indisciplinați, mitomani și profitori. Se notează furturi frecvente. f) Perverșii instabili
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau post-traumatice. Ca manifestări clinice se notează următoarele: onicofagia, coșmaruri nocturne, tulburări de somn, tulburări afective asociate cu tulburări de caracter (neascultare, obrăznicie, încăpățânare, iritabilitate, gelozie, violență, emotivitate, sugestibilitate, capricii etc.). 4) Sindromul anxios Anxietatea este o stare de neliniște psihopatologică care se poate defini în trei moduri: a) Ca sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectual, a unui pericol neprecizat care ar urma să se producă. Acest sentiment se însoțește de elaborarea de fantasme care amplifică totul ridicând situația la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
posibilă mobilizarea pasivă a unor segmente corporale care, datorită hipotoniei musculare de data aceasta, dau impresia unei „flexibilități ceroase”. Se mai notează în cadrul simptomatologiei acestui sindrom, stereotipii de atitudine, gestică, mimică și limbaj, grimase, manierisme etc. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul catatonic, are două forme clinice de manifestare: stupoarea catatonică și agitația catatonică. Le vom prezenta în continuare. a) Stupoarea catatonică se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele manifestări: imobilitatea bolnavului, hipertonie musculară, păstrarea atitudinilor impuse de experimentator
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudine, gestică, mimică și limbaj, grimase, manierisme etc. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul catatonic, are două forme clinice de manifestare: stupoarea catatonică și agitația catatonică. Le vom prezenta în continuare. a) Stupoarea catatonică se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin următoarele manifestări: imobilitatea bolnavului, hipertonie musculară, păstrarea atitudinilor impuse de experimentator (flexibilitate ceroasă, catalepsie), negativism (împotrivire sau opoziție activă sau pasivă la mișcări), mutism. Stupoarea catatonică poate fi de trei feluri: - stupoarea cu flexibilitate ceroasă, negativism, imobilitate, mutism; - stupoare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poziții bizare; - stupoare negativistă cu imobilitate și mutism, hipertonie musculară. b) Agitația catatonică apare în mișcări, scris, vorbire. Ea are un caracter bizar, nefiresc, este lipsită de unitate, incoerentă, fără un scop (parakinezia, descrisă de Kleist). Din punct de vedere psihopatologic agitația catatonică poate fi: - agitație confuzo-patetică, - hebefrenocatatonia, - agitația impulsivă, - agitația catatonică. Sindroamele halucinator-paranoide Acestea reprezintă un grup de sindroame psihopatologice caracterizate prin tulburări de ordin perceptiv (halucinații) asociate sau nu cu tulburări de gândire de tip delirant, având de regulă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un caracter bizar, nefiresc, este lipsită de unitate, incoerentă, fără un scop (parakinezia, descrisă de Kleist). Din punct de vedere psihopatologic agitația catatonică poate fi: - agitație confuzo-patetică, - hebefrenocatatonia, - agitația impulsivă, - agitația catatonică. Sindroamele halucinator-paranoide Acestea reprezintă un grup de sindroame psihopatologice caracterizate prin tulburări de ordin perceptiv (halucinații) asociate sau nu cu tulburări de gândire de tip delirant, având de regulă un caracter sistematizat, de tip paranoid. În cadrul sindroamelor halucinator-paranoide, sunt cuprinse următoarele forme clinice: 1) Halucinoza, descrisă de Wernicke, și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
părți a vieții psihice, în afara oricărui control al voinței sau chiar al conștiinței”. H. Claude l-a numit „sindrom de acțiune exterioară”, P. Guiraud vorbește de „fenomene xenopatice” iar G. de Clérambault la numit „automatism mintal”. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul Kandinski-Clérambault se manifestă prin câteva aspecte principale, așa cum se poate vedea în continuare: a) Automatismul ideo-verbal sau asociativ caracterizat prin următoarele aspecte: - enunțarea, comentarea actelor sau a gesturilor însoțind pseudohalucinator toate gesturile și actele bolnavului, - ecoul gândirii și al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
actele bolnavului, - ecoul gândirii și al lecturii, - furtul și ghicirea gândirii, - uitări provocate sau depanarea de amintiri neplăcute, - senzația de stranietate a gândirii, de ideație impusă sau provocată, mentismul xenopatic. b) Automatismul senzorial si senzitiv se caracterizează prin următoarele manifestări psihopatologice: - false percepții, extero și interoceptive care parazitează percepțiile normale ale individului. c) Automatismul psihomotor sau kinetic se caracterizează prin senzația de mișcare forțată percepută de bolnav în musculatură, articulații, laringe, buze, limbă. d) Automatismul mintal asociat cu delirul de influență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]