1,107 matches
-
perpendicular pe inimă? Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuiește nimic din existența poetică. A-ți trăi eul ca univers e secretul poeților - și mai cu seamă al sufletelor poetice. Acestea - dintr-o pudoare ciudată - îmblînzesc prin surdină simțirea, pentru ca o încîntare fără margini și fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult poezia lăuntrică și vagul melodic al inimii ca talentul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu vă răsturnați încă pe o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre! Ce Nord mi se lasă-n sînge! A fi? O lipsă de pudoare. Aerul îmi pare o mânăstire în care Nebunia e stareț. Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire. Omul nu poate crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în luciditate și nemîngîiere. Alexandrinism... Nu e ușor să plătești pe toți țăranii altor veacuri, să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate echivocă, flux și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
omenești nu se poate afla poezie, ci o descriere în genere, care devine imposibilă pe de o parte prin drasticitatea și [i]moralitatea obiectului, pe de alta prin aceea că obiectul însuși nu merită a fi descris. Aceste ființe fără pudoare, fără rușine, fără conștiință de sine, căci ele nu-și aparțin lor, ci numai viciului și banilor, fiindcă orce dorință-n ele e stinsă din simpla cauză că toate simțirile sunt stinse, aceste ființe pot plânge... Am văzut una plângând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
colțul șorțului... - Mă duc, mă duc... o guriță, îngerașule... Elli o sărută cu gura plină, cu gratitudine... Cezara ieși și-nchise ușa cu cheia după sine... Angelo și-ntoarse jîlțul spre ea... - O, d-le! zise ea speriată și toată pudoarea, toată inocența, plină indignație, imputare, o lume de simțiri contrazicătoare îi jucau în față... El îngenunche la picioarele ei... - Te-ai supărat? întrebă el cu blândețe. - Da! - Să ne-mpăcăm dar, vrei? - Da! - C-o guriță, așa-i[? ] {EminescuOpVII 270
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mulțimea e femeie e echivalent cu a afirma că ea e alcătuită din persoane supuse, ascultătoare, gata să se lase oricînd demasculinizate și posedate de conducător, singurul care "poartă izmene", cum spune o vorbă populară. Pe scurt și fără false pudori, se constată că în joc e recunoașterea ideii că relațiile dintre conducător și mase sînt de natură homosexuală căci atît de o parte, cît și de cealaltă, sexul e masculin. Eschivarea, prin comparația cu femeia, nu are alt rost decît
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Dar și în o cunoaștere atît intuitivă, cît și informată a publicului. Știu ce place și ce nu place publicului. Se pricep să îi satisfacă impudoarea anonimă și colectivă, etalînd la lumina zilei cele mai neplăcute dintre subiecte, asta în ciuda pudorii de care dau dovadă majoritatea indivizilor care compun publicul. Flatează înclinația publicului de a se lăsa purtat de valul invidiei, al urii. La nivelul publicului, crede Tarde, nevoia de a urî pe cineva, de a se dezlănțui împotriva cuiva, găsirea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
era o primă sursă a angoasei. Dar diferențierea sexuală este, totodată, ambientul natural al dorinței erotice. În pragul acesteia, o teamă difuză îi contaminează pe cei mai „inocenți” (adică pe cei neobișnuiți cu obișnuitul, pentru care angoasa poartă numele de pudoare sau rușine). „Monstruoasa contradicție” dintre spirit și sex e dublată, așadar, de angoasa de posedare. Ca și angoasa, erosul este echivocul prin excelență. Și de unde vine prestigiul echivocului dacă nu din plăcerea ascunsă în gustul așteptării și în promisiunile noutății
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unui Stephan Roll, decizia și fermitatea violențelor de limbaj ale lui Geo Bogza chiar atunci cînd vorbește despre „exasperarea creatoare”, și nici degajarea jucăușă, dublată de calmul de spectator al lui Sașa Pană. Există În manifestele sale un fel de pudoare a ființei retractile Împinse Într-un „joc” care-o fascinează nu atît În măsura În care ar putea-o promova ca „arbitru”, conducător al jocului, manipulator lucid al regulilor sale, ci Întrucît promite comuniunea, un antidot al fundamentalei solitudini, o - fie și temporară
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai tîrziu și se răspîndește repede din moment ce Heliade scrie deîndată o satiră a autorlîcului, iar Kogălniceanu instaurează critica literară pentru a pune stavilă În primul rînd maniei de a scrie. La 1820 poetul român ezită să-și semneze poemele, din pudoare sau din orgoliu (poezia nu-i o carte de vizită convenabilă pentru un om cu ighemonicon), la 1845 scrisul devine o profesiune și chiar o profesiune „obștească”, amenințată de impostură. Apariția conștiinței scrisului este legată de o altă temă, mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tulei, Sub șalvarii de sultană!”... Aceste grațioase făpturi beau pînă la fund cupa desfătării, dar, Încă o dată, Bolintineanu evită să ne introducă În „cămara de misteri”. Reputatul lui senzualism este destul de decent. La vedere rămîne doar expresia celei mai clare pudori. Să se observe, În Legendele istorice și Basme, unde femeile au un loc important, că, Înainte de a deschide gura, doamnele, junele copile se rumenesc invariabil la față. Să cităm: Doamna lui Neagoie, intrînd În sala unde se ține sfatul bărbaților
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să bătea Inima ei supt a mea Cu răsuflări Îndesite, Pept pe piept tot apăsînd, Gură pe gură mușcînd ȚÎțîșoare dezvălite.” Lirismul corporal este, aici, mai Îndrăzneț. Conachi sugerează bucuria trupului Înfierbîntat. El lasă deoparte, pentru o clipă, celebra lui pudoare și vorbește, Încifrat e drept, despre un rai ascuns, despre țÎÎșoarele dezvălite, de furia gurilor Împreunate, de răsuflările Îndesite care duc gîndul mai departe de vers. Conachi este cel care instaurează, cred, tirania ochilor În poezia română. Seducția Începe totdeauna
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Conachi În expediție erotică: se furișează, dă roata casei, străjuiește lingă iatac, cumpănește pașii pe prispă, totul cu mare „fereală”. Amorul conachian cerc mereu discreție, nu poate Înflori decît În mare taină, departe de orice indiscreție omenească. Simț exagerat al pudorii, simț cavaleresc al onoarei, grijă față de reputația Stăpînei cită vreme iubirea nu e legiuită?! Toate acestea, probabil, la un loc. În plus, tendința lui Conachi de a asuma lent obiectul liric (În cazul de față: obiectul erotic), ceremonia apropierii de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-un colț, o noptieră își făcea și ea loc în istoria mochetei, sub greutatea ghiveciului de deasupra. Planta se ofilise de mult, iar aracul subțire de care rămăsese legată îi punea veștejirea fără leac într-o postură lipsită de pudoare. Mai într-o parte, un calendar agățat strâmb pe perete se împotrivea oricărei evidențe, căci fotografia înfățișa niște munți acoperiți cu zăpadă, ceea ce părea ușor prematur sau din cale-afară de tardiv dacă priveai, atât cât se putea, prin ferestrele prăfuite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întregind tabloul. Doi țânci în haine desperecheate și lălâi, rași în cap și trecându-și, în răstimpuri, mânecile pe sub nările înfundate de o umezeală verzuie, îl priveau fără expresie. În spatele lor, femeia își strângea capotul la piept, cu o inutilă pudoare, căci decolteul nu putea ajunge din urmă sânii căzuți. Bărbatul trăgea din țigară, cu ochiul pe jumătate închis, prețăluindu-l. Maca zâmbi către sfânta familie. — Hei, bună seara ! — Ce treabă ai tu ? răspunse hârâit bărbatul, mutându-și iscodeala de la un ochi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
soi de iubire pune între tine și mine un timp considerabil. Pica îți face concurență. - Presupunând că ai fi liber și cu o fată, n-ai putea să tecăsătorești? - Mi-e teamă că nu. - Ce logică absurdă! Cine-ți interzice? - Pudoarea, domnișoară Sultana. Mi-e rușine de Pica. - Dar Pica dumitale, pe câte am auzit, iubește pe cineva,se va căsători. - Nimic mai firesc. O fată poate avea pasiuni. Tatăl nu. Exemplul meu, sau falsa mea reputație, ajutată de accidente ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
minister! Fata dumitale! Hagienuș rămase înmărmurit. - Mă jur pe ce am mai sfânt că nu am trimis-o eu! - Nu te mai jura, că te cred. Asta e în fond singura satisfacție a unui ministru, să fie solicitat. Pomponescu prețuia pudoarea relativă a lui Hagienuș și era înciudat de procedeul lui Gaittany, care nu voia să-i dea măcar avantajul de a-i face un serviciu, ci uneltea secret cu directorul de cabinet, rezolvând totul peste capul lui. Gaittany avea la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
regret că nu te-am ajutat să fii protagonistul unei cauze mai bune. Condamnatul sunt eu. M-am crezut patriot și m-am dezinteresat de viața publică, m-am pierdut în voluptăți intelectualist ice și estetice (Ioanide se sfii, din pudoare, să adauge: și erotice), ca un Hagienuș sau un Suflețel. N-am fost mai înțelept decât Gonzalv Ionescu, care, ca să capete o catedră, ar primi reinstaurarea iobăgiei. Am crezut că arhitectura e totul și n-am priceput că întîi trebuie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
noua formă de viață, pe care, cu toată instrucția ei abstractă, nu și-o putea închipui concret. Hergot avea aceeași educație sufletească. Vorbea după carte și din experiența medicală de toate misterele fiziologice, întrucît îl privea personal suferea de o pudoare acută. Nu-și scotea niciodată haina în fața cuiva, fugea înspăimîntat când era surprins în cămașă de noapte. Că Erminia plasa un vas nocturn acoperit cu broderie în odaia de la mansardă a lui Ioanide, asta era altă chestiune. Tot așa, G.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta avea un soi de pudoare și parcă se temea să nu fie surprins. De altfel, niciodată Pomponescu nu trecea la note mai viguroase înainte de a începe cu gesturile de civilitate, cum erau sărutarea mâinii și înclinarea. Pomponescu era același om și pe stradă, și în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ajutor. . - Nu te amesteca, mă conduc foarte bine și singur! . - Dar aveai nevoie de bani, Ioanide, nu fi absurd! Și dialogul urmă după acest calapod, într-o continuă disensiune de principii. În chestiuni de bani, madam Ioanide n-avea false pudori, și atâta vreme cât modul era onorabil, și-i procura cu stăruință. A cere restituirea unui împrumut, plata unei datorii, a împrumuta chiar, a vinde, orice mijloc, în fine, în limitele bontonului era bun. În privința asta, Sultana, madam Farfara, Elvira și chiar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dispărut în mod curios într-o lume a muncii tinzând spre îndeplinirea perfectă a sarcinii ei. Aflându-și justificarea și sensul într-o "criză" economică văzută încă drept trecătoare și solubilă, într-o perioadă în care concedierile erau voalate cu pudoare, "cultura de întreprindere" și această formă de management cultural care o însoțea s-au estompat cu atât mai repede cu cât fuseseră ridicate în slăvi; ideologia anilor 2000, înarmată cu o "necesitate economică" teoretizată în universal și împodobită cu o
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
lui devine mila, indiferența sau uitarea. Și totuși ratatul se poate salva. Când ajunge să spună: nu voi face nimic din ce am promis și din ce se așteaptă de la mine să fac, el transformă ratarea într-un act de pudoare tardiv și își dobândește față de ceilalți libertatea, ca libertate sfidătoare, care contrariază. În acest refuz al oricărei demonstrații, el iese de sub tirania celorlalți și se întoarce la sine, se desface din pactul promisiunilor și așteptărilor străine și, singur cu el
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
aș numi generic, transcendental și existențial, "scîncetul lui Noica", un scâncet pe care toți filozofii îl aveau, ca însemn, pecete, stigmat al alcătuirii lor umane și pe care aproape toți se căzneau să-l ascundă, să-l facă neauzit. Această pudoare sau poate această trufie îi mutila pe toți: gândirea lor era într-o parte, iar viața lor într-alta. Plângeau pe tăcute, sufereau pe tăcute, aveau extaze, concupiscențe, căderi ― pe tăcute. Se fereau cu toții de etică tocmai pentru că nu știau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să iasă la suprafață? Nu știam că drumul deschis de această întrebare presupunea un risc: a deveni prizonierul unor cenzuri care îți garantau un capital constant de nefericire. Este cert că alegând acest drum am ajuns, cu vârsta, la o pudoare esențială, la sincopă în exteriorizarea discursului afectiv. Era de altminteri stilul practicat în familia mea. Nu existau lamentații, așa cum nu existau îmbrățișări de despărțire sau regăsire, nici declarații de iubire sau de dor. Viața afectivă în familia mea curgea prin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]