1,472 matches
-
puțin economice”, aparenta lor eficiență fiind însoțită de un mare consum de energie. Această constatare merge în aceeași direcție cu distincția operată de Parat (1991) în privința înlăturării pulsiunilor conștiente pe care persoana le condamnă. Reprimarea traducerii în act a anumitor pulsiuni erotice sau agresive se dovedește a fi „de neocolit”, dar reprimarea trebuie să se limiteze la modul de acțiune. În schimb, pentru echilibrul persoanei, activitatea psihică trebuie să își conserve o mare libertate, iar reprimarea nu trebuie să aibă drept
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare se poate afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de eșec sau a unor tentative de autodistrugere. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Anumite persoane, neputând suporta prezența în interiorul lor a unor pulsiuni agresive, se debarasează de acestea, ca să spunem așa, tratându-se pe ele însele ca și cum ar fi propriul dușman. Câteva versuri de Baudelaire (1861/1964), extrase din poemul L’héautontimoroumenos, ilustrează această atitudine: „Eu rana sunt și sunt cuțitul! Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să mai înțelegem motivul unei apărări atât de costisitoare și de dăunătoare pentru persoana însăși, din moment ce majoritatea oamenilor se împacă cu ideea agresivității lor. Să se întâmple oare acest lucru din cauză că subiecții care recurg la întoarcerea către propria persoană au pulsiuni agresive anormal dezvoltate, negăsind decât un astfel de mijloc pentru a le stăvili? Hesnard (1949) refuză această explicație. În opinia lui, nu este vorba despre niște monștri, ci despre „inocenți, deformați de o etică personală sadică. Asupra lor, mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de o educație severă, cât și de unele avataruri în rezolvarea complexului oedipian (1933/1984). De asemenea, Freud (1940/1967) admite ideea că, la anumiți nevrozați, accidentele vieții au putut juca un rol în reprimarea agresivității, precum și faptul că o pulsiune ar putea fi, din punct de vedere constitutiv, mult prea puternică. Klein (1957/1968) recunoaște și importanța factorilor nativi în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte controversată, care face din tendința
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că, la anumiți nevrozați, accidentele vieții au putut juca un rol în reprimarea agresivității, precum și faptul că o pulsiune ar putea fi, din punct de vedere constitutiv, mult prea puternică. Klein (1957/1968) recunoaște și importanța factorilor nativi în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte controversată, care face din tendința de autodistrugere o pulsiune de moarte, o coordonată esențială a funcționării psihicului, alături de Eros sau de pulsiunea de viață. Pulsiunea de moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
din punct de vedere constitutiv, mult prea puternică. Klein (1957/1968) recunoaște și importanța factorilor nativi în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte controversată, care face din tendința de autodistrugere o pulsiune de moarte, o coordonată esențială a funcționării psihicului, alături de Eros sau de pulsiunea de viață. Pulsiunea de moarte ar constitui o parte a mecanismului de întoarcere către propria persoană, fără însă a elimina partea defensivă prezentă în acest mecanism (1933
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
importanța factorilor nativi în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte controversată, care face din tendința de autodistrugere o pulsiune de moarte, o coordonată esențială a funcționării psihicului, alături de Eros sau de pulsiunea de viață. Pulsiunea de moarte ar constitui o parte a mecanismului de întoarcere către propria persoană, fără însă a elimina partea defensivă prezentă în acest mecanism (1933/1984). În sfârșit, un ultim punct se cere a fi clarificat. Transformarea activității
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte controversată, care face din tendința de autodistrugere o pulsiune de moarte, o coordonată esențială a funcționării psihicului, alături de Eros sau de pulsiunea de viață. Pulsiunea de moarte ar constitui o parte a mecanismului de întoarcere către propria persoană, fără însă a elimina partea defensivă prezentă în acest mecanism (1933/1984). În sfârșit, un ultim punct se cere a fi clarificat. Transformarea activității în pasivitate și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întoarce, în mod evident, împotriva propriei persoane. Dar aici intervine și agresivitatea împotriva părinților, care se vor simți vinovați și triști din cauza sinuciderii copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de Freud în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968). În scrierilesale ulterioare, el a dat mai multe exemple ce ilustrează acest mecanism care, în textele freudiene, figurează de obicei sub numele de „întoarcere asupra propriei persoane (sau către propria persoană) sau asupra propriului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
împotriva propriei persoane. Dar aici intervine și agresivitatea împotriva părinților, care se vor simți vinovați și triști din cauza sinuciderii copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de Freud în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968). În scrierilesale ulterioare, el a dat mai multe exemple ce ilustrează acest mecanism care, în textele freudiene, figurează de obicei sub numele de „întoarcere asupra propriei persoane (sau către propria persoană) sau asupra propriului eu”. Definiția dată anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
persoană. În „Eul și sinele” (1923/1981), în „Problema economică a masochismului” (1924b/1974), în Inhibiție, simptom și angoasă (1925/1995) sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda numai întoarcerea pulsiunii agresive către propria persoană. A. Freud (1936/1993) integrează întoarcerea către propria persoană pe lista mecanismelor de apărare. Laplanche
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda numai întoarcerea pulsiunii agresive către propria persoană. A. Freud (1936/1993) integrează întoarcerea către propria persoană pe lista mecanismelor de apărare. Laplanche și Pontalis (1967) nu-i dau decât o scurtă definiție, fără a o dezvolta în vreun fel, și-l trimit pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că „acela care suferă are tendința de a răspândi suferință în afara sa”, precum și în momentul când mărturisește că resimte „o dorință intensă de a produce suferință unei alte ființe umane lovind-o exact în același loc al frunții”. Aici apare pulsiunea opusă, transformarea pasivității (a suferi) în activitate (a provoca suferință) (în Giniewski, 1978). Cazul ce urmează este, în modul cel mai clar, patologic: Folosind amuzanta sintagmă „Hoț-criminal-traficant-escroc”, Lamagnère (1994) își descrie unul dintre pacienți, pe Jean-François, de 32 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu se întâmplă oricui, nici oriunde, nici în orice familie”. Cel mai adesea, ele se află în legătură cu un conflict în familie. În particular, o concluzie formulată de autorul uneia dintre cercetările citate, Krall (1953), este că un copil accidentat „are pulsiuni agresive mai puternice decât ceilalți, induse de frustrările suferite într-o familie autoritară. El se simte vinovat și se teme să nu fie pedepsit dacă își exprimă în mod direct pulsiunea agresivă. De aceea, se întoarce asupra propriei persoane accidentându
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
citate, Krall (1953), este că un copil accidentat „are pulsiuni agresive mai puternice decât ceilalți, induse de frustrările suferite într-o familie autoritară. El se simte vinovat și se teme să nu fie pedepsit dacă își exprimă în mod direct pulsiunea agresivă. De aceea, se întoarce asupra propriei persoane accidentându-se”. Observația este asemănătoare cu o idee a lui Freud (1901/1973): „Există, alături de sinuciderea conștientă și intenționată, o sinucidere semi-intenționată, provocată de o intenție inconștientă, care știe să manevreze cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și transformarea în contrariu, cu o anume ambiguitate în privința distincțiilor dintre ele, întrucât admite că, în anumite cazuri, cele două mecanisme „se întâlnesc și se confundă”. De fapt, întoarcerea către propria persoană este un caz particular de transformare în contrariu: pulsiunea își schimbă obiectul (trece de la celălalt la propria persoană), iar scopul activ (a-l agresa pe celălalt) este înlocuit de un scop pasiv (a fi agresat de propria persoană). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum afirmă Freud (1923/1981
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fraților? Dacă examinăm mai îndeaproape motivele politice ale tânărului general, vom afla, fără îndoială, că nu erau altceva decât raționalizări violente ale unei idei fantasmatice”. Putem remarca, în acest exemplu, înlănțuirea mai multor mecanisme de apărare. Transformarea în contrariu a pulsiunii ostile împotriva lui Joseph devine o identificare cu fratele mai mare. Dar a face un război doar pentru că „ești Joseph/Iosif” este un lucru de nejustificat! Prin urmare, o serie de motive politice, sub forma raționalizării, vor da o aparență
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dovadă ale acestui refuz. În Compendiu de psihanaliză (1940/1967), Freud descrie procesul refuzului drept o consecință a unui clivaj al eului: „În locul unei atitudini fizice unice, există două: una, normală, ține cont de realitate, în timp ce a doua, sub influența pulsiunilor, detașează eul de aceasta”. Și Freud atrage atenția asupra pericolului atribuirii exclusive a acestui mecanism perversiunii, invitându-ne să reperăm aceste apărări într-o arie mai largă, idei reluate în studiul său intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare ce protejează individul, dar îl și separă de mediul înconjurător. Autismul schizofrenului îl exclude însă în mod absolut din lumea exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Primul sens
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive înspre activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Primul sens al termenului, acela de pulsiune sexuală care nu-și schimbă obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
activități valorizate social (artistice, intelectuale, morale). Pulsiunea se deturnează atunci de la obiectul și scopul său (erotic sau agresiv) primitiv, fără a fi însă refulată. Acesta este sensul cel mai curent. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Primul sens al termenului, acela de pulsiune sexuală care nu-și schimbă obiectul, ci scopul, întrucât este desexualizată, le este aproape necunoscut majorității autorilor. Freud (1924/1985) evidențiază totuși transformarea în tandrețe a iubirii pentru părintele de sex opus, iubire desexualizată și sublimată după dispariția complexului oedipian
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]