747 matches
-
Cred că ăsta era numele lui. Da, Clayton. Sună corect. O pauză intensă, Pete dându-și seama de ceva. Stai așa - deci îl știi pe tip? Atunci de ce dracu’ mă mai suni pe mine? Am închis. M-am concentrat asupra pustietății orbitoare a autostrăzii. Ceea ce-ai auzit acum nu ține loc de răspuns, Bret. Asta a spus scriitorul. Privește cât de întunecat e cerul, spuse scriitorul. Am aranjat să fie așa. 2 1 a c t o r u l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
A mai fost la Paris. În sfârșit, coborâm din autocar și pornim, à pied, într-o procesiune lungă printr-un cartier lăturalnic, aproape muncitoresc, nici n-ai fi zis că ești la Paris. Ciudată idee să fim târâți în această... pustietate, n-o fi având orașul ăsta colțuri mai ospitaliere? Trecem pe lângă un canal afluent al Senei, traversăm o peluză în care un grup de tineri de culoare se amuză făcând acrobație și ajungem la o construcție-circ, un cort imens, numit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în Germania sau ca în Polonia, le-au luat locul câmpiile părăginite. Uneori, mai zărești câte o rusoaică melancolică, în costum de baie, plivind într-o semănătură cu ceapă - un artefact pe o placă fotografică năpădită de albeața omogenă a pustietății. La stația de frontieră Mamonovo, ne întâmpină o fanfară. Urmează o mică și radioasă cuvântare a șefului gării, care e excedat de eveniment, mărturisind că simte de parcă ar vorbi în numele țării. Este bruiat de „kalinka” și de tropăitul dansatorilor. Scriitorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spre Neva, îmbrăcat într-o cămașă galbenă!...”. VITALIE CIOBANU: Orașul țarilor, capitala nordică a Rusiei de pe țărmul Golfului Finnik ne-a întâmpinat cu o grimasă ursuză: Gara Varșovia în care am intrat, oamenii de pe peron, cu aerul lor pierdut, accentuând pustietatea garniturilor de pe liniile paralele, o haită răzlețită de câini, traversând fără chef peroanele intermediare, o debarcare sub un cer... de plumb (nu știu ce cuvânt mai potrivit să găsesc - în fața acestor priveliști dezolante, intră în șomaj imaginația cea mai exuberantă). O stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acum țelină, prin cioate de copaci dați jos nu de mult de barda oamenilor din acele părți; oameni ciudați cari dorm ziua pe semne în vizunii, sub pământ, căci mai mult de jumătate de drum cât trecem prin acele înverzite pustietăți, peste patruzeci de dealuri și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată spune o vorbă, să ne poată da o îndreptare. Numai într-un colț de pădure, din desișuri, se arată un cap sperios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un creștin ne spusese că avem de făcut o bună bucată de drum, pe la moșia cucoanei Roza, prin pământurile lui domnu Teodorescu, pe lângă lanurile lui cuconu Dumitru. Și acuma mergem cale lungă, fără de sfârșit parcă. La început, poate pe hotarul pustietăților, lângă niște hambare, aproape de o casă pitită, mormăia o batoză pitică, purtată de cai. De după un gard de spini, cum ne-apropiem cu corabia noastră de cruce roșie, deodată se arată un om bărbos și negru care aleargă în fugă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vieață de nevoi. Tabăra noastră e așezată pe un podiș trist și sărac, ars de soare, bătut de vânturi care nu mai contenesc. Cât vezi cu ochiul, dealuri și iar dealuri; afară de un buchet de stejari îndărătul casinului ofițeresc, încolo pustietate goală. Zări triste și pustii, arșiță nemilostivă și nici o umbră, unde să pleci capul. O apă turbure și sălcie nu poate potoli setea buzelor uscate și a gurilor arse de vânt. Diminețile exerciții de lupte. Sui dealuri, dealuri nesfârșite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
oarbe, cu disperare, în sudoarea frunței; amărâți ascultăm în izbeliștea vântului, printre spinările câmpului critica manevrei, care pare a nu se mai sfârși; cu picioarele grele ne îndreptăm spre corturile înfierbântate ca niște cuptoare; ne răcorim cu apa sălcie a pustietății, ne curățim de colbul fin al dealurilor și văilor, ne îndreptăm spre popotă ca înspre laptele și mierea Canaanului. După amiezile triste și melancolice se scurg pustii până la ceasurile trei. Abia se mișcă ici-colo soldați printre corturi, câte un ofițer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
răsuflat. Tu, cumetre, om de 103 chilograme, alungat la deal și alungat la vale, nu știu cum s-a făcut că ai început a te înnăbuși și ți-a venit rău. Tu, ofițer de rezervă, erai să mori lângă movila Onești, în pustietățile Șipotelor, în loc să aștepți vremea când țara va avea nevoe de tine. Și acuma, după ce ți-ai îndeplinit menirea ca orice militar, adică după ce n-ai făcut nimica, acuma șezi în cortul tău, în căldura apăsătoare a verii, te gândești la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
De când cu calea ferată valea aceasta s-a populat și s-a îmbogățit. De-aici la Săveni mai stăruește încă oleacă de drum ca oamenii, dar de la Săveni, într-o regiune bogată de pământ negru, și printr-un fel de pustietate, printr-o lipsă de mare de sate, apucăm pe drumuri aproape impracticabile. Administrația Dorohoiului pare că s-a făcut din vremuri depărtate în condiții triste; și azi pare a se face ca și-n vremurile acelea depărtate. Dimitrie Moruzi, fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
rușine de situația în care se pusese aplicând legea! Ciobanul Vasile Roșu și altul au găsit în 1921 toamna 4 zimbri pe poleiu în muntele Fluturul, jud. Ciuc, Transilvania miază noapte de Bicaz pe când se duceau să caute pășune în pustietăți pe Hăgimaș și Fluturul la hoști (iarbă mare care nu înghiață iarna, la gloduri) au găsit locul unde stătuseră noaptea și i-au și văzut 3 tauri și o vacă. Aurel Conșitu Crișan-Bicaz, jud. Neamț (comunică) POVEȘTI LA HANUL ANCUȚEI
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
grapefruit", cuțit de curățit măr, furculiță de mâncat măr, furculiți și cuțite pentru prăjituri. Câte paisprezece feluri de pahare, farfurii, cuțite, cuțitașe, lingurițe, lopățele, cești și toate câte nici nu-ți mai trăznesc prin minte. Du pe acești oameni în pustietățile Călimanilor la noi și dă-le numai un ceaun, o custură, amnar și iască, baltag și tohoarcă, și lasă-i să se descurce. Să văd cum au să facă foc, cum să-și gătească masa, casa și culcușul. A face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
drept încălțăminte, broboada, torsul lânii (dovadă că sunt oieri); însuși numele autorului Arsene Cațoi, care a trăit la Tbilisi; și alte observații deocamdată puține și superficiale, ne-ar îndreptăți să cercetăm de unde au venit acești ciobani ai Caucazului. Izolați în pustietatea muntelui, necunoscând valea și orașele, exploatați de stăpâni feudali și de popi ortodoxi, care este acuma soarta lor? Să fie ardeleni duși cu turmele spre Crâm și Caucaz și rămași aici, ori Cuțovlahi? Poate ne înșelăm, dar mi-am simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dăruie lui Nealeșca și fratelui său Nenciul și lui Cozma Rizeanul și fratelui lui Dragoș, un loc în pustie la Vișneuți. La 11 martie 1502, domnul dăruia lui Duma Hurduescu și fraților săi Iurie, Drăguș și Cupce “un loc din pustietate pe Spiroasa” ca să facă sat. La o dată după 17 martie 1502, domnul dăruia lui Drobotă și Lupul “un loc în pustiu, la ținutul Chigheciului”, “ca să își facă un sat”. În 1503, domnul întărea lui Stan și fraților lui Ion, Șerban
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
specific pentru traseul inițiatic, fiindcă el purifică eroul de însușirile umane și are valențele unei cufundări în subconștient. Doar așa călătorul se cunoaște cu adevărat: „A trecut el văi și munți și mări, până când a ajuns în mijlocu la o pustietate. Calu putea să fie-ntr-o secundă cu el la Roșumpărat, dar n-a vrut. A mers așa pă pământ (...). A intrat într-o pustietate mare. Dă-ncolo...dăncolo ...Ce era să mai facă? Ei! Pică de pe cal jos, mort
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
A trecut el văi și munți și mări, până când a ajuns în mijlocu la o pustietate. Calu putea să fie-ntr-o secundă cu el la Roșumpărat, dar n-a vrut. A mers așa pă pământ (...). A intrat într-o pustietate mare. Dă-ncolo...dăncolo ...Ce era să mai facă? Ei! Pică de pe cal jos, mort de sete”. Setea semnalează intrarea pe un tărâm malefic, solicitant al resurselor umane și, în același timp, creează necesitatea apariției anti-eroului. Efortul călătoriei se creionează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al resurselor umane și, în același timp, creează necesitatea apariției anti-eroului. Efortul călătoriei se creionează mai ales prin punctele de pauză în povestire și relativizarea maximă a acțiunii și a spațiului în care se mișcă. Ceea ce se întâmplă în această pustietate se conturează prin prezentul acțiunilor reiterate, în timp ce drumul dinspre uman și comentariul „înțelegător” al instanței naratoare se înscriu în durată, deci sunt exprimate prin timpuri ale trecutului. „Setea mortului”, care ocupă un loc important în practicile funebre, constituie un alt
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în numeroase culturi fiind identificat cu Centrul Lumii: „Meru în India, Haraberezaiti în Iran, muntele mitic numit «Muntele Țărilor» în Mesopotamia, Gerizim, căruia i se spunea și «Buricul Pământului» în Palestina”. În basmul cules de Ovidiu Bârlea remarcăm ieșirea din pustietatea cathartică a stadiului primar de inițiere și pătrunderea în matricea minerală: „To mergînd așa pîm pusti¬etăți, ani întregi, încî nu mai avea nevoie dă hrană, a intrat într-o peșterăașa, în drum, în stînga piatră, în dreapta piatră, cît vedea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mănânce carnea”. Scoaterea din planul ordonat este trasată deja, cu aceeași valoare ca în basm, unde jefuitorul arborelui mitic indică direcția prin spațiul inițiatic prin propria substanță vitală: „Se luară, deci, după dâra sângelui și merse, merse, până ce ieșiră la pustietate, de acolo mai merse oleacă pănî ce dete de o prăpastie, unde se și pierdu dâra”. Două variante ale colindei cu motivul șarpelui, consemnate de C. Mohanu în colecția Fântâna dorului se intitulează Din jariștea șarpelui și Din staroștea șarpelui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
care definește o etapă formatoare. Neofiților li se impun acum tabuuri comportamentale, ca mijloc de purificare pentru intrarea în mit. Fertilitatea lumii trebuia obținută de la zeii vegetaționali și, de aceea, tabuul hranei deschidea seria actelor de separație. Copii rătăcitori prin pustietatea minerală, din basmul cules de Ovidiu Bîrlea în Bughea de Sus, Argeș, în fecioara sălbăticită din balada Iovan Iorgovan sau cea din basme, izolată în pădure au omologi, de exemplu, în neofiții înfometați și însetați, cum sunt cei din tribul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și-au făcut apariția trei - tinere italience ale căror voci cred că se aud și la hanul municipal de peste drum. Mă gândeam astăzi, mărșăluind ore în șir prin arșiță, pe un pământ semiarid, că viața are și momentele ei de pustietate, de singurătate, de lipsă de perspective surâzătoare. Momente în care deasupra și împrejur simți ceva dezagreabil, când în fața ta nu se profilează nimic care să te atragă, când în ființa ta, în adâncul inimii și al gândurilor simți un gol
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
am mai cunoscut. La Mihăești nu am petrecut decât puține ceasuri, era o răcoare și o liniște care-ți odihneau trupul și sufletul, dar și o tristețe mare să vezi casa fără Vintilă, Lia și copilul, o tăcere și o pustietate jalnice. Nu s-a luat nimic din casă și după moșie; Mihăescu a făcut chefuri cu germanii, dar a scăpat tot, ajutat fiind de d. Wangler. A avut noroc și cu șeful etapei din Râmnic, colonelul von Bertram, om foarte
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
apoi la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele 130 de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii lui Catrințaș au fost o frumoasă poveste, și mă mustrasem pe mine însumi de spaima ce-mi făcusem de toate nimicurile; când, deodată, auzii la spatele mele un foșnet care îmi slei sângele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
din București, fiice ale unui erou mort la Grivița; ca și pe habotnicul tipograf Binder, care-și clădea din trestie și stuf „cuștile“ sărbătorilor de toamnă, amintindu-i cei patruzeci de ani petrecuți de poporul ales În cort și În pustietățile Sinaiului; și, În sfârșit, pe coana Rița, blănăreasa văduvă, care a trăit până mai anii trecuți și numai cu pâine muiată În cafeluța neagră - și de aceea, poate, atât de subțirică la trup și cu min tea sprintenă la amintirea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vârtejuri, care se urcă uneori mai sus decât sburăm noi. Rafale neașteptate ne scutură tot timpul. De când am venit aici nu a fost o zi să sburăm liniștit. Sunt singură cu doi răniți în imensitatea Stepei Calmuce. Sunt singură în pustietatea câmpurilor nesfârșite. Când eram mică îmi părea o adevărată expediție să ajung la capătul depărtat al grădinii; acum, la zeci de kilometri împrejurul meu nu e țipenie de om. Și cei pe care i-aș întâlni, sunt necunoscuți și chiar
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]