1,313 matches
-
în tăcere așa cum plecasem, sărind peste porți. Prin curte, un tip, cam ca mine la trup, ne privea pe furiș. El e cel de care ți-am povestit, mi-a zis precipitat. Vrei să vă fac cunoștință? În loc de răspuns, am răcnit la ea ca un nebun, asigurându-mă că sunt auzit de cine trebuie: Du-te la dânsul! E treaba ta că nu mă mai vrei... O să-mi treacă și am să găsesc o fată care să mă placă pentru ceea ce
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Yurmala. Căci era curată nebunie. Am blocat întregul grup pe malul mării, am rămas într-un minut în costum de baie și am înotat lung, în apa aceea ca sângele închegat. Pe mal, colegii mei serioși și elevii mei ascultători răcneau cuvinte grele. Cred că Liviu nu a mai suportat să audă atâtea sudălmi la adresa dirigăi lui. M-am trezit cu el în mare, râzând cu gura până la urechi: - Acum măcar ne înjură pe amândoi! Starea conspirativă cred că a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
seara. Schimbam două tramvaie de la garsoniera noastră închiriată din Bucur Obor. Eram în marș patru ore pe zi. Iarna mergeam ca o rață, ca să nu mă dezechilibrez și să nu îmi strivesc copilul din burtă de caldarâmul înghețat. Directorul intra răcnind în clasă, în timpul orelor, și mă obliga să mă ridic în fața lui. Fetele de la seral îl urau. Și, ca să îmi facă viața mai dulce, mă așteptau cu pateuri calde pe catedră. Habar n-ai ce înseamnă haloul pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U! Ano, fă! rupe gâtul la găina a pestriță!“, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei ca izbit de cineva și răcni la un țânc numai de o șchioapă, care se prăjea la soare: —Mă, tătuță, mă! fuga la neică Marin, mă! Până ce-mi duse calul în șopron, până răcni la muiere: „U! Ano, fă! rupe gâtul la găina a pestriță!“, până intră în odaia scundă, afumată, cu zâmbetu-i frățesc, Marin pușcașul sosi, cu băiatul ca un mânz după el. Uite-l, ăsta-i! zise mândru Sandu, și întinse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem... Și pe maica a zdrobit-o cu călcâiul cizmei... și răcneam și eu, parcă voia să mă ucidă și pe mine, așa era de mânios... Dar pe maica n-a ucis-o - a murit ea mai târziu de inimă rea... Eram o copiliță mică tare, dar țin minte... Și de ce, Chivo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu boii de funie; își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga din chimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind, se trăgea iute spre fântână, căuta un loc de scăpare, căuta un par, căuta o piatră; își purta trupul scund cu mișcări iuți; ochii lui verzi se deschideau mari, îngroziți, pe fața albă ca varul, pe care lucea o pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în fânețe, în locuri nevăzute, pe câțiva oameni. Aproape, deasupra vălcelei și deasupra fântânii, țărani cu coasele, fără pălării, fără brâie, cu cămășile fâlfâind, așa cum îi apucase vremea, se arătară. Veneau opt; unul după altul se arătară cu părul vâlvoi; răcneau, se îndemnau, se lăsau în goană spre fântână, cu coasele înălțate. Dumitrache Hazu, prăbușit din car, zăcea lângă roate; Băieșu, cu stânga șuroind de sânge, se apropie de el; cei patru țigani se mistuiră într-o clipită în păpușoaie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Aniță, Aniță, ce-ai făcut! Cum de ne-ai rușinat tu pe lumea asta!... Atuncea s-a întors ea și a băgat de samă că și bătrânii sunt acolo. A început a tremura, pe când călăul îi pregătea juvățul, ș-a răcnit cu ură, spre dânșii, i-a blăstămat: —Să deie Dumnezeu să nu mai muriți! că m-ați dat în lume spre pedeapsă!... Și deodată s-a făcut o tăcere adâncă. Și ea a strigat iar cu glas amar: Ah! drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știe! s-o fi sălbătăcit aici. N-ai văzut? Ș-am uitat să-l întreb de Hârlău. Dar Agache acela cine-o fi fiind?... Hm! Așa nostimadă încă nu mi s-a întâmplat... Tăcurăm. Ne aplecarăm apoi afară. Omul sălbatic răcnea ascuțit pe lângă hambarul lui, dar nu-l mai zăream. —Hm! foarte curios! șopti doctorul. Câmpiile triste, în arșița zilei, iar se desfășurară de o parte și de alta a drumului. Într-o văgăună, subt o răsfirare ușoară de fum, mormăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă mâncarea; iar sara, trudit, lăsam calul să mă ducă domol, în pas legănat, spre hodină. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zăpsit-o că umblă așa prin sat, iar a grămădit-o în casă, a pus zăvor și iar a bătut-o... Și zice că urla saraca, parcă la înjunghiere o ducea... Ș-au sărit oamenii și băteau în păreți și răcneau pe afară... Uite, așa a trăit Ileana cu barbatu-său... Și-ntr-o zi a căzut la pat, și valeu! și valeu! i-i rău azi, i-i rău mâni - până ce într-o dimineață zice: — Apoi să vie tătuca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în prag cu ochii încruntați. Izbucni iar: Da’ ce-i aici? iarmaroc?... Femeile se trăgeau înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de alamă înălțată. Nebună ce ești! Îți sfărm capul! Rifca dădu un țipăt și se repezi. Haia căzu cu fața-n jos pe divan; și prinse a răcni înăbușit: —Omoară-mă! omoară-mă! Nu mă tem! Nu vreau să știu de nimica! Omoară-mă! Am să mă duc în lume! Lăsați-mă-n pace!... Nu-mi trebuie nici pânea voastră, nici nimica! Am să mănânc pâne neagră, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cana de aramă, și-și înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și capete ieșeau pe uși; ochii o priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascultați că altfel vai de pielea voastră!... Dați drumu! strigă el cu glas tare. Băieții traseră zăvoarele și vitele începură a ieși din ocolul de răzlogi. Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se gândea că are să-i lunece așa de ușor din mână. Simți numai că a fugit de lângă dânsul; auzi ușa bordeiului închizându-se și zăvorul sunând. Iar Colțun începu iar să latre cu mare mânie. —Care-i acolo, măi? răcni iar glasul cel somnoros de la șopron. Și Niță se strecură repegior pe drumul pe care venise și se lăsă la vale. „Șerpoaică fată, se gândi el. Știe cum să vorbeascăși cum să se poarte la vreme de noapte... Parc-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deschise. Intră o femeie scundă și voinică, roșcovană la față și cu sprâncenele puternice. Își aruncă din cap sacul cu care se apărase de ploaie, se uită râzând în juru-i cu mânile în șolduri, apoi se îndreptă prin Faliboga. Ce răcnești așa? vorbi ea c-un glas bărbătesc. Am venit, ș-am adus și ulciorul... Grecușor intră cu ulciorul. Și-ndată Faliboga turnă vin în ulcele de lut și cinsti pe cei de față. —De mult nu s-a mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada lucie a unei furci de fier, pe care încă de cu ziuă o zărise în locul acela. —Stăi pe loc, madamă! Nu te clinti! îi răcni cu voce grozavă Alexa, ș-o amenință cu toporul, pe care-l ținea înălțat cu dreapta. Da’ haideți, măi oameni, odată! urmă el întorcându-se spre șuri. Atunci femeia, cuprinzând strâns furca cu trei coarne, i-o izbi și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desprinse numaidecât din locul ei, înfășură pruncul în sarică, potrivindu-l în golul pe care-l lăsase ea. Veni la cal, ca să vadă de aproape nenorocirea. Își apucă în palme tâmplele și începu să bocească. Ce faci? ce faci, Culi? răcni ea apoi, deodată, cu o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]