1,206 matches
-
tocmai când din capătul umflat al acestuia începu să țâșnească, în stropi aurii, lichidul cefalorahidian, pe care îl colectară într-o eprubetă scânteietor de curată. Fata gâfâia și gemea din ce în ce mai tare, până când, la scoaterea, tot cu efort, a acului, țipă răgușit. O mai ținură arcuită câteva minute, cu un tampon de vată udă apăsat pe locul înțepăturii, apoi o întinseră încet pe spate, trăgând pijamaua pe ea. Nu trebuia să miște capul cel puțin douăzeci și patru de ore. Cele mai multe dintre bolnave nici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
inteligență am, de ce boli să mă feresc. Doamne, o femeie e în stare să te scoată din minți o noapte întreagă. Sigur, în timpul ăsta nu stau degeaba, te mângâi cu amândouă mâinile. Dar rezultatul e doar că uneori citești mai răgușit, alteori te oprești și închizi ochii. Pierzi șirul, dar nu te lași deloc. Până la urmă nu ajungi la nici o concluzie. Mă recunoști în unele pasaje din zodiac, dar altele nu mi s-ar potrivi în nici un fel. Renunți și ne
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
partea din față a saniei, curbată ca un semn de întrebare. Când ne-am apropiat, a ieșit din nemișcare și, după ce ne-a cercetat de parcă ar fi luat la ochi un vânat care nu stătea locului, a răpăit cu glas răgușit: - Domniță, haideți să vă plimb. Și, convins că a nimerit ținta și că nu-i rămâne decât să-și ridice vânatul, a coborât din sanie - o namilă măreață, verde, fără picioare, cu mănuși albe uriașe, cât un cap de copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Volkman avea această calitate că-ți puteai da seama dacă tușește sau râde numai dacă știai ce s-a întâmplat anterior. Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
e imposibil să-l mături; tot aici e un pisoar care pare un pachet neterminat și dinspre care vine un miros înțepător. Seara, aici ies bătrâne în zdrențe, dar sulemenite, care, pentru doi bănuți, își oferă iubirea cu un glas răgușit, de gramofon. Ziua, pe aici trec oameni, dar nu în pas de plimbare, ci grăbiți, așa cum se merge pe stradă, trec fără să se uite la inelul rupt și la frumoasa în tricou, fixată în perete cu un cui, bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină cu pieptul în baston, după care tușește răgușit și îndelung. Când se oprește și tușește, ochii lui privesc zăpada cu o privire care parcă descoperă în ea ceva îngrozitor. De fiecare dată scuipă ceva verde, iar eu simt un spasm în gât și mi se pare că înghit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sublime ca, pe loc, chiar acolo, la teatru, să se jertfească pe sine în numele celor mai înalte idealuri ale omului. Dar iată că, în întunericul tensionat al sălii, vibrând de trăirile spectatorilor, vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ore, când egipteanul le transmise cuvânt cu cuvânt mesajul lui Turki Al-Aidieri, atât imperturbabilul Alex Fawcett, cât și agitatul Yves Clos reacționară ca și când ar fi primit o lovitură în frunte. — Glumești? exclamă în cele din urmă Alex Fawcett cu glas răgușit. — Crezi că mi-aș pune în joc slujba glumind cu o problemă atât de serioasă? spuse Amed Habaja, pe un ton care nu mai lăsa loc nici unui dubiu. Așa a spus și așa are de gând să facă. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să cad în orice zi în mijlocul deșertului și să devin hrană pentru hiene, și nici măcar nu am o casă a mea. Blestemată soartă! Și acum, cară-te până nu mă răzgândesc. Pe când ziaristul se îndepărta, îl preveni cu un glas răgușit: — Și nu uita!... Târăște-te pe sub camioane dacă e nevoie, dar încearcă să-ți pierzi urma dacă te urmărește cineva... — N-ai nici o grijă! Du-te să faci un duș... Hans Scholt nu trebui să se târască pe sub camioane, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fiu vânat, pentru că știu că dacă n-o fac acum, niciodată n-o să mai pot pune mâna pe o armă. De acord! Haide! Bruno Serafian deschise radioul, așteptă ca Julio Mendoza să răspundă și-i dădu un ordin cu glas răgușit: — Înainte până-n vârf cu orice preț! — Pornim acum. Și trageți în tot ce se mișcă! — Am înțeles! — Și încă ceva...! - îl preveni armeanul. Ia-ți adio de la binoclurile de noapte! Jigodiile astea au și ei. Folosește rachetele de semnalizare. Zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de imperceptibilă speranță - dar când ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt răgușit. Vântul capricios se distra cu o cutie de răcoritoare și, de fiecare dată când fundul ei argintat reflecta razele soarelui ce începuse să apună, arunca scânteieri violente. O simplă cutie de răcoritoare! Fusese ultima și zadarnica lui speranță de salvare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
negustori fără prăvălii, meseriași fără meserii... Gândindu-se la starea în care fuseseră aduși SS-iștii, Helga și-a pus ghicitoarea Sfinxului: „Ce ființă umblă dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?“. Omul, rosti Helga răgușit. A mai povestit cum a fost repatriată - într-un fel, repatriată. N-a fost trimisă înapoi la Berlin, ci la Dresda, în Germania de Est. I s-a dat de lucru la o fabrică de țigări pe care a descris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
juca table cu Pascalopol, în vreme ce ceilalți priveau, ridică o față scrutătoare și examină din cap până în picioare pe Felix, ridicîndu-și în același timp cu multă demnitate mâna spre a-i fi sărutată. - Hm! spuse ea arțăgos și cu un glas răgușit, însă forte. Darești flăcău în lege! - Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelașisupărător glas stins, însoțit de râsul fără rost. -Da?! se miră sumbru doamna și-și continuă jocul cu Pascalopol. - E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și ar avea nevoie de o cameră mai bună, să-și primească colegii. Și eu mă duc greu la Conservator. Ai casa din strada Știrbey Vodă. Doar Felix plătește. Gâdilat de brațele Otiliei, moș Costache rezista moale, cu vocea lui răgușită. - Are să fie cam greu, pierd un venit... - Papa, te rog, hai să ne mutăm. Moș Costache spuse Aglaei noua hotărâre. De altfel, își făcuse socoteala că ar putea să închirieze casa din Antim mai scump decât cealaltă. - Cine ți-a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să știe odată care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G. Călinescu - Dacă ai nevoie de bani, de ce nu iei cu împrumut vreomie de lei de la cineva? Poate să găsesc eu la un prieten, numai să nu spui la nimeni. Suma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acestei simulații, dar Costache îi încîntă urechea cu sunetul unui pumn de piese. Scadența biletului rămase în alb. După semnare, bătrânul înmînă lui Felix două sute cincizeci de lei. Mirat, acesta întrebă cu ochii. - Nu poate să dea acum tot, explică răgușitul, îți dă prinmine, în fiecare lună, câte două sute cincizeci de franci. Felix era prea nerăbdător să aibă bani, ca să mai discute proveniența lor, însă rămase cu o îndoială, și la întîiul prilej consultă un prieten de la Drept, care-i cunoștea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răi pe Pascalopol. Moșierul intră în chestiune de-a dreptul: - Costache, zise el, știi bine că țin la domnișoara Otiliacît și tine. Să fi fost cu zece ani mai tânăr, poate ți-o ceream de nevastă. - Ia-o! imploră bătrânul răgușit. - Nu, nu! se supără Pascalopol. Nu trebuie s-o constrîn-gem. Nu vreau s-o fac nefericită. Dacă va voi vreodată, sunt gata să-i pun la picioare tot ce am. Însă e tânără, trebuie lăsată să guste viața, să-și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu Pascalopol. Mărturisi că nu înțelegea nimic și se simți descurajat. O iubise pe Otilia, dar purtarea ei nu-i dădea nici o speranță. Era zadarnic să se mai înșele. Felix comunică scrisoarea lui moș Costache, care o înregistră cu un răgușit "Daaa?" lipsit de semnificație hotărâtă, părând mai degrabă mândru de aventura fetei, acesta spuse vestea Marinei, și Marina o trecu mai departe. Aurica chemă palidă pe Felix la portiță. - Domnule Felix, e adevărat că ai primit o scrisoare dela Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cădea în Cât te-am iubit, cântat cu un singur deget. Pe pianul Otiliei, asta i se păru lui Felix o profanare. În cele din urmă, coborî. Auzi râsete în odaia pianului, unde fuseseră toți poftiți, și distinse chiar glasul răgușit al lui moș Costache. Puse mâna pe clanță, cu îndoială în suflet. - Uite-l, domnule, trâmbiță Stănică, "vărul" meu sălbatic! Îmi pare rău! Felix aruncă o privire și văzu pe Weissmann lângă un perete, pe un alt ins slab, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
partidă de cărți. El găsi că e păcat ca rudele să se certe între ele, fiindcă acum ar fi avut-o și pe Aglae printre ei. Otilia se oferi numaidecât s-o cheme, însă moș Costache fu neînduplecat. Spuse, foarte răgușit, punctul lui de vedere: - Cine nu se poa-poartă bine cu fe-fetița mea n-are cecăuta aici. Și râse mulțumit, până la măselele din fund, către Otilia, care sări pe genunchii lui și-l încoronă cu brațele. - Papa! zise ea, îndreptîndu-i unicul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
atingerea crudă și catifelată a pielii, oh, și trupurile lipite, crescând din aceeași coapsă. Soarele dispăruse, odată cu linia care ar fi despărțit net pe zid lumina de umbră, și inima mi-o auzeam bătând, mărunt și neliniștit, ca de frică. Răgușit și depărtat, un cântat de cocoș, creanga atârnând în fereastră cu bobițele ei crude, ascunse sub frunze - rămăsese doar teama. Mi s-a părut că aud departe un zdroncănit de trăsură. Pentru că putea chiar să fie târziu, m-am ridicat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după ce se va fi calmat. — Te rog, te rog, fără crize la mine ! Te rog, nu la mine să-ți faci crizele ! Nu vrea să audă glasul disprețuitor și autoritar al lui Muti, care se încheie cu o tuse tabagică, răgușită. Tușind mai departe, Muti va continua să își șteargă apăsat cu acetol fiecare unghie ciobită ; se va întoarce apoi la țigara gata să se stingă, rezemată de marginea scrumierei, va trage un fum și apoi va deșuruba capacul sticluței cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dată, degeaba. Ei, numai puțin, scuză-mă, madam Delcă, să-i deschid lui Niki... Niki pe dracu ! Nu e Niki, că e glas de femeie ! Acu, dacă veni și-asta, o să-mi cam iau tălpășița ! Da cine dracu-o fi răgușita asta, d-o știu ? Și Ivona, auzi-o cum o tot invită : dar poftiiiim ! Te rog, te rog, poftiiim ! Iete cine intră ! Vorbești de lup și, când colo, lupu ! Madam Cristide ! Și tot cu demiul de i l-am întors
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În urma lui și se așterne tăcerea, Întreruptă cînd și cînd de sunetul băuturii de afine prelingîndu-se pe podea. Mă holbez la Doug Hamilton, roșie la față și cu tot sîngele pulsîndu-mi În urechi. Te rog... spun și-mi dreg glasul răgușit. Nu-i spune șefului meu. După toate planurile pe care mi le făcusem, am dat-o În bară rău de tot. Îmi tîrăsc picioarele Încălțate În pantofi cu toc de-a lungul sălii de așteptare centrale a aeroportului, În ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
datele... Îmi Întinde o bucățică de hîrtie și o iau, străbătută de un val subit de Încîntare. În clipa În care se Îndepărtează, ridic telefonul cu un aer sobru și formez numărul lui Connor. — Hei, Connor, spun cu un glas răgușit. Vino pînă la arhivă. Trebuie neapărat să-ți arăt ceva. — Ce anume ? Tu... vino, zic , simțindu-mă ca Sharon Stone. Ha ! Sex la serviciu, păzea că vin ! Mă grăbesc cît pot de tare pe hol, dar, În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]