KorAP: Find »[drukola/base=răscoli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...122 >

3,048 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305

fi fost în apartament, scrisorile de dragoste despre care Lee îmi vorbise cu atâta pasiune noaptea trecută. Lipseau. Mai exista posibilitatea ca Lee să le fi avut cu ea în geantă. Dar dacă hoțul s-a simțit în siguranță să răscolească prin apartamentul lui Lee la o oră așa de matinală, probabil deja știa că ea murise; și dacă știa că murise, primul lucru pe care l-ar fi făcut ar fi fost să caute scrisorile în geantă... O mașină din spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
mine. Până să-i zăresc capul ivindu-se pe scări deja mai băusem un pahar și mă simțeam mult mai bine. —E excelent aici, a spus pe un ton admirativ. Deși al naibii de frig. S-a aplecat deasupra canapelei și a răscolit mormanul de pături care erau acolo. Pun pariu că ai nevoie de toate pe timp de iarnă. Și mai mult, i-am răspuns, vrând să spun doar că oricâte aș avea nu par destule; dar exact când am pronunțat cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

SULTANA SAU ÎN CE DIRECȚIE CURGE TIMPUL În ziua aceea Bogdan intră foarte preocupat la mine în cameră, așa cum nul mai văzusem niciodată, mult mai agitat decât de obicei, când nimic, absolut nimic, oricât de extraordinar, nu-l miră. Se răscolea prin cameră, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu pot înțelege tot. - În ce direcție curge timpul? m-a întrebat brusc, așezându-se pe un scaun meschin și scoțând din buzunarul răpciugos din cauza pielii rupte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ziua aceea Bogdan intră în sala tronului, foarte preocupat, așa cum nu-l mai văzusem niciodată, mult mai agitat decât de obicei, când nimic, dar absolut nimic, oricât de extraordinar, nu-l miră. La subraț avea un covor albastru, magic. Se răscolea prin uriașa sală, neputând să stea locului, iar eu, răbdător, l-am așteptat. Pentru că eu nu înțeleg mai nimic. - Luca, pleci? m-a întrebat el, îngrijorat. - Nu, i-am răspuns, mirat, cu ochii strălucindu-mi de presimțirea unor noi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
amețească, cu tâmplele pulsându-i nebunește de teamă. Îngrijorat cum nu mai fusese de multă vreme, înaintă spre biroul soției sale. Ceea ce văzu, însă, avu darul să-l neliniștească și mai mult. Lucrurile de pe masă erau răvășite ca și cum cineva le răscolise cu furie, numai că acesta nu era încă cel mai rău lucru care îl aștepta. Bărbatul văzu, spre groaza lui, și obiectul de care se temea cel mai mult: biletul. În clipe durând secole îl ridică, sfârșit, simțind o căldură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
peregrinaje pe cărările vieții putusem aduna acea valiză și în ce scop, nu-mi pot închipui, pentru că nicicum, nici silit, nu aș fi cărat o asemenea oroare cu mine. De ce era atât de grea? Iată încă o întrebare care mă răscolea neîncetat, făcându-mă cu adevărat să cred că nu știu absolut nimic despre nimic, în ciuda siguranței mele obtuze. Nu puteam să pretind a ști ceva, din moment ce îmi era imposibil să fac o conexiune cât de mică între două situații fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea a simțirii pe care oamenii au numit-o geniu, care îmi răscolește sufletul mai abitir decât moartea... Teribil talent, și teribilă frumusețe a firii, și colosală forță cuprinsă în gesturi și vorbe, și superbe cuvinte dăltuind sensurile existenței, dându-le noi și nemaiauzite înțelesuri, prefăcându-le într-o arhitectură magnifică, capabilă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
poate ar trebui ca pana să-mi fie încinsă cu brâuri de foc și hârtia să ucidă nebunește pentru a putea cumva exprima oroarea a ce văd. - Lucifer, nebunule, oprește-te!! m-am auzit strigând deodată, la rândul meu nebun, răscolind întreaga tăcere a nopții de la fereastra camerei unde viața mă făcuse ostatic. Gestul tău nesăbuit va avea consecințe îngrozitoare!! Fapta ta incalculabilă va arunca un blestem groaznic asupra umanității, de care nu vom putea scăpa niciodată!! Nu te gândești?!? Din cauza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

încrețise de stat prea mult în apă. Îi arunca priviri piezișe lui Cristi care se apropiase și el curios să vadă ce se afla în tipsia aceea. Iaca domnule, rosti țiganul cel bătrân, asta scoatem noi! Cu vârful degetului arătător, răscoli grămăjoara de nisip ud și îi arătă două grăuncioare galbene și strălucitoare, nu mai mari decât o jumătate de bob de orez, dar mult mai subțiri. Le împinse cu unghia la marginea vasului și le culese în palmă. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
copaci și nu l-a mai văzut nimeni. Au strigat după el, l-au chemat dar, văzând că nu răspunde, s-au întors în tabără, cre zând că el a și ajuns deja. Am pornit cu toții după el și am răscolit pădurea toată noaptea. Eh, oftă starostele, nu l-am găsit. Dimi neață am luat-o de la capăt dar tot degeaba, așa că ne-am hotărât să coborâm în oraș la poliție să facem reclamație. Asta-i, mai multe nu am ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
flăcări se transformaseră într-un morman de cenușă, doar câțiva cărbuni mai licăreau dedesubt. Strugurel își roti privirile de jur împrejur, căutându-l pe Burcilă dar acesta nu se vedea nicăieri. Se apropie de foc și, cu un băț lung, răscoli jarul rămas. Luă câțiva butuci din grămada de alături pe care îi așeză unul peste celălalt în spuza fierbinte. La început timid, apoi din ce în ce mai repede, flăcările începură să cuprindă lemnele, trosnind ușor. Se lăsă pe vine și întinse mâna după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ca un nebun în pădure, convins că îl va găsi printre copaci. Seara, nici mâncare nu îi mai trebuia. Îi lăsa pe ceilalți în tabără, iar el pleca de unul singur prin pădure în căutarea copilului. Îl striga pe nume, răscolind desișurile și toate văioagele unde credea el că l-ar fi putut afla. Se întorcea la o bucată de noapte, cu mâinile goale, năuc și plin de furie. Văzându-l atât de tulburat, starostele îi interzisese să mai părăsească tabăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
auzea nimic. Își văzu mai departe de treabă, atent totuși la zgomotele din jur. Focul se întețise și acum ardea cu flacără puter nică, trosnind din când în când. Dinspre pădure se auzi iarăși un fâșâit slab. Era ca și cum cineva răscolea cu piciorul frunzele uscate de pe jos. Se întoarse cu fața în direcția de unde venea zgomotul, încercând să deslușească ceva printre copaci. Așteptă să i se obișnuiască ochii cu întunericul și se apropie iarăși de marginea pădurii. Cât putea să străbată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat, același sunet veni și din spate. Își răsuci capul în direcția aceea, rămânând nemișcat. Cineva răscolea frunzele acum și în stânga lui. Nu mai pricepea nimic, era imposibil ca Rândunel să se poată deplasa atât de repede dintr-o parte în cealaltă. Fulgerător, își dădu seama că fusese păcălit. Cea mai sumbră presupunere a lui devenise realitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fi ceva ce te-ar interesa? întrebă ea. Imediat în apropierea marginii viroagei, lăstărișul tânăr era culcat la pământ. Tulpinile subțiri zăceau frânte la o palmă deasupra solului pe o porțiune cu un diametru de câțiva metri. Frunzele veștede fuseseră răscolite și adunate pe marginea unui cerc larg, ca și cum ar fi fost spulberate de un vârtej. Acolo unde s-ar fi aflat mijlocul cercului era o adâncitură în pământul reavăn, nu mai lată ca pieptul unui om. Ce s-o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
și sosit ca să te protejez. Nici nu mai așteptă răspunsul lui Cristian și porni să se îndepărteze. Bine măcar că mergea în direcția în care se afla bestia, așezându-se astfel între el și aceasta, se gândi Cristian. Urmărea marginea vâlcelei, răscolind cu piciorul frunzele de pe jos. Voia să atragă atenția arătării asupra lui? Inutil, aceasta știa că se află acolo. Inspectorul privea țintă spinarea lui Calistrat, măsurând din ochi distanța dintre ei. Se auzi o bufnitură puternică, urmată de un icnet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
face toiagul, acesta nu era decât un băț mai gros, lustruit și albit de vreme. Nu ar fi putut să tenteze pe nimeni. Și atunci, unde era? Intraseră și în celelalte două încăperi ale casei, coborâseră în beci iar apoi răscoliseră și podul plin de vechituri. Zadarnic, toiagul nu era nicăieri. Poate că îl avea cu el când și-a luat zilele, spuse Ileana după un timp. Calistrat nu s-a sinucis, îi răspunse Toma, știi la fel de bine ca și mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nu știa de existența vâlvei și nici nu-și închipuia ce aventuri urma să trăiască însă se dovedise că nu se înșelase. Avusese însă dreptate, persoanele dispărute fuseseră ucise de duhul eliberat din adâncurile pământului. Mai căutăm? întrebă Ileana. După ce răscoliseră fără succes curtea și grădina casei lui Moș Calistrat, acum intraseră din nou înăuntru. Ileana se așezase pe laviță și își privea întrebător bărbatul. Cristian, oprit cu mâinile în șolduri în mijlocul încăperii, ridică tăcut din umeri. Încerca să hotărască ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
poți să faci niște investigații despre rușii ăștia? îl întrebă el pe socrul său. Pot încerca. Discret, însă, sublinie Cristian. Cât mai discret cu putință. E posibil să aibă oameni în diverse locuri, care să-i pună în gardă dacă răscolești prea tare. Trebuie să evităm așa ceva. Dacă prind de veste, își vor lua măsuri de precauție și ne va fi mult mai dificil să îi dăm de gol. Și, cam ce ar trebui să caut? Orice, ridică Toma din umeri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
aceea era imună la gloanțe, cum o putea omorî? Ce întrebare stupidă! Mai întâi, trebuia să afle ce era lucrul acela? Observase că nu putea ieși în lumină, poate că asta era metoda. Se întoarse la mașină și deschise torpedoul. Răscoli înăuntru, aruncând de-a valma pe banchetă obiectele care nu-l interesau. Bineînțeles că lanterna era chiar la fund. O luă și se apropie din nou de intrare. Apăsă pe buton, îndreptând raza ca o armă spre peretele colcăitor. Fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nu spunea nimic. Îl privea încruntat, întinzându-i toiagul de care n-ar fi trebuit să se despartă niciodată. Știa că nu-i decât o nălucire, moșul era mort și îngropat de mai bine de o săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl dezgropase? Ca să ia toiagul, singura armă cu care putea ține în frâu vâlva. Se lăsă din nou la pământ, concentrându-se cu toată ființa lui. Îi trebuia toiagul, avea nevoie de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
așezate una peste alta, stătea agentul Aniko Szabo. Le găsiseră la cei de la Pinforest, polițiștilor nevenindu-le să creadă cât de multe erau. Două persoane lipseau la apel, Boris Godunov și Cristian Toma. Pop îl căutase pe inspector peste tot. Răscolise toată baza, fără să dea de el. Patronul refuza să dea orice informație. Ridica din umeri atunci când bătrânul comisar îl întreba unde sunt cei doi, negând faptul că ar avea cunoștință despre așa ceva. Din când în când, arunca priviri speriate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

nunții, pisici înecate, copaci acoperiți de omizi, broderii de zestre, vorbea de plug, de copii de cor, inundații și o saltea împrumutată, care nu fusese înapoiată, despre lemne care trebuiau tăiate. Era o morișcă de cuvinte care nu înceta să răscolească episoadele vieții lui pentru a le așeza într-o ordine aleatorie, lipite unul de altul, întregul alcătuind o mare poveste absurdă, aidoma vieții, în fond. Repeta din când în când un nume, Albert Jivonal. Bănuiesc că era al lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

puritatea unuia. Deci da, Maria Magdalena fusese, după cum știa heruvimul, o femeie simplă din popor, și chiar una foarte păcătoasă. Mai păcătoasă decât fata asta, cu siguranță. - Cum te cheamă? - Grigore Mariana. Pe tine? - Romeo. Momentul de tăcere care urmă răscoli ceva în inima Marianei. Horațiu alias Romeo terminase varza și părea că se simte mai bine. Ce fel de conversație puteau ei să poarte? Ce putea ea să-i spună unui student? L-ar fi întrebat dacă vrea o bere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
e mult, mult mai generos și mai concret în același timp: e vorba despre furt. - Furt? Gabrielescu nu sperase așa un succes. Venise și el să se mai dezmorțească, nu credea în treaba cu răpirea, dar era o zi moartă, răscolise în dosare și spera să prindă și el un mărțișor pentru nevastă-sa de la nebunul cu răpirea. - Domnul de acolo - Mișu îl indică pe fanaticul legionar plin de sânge - nu numai că este un scandalagiu alcoolic și că ne-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]