889 matches
-
și-a însemnat el acolo, ci cu cotlet la grătar stropit cu Cotnari la țăruș. Au dansat, numai valsuri și tangouri celebre, până la închidere, la orele douăzeci și patru. Semănau cu doi însurăței veseli și bine dispuși ce târau după ei un răstignit. Răstignitul eram eu. La întoarcere, după masa de la restaurant, în toiul nopții, în drum spre bârlogul nostru, în timp ce eu, dus cu sorcova, îi priveam, iar bucureștenii dormeau neîntorși, ei dansau de mama focului pe mijlocul trotuarului până li s-au
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a însemnat el acolo, ci cu cotlet la grătar stropit cu Cotnari la țăruș. Au dansat, numai valsuri și tangouri celebre, până la închidere, la orele douăzeci și patru. Semănau cu doi însurăței veseli și bine dispuși ce târau după ei un răstignit. Răstignitul eram eu. La întoarcere, după masa de la restaurant, în toiul nopții, în drum spre bârlogul nostru, în timp ce eu, dus cu sorcova, îi priveam, iar bucureștenii dormeau neîntorși, ei dansau de mama focului pe mijlocul trotuarului până li s-au făcut
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
toate, încât unii calcă în picioare idolii cărora li se închinau, alții ard cărțile cu vrăjitoriile de care se minunau, iar în locul înțelepților aleg tâlcuirea Evangheliilor; pe cei cărora mai înainte li se închinau îi părăsesc, iar lui Hristos celui răstignit, de Care râdeau, I se închină, mărturisindu-L ca Dumnezeu; și așa numiții de ei zei sunt 25 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Pacea între oameni arată prezența Logosului care toate le orânduiește și le armonizează, care scapă pe oameni de patima
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
sunt 25 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Pacea între oameni arată prezența Logosului care toate le orânduiește și le armonizează, care scapă pe oameni de patima mândriei, lăcomiei, mâniei. (n. s. 113a, p. 150) 29 alungați cu semnul crucii, iar Mântuitorul cel răstignit e propovăduit în toată lumea, ca Dumnezeu și ca Fiul lui Dumnezeu; și zeii închinați la elini sunt defăimați de ei ca închipuiri spurcate, iar cei primesc învățătura lui Hristos au o viață mai curată ca aceia? De sunt acestea și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cuvântări de laudă la sfinți, p. 88-89) „Pomenești, tâlhare, Împărăția cerurilor, te întreb, ce ai văzut? N-ai văzut decât piroane și cruce. Da, răspunde tâlharul, dar Crucea este semn al Împărăției. De asta îl numesc Împărat, pentru că Îl văd răstignit. Este de datoria unui împărat să moară pentru supușii lui. El Însuși a spus: Păstorul cel bun sufletul Lui Își pune pentru oi ( In. 10, 11). Așadar, și împăratul cel bun își pune sufletul pentru supușii Lui. Din această cauză
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de oameni a lui Hristos nu numai de la Cruce, ci și din cuvintele rostite pe Cruce. Era pironit pe cruce, batjocorit, luat în râs și scuipat, dar zicea: Tată, iartă-le lor păcatul, că nu știu ce fac (Lc. 23, 34). Cel răstignit Se roagă pentru cei ce-L răstignesc. Și doar ei grăiau împotrivă, zicând: De ești Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce, și vom crede în Tine (Mt. 27, 40-42). Dar tocmai pentru asta nu Se pogora de pe Cruce, pentru că
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Hristos în inima pământului. Că nu e cu putință ca simbolul să fie adevăr, iar adevărul, închipuire”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIII, I, în PSB, vol. 23, p. 510) „Atât de mare este puterea Celui răstignit, că după atâta bătaie de joc, după atâta batjocură, sutașul și mulțimile s-au pocăit. Unii spun că sutașul acesta, întărindu-se mai pe urmă în credință, a murit mucenic 67“. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
în timp ce era pe pământ, deși era Dumnezeu adevărat și Domnul tuturor, a socotit că aceasta nu va fi nici unuia dintre noi de un folos mai mare la față de cei ce nu știau de slava Lui. A fost pălmuit, scuipat și răstignit și a suportat batjocura necredinței iudeilor, care îndrăzneau să spună: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Mt. 27, 40). Deci, după ce a împlinit taina cu privire la noi, S-a înălțat iarăși la Dumnezeu-Tatăl cel din ceruri, odată trecut
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
oricărui creator autentic, asediază; îndoiala de sine, surâsul melancolic, privirea spre înlăuntru devin refrene. La nivelul existențial apar dubii, incertitudini, neliniști inerente. Vârsta de trecere e vârsta crucificării lui Isus: "Am, Doamne, treizeci și trei de ani / și-s numai bun de răstignit / și-s numai bun de pus pe crucea / poemului desăvârșit..." Alte repere sunt Zamolxe, Inorogul, Zburătorul; în Bocet pentru Meșterul Manole se autoproiectează, mai evident decât în altele, ziditorul de poeme, acesta visând o "mănăstire de iubire". Cum însă devotata
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
suferinței necesare și al suferinței nemeritate. Evreul s-a erijat, de fapt, în modelul robului care suferă. Iar unele curente creștine chiar s-au străduit să dea o semnificație creștină genocidului, conceput asemenea tainelor creștine ale răstignirii și învierii. Evreul răstignit nu este un simbol nou, dar, după Holocaust, Iisus este privit ca o metaforă a genocidului prin identificarea lui ca evreu. La sfârșitul războiului, martiriul deținuților din lagăre este frecvent comparat cu Patimile lui Hristos, iar când lagărul de la Dachau
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în care victimele devin martiri ai credinței lor și, prin urmare, un fel de eroi. Reprezentarea hristologică este frecvent reluată de artiști după război, inclusiv de un pictor evreu ca Chagall, care o folosise deja înainte și la care Iisus răstignit este însoțit acum de alte simboluri ale persecuției și genocidului: un sat în flăcări, o mamă și un copil fugind, niște refugiați, un evreu rătăcitor... Unii artiști postbelici, precum Corrado Cagli și Hans Grundig, subliniază similaritățile dintre cadavrele din lagăre
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
noi am trecut de la credință la cunoaștere și de la cu-noaștere la imaginație care, așa cum spunea Einstein, "este mai importantă decît cunoașterea". Între mine și Dumnezeu este o cruce pe care imaginația mea, rod al minții false care mă stăpînește, trebuie răstignită pentru a-mi recupera credința și calitatea mea de ființă divină. Căci gradul de divinitate e direct proporțional cu cel de Ființă. E o vreme potrivită acum, cînd Duhul Sfînt coboară din nou în inima noastră, vorbind fiecăruia "pre limba
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ne lasă tradiția să credem. Un straniu trio de contemporani îi asociază într-adevăr pe Socrate atenianul, Aristip cirenaicul și Diogene cinicul într-o figură de stil subversiv care are de câștigat dacă va fi disociată de magnetismul platonician. Asemenea Răstignitului, Socrate funcționează ca punct de referință și de ruptură. Înaintea lui, într-un același coș, sunt plasați Empedocle, Heraclit, Anaxagora, Parmenide, Democrit, trecându-se peste diferențele dintre ei și peste bogăția viziunilor lor asupra lumii. Apoi, pentru a pune capac
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
gândirea unui bolnav mintal care sfârșește prin a-și pune capăt zilelor în floarea vârstei? Care-i imbecilul în stare să crediteze poemul epicurian cu o fărâmă de interes, știind că este produsul unei individualități deranjate? Dificilă agape la adepții Răstignitului... Ca să calomniezi cu folos, trebuie să transformi o ipoteză plauzibilă în realitate confirmată. Nimic nu pare mai ușor de prezentat ca adevărat decât ceea ce este verosimil. Astfel, citind paginile consacrate de Lucrețiu iubirii, putem constata o descriere minuțioasă a ravagiilor
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
comunitățile de iluminați răspândite cam peste tot în bazinul mediteranean; puterea romană le oferă, prin intermediul lui Constantin, Imperiul: împăratul se convertește în 312. Ei creează primul totalitarism concentrând toate puterile în mâinile oamenilor Bisericii care, în numele unui obscur și ipotetic răstignit născut la Nazaret - un sat a cărui existență este revelată de arheologie la trei secole după moartea (!) celui mai celebru dintre locuitorii săi...-, ucid, masacrează, deportează, nimicesc mii de oameni. Distrug templele, sparg statuile, rad din temelii edificiile, ard operele
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
care pătimește „răstignit pe oricare lemn” (omni suspensus a ligno)110, expunînd vederii stigmatele Patimilor pe care le Îndură orice suflet care izbutește să se desprindă de Întuneric 111. Astfel, Întreaga lume este „Crucea de Lumină” pe care se află răstignit Isus112. Pe lîngă aceste două ipostaze, deopotrivă cosmice și soteriologice, Isus mai este și marele profet care Îl precedă pe Mani, după cum Îl va preceda și pe Mohamed, o apariție istorică a entității transcendente a cărei epifanie luminoasă este Luna
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Mani este un docet din genul fantaziast, adică susține irealitatea cărnii lui Isus113. Contrar lui Marcion, el nega orice realitate pătimirii și morții MÎntuitorului: Vrăjmașul care spera că 1-a răstignit pe MÎntuitor, pe Tatăl celor Drepți, s-a aflat răstignit În locul lui. #Una a fost atunci realitatea și alta aparența*.## Căci Arhontele Întunericului a fost cel țintuit pe cruce, el și tovarășii lui au purtat cununa de spini, el a fost Înveșmîntat și În mantia de purpură. Numai el a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară pustie în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan Alexandru descindem într-un univers propriu mai ales poeziei interbelice: pământul, satul, casa părintească, nunta din Ardeal, sentimentul dezrădăcinării, dar și al înrădăcinării, mitul strămoșilor. Satul poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frigem bureți târzii pe-o sobă înnoptată,/ ieșea fumul încet pe hornuri cu viață/ și ne trezeam deodată în zori/ opriți de ninsoare" ("Pământul"). Pe acest pământ, într-o viziune dramatică și halucinantă, este casa părintească. În cumpăna fântânii stă răstignit tatăl, pârghie este mama înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag din neam străvechi de cântăreți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă și iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru ce chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor și ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
fluidul luminos al privirii devine crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în forme perceptibile ca variante de "întîlnire" hotărîtoare. Legătura între revelația dumnezeirii prin imaginea "orbitoare" a crucii și pacea din ochii condamnatului la ștreang ca și răstignit, între martiriul sacru și supliciul mundan, apare cu pregnanță. Simbolul acestor elemente citite-împreună trimite cu ușurință spre modelul christic. La timpul condamnării, Apostol Bologa se alătură, simbolic, tainei mîntuirii, paradigmei christice. I-o deslușește preotul, venit pentru ultimele sale clipe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
omului nu este singulară. Apare și în timpul discuției dintre Fodère și Topé despre trădare. Acolo, Topé, pictându-l pe "omul cu capul în jos", se pregătește, parcă, pentru o răstignire a lui Emanou. Dacă cel pictat este prototipul lui Emanou răstignit, credem că imaginea reală este cea întoarsă, iar perspectiva pe care o are spectatorul, ca privitor al ecranului, nu este cea corectă. Cei cu capul în jos, à l'envers, sunt Topé și Fodère. Prin urmare, la nivelul de adâncime
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
textele cuprinse în Glorie anonimă este, deloc întâmplător, cea a crucificării. Eul scriptor se lasă crucificat în numele gramaticii poetice, după ce, desigur, truda poietică îndelungată îi dă senzația urcușului unei Golgote întunecate, la capătul căreia are viziunea însoțirii cu verbe asemeni răstignite: "prin lut și cer/ prin întuneric și sânge/ văd verbe cum ies/ din gramatici pe cruce" (Văd verbe). Poetul Nicolae Panaite se descrie, finalmente, ca un homo viator printre verbele și substantivele alături de care se visează un Noe postmodern: "într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu o ciudată, voluptuoasă Salomee postmodernă, regimul orbecăirii subiectului liric "între eroare și adevăr/ între instinct și rațiune/ între fratele mort și fratele viu". Lucianograma tipică mai târzie a poetului ("Lucian Vasiliu/ este inventatorul/ unei monadologii desuete/ așadar,/ bun de răstignit/ pe un perete// el e un fel/ de/ n-ar mai fi-/ când bezmetic/ și când gri") se articulează pe același principiu al alunecării perpetue nu atât între "orgoliu și umilință", între sens și nonsens, cât între haos și ordine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
terestru, eventual: "Numai asemenea acelor înghețați/ Care erau cusuți/ În burțile animalelor/ Să se încălzească/ Și încotoșmănați bine/ În șuba îndurerată, /Năclăiți în sânge de jivine". Și cum în bine se aruncă întotdeaună cu pietre, iar faptele valoroase sunt mereu răstignite, și autoarea resimte "înghețul/ În singurătatea mea îngerească,/ Prea departe de/ Flăcările din iad". Apelul umanitar devine strigăt: "cine-i în stare/ Să-și deschidă coastele/ Ca să mă primească?" Drumul către înviere este foarte greu, cu atât mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]