2,944 matches
-
fundamental între celelalte componente ale cunoașterii. În momentul în care se realizează un discurs privind logica acesta se dezvoltă, în ceea ce privește subiectul de studiu, din două perspective. Prima privește logica ca știință a rațiunii, adică o formă de auto reflexie a raționalității, reprezentând analiza mecanismelor rațiunii și pe această direcție se dezvoltă metode specifice. A două privește logica ca știință a științelor, în sensul în care scopul acesteia este identificare mecanismelor cunoașterii și prin această logica este privită ca formă de epistemologie
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și, în sfârșit a patra, logica "care arată prin ce reguli se poate discuta în celelalte trei științe"104. Aceasta leagă logica de știință, și de modalitatea de a opera a acestora, și cum știință este forma de reflexie a raționalității asupra naturii modul de a o urmări însemnă autoanaliză a rațiunii. În aceeași direcție se dezvoltă și atitudinea față de logică în cadrul filosofiei arabe. Avicenna consideră că logica nu este o știință despre existență, ci una a intențiilor secunde: "Obiectul logicii
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
privesc dezvoltarea acesteia ca metodică a gândirii. Dincolo de structurile raționale aristotelice ce au fost dezvoltate în respectiva perioadă apar noi mecanisme de gândire. Unul dintre acestea este cel dezvoltat de către Raimundus Lullus 108 care depășește prin organizarea sa limitele unei raționalități pure și se dezvoltă ca mecanism de construcție a realității. Pe baza regulilor combinatorice acesta identifică patru figuri a căror combinație ar determina propoziții a căror valoare ar fi universală. Prima figură atribuie literelor cele nouă principii sau demnități. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
inferențiale de către Leibniz. Pe de altă parte logica dacă a fost văzută ca metodică pentru științe se realizează încercări de reformă de către Petrus Ramus, sau celebrul Novum Organum a lui Francis Bacon. Fiecare direcție totuși privește logica ca reflexie asupra raționalității, iar perioada Medievală pregătește modificările de epistemă specifice perioadei Renașterii și cenzurii perioadei moderne. 1.4.4. Despre suflet și începuturile umanismului Devenirea științifică realizată în perioada Renașterii a fost influențată de modalitatea în care a fost perceput sufletul și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
tolereze reciproc, astfel că există de multe ori la aceeași universitate catedre în via Thomae, in via Scoti sau chiar în via nominalium"150. În perioada Renașterii se dezvoltă aceste direcții alcătuind câteodată, în cadrul universităților, adevărate puncte de rezistență ale raționalității medievale. Dar în cadrul acestei diversități apar și personaje paradoxale așa cum a fost Girolamo Savonarola, a cărui sistem de gândire de orientare aristotelică a fost pus în practică în republica Venețiană 151. Un al doilea curent este cel al reprezentării metaforice
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
pulsională a imaginarului care în acel moment a atins apogeul, a existat și o puternică componentă rațională care este sursă pentru știința modernității. Perioada de sfârșit a Renașterii trăiește sub spectrul a două mari forme de cenzură: cea realizată de către raționalitatea vechilor imagini, rămase încă imagini oficiale ale bisericii și cea a noilor imagini raționale care vor constitui începutul modernității. Între pulsional și rațional Renașterea rămâne cea mai frământată perioadă din istoria gândirii occidentale de până acum. 1.5.2. Renașterea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
se realizează asimilarea filosofiei aristotelice pe perioada secolelor XI-XIV, construindu-se ceea ce se numește filosofia scolastică cu toate componentele sale. Aceasta este baza pentru ceea ce am considerat a fi partea rațională a unui ciclu imaginar ce începe odată cu sfârșitul antichității. Raționalitatea acestui tip de imaginar constă în raționalizarea componentei teologice și ulterior aprofundarea elementelor științifice. În al doilea rând, după ce filosofia aristotelică a fost asimilată în majoritatea componentelor sale, se realizează redescoperirea filosofiei platonice prin lucrările sale fundamentale. Chiar dacă acesta a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
obișnuită. A existat tendința de contrabalansare a dezvoltării teoretice privind Renașterea și de la o filosofie premergătoare a modernității, s-a ajuns la descrierea unei epoci a pulsionalului dominată de magie și metaforă. În acest context aproape toate elementele ce aparțineau raționalității au trecute în umbră subliniindu-se aspecte pur metaforice. Totuși elementele de raționalitate pură au fost destul de puține în această perioadă și ele reapar abia în ultima parte a epocii. De aceea vom urma drumul ultimilor dezvoltări teoretice și vom
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
o filosofie premergătoare a modernității, s-a ajuns la descrierea unei epoci a pulsionalului dominată de magie și metaforă. În acest context aproape toate elementele ce aparțineau raționalității au trecute în umbră subliniindu-se aspecte pur metaforice. Totuși elementele de raționalitate pură au fost destul de puține în această perioadă și ele reapar abia în ultima parte a epocii. De aceea vom urma drumul ultimilor dezvoltări teoretice și vom încerca să subliniem câteva dintre imaginile metaforic-pulsionale specifice respectivei epoci. Prima dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
număr și aveau o relevanță scăzută. De aceea putem într-o anumită măsură să aderăm la concluzia lui Eugenio Garin: "știința pur cantitativă n-a învins decât foarte târziu și foarte greu magia Renașterii"174. Dar asta nu înseamnă că raționalitatea nu exista în diferite forme, dar acestea au fost doar insule într-un univers metaforic și, implicit, pulsional. 1.5.4. Giordano Bruno și sinteza metaforică a Renașterii În întregul univers imaginar al Renașterii există un personaj care a adunat
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
activ în interiorul său. O altă concepție reprezentată metaforic este cea privind cunoașterea. În cazul acesteia fantasma joacă un rol central, indiferent dacă aceasta are rol mnemotic sau de integrare existențială. Metafora Dianei este una prin care sunt reprezentate raporturile dintre raționalitate și cunoașterea pulsională a lumii. Vânătorul vânat de proprii câini arată neputința și circularitatea cunoașterii ca ansamblu, și faptul că cunoscătorul devine obiectul de cunoscut. În analiza pe care o realizează Ioan Petru Culianu 179 identifică trei imagini distincte pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
act sinucigaș, o încercare de a cenzura tot ceea ce cunoașterea umană adunase în acel moment. Renașterea moare odată cu Giordano Bruno și secolul al XVII-lea care îi urmează este unul al cenzurii, pregătind o mare reformă a imaginarului prin reintroducerea raționalității ca principală formă de cunoaștere. 1.5.5. Noua raționalitate a Renașterii Renașterea este o perioadă dominată de imaginarul pulsional în majoritatea momentelor sale culturale. Dar acesta se află în conflict cu două forme ale imaginarului rațional. Cel mai important
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
umană adunase în acel moment. Renașterea moare odată cu Giordano Bruno și secolul al XVII-lea care îi urmează este unul al cenzurii, pregătind o mare reformă a imaginarului prin reintroducerea raționalității ca principală formă de cunoaștere. 1.5.5. Noua raționalitate a Renașterii Renașterea este o perioadă dominată de imaginarul pulsional în majoritatea momentelor sale culturale. Dar acesta se află în conflict cu două forme ale imaginarului rațional. Cel mai important este cel specific perioadei scolastice, care își manifestă capacitățile de
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
forme ale imaginarului rațional. Cel mai important este cel specific perioadei scolastice, care își manifestă capacitățile de cenzură prin intermediul autorității inchiziționale și a tradiției ortodoxe a bisericii. Dar dincolo de acesta se dezvoltă o modalitate de reprezentare a lumii specifică unei raționalități științifice care va constitui esența unei noi epoci. Aceasta va încerca să cenzureze vechea lume la nivel conceptual păstrând anumite elemente, dar cenzurând imaginarul Renașterii în esența sa. Aceasta se dezvoltă pornind de la principiile matematicii și schimbând în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
lui Kepler. Acesta a considerat că mișcarea planetelor nu este sferică ci eliptică. Acestea sunt premisele pentru cele două momente fundamentale care au determinat apariția științei moderne: Galilei și Newton. Galileo Galilei aduce cu sine toate elementele metodice specifice modernități: raționalitatea specifică fizicii, folosirea instrumentelor matematice, experimentul și realizarea de instrumente necesare acestuia. El este cel care a sintetizat totalitatea posibilităților imaginarului rațional din perioada sa. Dialogurile asupra științelor noi184 dezvoltă mecanismele de rezolvare a problemelor folosindu-ne atât de observațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
de experimente realizate în mod riguros, cât și de capacitățile de sintetizare și abstractizare specifice matematicii. El aduce noutăți și în ceea ce privește viziunea asupra cosmosului, prin aducerea de noi argumente la teoria copernicană asupra universului 185 și prin inventarea telescopului. Împlinirea raționalității o vom regăsi la sfârșitul secolului al XVII-lea prin lucrările lui Newton, care dincolo de limbaj, metodologie prezintă și o imagine complexă asupra lumii care va constitui acea imagine dogmatică specifică paradigmei științei moderne până în secolul al XX-lea. Raționalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
raționalității o vom regăsi la sfârșitul secolului al XVII-lea prin lucrările lui Newton, care dincolo de limbaj, metodologie prezintă și o imagine complexă asupra lumii care va constitui acea imagine dogmatică specifică paradigmei științei moderne până în secolul al XX-lea. Raționalitatea nouă ce se dezvoltă la sfârșitul Renașterii reprezintă fundamentul științei moderne. Nu putem să vorbim despre această epocă fără a aminti dezvoltarea raționalității chiar dacă în principiu și în majoritatea imaginilor proiectate domină imaginarul pulsional. Cenzura imaginarului științific începe prin proiectarea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asupra lumii care va constitui acea imagine dogmatică specifică paradigmei științei moderne până în secolul al XX-lea. Raționalitatea nouă ce se dezvoltă la sfârșitul Renașterii reprezintă fundamentul științei moderne. Nu putem să vorbim despre această epocă fără a aminti dezvoltarea raționalității chiar dacă în principiu și în majoritatea imaginilor proiectate domină imaginarul pulsional. Cenzura imaginarului științific începe prin proiectarea acestui nou limbaj și nouă imagine. El reprezintă acel început necesar unei noi forme de imaginar ce va domina spațiul occidental următoarele trei sute
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asupra universului pornind de la simplitatea inițială a creștinismului și de la tradiția Greciei antice, acesta s-a dezvoltat ajungându-se la imaginarul pulsional specific Renașterii. Acesta domină gândirea Occidentală timp de trei secole, dar, în această perioadă, asupra lui acționează cenzura raționalității spre a-l aduce la un echilibru. Această cenzură a acționat din două direcții: prima cea a vechii raționalități manifestată prin prerogativele bisericii catolice și folosindu-se de unul dintre cele mai puternice și mai bine organizate instrumente de cenzură
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
la imaginarul pulsional specific Renașterii. Acesta domină gândirea Occidentală timp de trei secole, dar, în această perioadă, asupra lui acționează cenzura raționalității spre a-l aduce la un echilibru. Această cenzură a acționat din două direcții: prima cea a vechii raționalități manifestată prin prerogativele bisericii catolice și folosindu-se de unul dintre cele mai puternice și mai bine organizate instrumente de cenzură: Inchiziția. Această cenzură dorește să păstreze principiile ortodoxe ale catolicismului și limitează imaginarul la o anumită imagine standard. Efectul
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
o cenzură metodologică a căror reprezentanți sunt Bacon, Descartes, Galilei sau Newton, o cenzură metafizică conturată de către Descartes și una cosmologică dezvoltată pe direcția Copernic, Bruno, Galilei, Newton. În această epocă este interesantă și întâlnire dintre cele două tipuri de raționalitate: cea nouă reprezentată de către Galilei sau Descartes și vechea formă reprezentată de către Inchiziție. De remarcat este dialogul dintre Galilei și părintele Belarmin, care refuză să privească prin telescop datorită unor motive ce au drept sursă imaginarul pulsional al epocii: nu
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ce au drept sursă imaginarul pulsional al epocii: nu privesc prin instrumentul creat de către tine pentru că aș putea fi înșelat, proiectându-se asupra mea o imagine falsă. Acest dialog ne ajută să observăm diferențele majore dintre cel două tipuri de raționalitate: cea medievală și cea modernă. Cenzura imaginarului existent la un moment dat este o formă normală de manifestare a raționalității pentru a reordona imaginarul existent. Acesta are tendința de a ajunge la acel moment în care nu ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
proiectându-se asupra mea o imagine falsă. Acest dialog ne ajută să observăm diferențele majore dintre cel două tipuri de raționalitate: cea medievală și cea modernă. Cenzura imaginarului existent la un moment dat este o formă normală de manifestare a raționalității pentru a reordona imaginarul existent. Acesta are tendința de a ajunge la acel moment în care nu ar mai fi acceptat. Transformarea imaginarului de la o imagine la alta se poate realiza numai prin intermediul cenzurii. Această cenzură nu aduce o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
suporte modificările radicale de imagine (Socrate, Isus, Bruno, Galilei). Interesant este că Giordano Bruno nu reprezenta o imagine opusă imaginarului renascentist, ci o sinteză a acestuia, astfel că procesul acestuia este un simbol al conflictului de imagine dintre pulsionalul și raționalitatea regresivă specifică epocii. În cadrul acestui proces se întâlnesc toate argumentele și imaginile specifice acelui secol. El este simbolul cenzurii specifice pe care Inchiziția ca instituție a Bisericii Catolice l-a practicat asupra imaginarului timp de peste trei secole. 2.1.1
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
acestui proces se întâlnesc toate argumentele și imaginile specifice acelui secol. El este simbolul cenzurii specifice pe care Inchiziția ca instituție a Bisericii Catolice l-a practicat asupra imaginarului timp de peste trei secole. 2.1.1. Inchiziția, instituția cenzurii vechii raționalități Evoluția bisericii în partea occidentală a Europei este strâns legată de două elemente: ereziile și Inchiziția ca instrument de cenzură a acestora. Inchiziția a apărut ca o formă de menținere a ortodoxiei Bisericii în partea sa occidentală și de slăbire
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]