907 matches
-
se; această situație intră în conflict cu proprietățile selecționale ale pasivelor inergative. Agramaticalitatea pasivului cu a fi pentru inergative este determinată de violarea Criteriului tematic relativizat: în cazul pasivului cu a fi, lanțul tematic este interpretat ca un argument plin referențial, însă pasivele inergative pot atribui numai cvasirol obiectului lor (Dobrovie-Sorin 1998: 433−435). Într-un studiu ulterior − Dobrovie-Sorin (2004) −, autoarea consideră că se poate formula o unificare parțială pentru diferitele citiri ale lui se acuzativ (incoativ, inerent, mediu, pasiv): toate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
apărea în cazul genitiv în propozițiile negative; structura este deci posibilă pentru verbele tranzitive și pentru cele inacuzative, dar nu și pentru inergative. Un genitiv obiect direct este interpretat ca nonspecific, nedefinit sau nonreferențial, pe când un acuzativ este specific, definit, referențial. O clasă limitată de verbe − de tip bleached 'a albi' (Szabolcsi 1986)38, inclusiv verbul existențial corespunzător pentru 'a fi', impun folosirea genitivului când sunt negate, indiferent de specificitatea argumentelor. Obiectul în genitiv intră în domeniul negației, iar cel în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
rolul semnului egal din aritmetică, deci are un conținut semantic și constituie o parte a predicatului (Luceafărul de dimineață este Venus); propozițiile de acest tip se deosebesc de cele de sub (a) prin proprietatea de reversibilitate, existentă ca urmare a statutului referențial al celor doi termeni implicați (Venus este Luceafărul de dimineață). Concluzia lui Frege este următoarea: celor două tipuri de propoziții le corespund două verbe diferite a fi. Goblot (1952)2 arată că a fi are două valori complet diferite: verb-substantiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
editurilor. Apărea, astfel, un Eminescu al unei estetici integraliste, deschizând, și-n cultura noastră, perspectivele anunțate de postmodernism și împlinite în ceea ce se va numi transmodernism. Cum conceptele încă nu funcționau, Theodor Codreanu a vorbit de o poetică a dublului referențial, care punea capăt, la noi, spiritului schizoid dintre artă și știință/filosofie. În cartea lui Theodor Codreanu, principiul estetic integrator devine Archaeus. "Autonomiștii" vor continua să citească Eminescu Dialectica stilului doar prin grila vechiului estetism, acuzându-l pe autor că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Două probleme regretăm că nu au fost abordate, în suficientă măsura: trecerea de la ethosul creștin la cel transdisciplinar și intercondiționarea și interpotențarea dintre etnic, etnos și ethos, bar dincolo de aceste insatisfacții considerăm demersul autorului ca fiind unul necesar, pasionant și referențial. "Revista de filosofie", tomul LIV, nr. 1-2 ianuarie-aprilie 2007 Mircea DINUTZ "Transmodernismul", de Theodor Codreanu Fără să fie o sinteză sau un punct terminus al eseisticii sale, Transmodernismul se dovedește a fi un foarte încăpător topos, unde se întâlnesc mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Eminescu în poemele de maturitate" nu e neapărat nouă, însă demonstrația desfășurată pe parcursul acestei cărți convinge. Explicația criticului pentru profunzimea poeziei barbiene ține de sistemul de referință al lui Barbilian-Barbu: "Capacitatea lui Ion Barbu de a citi în dublu referențial, ca poet și matematician, explică, da capo, reușita lui neobișnuită în reevaluarea operei rimbaldiene." (p. 347) Theodor Codreanu vorbește despre stabilitatea poeziei barbiene pe care o pune pe seama unor "linii de rezistență", care îi dau caracter de operă închisă, inaccesibilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care Nichita Stănescu a încercat să se delimiteze, el fiind unul dintre primii poeți transmoderni postbelici, care a găsit în Eminescu și în Ion Barbu înainte-mergători." (p. 136) Această interpretare din partea a doua a lucrării, în cheie transmodern(ist)ă referențială pentru exegeza barbiană -, se încheie în nota contrapunctică, concluzivă în raport cu perspectiva ermetistă: "Ambii poeți [n.a. Mallarmé și Barbu] consideră că diferența dintre limbajul poeziei și cel uzual sau al prozei este dată de vers, nu de cuvânt. Mallarmé vine cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Eminescu, dar nici pe cel opus, susținut de acei investigatori biografici considerați că ar fi alunecat pe căi greșite, cum ar fi teoria conspirației. În preambulul volumului de față, autorul ne avertizează că: "Nu trebuie să se confunde dublul referențial (care simultaneizează complexele de cultură și complexele de profunzime) cu dubla măsură, simptom al unui spirit dedublat". Și asta, o dată, pentru că, pășind pe urmele unei erori de acest gen, înțelegerea demersului lui Theodor Codreanu ar fi obturată, dar și pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
l-a văzut Caragiale). Neîncovoiatul Eminescu reprezintă, neîndoios, geniul ca nebunie "superioară", ieșire din normă ("cercul strâmt"); sau, cu vorbele lui A.C. Cuza, "normal, în înțelesul vulgar, (el) nu era". Motiv temeinic, așadar, de a propune, metodologic vorbind, un dublu referențial, fără a manevra exclusivist doar referențialul nebuniei. Or, "spargerea referențialului unilateral" (vol. cit., p. 73) presupune a conjuga perspectivele (patologică și ideologică), luând în calcul conjunctura geopolitică și implicarea masonică. Înțelegem de ce, citit în rama epocii, incomodul gazetar, "stricat cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
răpească onoarea" (un om fără onoare își declină cu bună știință eternitatea), constatarea lui Th. Codreanu că Eminescu a refăcut în preajma zilei de 28 iunie 1883 scenariul paradigmatic mioritic al crizei sacrificiale, e imbatabilă. Introducând în demersul său metoda dublului referențial, autorul cercetează cu maximă atenție întâmplările premergătoare momentului când poetul este aruncat în cămeșoiul de forță (bieții "inimici" și câți de-atunci se frâng într-o veselie corect politic! sub semnul nefast al negativității) și perioada exterminării celei mai strălucite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unui decupator lingvistic, cuprinzându-i pe toți vorbitorii de limbi romanice - francezi, desigur, alături de italieni și spanioli. "Națiunea picardă" făcea referire la olandezi, în timp ce sub cupola "națiunii normande" erau asimilați studenții veniți din nord-estul Europei. Semantica națiunii bazată pe acești referențiali lingvistico-geografici imprecis făcea posibil ca "națiunea germană" să îi pună alături de germani și pe englezi. În decursul timpului, aceste "națiuni" studențești s-au prefăcut în "comunități de opinie", pe măsură ce studenții de proveniență și fundal lingvistic similare se solidarizau ideatic în cadrul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
argumenta cum întreaga cultură română este produsul imitației culturii occidentale, protocronismul inversa raportul de forță dintre cultura română și cea occidentală. Din receptacul al influențelor occidentale, cultura română devenea sursă de iradiere. Din cultură de imitație, cultura română devenea cultură referențială, statut conferit de precursoratul cultural și anticipațiile ideatice preluate apoi de culturile occidentale. Dezagregând analitic constelația de motive mitice configurată în paradigma protocronismului românesc, A. Tomiță (2007) degajă zece "mitologeme" fundamentale ale discursului autohtonist: a) geniul național; b) specificitatea și
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
localizarea cu maximă precizie a genezei și diseminării în masă a cultului personalității ceaușiste. Înainte de enunțarea tezelor din iulie 1971, portretistica ceaușistă nu era o realitate iconografică în manualele școlare românești. Spre exemplu, în ediția din 1969, Lenin era figura referențială înspre care era canalizată întreaga venerație intelectuală și politică. Portretul său, în format mare, acoperă toată pagina 165 a Istoriei Patriei (1969, p. 165). Acest lucru avea să se schimbe radical după momentul de răspândie ideologică din 1971, care a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să alinieze trei dimensiuni fundamentale oricărui sistem social: i) regimul politic, ii) mentalitatea colectivă, și iii) modelul uman - tipul antropologic - considerat dezirabil și urmărit a fi instituit prin mijloace educaționale. Democrația de inspirație liberală care a fost luată ca model referențial de către reformatorii politici postcomuniști români presupunea reîntemeierea sistemului de valori și crezuri despre lume, viață și existență (i.e., mentalitatea colectivă) pe fundamentul unei culturi civice democratice. Cultura civică este înțeleasă aici ca fiind sistemul axiologico-atitudinal față de politică și viața socială
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în trei volume (Iași, 1853), tratează în primele două tomuri preponderent istoria romanilor (a Romei și a Imperiului Roman de Apus și a celui de Răsărit), abia în tomul al treilea narațiunea se fixează pe istoria românilor. 4 O lucrare referențială în acest sens este The Polish Peasants in Europe and America scrisă de W.I. Thomas și F. Znaniecki (1918-1920 cf. Stanley, 2010), în care autorii au analizat conținutul scrisorilor trimise țăranilor polonezi emigrați în Statele Unite de către familiile lor rămase
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cea de minor, cea de mediu, așa încât S și P sunt, într-o anumită măsură, interpretați. Desigur, termenii în cauză sunt nesaturați interpretativ, în sensul că ei sunt pregătiți astfel pentru a fi interpretați propriu-zis, devenind termeni concreți, adică termeni referențiali (generali și nevizi, cum susține Aristotel). Însăși diferența dintre raționament și argumentare ține de interpretare și de un sens pe care S și P îl primesc prin această operație. Astfel, dacă termenii sunt luați prin simpla interpretare funcțională (ca major
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce este la fel, formal vorbind, precum și cu ceea ce este diferit (totuși, în interiorul ființării). În termeni tehnici, sunt admise fel de fel de "entități", veritabile "lumi" ale acestora, care au, desigur, sens ontologic, "entități intensionale" (semnificații, concepte etc.), entități dimensionate referențial, adică extensional etc. Toate acestea, însă, presupun timporizarea; altminteri, ele pot ține de un posibil foarte ciudat, fiindcă refuză orice actualizare. Timporizarea, așadar, apare și acum drept operație fundamentală de constituire. Preluarea "poziției" de substrat (subiect) de către stările de lucruri
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu prin filiera directă, a stat la noi pe perioada ultimului an de liceu; era la „Nicolae Bălcescu”, la cea mai bună clasă de reală și de câte ori i se oferă ocazia ne aduce în prim-plan o întâmplare, crede el referențială, eu i-aș spune emblematică, din ceea ce-am numi generozitatea, implicarea și dăruirea tatălui nostru. Țin minte cum ai mei îi puseseră la dispoziție prima cameră de la stradă, avea până și intrare separată, în idea asigurării unui confort tihnit
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
mi-e plină. Dunăre pe valuri line, Mi-aș dori să fiu ca tine. Dunăre, un val și-un dor, Fă-mă pasăre să zbor.” V. Murgociștii brăileni Nu știu pentru alții, însă pentru mine anii de liceu vor rămâne referențiali în parcursul meu existențial și desigur, profesional. Au fost cei mai frumoși, liniștiți, așezați și mi-au dat cu siguranță acea emulsie a sufletului tânăr, împlinit, iubit și dorit. Deși cerințele sistemului de învățământ de atunci erau suficient de dure
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
polare pe baza cărora oamenii iau decizii: afectivitate vs neutralitate afectivă, individualism vs colectivism, universalism vs particularism, realizare (caracterizarea pe baza a ceea ce face persoana, pe baza abilităților) vs descriere (cine este persoana respectivă), specificitate vs generalitate. O altă abordare referențială aparține lui M. Rokeach (Rokeach Value Survey, 1973), care descrie cum valorile sînt organizate în două sisteme separate, aflate totuși în relație: sistemul valorilor finalități (stări existențiale pe care o persoană se străduiește să le realizeze, precum "viața confortabilă", "egalitatea
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
ajung la diverse "publicuri-țintă", constat că am parcurs în timp un traseu dinspre paradigma revendicativ-combativă, având ca țintă dominația masculină și mecanismele socio-culturale de conservare a acesteia înspre o paradigma feminină și feministă mai "soft", care are ca și concept referențial femeia subiect. Sau poate fi considerat unparcurs dinspre "feminismul victimist" înspre "feminismul asertiv". Acest proces, identificabil la scară personală și la nivelul discursului feminist pe care îl promovez, trece prin cele patru etape ale autonomiei 8, despre care psihosociologii spun
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
inegalitățile din zona vieții private se proiectează, inevitabil, și se consolidează în sfera muncii profesionale și a vieții publice 13. Prin această abordare, munca de îngrijire (care work) este scoasă din zona vieții private și devine un câmp de cercetare referențial, având importante mize economice și politice. Munca domestică sau munca reproductivă (incluzând menajul, întreținerea casei, pregătirea mâncării, îngrijirea și educația copiilor, îngrijirea persoanelor dependente, sarcinile administrative ș.a.) este considerată munca din spatele muncii productive (remunerate, vizibile) și este prestată, în majoritatea
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
aceștia; înțelesurile pe care indivizii le împărtășesc cu privire la haine și la modul de purtare al acestora derivă din experiența comună. Personal, mă pronunț asupra definirii codului vestimentar în funcție de context, deoarece variabilitatea codului vestimentar este determinată în mare parte de situația referențială. Subscriu astfel teoriei proceselor de comunicare (A. Mucchielli et al., 1998/2006), potrivit căreia sensul se naște dintr-o confruntare a "comunicării" cu elementele contextuale. În interacțiunile sociale, avem de-a face cu mai mulți factori, și anume: contextul spațial
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
pune problema în ce măsură prezumția se verifică și în alte contexte. Renumitul experiment despre transformarea comportamentului oamenilor sub impactul situațiilor în care se află, efectuat de psihosociologul amercian Philip G. Zimbardo (1971), a arătat, chiar dacă nu acesta era scopul cercetării, semnificația referențială a uniformelor (de gardieni și prizonieri), în sensul că, în anumite contexte, acestea reprezintă indicatori puternici pentru normele sociale și comportamentele admise (Ph. Zimbardo, 2007/2009, 331-331): În plus față de puterea regulilor și rolurilor, forțele situaționale capătă tărie odată cu introducerea
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
foarte decoltate, lasând să se întrevadă gleznele, și mai târziu, în jurul anului 1927, gambele, pentru a permite o mai mare lejeritate "în a dansa charleston" (M. Conti, 1970, 272). Acestea sunt doar câteva exemple care susțin relația hainelor cu realitatea referențială, adoptarea unei ținute vestimentare fiind "un fenomen al conotației [sociale n.n.]" (R. Barthes, 1967, 25). În acord cu premisele interacționismului simbolic, o cercetare condusă de Susan B. Kaiser et al. (1984, 133) a pus în evidență faptul că acționăm asupra
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]