862 matches
-
însăși reflexivitatea. De asemenea, sensul timporizării poate fi acela de survenire a viitorului, pornind de la putința de a fi a unei ființări, iar sensul dăruit către aceasta este acela de alteritate, mai bine spus, de Celălalt, care, prin propria sa reflexivitate, așadar timporizare în sensul chemării trecutului (propriu), ajunge să se deschidă el însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității, așadar al unei anteriorități reflexive a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel nu este "autentic", ci însăilat din fel de fel de sensuri convenționale; el
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Celuilalt pretinde o anumită autonomie a timporizării prin survenirea viitorului, care își desăvârșește sensul, totuși, prin timporizarea reflexivă a chemării trecutului și prin în-ființarea "mea" prin timporizarea ca prezentuire. Tocmai o reciprocitate constitutivă între "mine" și Celălaltul (meu) confirmă fenomenul reflexivității unei ființări și al deschiderii sale către Celălalt. Ceea ce înseamnă că ființarea conștientă are și sensul reciprocității. De fapt, preeminența ființării conștiente în privința timporizării este susținută de acest ultim sens descoperit, cel de reciprocitate; care implică, firesc, diferență și identitate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trecutului și survenirea viitorului; constituirea sa ține de toate acestea, care, cum am văzut, sunt acte constitutive de sens judicativ. Pentru ființarea conștientă, identică timpului complet, care timporizează în toate formele pentru el posibile, este firesc să se instituie reciprocitatea; reflexivitatea presupune ea însăși deschidere, iar ființarea în cauză poate ea însăși să-și fie Celălaltul său: ca proprie moarte, prin survenirea viitorului, într-o primă instanță. Dar lucrurile par a nu sta astfel decât metaforic vorbind; în fond, de fiecare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp și ființă prezentuite ca identice; identitate care apare numai în structura obiectuală a ființării. 2. Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? Aceste identități pe care timpul le susține au o anumită legătură cu caracteristicile ființării conștiente, îndeosebi cu reflexivitatea. Ființarea conștientă are puterea de a se întoarce către sine (a se cunoaște și recunoaște), în condițiile în care ea este deschisă către Celălalt, iar acesta către ea. Cele două direcții, către sine și către Celălalt, sunt simultane și își
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și către Celălalt, sunt simultane și își adună sensurile în "semantica" ființării conștiente. Dar ființarea conștientă este timpul care timporizează simultan, adică prezentuiește, în-ființând o ființare care, prin prezentuirea sa (prin timp), totodată cheamă trecutul (se cheamă pe sine, căpătând reflexivitate) și suportă survenirea viitorului (deschizându-se către moartea proprie, care, constituită cu sens de Celălalt, intră cu acesta într-o relație de reciprocitate). Nu poate fi operată o diferențiere între aceste trei momente ale timporizării ființării conștiente; toate sunt adunate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul dictaturii judicativului. Dincolo de aceasta, în măsura în care non-judicativul poate fi el însuși ceva fără implicarea vreunui element judicativ-constitutiv, sensurile în cauză nu mai pot fi valabile. O anumită preeminență funcțională poate fi sesizată și trebuie acceptată în ordinea reducției pentru reflexivitate; dar în aceasta, posibilă prin prezentuirea care cheamă trecutul, "lucrează" deja timpul. Tocmai de aceea, timpul este ceea-ce-este ființarea conștientă, iar "lucrarea" acestuia, prin prezentuirea care îngăduie, întru propria desăvârșire, și chemarea trecutului și survenirea viitorului, constituie principiul ființării conștiente
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștientă, adică acelea în care prezentuirea îngăduie chemarea trecutului și survenirea viitorului. Toate aceste acte constitutive sunt, desigur, "lucrări" ale judecății (și variații ale timporizării). Deschiderea către Celălalt, pe care o voi descrie mai departe, nu poate fi ruptă de reflexivitate; numai împreună cu aceasta, deschiderea capătă și sensul reciprocității, fiindcă "modelul" Celuilalt este ființarea conștientă determinată (aflată în relație cu Celălalt). Nu este vorba despre un model întocmai, ci despre survenirea viitorului ca moarte proprie; această proprietate reprezintă indiciul unui model
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, el este ființarea conștientă), și timpul ca măsură a mișcării constante a lucrurilor. Fără îndoială, există anumite corespondențe între aceste două sensuri de timp. Totuși, reciprocitatea (ființării conștiente), precum și sensurile originare ale acesteia reflexivitatea și deschiderea reprezintă fenomenul semnificativ în reducția judicativă. Câteva dintre corespondențele dintre cele două sensuri de timp vor fi comentate mai departe. 4. De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să se tacă".221 Oricum, în orizont judicativ, preeminența funcțională a ființării conștiente reprezintă un fapt de certitudine și, în ordinea reconstrucțiilor filosofice, un principiu. Într-o legătură directă cu cele patru întrebări presupuse de tematizarea ființării a cărei reflexivitate temporală are de-a face cu Celălalt, dar mai cu seamă cu dezvăluirile reducției în privința relațiilor dintre timp, ființă și ființare, în sensul în-ființării, se află tema categoriilor și scenariile care le au ca obiect, dar și cele mai bine
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care se limitează la gradul de generalitate al predicatului, exprimat în relația sa condiționată cu subiectul, într-o judecată. Aspectul alethic al judecății (ale cărui elemente sunt verbul, adică "este", și timpul), reconstituit din perspectiva timpului, ceea ce conduce către o reflexivitate parțială (timpul fiind element al aspectului alethic), scoate în evidență sensul de "transcendent"; acest sens, asemenea sensului de "poziție" evidențiat de aspectul formal, este transferat prin distribuire nepărtinitoare asupra elementelor aspectului alethic, adică "este" și timpul. Sensul de transcendent este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spațiul public, pe fundamente culturale. Tăcerea, afirmam, nu este compatibilă cu discursul de tip ideologic, fie acesta de nuanță culturală, sau cultural-postmodernă etc. Dacă s-ar produce accidental un acord între ideologie și tăcere, atunci ideologia ar deveni act de reflexivitate, obiectul ei ar fi însăși identitatea de sens ontologic (a gândirii cu ființa, mai bine spus, a ființei unei comunități cu gândirea asupra acestei ființe, condiția sa fiind, acum, aceea filosofică). În felul acesta, ideologia s-ar delegitima sau chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele au, totodată, semnificație "spațială", fiindcă este vorba despre trei acte, toate timporizate la fel, adică este vorba despre "poziții" care nu pot intra în sensul propriu decât prin raportare reciprocă, prin poziționare unul față de altul, ceea ce implică o anume reflexivitate, fiindcă cele trei acte trebuie ele însele să fie "obiect" de părtinire și ordonare; desigur, și de autorizare, fiindcă faptul intrării acestor acte în sens le autorizează să fie tocmai ceea ce ele sunt. Structura se prezintă ca o rețea de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
facultate, vreo capacitate specială a unei ființări, ci doar faptul "dublu" al timporizării (prin care ea se constituie ca timp al său, iar Celălalt se constituie el însuși, prin același act constitutiv al timporizării, ca timp al său), adică al reflexivității și deschiderii sale, fapt care îi dăruiește sensul de ființare ce știe despre sine și despre Celălalt. I-aș fi spus simplu, "ființare reflexivă", dacă determinativul din această expresie nu ar fi avut un sens opus față de celălalt sens fundamental
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
satisfacții“. Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi. Lipsa de timp (blestemul de a fi mereu „ocupat“) suspendă, treptat, cel puțin două din componentele decisive ale unei existențe depline: singurătatea și răgazul. Singurătatea e materia primă a reflexivității și a construcției de sine. „Dumnezeu - s-a spus - e ceea ce fiecare știe să facă cu propria sa singurătate.“ Nu se poate trăi prin aglutinare, nu se poate supraviețui interior în condiția unei sociabilități perpetue. Sfârșești, inevitabil, prin a-ți
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sfera religiosului, cauți, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai șansa unei opțiuni limpezi, întemeiate pe discernământ și echilibru sufletesc, poți eșua în sminteală, iluzie de sine și fanatism. Tipul F: Cercetarea și reflexivitatea. Trăiești cu dorința de a ieși din viață mai știutor, mai lămurit decât ai intrat. „Nu vreau să mor prost!“ - spunea Alexandru Dragomir. „Vreau să înțeleg angrenajul în care am fost aruncat.“ Tot restul e subsidiar: muncești, iubești, te bucuri
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
că metoda optimă de a evita monomania secătuitoare, sărăcirea trăirii, obsesivitatea este intermitența, suspendarea conștientă a „fluxului continuu“, înțelepciunea lui „din când în când“. O iubire care confiscă, pe termen lung, toate energiile spiritului, care evacuează, radical, întregul spectru al reflexivității și al acțiunii personale se surpă în propria ei autarhie, se stinge în linearitate, începe să semene a autism. Suntem în așa fel alcătuiți, încât un grafic afectiv egal, fără breșă, fără „regrupări“ întremătoare, sfârșește într-o nesănătoasă entropie emoțională
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
individualitatea țanțoșă au „dreptul“ și resursele necesare pentru a „accesa“ Duhul, deși acesta e, prin definiție, o instanță comunitară. Nu e mai puțin adevărat că și „Biserica“, respectiv „îmbisericirea“ se dispensează adesea, cu o condamnabilă ușurință, de căutarea studioasă, de reflexivitate, de efortul minții. Interogativitatea firească a spiritului e pusă între paranteze și totul se reduce la execuția oarbă a unei gesticulații cutumiere. Există o anumită simetrie între „a merge la biserică“ decerebrat și mecanic și „a medita“ asupra feluritelor teme
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sta de vorbă e a intra în mișcarea dialogului, a schimbului de idei și, eventual, a contradicției. A sta pe gânduri e a bloca orice agitație exterioară, pentru a da frâu liber dinamismului, plin de tensiune și de neprevăzut, al reflexivității. A sta, însă, la televizor e, pur și simplu, a sta, a-ți diminua maximal prezența, a te abandona unui confort fără arderi, fără investiție personală, fără riscuri. Pasivitatea e reduplicată, adesea, și printr-o altă „figură“ a inacțiunii: „stai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
loc privilegiat în noile oferte educaționale ale respectivelor departamente. Numeroasele și seminalele intersectări dintre teoriile și discursurile postcoloniale, postmodernism și feminism erau în măsură să suscite interesul specialiștilor în studii literale și culturale, dar în aceeași măsură citirea critică, dezvoltarea reflexivității, a autonomiei, pedagogia transformativă au impus. Categoria de gen a atras nu doar prin potențialul său critic în analiza asimetriilor sociale, economice și politice, dar și ca mijloc de a impune un mod specific occidental de democrație liberală, economia de
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
celălalt în ceea ce privește sprijinul financiar. Inițiativa treburilor din casă îmi revine substanțial, iar asta pentru că partenerul meu este pur și simplu insensibil la asemenea aspecte. Este un lucru pe care învăț să îl accept și fac asta în condiții de deplină reflexivitate și liberă alegere. Cred că pentru persoanele dedicate studiilor de gen și teoriilor feministe există capcana unei profunde ideologizări a interacțiunilor femei- bărbați, fapt ce nu poate fi în esență productiv într-o relație de cuplu. De aceea, încerc să
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
Maestrul meu este mai curând o formă compusă, în el fiind înglobați cumva toți autorii citiți, care au vădit vocație formativă, în consonanță cu modul meu de a fi (care nu este un dat, ci, mai curând, un de-venit) . * Reflexivitatea rupe legătura cu cotidianitatea. Este o pierdere în planul trăirii (am în vedere modelul camusian), dar un câștig pe planul gândirii și al descoperirii de sine. Pierderea în prezent aduce risipirea, recuperarea fiind posibilă prin smulgerea către sine adusă tocmai
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Această definire dă seama de o deosebire esențială între totalitarism și democrație. * Avem nevoie de întregul efort depus de umanitate prin intermediul științelor pentru a înțelege cum suntem. În felul acesta, o bună parte a științei constituie o nouă formă a reflexivității colective. * Imaginea complexă și armonizată a lumii trimite, în mod invariabil, la posibilitatea (poate chiar necesitatea) unui Creator. În funcție de cultura căreia îi aparținem și de capacitatea noastră de abstractizare putem să-L gândim cu caracteristici antropomorfe sau în mod abstract
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
pentru care suntem nevoiți să ne îndreptăm spre ei cu solicitudine. Situația nu este posibilă atunci când judecătorul final este Dumnezeu, interesul puterii pentru orientarea religiei către utilitatea laică fiind astfel evident. * În această lume a hipercomunicării, care diminuează până la absență reflexivitatea, trebuie să învățăm valoarea singurătății. * Ceea ce uităm ca părinți este de a ne învăța copiii să fie fericiți. Imboldul pentru a avea, sau a fi în maniera lui a avea, este primul pas spre nefericire deoarece nu există limite ale
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
volumele Lauda somnului, Orizont și stil, La curțile dorului. Am reținut, pentru exactitatea ei, această judecată sintetică: „Opera lui Lucian Blaga, privită în întregimea ei, după aproape douăzeci de ani de creștere înceată, se bucură de o bivalență, făcută din reflexivitatea eseistică și lirism, care în producția timpului îi asigură puternic originalitatea.”3 Spuneam mai sus că rămâne ciudată espectativa lui Vladimir Streinu în raport cu un poet de talia lui Ion Barbu, amintit indirect, prin referiri la studiul lui Tudor Vianu despre
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]