1,138 matches
-
dei Comunisti Italiani, Movimento dei Comunisti Unitari și o aripă a Rifondazione comunista, Rifondazione comunista din San Marino, PC din Luxemburg, Dei Link Luxemburg, Vänsterpartiet Kommunisterna din Suedia și Özgürlük ve Dayanisma Partisi din Turcia. Chiar între opțiunile tradiționalistă și reformistă, se află PC din Spania și Izgquierda Unida, Suomen kommunistinen puolue din Finlanda și PC din Valonia și Austria. în țările Europei Centrale, există mai multe formațiuni de acest tip: Strana demokratickîho socialismu în Republica cehă, Magyar Kommunista Munkáspárt în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
războiul, împingând țara în feroce lupte de gherilă și campanii de atentate care provoacă moartea a peste 160.000 civili. PRIMĂVARA DE LA BEIJING Nu una, ci trei „primăveri de la Beijing” au fost și toate au inclus un amestec de contestare reformistă și de disidență radicală: în 1957, 1978-1979 și 1989. Destul de diferite, cele trei „momente” au fost cu sălbăticie reprimate din cauza ecoului lor, dar și pentru că îi contestau partidului comunist chinez moștenirea celei dintâi „primăveri”: cel al revoltei din mai 1919
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tensiuni, între instaurarea unei legalități și noile aspirații citadine, dar și între atotputernicia PC chinez și jafurile sale. Aceste tensiuni provoacă puternice manifestații studențești în toamna lui 1986 și duc la demisia secretarului general al PCC, Hu Yaobang, considerat prea reformist de către Deng. Dar înlocuirea sa cu Zhao Ziyang nu pune capăt conflictului cu conservatorii, care se acutizează începând din vara anului 1988, în timp ce inflația crește și o agitație din ce în ce mai îndrăzneață cuprinde mediile intelectuale. în acest climat tensionat, la ieșirea dintr-
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
educării militanților și a orientării lor, la momentul oportun, spre acțiunea radicală, dacă nu chiar războiul civil*. Această confuzie întreținută de Marx între violența mântuitoare, compromisul ideologic și determinismul istoric explică existența unei puternice dualități între marxiștii revoluționari și marxiștii reformiști din zorii secolului XX. La moartea sa, în 1883, Marx nu mai crede cu adevărat în soluția radicală și le lasă urmașilor grija redefinirii condițiilor și a mijloacelor trecerii la comunism. „Farmecul universal al lui Octombrie”: explozie, apogeu, extincție Prima
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1861, țarul dezrobește mai bine de 20 milioane de iobagi, dar nu le dă pământuri pe care aceștia trebuie să le răscumpere. Din acest moment se înfruntă trei mari curente: reacționarii care nu vor să schimbe nimic din sistemul tradițional; reformiștii sau liberalii, conduși de intelectualul în exil* Alexander Herzen, favorabili libertăților individuale și cetățenești, dar opunându-se oricărei violențe; revoluționarii care aspiră la răsturnarea țarismului, prin violență, dacă este necesar. Acești revoluționari se întâlnesc mai ales în tânăra generație provenită
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mondial. Nașterea social-democrației Prototipul social-democrației este Partidul Social-Democrat german (SPD). Apărut în 1877 și legalizat în 1891, el îi încredințează lui Karl Kautsky - secretar al lui Engels* și garant al ortodoxiei* marxiste - redactarea unui program care să definească o cale reformistă a socialismului, fără însă a respinge esența marxismului* - lupta de clasă și rolul istoric al proletariatului. începând din 1896, SPD este sfâșiat de disputa „revizionismului”: Eduard Bernstein, executorul testamentar al lui Engels, critică teza pauperizării clasei muncitoare* și pe cea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Frontului Popular*, încununată, în 1934-1938, cu numeroase acorduri politice între socialiști și comuniști. Franța cunoaște, în 1936, primul ei guvern cu majoritate socialistă, condus de Lîon Blum, care înscrie în lege marile reforme sociale, inspirate de Confederația Generală a Muncii reformistă - concedii plătite, contracte colective de muncă, creșteri salariale și mari șantiere de interes public. Din contră, guvernul de front popular, ales în Spania în februarie 1936, se ciocnește de pronunciamento-ul generalului Franco, care declanșează un război civil* în fața căruia, grație
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
socialismul socialiștilor”. După 1848, însă, și după refluxul revoluționar, frontiera dintre aceste trei ideologii se șterge, Marx fiind cel ce dăduse consemnul înaintării sub stindardul „socialist” și „democrat”, spre a gâdila, astfel, auzul unei clase muncitoare mai sensibile la argumentele reformiștilor decât la cele ale comuniștilor. în 1895, sociologul Émile Durkheim stabilește o distincție strictă între „socialism” și „comunism”, primul ținând de modernitatea industrială, iar al doilea de arhaica egalitate comunitară. Catalogând însă opera lui Marx ca „socialistă”, el întărește bruiajul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1949 și având la bază principiul independenței sindicalismului. în Italia, comuniștii creează din nou și conduc Confederation general del lavoro (CGL). în Franța, comuniștii pun stăpânire, în 1946, pe conducerea CGM și organizează, în 1947, greve violente, ceea ce provoacă plecarea reformiștilor regrupați în CGM-Forța Muncitoare. CGM trece atunci de la 4 milioane, în 1946, la un milion de sindicaliști. După o etapă de greve politice și de conflicte sociale violente, petrecute între 1947 și 1953, comunismul sindical practică o strategie de prezență
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-a nu depășește atunci câteva mii de membri, dar ea constituie o rețea solidă de coordonare între activiști. Abia născută, se și fărâmițează în nenumărate organizații, într-atât interpretările limbajului lui Troțki sunt divergente, ba în ceea ce privește posibilitățile de infiltrare în stânga reformistă - practică denumită „entrism” -, ba în ceea ce privește natura URSS*. Unii se grupează în Uniunea Comunistă Internațională, fondată în 1939, a cărei continuatoare actuală în Franța este Lupta Muncitorească, având-o în frunte pe Arlette Laguillier; după 1945, acest grup cunoaște câteva succese
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
produce pentru uzul vecinilor săi, așa cum ar face-o pentru sine, și nu pentru o piață vagă, despre care nu știe nimic și care îi scapă”. Acest tip de ficțiune este și ocazia de a contra utopiile concurente, colectiviste și reformiste, ca Privind înapoi (1888) a americanului nemarxist Edward Bellamy, considerat prea axat pe productivism și consum individual. Această metodă de persuasiune, prin practicarea genului utopic, se regăsește la numeroși anarho-comuniști, precum francezul Jean Grave, autor al lucrării Societatea de după revoluție
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
biete femei, care au vrut și ele să devină politiciene - că, de, bărbatul poate fi un pic mai gras ca dracul, dar femeia... ah, femeia! Nu-i mai mare jalea să vezi că o tânără zglobie și plină de energie reformistă ajunge după un an sau doi o namilă obosită și arțăgoasă, cu aere și umeri de comisar sovietic? Mare mister, oricum! Mai ales că, odată cu greutatea, proaspeților îngrășați li se schimbă și comportamentul: devin greoi, aroganți, intoleranți și țâfnoși. Nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
R.S.S. încă de pe vremea lui Hrușciov, el nu s-ar fi terminat vreodată fără perestroika și glasnost-ul lui Gorbaciov, ajuns în fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1985. Nu putem ști în ce măsură el era exponentul unei eventuale aripi reformiste din partid, dar suntem siguri că, fără voința sa politică și, mai ales, personală, "Imperiul Răului" nu s-ar fi prăbușit la sfârșitul anilor '80. Abandoarea doctrinei Brejnev a oferit țărilor din lagărul comunist libertatea în gestionarea problemelor interne, urmată
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
acesteia, scoasă în afara legii în 1948, practica religioasă i-a fost interzisă, iar bunurile aparținându-i au fost confiscate. Tot Legea Cultelor din 1948 interzice o serie de organizații religioase, în general de orientare neoprotestantă, precum Martorii lui Iehova, Adventiștii Reformiști, Adventiștii Protestanți, Penticostalii de ziua a șaptea, etc., (Gheorghe, 2004). Regimul comunist afectează nu doar funcționarea internă a diferitelor culte, însă lovește și în funcțiile "civile" pe care le jucau diferite biserici și culte. Astfel, sunt interzise asociațiile religioase și
by Mălina Voicu [Corola-publishinghouse/Science/988_a_2496]
-
deseori în viața partidelor membre și s-a aflat la baza inițiativei creării altor partide. După Revoluția din octombrie, comunismul s-a organizat, începând cu partidul comunist rus, ca un organism de epurare al mișcării muncitorești pătate de prezența formațiunilor reformiste sau burgheze, iar Cominternul va constitui un veritabil partid internațional ale cărui partide membre păreau niște secții. Cele douăzeci și una de condiții puse adeziunii unui partid rămân cele mai precise și mai restrictive. Cu toate acestea, Internaționala socialistă reconstituită regrupează, în funcție de
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
Seiler, o durată de viață "tranzitorie". E vorba de un clivaj teritorial care îi opune pe postcomuniști moștenitorilor rezistenței democratice 17. În cazul României, acest clivaj este perceput într-un fel aparte; profesorul propune o împărțire în cadrul versantului postcomunist între reformiști (PDSR) și nostalgici (PRM). Vom reveni mai în amănunt asupra aplicării acestor concepte cazului românesc în a doua parte a analizei noastre. Acest al doilea clivaj, raportat la axa funcțională, se construiește în jurul conflictului care formează între maximaliști "partizanii economiei
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
platformele ("partidele"); fracțiunile CRA ("grupurile parlamentare ale CRA"), comisia de verificare a statului ("Curtea Constituțională"), comisia de verificare a regulamentului (" Curtea de justiție"), președinția executativă ("guvernul") etc; o parte din MISZSZ (aceia care voiau să facă politică) a fondat platforma reformistă în decembrie 1993, definindu-se ca național-liberală. Mulți dintre membrii platformei reformiste, care erau deja membri ai Cercului Liberal au rămas aici (până când va fi posibil să facă parte din două/mai multe platforme). Pentru reformiști, organizarea internă a comunității
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
statului ("Curtea Constituțională"), comisia de verificare a regulamentului (" Curtea de justiție"), președinția executativă ("guvernul") etc; o parte din MISZSZ (aceia care voiau să facă politică) a fondat platforma reformistă în decembrie 1993, definindu-se ca național-liberală. Mulți dintre membrii platformei reformiste, care erau deja membri ai Cercului Liberal au rămas aici (până când va fi posibil să facă parte din două/mai multe platforme). Pentru reformiști, organizarea internă a comunității este mai importantă, deci problema alegerilor interne este primordială. participartea la guvernul
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
politică) a fondat platforma reformistă în decembrie 1993, definindu-se ca național-liberală. Mulți dintre membrii platformei reformiste, care erau deja membri ai Cercului Liberal au rămas aici (până când va fi posibil să facă parte din două/mai multe platforme). Pentru reformiști, organizarea internă a comunității este mai importantă, deci problema alegerilor interne este primordială. participartea la guvernul român între 1996-2000, în timpul căruia s-au redeschis dezbaterile între cele două grupuri care, între altele, nu sunt de acord asupra rezultatelor celor patru
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
congres al UDMR, în februarie 2003, apare o dublă ruptură în elita politică maghiară din România: de o parte, în jurul problemei "a face politică sau a reprezenta interesele minorității maghiare în interiorul sau în afara UDMR" și, de altă parte, între "moderații/reformiști". Evenimentele cele mai importante din acest punct de vedere au fost: congresul care a suprimat funcția de președinte de onoare al UDMR exercitată de partidul Tökés; autodizolvarea platformei reformiste și crearea, în timpul aceluiași congres, a mișcării reformiste; formarea "cercurilor de
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
maghiare în interiorul sau în afara UDMR" și, de altă parte, între "moderații/reformiști". Evenimentele cele mai importante din acest punct de vedere au fost: congresul care a suprimat funcția de președinte de onoare al UDMR exercitată de partidul Tökés; autodizolvarea platformei reformiste și crearea, în timpul aceluiași congres, a mișcării reformiste; formarea "cercurilor de cetățeni"17; constituirea grupului de inițiativă MNT, Consiliul Național Maghiar; constituirea SZNT, Consiliul Național Secuiesc 18. Nu se pot încă stabili cu claritate pozițiile SZNT și MNT față de UDMR
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
parte, între "moderații/reformiști". Evenimentele cele mai importante din acest punct de vedere au fost: congresul care a suprimat funcția de președinte de onoare al UDMR exercitată de partidul Tökés; autodizolvarea platformei reformiste și crearea, în timpul aceluiași congres, a mișcării reformiste; formarea "cercurilor de cetățeni"17; constituirea grupului de inițiativă MNT, Consiliul Național Maghiar; constituirea SZNT, Consiliul Național Secuiesc 18. Nu se pot încă stabili cu claritate pozițiile SZNT și MNT față de UDMR. Astăzi, nici Consiliul Național Secuiesc, nici Grupul de
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
intitulate semnificativ Naționalism și comunism, Protocronismul și Disidenți și rezistenți. Relația naționalism-comunism este, în opinia autorului, "o ecuație dintre cele mai confuze și mai controversate în ideologia contemporană", iar "dintr-un sistem utopic (comunism) nu se poate ieși cu utopii reformiste", promovate cu obstinență, dar cu totală ineficiență după 1989. În locul unei democrații reale, a unei căi proprii, s-a continuat cu vechea noastră "democrație de basculă", între Moscova și Occident. În capitolul IX, Theodor Codreanu explică diferența semantică între "disident
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei căi proprii, s-a continuat cu vechea noastră "democrație de basculă", între Moscova și Occident. În capitolul IX, Theodor Codreanu explică diferența semantică între "disident" și "rezistent", disidența neînsemnând o ruptură de dogmă, ci doar reformarea sistemului. Marii "disidenți"/reformiști internaționali fiind Soros, Mitterand și Gorbaciov, la care se adaugă marea cohortă a celor naționali, care s-au gândit la Europa "ca la o societate deschisă, în care frontierele își pierd din semnificații". Capitolul X, Eșecul revoluției? constituie o întrebare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nr. 4781 din 17 aprilie 1937 prin care au fost scoase în afara legii mai multe secte: Stiliștii, Asociațiile Mileniste (Asociația Internațională a Studenților în Biblie, Martorii lui Dumnezeu-Iehova, Societatea de Biblii și Tratate), Penticostalii, Biserica lui Dumnezeu-Apostolică, Pocăiții, Nazarenii, Adventiștii reformiști, Secerătorii, Hliștii și Inochentiștii. În continuare, sectele religioase au rămas în atenția sporită a autorităților și, uneori, au fost luate măsuri legale de interzicere a acestora, în principal datorită propagandei care, în anumite zone ale României, a atras un număr
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]