1,168 matches
-
murit! și o introduc într-o nișă a istoriei la care se mai reculeg uneori, când ajung în unghere ale analizelor în care ignorarea comunității îi condamnă să rămână. Ceilalți, ca pe vremuri, când un rege se stingea dar flacăra regalității era continuă, strigă Comunitatea a murit!, reluând fără ezitare: Trăiască Comunitatea! Pentru aceștia din urmă, categoria comunității are maniere variate de operaționalizare din care unele dispar, altele apar și totul decurge ca întotdeauna în principiu, formele specifice de fenomenalizare devenind
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
mult pe regi decât Biserica? Leon al III-lea îl crease pe Carol cel Mare și într-o largă măsură benedictinii de la Fleury (Saint Benoît sur Loire) și de la Saint Denis îi creaseră pe Capețieni. Biserica exploata într-adevăr ambiguitatea regalității, cap al ierarhiei feudale, dar și al unei alte ierarhii, după o altă ordine, aceea a statului, a puterilor publice, care transcendă ordinea feudală. Biserica favorizează regalitatea împotriva puterii rivale: aceea militară; preotul îl ajută pe rege să-l supună
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
și de la Saint Denis îi creaseră pe Capețieni. Biserica exploata într-adevăr ambiguitatea regalității, cap al ierarhiei feudale, dar și al unei alte ierarhii, după o altă ordine, aceea a statului, a puterilor publice, care transcendă ordinea feudală. Biserica favorizează regalitatea împotriva puterii rivale: aceea militară; preotul îl ajută pe rege să-l supună pe războinic. Bineînțeles, pentru a face din rege instrumentul său, pentru a atribui regalității rolul esențial de protector al Bisericii, Biserica reală a ordinului sacerdotal, Biserica ideală
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
ordine, aceea a statului, a puterilor publice, care transcendă ordinea feudală. Biserica favorizează regalitatea împotriva puterii rivale: aceea militară; preotul îl ajută pe rege să-l supună pe războinic. Bineînțeles, pentru a face din rege instrumentul său, pentru a atribui regalității rolul esențial de protector al Bisericii, Biserica reală a ordinului sacerdotal, Biserica ideală a săracilor" (Le Goff, 1970, p. 357). Structura universală a unității creștine a Occidentului a ținut piept, în fața apariției unor entități politice diferite, puternicelor dispute teologice din
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
de 10 Mai ca sărbătoare națională, serbările școlare au căpătat o nouă semnificație educativă, cunoscând În anii care au urmat o amploare deosebită. Serbările școlare organizate În cinstea momentului 10 Mai s-au bucurat de o largă atenție În perioada regalității, atât În rândul celor care le organizau la nivel central sau local, cât și În rândul opiniei publice. Amintit În literatura vremii, „subiectul 10 Mai” a fost mai puțin menționat sau chiar trecut sub tăcere În istoriografia din perioada comunistă
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ALINA ŞTEFANIA BRUJA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1284]
-
rezervă și de a avea o Încredere nemărginită Într-Însa și În viitorul ei. Toată activitatea, toată Îngrijirea celor Însărcinați cu educarea tinerimii, acolo trebuie să tindă”. Simbolistica zilei explicată prin momentele cele mai Însemnate ale istoriei României asociate cu regalitatea: Întronarea M. Sale Regele (1866), proclamarea independenței (9 mai 1877) și instituirea regatului (1881), justifica pe deplin, În opinia ministrului Instrucțiunii, alegerea zilei de 10 Mai ca zi de serbare națională și impunerea ei ca zi de festivitate În sistemul
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ALINA ŞTEFANIA BRUJA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1284]
-
națiunilor la cultul Dumnezeului unic. Era mesianică se revelează pentru unii ca erupția brutală a supranaturalului pe scena istoriei și sfârșitul istoriei. Pentru alții, dimpotrivă, ea nu implică o asemenea bulversare. Înseamnă doar restabilirea unei situații istorice vechi și idealizate, regalitatea davidică. Speculațiile mesianice traversează întreg Evul Mediu ca un fir roșu. De aceea nici expulzarea din Spania, nici convertirea forțată din Portugalia nu dau naștere unui val mesianic cu totul nou. Mișcări mesianice și apocaliptice apar sub diverse forme atât
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
vedere că grandioasa spiritualitate neolitică nu e "transparentă" prin documentația de care dispunem. Posibilitățile semantice ale documentelor arheologice sunt limitate și primele texte exprimă o viziune a lumii puternic influențată de ideile religioase solidare cu metalurgia, cu civilizația urbană, cu regalitatea și cu un corp sacerdotal organizat. Dar dacă edificiul spiritual al neoliticului 50 nu ne mai este accesibil în ansamblul său, fragmente răzlețe s-au păstrat în tradițiile societăților țărănești. Continuitatea "locurilor sacre" (cf. § 8) și a anumitor ritualuri agrare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și cetății sunt, s-ar putea spune, "transcendentale", căci ele preexistă în Cer. Cetățile babiloniene își aveau arhetipurile în constelații: Sippar în Cancer, Ninive în Carul Mare, Assur în Arcturus etc.12 Această concepție este generală în Orientul antic. Instituția regalității, de asemenea, "a descins din Cer", în același timp cu însemnele sale, tiara și tronul 13. După potop, ea a fost pentru a doua oară coborâtă pe pământ. Credința într-o preexistentă celestă a "operelor" și a instituțiilor va avea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie, într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungește și dezvoltă concepția arhaică, universal răspândită, după care acțiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Ființele divine. 18. Primul mit al Potopului Regalitatea a trebuit adusă din nou din cer după Potop, deoarece catastrofa diluvială e echivalentă cu "sfârșitul lumii", într-adevăr, o singură ființă umană, numită Zisudra în versiunea sumeriană și Utnapiștim în versiunea akkadiană, a fost salvată. Dar, spre deosebire de Noe, acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
regele se adresează lui Marduk. Totuși sacralitatea suveranului mesopotamian este amplu atestată. Am făcut aluzie la căsătoria sacră a regelui sumerian, reprezentându-1 pe Dumuzi cu zeița Inanna; acest hieros gamos avea loc în timpul festivității de Anul Nou (§ 19). Pentru sumerieni, regalitatea era socotită coborâtoare din cer; ea avea o origine divină, și această concepție s-a menținut până la dispariția civilizației asiro-babiloniene. Sacralitatea suveranului era proclamată în multe feluri. Era numit "regele țării" (adică, al lumii) sau al "celor patru regiuni ale
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
această epocă este reactualizată continuu, în fond, s-ar putea spune că riturile, urmărind deruta forțelor demonice, au drept scop restaurarea perfecțiunii inițiale. 26. Teogonii și cosmogonii Ca în toate religiile tradiționale, cosmogonia și miturile de origine (originea omului, a regalității, a instituțiilor sociale, a ritualurilor etc.) constituiau esențialul științei sacre. Natural, existau mai multe mituri cosmogonice, punând în evidență zei diferiți și localizând începutul Creației într-o multitudine de centre religioase. Temele se numără printre cele mai arhaice: apariția unei
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Or, exact această periodicitate a ritmurilor cosmice constituie perfecțiunea instituită în vremea lui "Prima Oară". Dezordinea implică o schimbare inutilă și, prin urmare, supărătoare în ciclul exemplar al schimbărilor perfect ordonate. Deoarece ordinea socială reprezintă un aspect al ordinii cosmice, regalitatea este considerată ca existând de la începutul lumii. Creatorul a fost primul Rege18; el a transmis această funcție fiului și succesorului său, primul Faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca instituție divină, într-adevăr, gesturile faraonului sunt descrise în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ordonate. Deoarece ordinea socială reprezintă un aspect al ordinii cosmice, regalitatea este considerată ca existând de la începutul lumii. Creatorul a fost primul Rege18; el a transmis această funcție fiului și succesorului său, primul Faraon. Acest transfer de putere a consacrat regalitatea ca instituție divină, într-adevăr, gesturile faraonului sunt descrise în aceiași termeni ca aceia folosiți pentru a descrie gesturile zeului Ra sau epifaniile solare. Ca să cităm doar două exemple: crearea lui Ra este rezumată adesea într-o formulă precisă:"El
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
izvoare principale de sacralitate. După teologia solară, faraonul era fiul lui Ra; dar deoarece succeda suveranului decedat (= Osiris), Faraonul era de asemenea Horus. O tensiune între aceste două orientări ale spiritului religios egiptean, "solarizarea" și "osirianizarea"38, apare în funcția regalității. Așa cum am văzut, civilizația egipteană este rezultatul unirii Egiptului de Sus și de Jos într-un singur regat. La început, Ra fusese considerat suveran al Vârstei de Aur, dar după Imperiul de Mijloc (cea 2040-1730), acest rol i-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de ordin interior. Anumiți demnitari, cel puțin, își pun întrebări asupra responsabilității lor în catastrofă și nu șovăie să se recunoască vinovați. Un anume Ipu-wer se prezintă în fața faraonului pentru a-i raporta proporțiile dezastrului. "Iată, țara este despuiată de regalitate de către câțiva indivizi iresponsabili! Iată, oamenii se răzvrătesc împotriva Uraeus-ului regal! Care a pacificat cele Două Țări. Reședința regală poate fi rasă într-o oră!" Provinciile și templele nu mai plătesc taxele din pricina războiului civil. Mormintele Piramidelor au fost sălbatic
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
tale, atât timp cât vei trăi. Nu-ți lăsa inima să tânjească." 44. Prăbușirea tuturor instituțiilor tradiționale se traduce prin agnosticism și pesimism, și totodată printr-o exaltare a bucuriei de a trăi care nu reușește să ascundă o profundă disperare. Sincopa regalității divine aduce fatalmente devalorizarea religioasă a morții. Dacă faraonul nu se mai comportă ca un zeu-întrupat, totul este repus în discuție; în primul rând semnificația vieții și, deci, realitatea postcxistenței de dincolo de mormânt. Cântecul Harpistului amintește alte crize de deznădejde
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
virtualitatea" și obscuritatea, cât și seceta, suprimarea normelor și moartea). L 46. Kumarbi și suveranitatea De un interes excepțional este ceea ce s-a numit "teogonia" hurrito-hittită13, adică suita de evenimente mitice având ca protagonist pe Kumarbi, "Tatăl Zeilor". Episodul inițial - "regalitatea în Cer" - explică succesiunea primilor zei. La început, Alalu a fost rege și 9 Traducere de A. Goetze, ANET, pp. 125-26; Vieyra, op. Cit., pp. 526 sq. 10 Apollodorus, Bibliotheke, I, 6, 3. 11 Vezi Th. Gaster, Thespis, pp. 259-260. 12
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Urmarea textului este grav mutilată, dar se presupune că "copiii" lui Anu, având în primele rânduri pe Teșub, zeul furtunii, duc război cu Kumarbi și-1 detronează. Episodul următor, "Cântecul lui Ullikummi", relatează efortul lui Kumarbi de a-și recâștiga regalitatea răpită de Teșub. Spre a crea un rival capabil să-1 învingă pe Teșub, el impregnează cu sămânța sa o stâncă. Produsul acestei legături a fost Ullikummi, un antropomorf de piatră. Așezat pe umărul gigantului Upelluri, care, cu trupul lui ieșit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
acum să practice holocaustul ('olah), pe care îl interpretau ca o oblațiune oferită lui Iahve. Ei au împrumutat, în plus, numeroase practici canaaneene în relație cu agricultura, și chiar anumite ritualuri orgiastice 35. Procesul de asimilare se intensifică ulterior, sub regalitate, când auzim vorbindu-se de prostituția sacră a celor două sexe. Sanctuarele sunt clădite după modelele canaaneene. Ele comportă un altar, massebah (pietre ridicate), asherah (stâlpi din lemn simbolizând-o pe zeița canaaneană cu același nume), vase pentru libațiuni. Printre
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Mole, p. 111. 70 Cele două creații - "spirituală" (menok) și materială (getik) - ca și mitologia Omului Primordial (Gayomart) vor fi discutate în cea de a III-a parte. Capitolul XIV RELIGIA LUI ISRAEL ÎN EPOCA REGILOR și A PROFEȚILOR 113. Regalitatea: apogeul sincretismului " Iar dacă a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel." Dar fiii săi nu-i urmează exemplul, și atunci bătrânii vin să-1 găsească și îi spun: Pune peste noi un rege, ca să ne judece acela
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe fiii săi judecători peste Israel." Dar fiii săi nu-i urmează exemplul, și atunci bătrânii vin să-1 găsească și îi spun: Pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca și pe celelalte popoare" (I Regi, 8,1-5). Regalitatea era, așadar, o instituție străină. Unii adversari nu și-au precupețit criticile, căci în ochii lor doar Iahve singur era regele lui Israel. Totuși, de la început, regalitatea i-a fost plăcută lui Iahve. Când a fost uns de către Samuel, Saul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ca să ne judece acela, ca și pe celelalte popoare" (I Regi, 8,1-5). Regalitatea era, așadar, o instituție străină. Unii adversari nu și-au precupețit criticile, căci în ochii lor doar Iahve singur era regele lui Israel. Totuși, de la început, regalitatea i-a fost plăcută lui Iahve. Când a fost uns de către Samuel, Saul a primit "spiritul lui Iahve" (I Regi, 10, 6). Căci regele era "unsul" (mâsiah) Domnului (l Regi, 24,7,11; 26,9,11,16,23 etc.); el
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
urmare, el aparține sferei divine. Dar poziția unică a lui Iahve face imposibilă "divinizarea" regelui 2: acesta e prin excelență "servitorul" lui Iahve (cuvântul e aplicat de 60 de ori lui David). Ceremonia încoronării comportă, alături de alte rituri, oncțiunea, proclamarea regalității și întronarea 3. Ca reprezentant al lui Iahve, regele lui Israel, la fel ca și suveranii Orientului antic, trebuie să mențină ordinea cosmică (Ps. 2: 10-12), să impună dreptatea, să-i ocrotească pe cei slabi (Ps. 72: l sq.), să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de pâine, până și pe vârfurile munților!" (Ps. 71: 16,6). Se recunosc imaginile tradiționale ale unei domnii "paradisiace", imagini pe care profețiile mesianice le vor relua cu strălucire. (De altfel, așteptarea regelui ideal, Mesia, este solidară cu ideologia regală.) Regalitatea a fost interpretată ca o nouă alianță între Iahve și dinastia lui David, prelungire a legământului de pe Sinai. În această valorizare a unei instituții străine, ca un nou act al istoriei sfinte, trebuie văzută originalitatea ideologiei regale israeliene 4. Solomon
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]