708 matches
-
atrasă de mirosul țapului sălbatic"; într-un moment cînd muzica încetează "se aude banca pe care stă coana Lucsița făcînd ca o cadență de fagot" apoi eroina pleacă în învălmășeală "să mai tragă o planetă" vorba d. Mitică; toate cele relatate se petrec La Moși; sînt însă și situații dramatice ca atunci cînd se consumă ridichi cu fasole și imposibilitatea execuției muzicale poate provoca chiar moartea; "cazul" e dezvoltat în nuvela Kir Ianulea: "Asta e un fel de boală care bîntuie
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
tot: și autorul, și cartea! Intervievat după apariția cărții, Bellow și-a regretat cruzimea portretistică, dar nu a retractat-o: s-a plâns că oamenii sunt prea înclinați să-l citească literal: se întreabă dacă evocarea este veridică, dacă faptele relatate au avut loc în realitate 18. E ușor să-ți condamni cititorii pentru confuzia dintre ficțiune, memorie și istorie. Astfel, etica amintirii devine o exigență deplasată, iar ideea că ficțiunea are vreun raport cu adevărul istoric sună stupid, ca orice
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de Aliați, a fost difuzat în Franța, Marea Britanie și SUA. Minuțiozitatea germană cu care fuseseră filmate atacarea și scufundarea a 6 nave comerciale britanice, italiene și americane era comentată acum din off pe ecran : „crima, despre ea însăși, atentatul complezent, relatat îndelung și cu cinism [...] mărturie a sălbăticiei foștilor noștri inamici...”. O notă stranie a Ministerului francez de Interne, datând din 1913, interzice, „în scopul evitării incidentelor din sălile de spectacol”, apariția uniformelor germane pe scenele teatrelor și pe ecranele cinematografelor
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
este implicat sau este neutru;uneori, naratorul este personajul principal; (!!) în astfel de situații, creația literară respectivă se apropie de operele memorialistice; dar nu se suprapune acestora, nu se confundă; - alteori, naratorul este „șters”, neimplicat, un simplu observator al celor relatate; el prezintă imaginea vieții dintr-o perspectivă personală (autentică, dar subiectivă); dublată de o atitudine tot personală (ironică, înțelegătoare, de compătimire, etc.); - naratorul își poate permite interogații retorice; (!!) deci, pune întrebări la care nu așteaptă răspuns, în felul acesta, luându
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
personală (autentică, dar subiectivă); dublată de o atitudine tot personală (ironică, înțelegătoare, de compătimire, etc.); - naratorul își poate permite interogații retorice; (!!) deci, pune întrebări la care nu așteaptă răspuns, în felul acesta, luându-l pe citiror drept martor la cele relatate, drept potențial interlocutor; - de altfel, aproape întotdeauna încearcă săl implice pe cititor în desfășurarea acțiunii, pentru a-l atrage în polemica estetică (sau de altă factură), pe care o va întreprinde autorul; - adeseori, comentează, în maniera monologului, cele observate, relatate
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
relatate, drept potențial interlocutor; - de altfel, aproape întotdeauna încearcă săl implice pe cititor în desfășurarea acțiunii, pentru a-l atrage în polemica estetică (sau de altă factură), pe care o va întreprinde autorul; - adeseori, comentează, în maniera monologului, cele observate, relatate sau constatate în șirul întâmplărilor, faptelor, etc.;uneori, intervenția directă a naratorului evidențiează faptul că el urmărește să stabilească direct (dintr-un motiv anume) legătura cu cititorul;alteori, povestește, comenează, se confesează; în alte situații, naratorul este doar un personajpretext
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
evenimentele; 2. are aptitudini de povestitor (deci are forță narativă); 3. are capacitatea de a surprinde conflictul, forțele care-l declanșează. Alte obiective, de urmărit: 51 1. relația autornarator; narator - alte personaje; naratorreceptor personaj- receptor etc.; 2. relația narator - evenimente relatate (atitudinea față de acestea). PERSONAJUL (!!) personajul - persoana, ființa, eroul care îndeplinește o acțiune într-o operă artistică; portretul -prezentarea descriptivă, caracterologică a personajului; - în literatura lirică, personajul este însuși autorul care apare sub forma eului poetic (nu sub chipul unei persoane
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
se respectă un anumit tip de strofă; - partea finală constituie morala fabulei (care nu este obligatorie); - în unele fabule, morala apare chiar la început, apoi Ț demostrația; - morala este de tip conclusiv; ea cuprinde o învățătură, ca rezultat al celor relatate. (!!) morala poate lipsi, dacă s-a înțeles tâlcul ei din cuprins; Deci, o expoziție, o derulare a evenimentelor, un conflict, un deznodământ și un epilog, care este morala. - prezența unor elemente de decor,care ajută la localizarea, la individualizarea tipologiei
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
pe care Aaron le investește cu rolul de borne temporale, sunt exclusiv personaje muntene (Radu Negru, Ștefan Cantacuzino). Mihai Viteazul, pământean de origine (adică din Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și în cazul Manualului de istoria principatului Moldavei, publicat câțiva ani mai târziu de către Ioan Albineț (1845). Lucrarea tratează exclusiv trecutul moldav
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a naratorului, pe care îl fascinează. „Deși nu este un personaj feminin complex, portretul ei reprezintă cu siguranță unul dintre cele mai izbutite din istoria literaturii engleze.”489 Credința stareței, la fel ca cea prezentă la micul erou al isorioarei relatate auditoriului constituit din veselii pelerini, după cum vom sublinia imediat, ține de ritual, de o percepție rudimentară, de emoție, nu se cunosc de către personajul feminin fundamentele teoretice, doctrina, cum ar fi fost firesc pentru o față bisericească.490 Religiozitatea se baza
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
SECRET. În rândul specialiștilor români, deseori am constatat că parolele reprezintă numele copiilor, ale soțiilor, numele lor citite de la sfârșit la început, nume istorice, cuvinte bombastice din limba engleză (SMART, CLEVER, DUMMY, CRAZY ș.a.) sau banalul cuvânt GHICI. Din cele relatate, rezultă că o parolă este și o cheie și trebuie să i se poarte de grijă ca și obiectelor sau valorilor protejate prin ea. Din această cauză se impun câteva reguli de control al parolelor: 1. parolele trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
eu pe al meu. A dat și ea, am dat și eu, ne-am bătut reciproc... i-am dat-o, munceam muncă fizică, i-am dat-o în numele tatălui..., Dumnezeu să o ierte, îmi pare rău până mor... Din cele relatate rezultă că inculpata a adoptat un comportament influențat de: - determinismul mesajelor parentale; - nivelul scăzut de instrucție; - mediul relațional; - atitudinea victimei față de fiică („nu permit nimănui...”), nevoia de a oferi acesteia ceea ce ea nu a avut, după cum am menționat anterior și
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
bolnavilor sub forma „narațiunii clinice” reprezintă „materialul brut” sau „primar” din care se reconstituie de către observatorul de specialitate, medic sau psiholog, „discursul clinic” ordonat obiectiv-științific. Trecerea de la „narațiunea bolnavului” la „discursul clinic” reprezintă un act de ordonare serială a faptelor relatate care revine medicului sau psihologului. Discursul clinic reprezintă materialul obiectiv „extras” din narațiunea clinică a bolnavului observat și din care medicul sau psihologul observator vor construi „cadrul epistemic” formalizat și care, în final, exprimat concentrat din „diagnosticul clinic” va desemna
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trăire” a bolii de către respectivii bolnavi. Referitor tot la „narațiunea suferinței” de către bolnavii psihici, trebuie avute în vedere câteva lucruri deloc neglijabile: forma de expresie al acesteia, vocabularul folosit, construcția contextului narativ, conținutul acestuia, modalitatea de explicare a propriilor trăiri relatate. Aceste aspecte legate de „construcția narațiunii clinice” depinde de nivelul intelectual al bolnavilor, bagajul lor cultural, imaginație și sensibilitate afectivă, capacitatea de comunicare. Modelele epistemice ale bolii psihice Așa cum spuneam mai sus, modelul epistemic al „anormalității psihice” reprezentat prin conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestora, limbajul bolnavilor psihici exprimă atitudinea acestora față de nefirescul transformărilor pe care ei le resimt. Limbajul bolnavilor psihici disimulează, relatează sau elaborează fabulativ ceea ce aceștia simt ca nefiresc în raport cu propria lor persoană. În cazul disimulării, bolnavii caută ca prin cele relatate să ascundă, să mascheze sau cel puțin să estompeze pe cât le este posibil, nefirescul pe care-l resimt ca urmare a unor „transformări” ale persoanei lor. În aceste cazuri relatările sunt sărace, simple, caută să evite tema suferinței sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de viață a bolnavilor psihici este „materialul psihopatologic” din care medicul psihiatru va reconstitui ulterior configurația personalității bolnavului, „imaginea clinică a bolii”, dar și limbajul epistemic, care să delimiteze sfera disciplinei respective. Se poate desprinde clar acum, pe baza celor relatate mai sus, că în cazul psihopatologiei, câmpul epistemologic al acesteia se fundamentează pe și prin limbaj. El fiind rezultatul analizei limbajului empiric din care se elaborează ulterior limbajul științific. În felul acesta câmpul epistemic al psihopatologiei reunește atât limbajul bolnavului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
relație de dependență față de real. Nu e mai puțin adevărat că „invenția” de tip literar poate, În anumite scrieri autobiografice, să pună În umbră efectul de real. Când implicarea autorului e atât de mare, când patosul rostirii covârșește soliditatea faptelor relatate, Întâlnim acel ciudat amestec de planuri care, Într-o carte din 1982, e descris de Albert Stone astfel: Nu sunt deloc satisfăcut de tendința de a trata autobiografia ca pe o subspecie a literaturii imaginative și astfel să se pună
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
existență și acțiune”31. Adică acel obsedant au jour le jour care, oricât ar părea de tern și monoton, se ordonează după o lege proprie și irepetabilă. Astfel Încât, jurnalele intime, departe de a se asemăna prin sentimentele analizate, prin faptele relatate, rămân străine de orice standardizare. Proiectul jurnalului intim scapă acestor determinații mărunte. Scapă chiar și tipului caracteriologic al celui care-l scrie 32. Imaginea sa generică e recuperată de un parti-pris clar formulat În chiar numele său: În scrierea zilnică
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai departe, capătă din ce în ce mai mult un caracter relațional, fiind subordonată relației interumane și funcției fiziologice a organelor fono-articulatorii. Între gândire și limbaj se stabilesc relații din ce în ce mai profunde, manifestate în planul expresiei și al recepției. Ca o primă concluzie, din cele relatate se desprinde ideea că învățarea limbii de către copil este primul obiectiv ce trebuie înfăptuit îndată după naștere, căci vorbirea nu este moștenită, ci învățată. Numai dacă ținem seama de faptul că omul, spre deosebire de animale poate să vorbească, vom reține cât
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
de real și imaginar, biografie și ficțiune" (Modjeska 1990:317). Această afirmație se află inclusă în prefața cărții, nu în textul propriu-zis și, drept urmare, poate fi considerată autentică. Însă, datorită faptului că nu se specifică exact care evenimente din cele relatate sînt de domeniul biografiei, cititorul are tendința de a se întreba permanent ce este adevărat și ce nu. În critica sa referitoare la romanele australiene, Cititorul lui Helen Daniel spune, într-un dialog cu Mincinosul: "E foarte greu să fii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și îndreptate la timp. Apropierea eforturilor instructiv-educative ale familiei de cele ale școlii, integrarea familiei în rezolvarea promptă și operativă a greutăților ce se ivesc în procesul de învățare, nu diminuează cu nimic răspunderea ce revine școlii, educatorilor, scopul celor relatate fiind de a evidenția locul pe care trebuie să-l ocupe familia în pregătirea și educarea propriului copil, alături de ceilalți factori. Școala trebuie să se intereseze de mediul familial al copilului, de starea de sănătate, de mediul de lucru, de
Arta de a fi părinte by Elena Sonea () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1393]
-
manifestă intenția de a inventa în mod conștient și deliberat: ceea ce oferă spre lectură este ingeniozitatea unei povești inventate. Aceasta se poate inspira din realitate, dar referentul este în mod clar considerat unul imaginar. Din punct de vedere istoric, elementele relatate nu s-au produs niciodată. Marii evoluționiști ai secolului al XIX-lea, ca Tylor, Morgan, Frazer se considerau în mod sincer drept o specie nouă de istorici ai civilizațiilor. Ei vedeau societățile umane ca tot atâtea stadii pe drumul unui
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
este însă decât iluzie, simplu joc: doctorul va pleca în străinătate și i se va pierde urma. Finalul romanului sugerează că și Ene Șerban este „jucat”, pentru că lumea e doar aparent îmblânzită. Evident, conotațiile politice, deși discrete, există: evenimente vag relatate (arestări, dispariții, trafic de influență, protecționisme) trimit la realitățile epocii. Romanul Zăpada de-altădată (1994), superior valoric, abandonează tematica de fond socială, concentrându-se asupra intersecției, întâmplătoare, dintre două destine și personaje: bărbatul și femeia. Ritmul romanului este alert, notațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285587_a_286916]
-
cu puternice tangențe la realitatea imediată. Deși declarat fantastic, romanul așază în prim-plan câteva perspective neliniștitoare asupra condiției umane de azi și de totdeauna. Înfățișându-se pe sine în mai multe ipostaze - narator, personaj, dar și critic al celor relatate -, autorul vădește o bună cunoaștere a naturii omului, ca și a tehnicilor moderne de manipulare: genetică, temporală, spațială sau imagistică. El probează, astfel, virtuți de romancier original, capabil să dea dimensiuni insolite literaturii SF. Ca editor, S. s-a remarcat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289853_a_291182]
-
creează prin succesiune senzația de viață trăită în momentele ei cele mai semnificative: iluzia dragostei împlinite (Visul soldatului), gustul amar al iubirii înșelate (Erika), speranța în supraviețuire (Speranța), certitudinea sfârșitului iminent (Dincolo de așteptare). Varietatea modalităților narative, finețea analizei, autenticitatea întâmplărilor relatate dovedesc calități ce nu vor fi infirmate de scrierile ce vor urma. Astfel, în romanul Verdictul (1970) pretextul care declanșează și impulsionează „acțiunea” este de factură polițistă, autorul păstrând un timp indecizia asupra genului de literatură pe care intenționează să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289114_a_290443]