1,919 matches
-
mai curând o imagine, una din câte pot să existe, chiar dacă uneori nu știm a cui imagine este. De altfel, nu întotdeauna o imagine este imagine a ceva anume. Privind ca în oglindă cele lipsite de sens înțelegi mai bine relativitatea care le este proprie. Le poți recunoaște atunci într-o altă lumină, aparent mai nesigură sau mai estompată. Și devine sesizabil ceea ce în primă instanță nu se vede, de pildă caracterul lor echivoc, o anume dedublare pe care o suferă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sacru și cea a spațiului profan. Implicațiile celei dintâi sânt după cum s-a văzut, dezvăluirea unui spațiu sacru care permite dobândirea unui "punct fix", orientarea în haosul omogen, "întemeierea Lumii" și trăirea reală. Dimpotrivă, experiența profană menține omogenitatea și deci relativitatea spațiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece "punctul fix" nu mai are un statut ontologic unic, apărând și dispărând în funcție de nevoile zilnice. De fapt, nu mai există nici un fel de "Lume", ci doar niște fragmente ale unui univers sfărâmat, o masă amorfă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să-și urmeze calea, dar a văzut că bățul prinsese rădăcini și înmugurise. Văzând în aceasta voința Domnului, a hotărât să se așeze în acel loc."1 Semnul purtător de semnificație religioasă introduce, așadar, un element absolut și pune capăt relativității și confuziei. Ceva ce nu ține de această lume s-a manifestat în chip apodictic și a stabilit astfel o orientare ori o comportare. Când nu se arată nici un semn în împrejurimi, acesta este provocat. Se practică, de pildă, un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
care arată în care loc anume se poate înălța un sanctuar ori întemeia un sat. Sânt evocate forțe sau figuri sacre, în scopul imediat al orientării în spațiul omogen. Este cerut un semn care să pună capăt încordării provocate de relativitate și neliniștii create de dezorientare, pentru a se găsi un punct de sprijin absolut. De exemplu, este urmărită o fiară sălbatică și, în locul în care aceasta este ucisă, e ridicat sanctuarul; sau i se dă drumul unui animal domestic - de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
am văzut, realul prin excelență, adică puterea, eficiența, izvorul vieții și al fecundității. Dorința omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorința lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfârșit a experiențelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală și eficientă și nu într-o iluzie. Acest comportament se verifică pe toate planurile existenței sale, fiind evident mai ales în dorința omului religios de a se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se instalează și rămâne în preajma zeilor, adică în real și în semnificativ. Nu este greu de văzut ce anume deosebește modul de a fi în lume de existența unui om areligios. Mai întîi de toate, omul areligios respinge transcendența, acceptă relativitatea "realității" și chiar se îndoiește uneori de sensul existenței. Marile culturi ale trecutului au cunoscut și ele oameni areligioși, care au existat poate și la nivelurile arhaice de cultură, deși nu sânt încă atestați de nici un document. Abia societățile occidentale
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
viteza luminii. Ori poate preferi să mergi mai departe...?” „Îtradevăr, tentația poate fi explicabilă dar, pierdere de timp...! Și, să-ți spun dece..” „Chiar, mă faci curios...!” „Dacă nava spațială va alerga cu viteza luminei ori mai mare atunci, legea relativității se va aplica automat iar eu cât și Întregul echipaj vom realiza nemurirea...! Și, având acest avantaj, urmează să profităm În favoarea cunoașterii. De aceea nava noastră cosmică, o vom propulsa cu toată viteza Înainte către ce-a mai Îndepărtată galaxie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un element structural, determinând o viziune anume asupra realității sau, mai precis, ceea ce e foarte important pentru noi, convertirea realității la o viziune suprareală, ținând de puritate, adică de absolut. - Credeți? - Da. Pentru că dragostea nu este - nu poate fi - o relativitate, ea se justifică numai în absolut, iar absolutul este zona purității, poate chiar cea inițială după care tânjim de la Facerea Lumii. Dragostea vine de la Dumnezeu, e poate chiar esența Lui, de aceea e absolută, nu poate fi relativă, cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
răului, a tenebrelor, a diavolului, înfrântă de lumină și de Cruce. Ea devine în același timp imagine pozitivă deoarece capătă valențe magice, protectoare; este cea care va alunga duhurile necurate și spiritele rele din preajma edificiilor. Este valabilă în acest caz relativitatea estetică de care vorbea Umberto Eco? Ceea ce pentru creștin reprezintă imaginea diavolului, a răului, a întunericului, pentru păgân poate lua chip protector, binevoitor. Frumosul și urâtul sunt valabile doar în arta Occidentului? Altfel spus, doar în arta Occidentului le înțelegem
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
înfruntau pe Grimus cel împodobit cu pene. înăuntru, în camera secretă, eu îeul-Vultur) purtam o aprigă bătălie cu eul-Grimus. — Trebuie să păstrezi Trandafirul, spunea eul-Grimus. Ai nevoie de el pentru reconceptualizarea insulei. Așa cum ți-am explicat. Trebuie să păstrezi Trandafirul. Relativitatea funcționează bine chiar și între dimensiuni. Ele există doar în conjuncție una cu alta, căci își sunt funcții una alteia. Distruge Trandafirul și vei distruge legătura noastră cu Continuumul Dimensional. Și-atunci nici noi n-o să putem supraviețui. — Grimus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
trecut o face să scadă până la zero și atunci trecutul nu mai poate fi influențat); Părerea noastră referitor la cele prezentate mai sus este că aceste informații și descoperiti obținute ăn urma a mii de decorporalizări sunt toate sub semnul relativității deoarece lumile astrale sunt populate pe diferitele nivele de ființe ce nu permit accesul la diverse perioade și informații din trecut și din viitor, decât atunci când ființele umane sunt pregătite să le asimileze (nu este permis ca cursul vieții actuale
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
indivizi plètiți care sè le facè cunoscute tuturor! rèmâne că tu sè alegi, dar e mai bine sè fii de partea orei exacte! ce ne-am face oare într-o lume în care totul s-ar petrece într-o absolutè relativitate a timpului, ne-am da întâlnire cu ceilalți în jur de patru, ne-am trezi dimineață pe la șapte, înfiorètor câte posibilitèți de relativizare a timpului are limba românè, cum naiba sè trèiești împècat cu timpul într-o limbè care, printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
semnelor și a simbolurilor sunt, cum am spus: corporalitatea, comunitatea, nostalgia Sacrului. A interpreta aceste semne și simboluri înseamnă și a ne autointerpreta, rămânând implicați într-o condiție comună ce înseamnă experimentarea valorii, dar și a precarității; plinătate și totodată relativitate tipică a tot ceea ce este temporal. Până și nostalgia Sacrului, întrucât e nostalgie, este și ea precară. Aceste condiții ne-au dus spre conținutul capitolului dedicat luptei pentru sens, ce constituie nucleul central al acestei expuneri. Nu am voit totuși
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
conștiinței i se deschid, la începutul clar-vederilor sale, profunzimea și fundamentele metafizice ale mundaneității și complexului social ce poartă majoritatea existențelor umane. Esența acestor temelii se dovedește a fi efemeritatea dictată de fluxul ireversibil al temporalității. Într-un mod paradoxal, relativitatea se arată drept unica constantă, factorul primar și statornic ce rămâne ca temelie și resort pentru paradigma terestră a existenței umane. Trecerea, tranzitarea dinspre ce a fost spre ce va fi implică înlocuirea vechiului cu o aparent nouă interconexiune de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în planul transcendenței experiența iubirii sau a înfricoșării este una totală corelată fiind cu absolutul a ceea ce se relevă a fi iubit sau determinând înfricoșare. Aici asistăm la un exces de tensiune afectivă dar și la instaurarea unei supra-cunoașteri în raport cu relativitatea și limitele cunoștiințelor din imanent. Spre deosebire de planul existenței consumate sub spectrul dominant al corporalității și cel al disoluției temporale, transcendența presupune o constantă raportare la unitatea ce poartă și adună întru sine fragmentațiile diversității. În paradigmele imanentului, dimpotrivă, pluralitatea individualismelor
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
oferite. Survine aici demersul unei departajări valorice între opțiunea înclinării conștiinței spre întreținerea dinamicii senzuale a trupului și cea a dăruirii sale către efervescența spiritualității absolute. Pentru cel deschis trăirii mistice, corporalitatea aparține materiei ce este conținută în imanent deci relativitatea, disoluția, disiparea finală definesc orice dar al acesteia. Stările oferite de trup sunt finite deși adesea se promit pe sine ca fiind fără sfârșit. Astfel, atât plăcerea cât și suferința corporală pot înșela conștiința inducându-i imaginea falsă a unei
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe sine ca fiind fără sfârșit. Astfel, atât plăcerea cât și suferința corporală pot înșela conștiința inducându-i imaginea falsă a unei experiențe ce nu se mai termină. Dar, pentru cel desprins întru revelație din mreaja țesuturilor vii, finitudinea și relativitatea cauzei se transmite ontic efectelor sale. Astfel, cauza primară a prezenței plăcerii sau suferinței corporale este însăși existența trupului. Acestei cauze-condiții i se adaugă cauze secundare și factori determinanți. Transcendența oferă, în schimb, extazul infinit al spiritului proiectat spre abisuri
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
iar presimțirea trecerii rapide a stării de extaz, sentimentul consumului accelerat al acesteia se relevă a fi mai aproape de real. Senzația că fericirea trece prea repede nu este, așadar, doar rezultanta dorinței de a o stopa atemporal ci și ecoul relativității ca trăsătură a lumii profane, ecou care străpunge sufletul extaziat întru bucurie spre a-l atenționa neîncetat că veșnicia edenică nu se oferă din extensiile imanentului și că doar oglindiri paradisiace punctează efemer temporalul deșertăciunilor umane. Așa cum fericirea întâmpină insular
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în materia acestuia, în substanțialitățile ce-și consumă constant fragmentațiile mișcătoare determină sufletului părăsit de cel drag suferința intensă a străfundurilor dezancorate din solul fostei iubiri. Aici se relevă natura reală a celui drag, natură ce aparține și se supune relativității. Îndepărtarea implică redobândirea privirii corecte care descoperă că orice astfel de iubire este așezată, dintru început, sub spectrul temporalității ce erodează și descompune. Cel părăsit își suferă relativitatea proprie, pe care a uitat-o în clipa hipnoticei iubiri, dar trăiește
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
relevă natura reală a celui drag, natură ce aparține și se supune relativității. Îndepărtarea implică redobândirea privirii corecte care descoperă că orice astfel de iubire este așezată, dintru început, sub spectrul temporalității ce erodează și descompune. Cel părăsit își suferă relativitatea proprie, pe care a uitat-o în clipa hipnoticei iubiri, dar trăiește paroxistic, întru maximală congestie dureroasă și acceptarea relativității în ființă și faptă a celui drag. El suferă că dragostea pentru un celălalt nu-l poate reține pe acesta
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
că orice astfel de iubire este așezată, dintru început, sub spectrul temporalității ce erodează și descompune. Cel părăsit își suferă relativitatea proprie, pe care a uitat-o în clipa hipnoticei iubiri, dar trăiește paroxistic, întru maximală congestie dureroasă și acceptarea relativității în ființă și faptă a celui drag. El suferă că dragostea pentru un celălalt nu-l poate reține pe acesta în eternitate. Astfel, îndepărtarea celui în care s-a investit pe sine echivalează cu o descomplectare ontică, cu o decupare
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
aici lucidă întru solitudine înțelege și își asumă părăsirea la care o damnează îndepărtarea celui drag drept un exil nedrept și înjositor. Umilința ca situație și fapt afectiv real se rezumă pentru cel astfel abandonat la postularea nu numai a relativității ființei și fidelității celuilalt dar și la evocarea relativității proprii în sensul că cel care părăsește pare a șopti întru final celui abandonat că se reorientează spre un statut mai privilegiat, spre o relație nouă cu o conștiință ce o
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
la care o damnează îndepărtarea celui drag drept un exil nedrept și înjositor. Umilința ca situație și fapt afectiv real se rezumă pentru cel astfel abandonat la postularea nu numai a relativității ființei și fidelității celuilalt dar și la evocarea relativității proprii în sensul că cel care părăsește pare a șopti întru final celui abandonat că se reorientează spre un statut mai privilegiat, spre o relație nouă cu o conștiință ce o depășește pe cea părăsită, ce-i este superioară. A
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întru final celui abandonat că se reorientează spre un statut mai privilegiat, spre o relație nouă cu o conștiință ce o depășește pe cea părăsită, ce-i este superioară. A recunoaște această superioritate într-o altă persoană înseamnă a indica relativitatea, șubrezenia, predispoziția spre disoluția timpurie și accelerată a celui părăsit. Aici noutatea se înveșmântă în prospețimea metafizică ce susține premisele unei noi iubiri care va apare, ca și cea dintâi, sub nimbul unei nemuriri aparente. Cel părăsit își vede odată cu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ca fiind o astfel de palpitantă deșertăciune. Umilința îndurată aici este, în esență, o trezire din hipnoza iubirii, o deșteptare ce tranzitează conștiința asemeni fulgerului bezna unei insondabile furtuni. Această redeschidere dureroasă a ochilor interiorității aduce în prim-plan adevărul relativității ființelor și a oricăror conexiuni între ele. A fi părăsit, a fi decuplat metafizic de persoana dragă ce tocmai se îndepărtează înseamnă a simți sfârtecarea propriei ființe care se înalță spre cerul abisal al unei iubiri ce părea fără apus
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]