5,064 matches
-
La un moment dat, rogozul a devenit mai blînd și nici așa de înalt nu mai era. O gîscă cu un picior rupt se chinuia să fugă înspre iaz. Nu mi-ar strica așa o pleașcă în oala mea, se repede Adela spre gîscă. Pe măsură ce fugea după orătanie se lăsa întunericul și nu mai vedea aproape nimic. Se împiedică de un corp și cade. Adela țipă cînd descoperă că Raj al său, soțul, zace mort acolo. Era plin de noroi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să spui. Păi, fără mine nu se descurcă. Sînt morți. Fără dubii. Fără noi sînt morți. Tiberiu renunță să lămurească lucrurile, n-are cu cine să-și pună mintea. Cînd au văzut că se înclină, fugeau ca șobolanii. S-au repezit la dom' Tiberiu, acolo era salvarea. Ce mai! Șobolanii dracului! Repede, să-i scoatem noi din rahat... Dar ce s-a înclinat, dom' Tiberiu? Cum ce? Pilonul podului. Săpase apa la bază și acum era cîș. Au furat ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
euro ca gaj. Ține-te bine! Avionașul bîzîie nervos și face o rotocoală în jurul obiectivului. Toată lumea se uită în sus, admiră, se miră și țipă ca la stadion. Avionul pleacă pe nu știu unde și deodată apare ca un monstru care se repede spre grătar. Și vine și vine și duduie ca și cum s-ar afla în prăbușire. Lumea țipă, aleargă disperată și înnebunește de spaimă. Romeo rămîne împietrit pe scaunul său, conștient că este ținta prăbușirii. Vuuuum! trece bondarul pe la 10 m înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
camere. Acum să nu creadă lumea că Rîmbu era așa de zgîrcit în orice situație. De exemplu, în fața Dianei, o studentă pe la o facultate fictivă, era chiar generos. Nu aveți o carte de chimie organică? Sigur că am, s-a repezit profesorul. A invitat-o la el, a cumpărat cafea din aia scumpă, un vin acătării, prăjituri, flori și două pahare de cristal, plus lumînări. Vai, ce frumos! a spus gurița aia frumoasă și proaspătă. Tu ești și mai frumoasă, îndrăznește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o notă de solidaritate. Atunci a intrat în sală Blegul. N-am dat importanță, știind chestia cu ciomegile. Din nefericire, uitasem pățania cu Blegul în călduri, echivalentul omenesc fiind "Blegul în campanie electorală". Cu dinții la vedere, Blegul s-a repezit la mine să mă sfîșie. Habar n-avea care era rostul întîlnirii de acolo. Furibund, orbit de hormoni, cel care mă asigura că el și familia lui îmi vor fi veșnic recunoscători, mă asalta cu o vigoare pe care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
le pipăie în văzul lumii. Flăcăii din Pîrlita erau timizi și nu doreau să fie luați pe sus de poliție. Bătaia a început cînd un băiat din Voinicii de Sus a invitat o bogătancă. Nu dansez cu tine! l-a repezit fata. Dar băieții voștri le dansează pe ale noastre. Este corect? Nu mă privește. Dar de ce ai venit? întreabă, apucînd-o de mînă. Nu-i treaba ta, nesimțitule! Atunci o palmă grea răsună pe fața fetei. A fost scînteia și focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu formule generale. Precum nu poți săpa o grădină făcând un gest general, chiar dacă l-ai repeta mereu, ci trebuie să te apuci bucată cu bucată, folosindu-te de mișcări precise și pricepute, și precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și în domeniul sufletesc; n-ajunge să-i spui omului în cuvinte duioase să viețuiască după voia lui Dumnezeu, ci trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe lângă casă. Ea se așezase la fereastră, cu lumina stinsă, încercând să zărească ceva în noapte. Își strânse mai bine șalul în jurul umerilor. Întunericul era de nepătruns. Și, deodată, ca o părere, auzi ceva : o bătaie în ușă ? Câinele se repezi înaintea ei, dar se întoarse repede și se ascunse după ea. Bătaia se repetă. De data asta mai tare. Trase zăvorul, deschise ușa cu fereală. Cu cealaltă mână apucă bărdița, să-i fie aproape. În prag, un bătrân. Încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
coaptă se răsfăța pe rugii cu frunze verzi și ruginii... Deodată, un fulger mă orbi, tunetul se rostogoli aproape, de parcă se zguduia tot pământul, am închis ochii de frică, am rupt-o la fugă după frații mei și ne-am repezit toți, așa uzi cum eram, în casă. Și ce să vezi ?! Era lumină în casă, era cald și bine. La masă, cu spatele spre ușa de la intrare, stătea un bărbat. Avea părul lung și negru, lăsat peste straiele albe ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu se auzea nimic dinăuntru... Mițosul, deșteptul de el, mă apucase de cojoc și mă trăgea înapoi mârâind și scuturându-și capul ușor: mai târziu am înțeles părea că zice: stai aici, că nu se cade. Dar când ne-am repezit înăuntru, am intrat cu tot cu el ! Și ce să vezi ! Doi tineri : femeia nu știu cum arăta, unchiu-mio îmi spusese să nu mă uit la ele nici când oi fi mare, că aduc nenorocire pe capul omului dar bărbatul !... N-am văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
putut pleoapele, mi-am mușcat degetul mic (așa mă învățase mama să fac când simt că leșin) și am deschis iar ochii, dar străinul era tot acolo, mergea cu unchi-mio și cu vecinu' Cleopa și-i auzeam vorbind. Primul se repezise-n vorbă vecinu', răstit, cum îi era felul: "Ce, numai tu n-ai auzit ce s-a întâmplat în oraș?!" și-ncepuse să-i povestească. Unchi-mio intrase și el în vorbă: "Noi credeam că o să elibereze Israelul și când colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dormim așa că spune-acuma ce ai, ca să poți dormi ca oamenii la noapte. Păi, cam despre oameni e vorba. Ia te uită ce filosof te-ai făcut ! Da' de ce vorbești urât de mine ?! Ce ți-am făcut ?! i-am tăiat repezit vorba. Eu nu știam ce e aia "filosof", dar aveam o bănuială c-o fi vreun cuvânt de ocară, odată ce bătrânul îl spunea așa, când nu-i convenea ceva. Bine-bine, nu vorbesc urât, dar spune ce ai. Parcă mai adineauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Da, nu mă atinge nimeni, sunt "necurat" dar ca să mă bată, nu se tem că se "murdăresc" de mine. Dar las' că de data asta le-am venit eu de hac ! Când i-am văzut că se apropie, m-am repezit eu (și așa, tot veneau să mă bată, nu ?! măcar le-am luat-o înainte) (pe măsură ce povestește, se "aprinde"), m-am repezit la găliganul ăla al negustorului, l-am prins de genunchi și a căzut. Nu se aștepta. Ceilalți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de data asta le-am venit eu de hac ! Când i-am văzut că se apropie, m-am repezit eu (și așa, tot veneau să mă bată, nu ?! măcar le-am luat-o înainte) (pe măsură ce povestește, se "aprinde"), m-am repezit la găliganul ăla al negustorului, l-am prins de genunchi și a căzut. Nu se aștepta. Ceilalți s-au dat deoparte. Așa, pe nisip, a fost mai ușor pentru mine : m-a bătut, ce-i drept, dar l-am pocnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un bocet fără sfârșit... M-au suit pe rug. Au aprins focul. Închisesem strâns ochii, să nu mai văd nimic. Nu mai vedeam nimic. Dar mă rugam mai departe. Și deodată s-a făcut tăcere. Băiatul : Și ? Mama: S-au repezit la mine, m-au dezlegat, m-au dat jos, mi te-au pus în brațe și ne-au alungat de acolo : necurat ! necurat ! strigau în urma noastră. Alergam, mă împiedicam, am căzut, m-am ridicat și alergam mai departe. Mereu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
locul unde începe să nu se mai vadă, sunt desenate flori de lotus ca la baza unei statui).Copilul, la fel îmbrăcat, stă jos cu capul în mâini. Apar 3 copii, unul mai mare. Băiatul sare în picioare și se repede la cel mai înalt. Băiatul : Vrei bătaie ?! Vino-ncoa și-ți arăt eu șie ! Nu ți-a ajuns data trecută, mai vrei ?! Cine crezi că suntem noi ?! Cerșetori, ori ce ?! Și ce cauți, mă rog, aici ?! Cel mare (rămâne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și n-o să mai fim decât bucurie, auzi tu, o să fim bucurie, fără chip, fără formă, doar bucurie ! Cel mare : Mai bine vino cu noi să vezi și să auzi ceva... despre adevărata bucurie și viața cea adevărată... Băiatul (se repede și-i ia vorba): Lasă-mă-n pace ! Du-te de pe capul meu ! Am treabă ! Unul din cei doi copii: Așa vezi ! De unul singur în pădure ! Acuș cade noaptea! Ce faci aici, când maică-ta de două zile te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ea m-a trimis ! Celălalt copil (arată cu degetul spre postamentul de piatră) : Unde ? Singur, la statuia lui Vishnu ?! (întorcându-se spre el, râzând) Nu te cred ! Mă, tu vrei să fugi de-acasă ! Băiatul (hotărât, încruntat, cu pumnii strânși, repezindu-se la ei amenințător): Dacă vreți să știți, eu o să prind picioarele timpului, că așa mi-a spus mama ! O să-l țin strâns, o să-l aduc pe tata înapoi și n-o să mai fim "cei necurați", nici eu, nici mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe fotolii. Scaunul este rezervat altui musafir. ― Mulțămim de poftire - a vorbit, Petrică așezându-se. N-au apucat Însă să schimbe nici două vorbe, că cineva a bătut În ușă. ― Intră - a răspuns profesorul destul de răstit. Ușa s-a deschis repezit și În cadrul ei a apărut căpitanul Vătrai, cu o mapă sub braț. ― Bunăăă sea... ra - a salutat el surprins. ― Bine ați venit. Luați loc. Erați așteptat - a răspuns profesorul, puțin amuzat de descumpănirea securistului. ― Dar... Când am stabilit să mă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
așezat, a pus hârtiile pe masă și-a scos stiloul, l-a rânduit alături și cu un vid de nedescris În minte a intrat În așteptare... „Fii calm, prietene. Sunt aici. Orice Întrebare ți se va pune, să nu te repezi cu răspunsul. Imaginează-ți că Întrebarea a venit de la profesorul tău și că lui Îi răspunzi, nu cine știe cărui cerber! Drept urmare, ai timp de gândire. Folosește-l!” - i-a șoptit gândul de veghe. „Așa voi face, vecine. Mă bucur că ești
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și încă fără frunze. Apoi Culae iuți pasul și o luă la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine a drumului. Dar nu se repezi să intre, ca un om fără chibzuință, ci mai întâi cercetă bine cu privirea locul și trase îndelung cu urechea. Abia după aceea el împinse încet, cu vârful degetelor, ușa putredă din lemn, care se căscă cu un scheunat jalnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai mare decât palma de deasupra lui zări luna, ivindu-se printre norii răzlețiți. Dar nu sfârșitul ploii îi curmase somnul. De dincolo de ușă se auzea limpede scârțâitul unor roți de căruță, așa că, fără să stea pe gânduri, Culae se repezi pe ușă afară. O căruță se vedea apropiindu-se încet pe drum, cu un felinar bălăngănindu-se între roți. Hooo!... Pttrrruuu!... strigă căruțașul, când îl zări la rându-i și trase tare de hățuri, că să oprească. În lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și cu țeava revolverului între coaste, ca un condamnat la moarte. Copleșită de o adâncă emoție, ea își făcu de trei ori cruce, mulțumind Sfintei Fecioare că-i fusese dat să își revadă teafăr și sănătos unicul frate. Apoi se repezi să îl îmbrățișeze, cu lacrimi în ochi. Vittorio! Caro mio!... Nu te-ai schimbat deloc... Ce bine-mi pare c-ai venit... Credeam că n-o să te mai văd niciodată!... Da de unde, sorella!... Cum se spune în românește?... Iarba rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pasul, dar în aceeași clipă șoferul Fordului în pană și cu tânărul său ajutor își abandonară brusc îndeletnicirea de până atunci și se grăbiră să-i taie calea. Cu brațele larg deschise, șoferul Fordului, un zdrahon mustăcios și sașiu, se repezi să-l îmbrățișeze, imobilizându-l la numai un pas de poarta casei. A, ce bine-mi pare!... exclamă cu fals entuziasm huiduma, strângându-l zdravăn, ca să nu poată face nici o mișcare. Ce mai faci, tovarășe Popescu?... De când așteptam să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna copiii și care prinsese mare drag de acest nepoțel al ei, îl strânse la piept și-l sărută pe pleoapele închise ale ochilor, apoi băgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]