765 matches
-
scufiței: Pionerii de azi, uteciști de mâine îți aduc omagiu, țară de ploșnițe! Pufoaica ta peticită, pufoaica ta sleioasă, cu căptușeala ruptă, cu buzunarele pline cu firimituri de pâine, cu mânicile zornăind a lanțuri, pufoaica tovarășilor de la partid insigna la reverul din dreapta, carnetul în buzunarul de la inimă; pufoaica milițienilor cu epoleți și vipușcă închisă într-un singur nasture; pufoaica roasă a profului de matematică prea multe rădăcini pătrate într-o câmpie cu numere; pufoaica părintelui tatu microfonul, evanghelia, pistolul, crucea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să văd dacă pielea mea nu se pătase de aceleași umbre. Dar corpul meu luminat de zori era neatins. Când s-a întors, bărbatul de la pompele funebre își ținea ochelarii pe creștetul capului. În lumina rece, cămașa albă strălucea sub reverul negru al hainei. Nu era singur, adusese cu el un băiat. Au pus sicriul pe jos, în fața camerei. Bărbatul bătu la ușă și se ivi în prag. — Salut, zise. — Salut, am răspuns. Dădu din cap, mulțumit, pentru că îi răspunsesem, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu totul alt sistem. Ar trebui să existe nu știu ce fel de aranjament universal care să nu lase loc pentru neînțelegeri. Care ar putea, de pildă, să facă uz de semnale ale mâinii. Sau de stickere mici și discrete puse pe rever, după un anume cod al culorilor, pentru diverse mesaje: Disponibil/Indisponibil. Am o relație/Nu am nici o relație. Sex iminent/Sex anulat/Sex pur și simplu amânat. De unde altfel să știi ce se întâmplă ? De unde ? Până a doua zi dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
infractoare ! Data viitoare am să ridic un pic miza. Să jefuiesc un cazino din Las Vegas sau așa ceva. Urc cu liftul de serviciu împreună cu Jan aproape în extaz, cu un ecuson de plastic pe care scrie TRISH GEIGER prins la rever. Acum nu trebuie decât să stau cu capul jos, să nu mă grăbesc și, la momentul oportun, să mă duc la etajul unsprezece. Lucru pe care îl pot face găsind un panou care nu e bine prins în tavan, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vine să cred cât cheltuiește Trish pentru dineul ăsta. De fiecare dată când o întreb dacă chiar avem nevoie să tapisăm sala de mese cu mătase albă sau să-i dăm fiecărui invitat o orhidee să și-o prindă la rever, îi aud trilul fericit : — Sunt pentru o cauză care merită ! Ceea ce îmi aduce minte de întrebarea pe care tot vreau să i-o pun de ceva vreme. — Ăă... doamnă Geiger, spun cu grijă, invitații la dineu își cumpără bilet ? — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă lin, domnul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
al lui dom’ doctor! Fular de mătase galbenă la gât, pălărie tare. Mănuși lungi, lungi, păroase. Ținuta de gală a lui conu’ Marga, când se punea în mare spectacol. Raglanul acela păros avea și un buzunar la piept, în stânga, sub rever, unde se afla nici mai mult, nici mai puțin decât batista albă, apretată a lui Bombonel, doctorul nebunilor. Leit doctorul! Marele Bazil era leit doctorul cel mic și grăsuț și delicat. Și zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum, coaliția. „Amantissime“ suna batjocoritor, desigur. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Surprizele mamei noastre, Natura! Mai există încă, închipuie-ți, încă în stare de surprize. Funcționarii sunt șocați, săracii, crede-mă. Șocați, parasiti, paralizați.“ Era într-o stare specială, se vedea: strănutatul. La fiecare câteva minute își înfunda adânc capul în reverul de blană al paltonului său vechi,boieresc, mâncat de molii. Scotea, de la rever, o marebatistă albă, un fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
surprize. Funcționarii sunt șocați, săracii, crede-mă. Șocați, parasiti, paralizați.“ Era într-o stare specială, se vedea: strănutatul. La fiecare câteva minute își înfunda adânc capul în reverul de blană al paltonului său vechi,boieresc, mâncat de molii. Scotea, de la rever, o marebatistă albă, un fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea din nou nevoie de el. „Unde mai pui că Șeful lor e plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că nu mai era nimeni alături. În cameră nu se afla decât el, Tolea, îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc, al filozofului. Fular de mătase albastră la gât. Mănuși lungi lungi păroase. Raglanul acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea, nătângul Tolea, cu toți dinții aceia perfecți, mari și albi. ...Pe străzi, pustiu. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o mai caut, rugându-mè, astèzi! tocmai astèzi când mirosul cel nou, ca o boalè rușinoasè pe care vrei s-o ascunzi, nu-mi dèdea pace, Ioana este o fatè potrivitè pentru tine! mi-a spus alunecând încet cu palma peste reverul de la sacoul meu, împotrivindu-se slab în timp ce eu încercam s-o îmbrèțișez, E față potrivitè pentru tine! repetè încet, nu i-am vèzut privirea când a spus asta preocupat fiind de mână și de degetele ei, De ce vrea oare sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Universul, cu atât acesta pare mai lipsit de sens. - Steven Weinberg Cuvântul „cauză“ este un altar pentru un zeu necunoscut. - William James Nu trebuie ales ceea ce este imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
agitați. — Șșșșt! șuieră el. — Care-i problema? zise unul. Credeam că ăsta este un sanctuar. — Sssst! — Dar ei sunt protejați aici ... — Sssst! Hagar avea nevoie de liniște. Băgă mâna în buzunar și apăsă butonul de înregistrare. Își desfăcu microfonul de la rever și îl ținu în mâna întinsă. Erau acum cam la treizeci de metri de urangutan. Trecură pe lângă un indicator de pe cărare, pe care scria „Sanctuarul urangutanilor Bukut Alam“. Acela era locul în care urangutanii orfani erau îngrijiți și reintroduși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
venit. Într-o dimineață bunica s-a urcat În autobuzul hodorogit care lega câteva sate și comune, de Grota cu Trandafiri. Se Îmbrăcase ca de sărbătoare, avea părul strâns la spate Într-un fileu croșetat, așa cum poartă balerinele, iar la reverul unui pardesiu de culoarea frunzei de nuc pe care-l Îmbrăcase ultima dată anul trecut, de Rusalii, Își prinsese o broșă de argint În formă de trandafir.. A plecat ca să afle de ce n-au mai venit banii de pensie alimentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
creștet și avea ochelari cu rame de plastic violet. Și o aluniță mică-mică la rădăcina nasului. Nu o voi uita niciodată. în fața ei se afla un grup mic de ascultători. Cei mai mulți se mișcau un pic neliniștiți înainte și înapoi. Pe reverul taiorului bleumarin femeia avea un trandafir mic, roșu. Cum am mai spus: aceasta este o bagatelă, un episod neglijabil. Nimic altceva. VIGNETA Prin urmare, ea ținea un discurs în fața oamenilor, acolo, în piață. Cu cât mă apropiam mai mult, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
tine, mi-a spus el, este tocmai maniera ta de a te preface. Vă rog să mă iertați pentru ochii mei înroșiți, am spus. E din cauza unei inflamații cronice, nimic altceva. Și mi-am scos plăcuța de alamă lucioasă de pe reverul costumului, punând-o pe biroul lui. De fapt ce e scris pe ea? am întrebat. Paznică de muzeu, a spus el. Greșeala ne aparține. Așa m-am întors încă o dată aici, pe muntele Ava. Purtam cu mine, în raniță, opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fredonează. Geraldine și mașina ei se potrivesc de minune. Ambele sunt strălucitoare, șic, au exterioare lucioase și motoare care torc. Geraldine s-a aranjat superb, ca de obicei. Poartă un costum bleumarin frumos croit, jacheta abia îi atinge coapsele, iar reverele dau la iveală o bluză de mătase albă. Pe cap are o pereche de ochelari negri de soare, care îi scot în evidență trăsăturile, iar în mână ține languros și sexy o țigară, scoasă afară pe fereastră. Lângă Geraldine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
lui de a-l zdruncina pe intrus, rămânea fără rezultat. Bătrânul părea ca de stâncă, era de neclintit. Oricât se străduia nu reușea să îl miște din loc, îi făcea impresia că are o tonă. În disperare de cauză, apucase reverele cămășii aspre a bătrânului în pumni, răsucindu-le apoi cu putere. Această încercare părea să își facă efectul scontat. La început, glasul acestuia se frânse, după care fața începuse să i se înroșească. În sfârșit, rămas fără aer, moșneagul păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te rog să înțelegi că nu cunosc nici un inspector din poliția română, cu atât mai puțin pe acest Toma Cristian, nu am de unde să știu unde se află. Nemaiputându-se stăpâni, Simion Pop sări de pe scaun și îl apucă de reverele hainei. Cât era de mititel basarabeanul, masivul ardelean îl ridică de la pământ ca pe un fulg. Îți mai bați mult joc de mine? strigă el zgâlțâindu-l cu putere. Domnule comisar, domnule comisar, protestă Vlad cu vocea gâtuită de strânsoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cașcaval cu puțin piper?... Afară, dincolo de fereastra înaltă, unde se vede înălțându-se coroana unui copac, vrăbiile zburătăcesc tot mutându-se de pe o creangă pe alta și ciripesc asurzitor. Aplecat servil către domnul Panciu, Chițu observă jegul lucios de la îndoitura reverelor. Profesorul poartă un costum bleumarin cu dungulițe albe, la două rânduri. Se gândește că le va spune celorlalți amănuntul ăsta. Și o să mai adauge: La fel de slinoasă e și cravata. Se vede că n-o dezleagă niciodată. Doar slăbește nodul și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Într-o seară, în timp ce te masturbezi, descoperi o excrescență în vagin. Ce poate fi mai simplu decât să-ți faci o programare la medic să-ți rezolve problema? Ce vă supără? întreabă doctorița, o femeie de vârstă mijlocie, având pe rever insigna celor de la Friends of the Earth, și îți face cu ochiul conspirativ, dar filantropic. Îi spui. Îți cere să te dezbraci și să te urci pe masa de consultație. Odată ajunsă acolo, fie și numai grija sau dexteritatea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
podeaua apartamentului său, era dispus și acel „rest“ despre care vorbea ea. Și ce mai resturi! Pantofi cu talpă ortopedică și rochii din lamé, pene de struț și poze din filme, sticle de parfum și portțigarete, insigne de pus la rever și coperte de albume, chitare și tobe din piele de capră, cercuri și plăci Ouija, CD-uri și postere din concerte, bentițe pentru cap și brațe, bețe de tobă și discuri de frisbee. Toate reziduurile culturale ale ultimilor patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-l ca și cum ar fi fost un animal ciudat. Încet, cu o lentoare de care nu se crezuse niciodată capabil, el făcu un gest îngrozitor, care le smulse tuturor strigăte de spaimă. Și asta pentru că, dând la o parte unul din reverele hainei lungi de piele pe care o purta, individul făcu să iasă la iveală un pistol. PASAJ RETRAS Am suferit prea multă vreme din cauza nebuniei tale, iar acum va trebui să lipsesc o perioadă. Sper să nu te superi. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în pizda mă-sii de ambasador, eu seamăn cu tata, nu cu bunicu’, și atunci ambasadorul s-a uitat din nou la mama, întrebând-o cărui fapt se datorează această vizită neașteptată, la care mama și-a aranjat broșa de pe reverul taiorului și i-a spus că n-ar trebui, totuși, să discute asta așa, pe casa scărilor, iar ambasadorul a încuviințat din cap, scuzându-se, și spunându-i că nu-și dă seama cum de-a putut fi atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]