7,490 matches
-
laolaltă vorbe care nu-i aparțin. În cazul lui Țuțea este nevoie de un alt autor — editorul — care să consacre oralitatea ca operă și să-i dea dimensiunea obiectivării ei. Ca autor „folcloric“ Țuțea s-a dăruit și s-a risipit în verva propriei sale oralități. „Am purtat ideile și credința precum poartă vântul microbii.“ Iar aceste idei și această credință merită culese din spațiul generozității și migrării lor, pentru a fi puse laolaltă și oferite încă o dată, pentru cei care
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
pentru a se formula, nu are neapărat nevoie de tratate. Un sistem al gândirii, deci o gândire articulată pe problemele cardinale ale omenirii, poate să încapă foarte bine în câteva zeci de pagini. Și dacă așa stau lucrurile, atunci trebuie risipită din capul locului o neînțelegere: cele „trei sute douăzeci și două de vorbe memorabile“ nu sunt simple vorbe de spirit, aforisme sau formulări paradoxale, care stau laolaltă într-o vecinătate indiferentă, ci mai degrabă așchiile țâșnite din coerența unui trunchi invizibil
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și convingerea mea este că suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiți așa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepția regelui Franței în materie de risipire a ideilor mele. Concepția lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, țăranii nu-i cultivau. „Să mâncăm noi buruiana
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
terasei din dreapta Prahovei, la altitudinea de 500-550m, Breaza este de fapt o grădină cu case și vile de vacanță, cu locuitori harnici, iubitori de frumos, ce-și petrec sfârșitul de săptămână într-un mediu liniștit, sănătos și tonifiant. Casele se risipesc pe pante, prin poieni și livezi, ori sunt grupate în lungul terasei pe o distanță de opt km. dându-i așezării chipul unui adevărat „Câmpulung” prahovean. Astfel, cartierele Nistorești, Frăsinet, Podu Corbului, Ograda, Surdești și Irimești se răsfață printre copaci
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
mai des!) de a-și topi „inerția existențială” în sfera strălucitoare a senzației de zbor, după cum vede (sau simte) el ca bărbat satisfacția ultimă, iubirea ca acuplare. La întrebare, Teodora i-a răspuns simplu: „În acel moment simt că mă risipesc total în corpul tău, în interiorul tău.” Iar el a și găsit explicația: dorința instinctivă de refacere a unității primordiale a ființei umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aflat la „vârsta a treia”, cu o bună parte din tinerețe consumată în acțiuni politice și intelectuale, după care au urmat războiul și „sejurul” în „Gulagul” siberian. Prin urmare, presupun, în „aventura” eroului său toarnă neîmplinirile și insatisfacțiile unei vieți risipite în prea multe direcții, nu totdeauna fertile. De aceea, bănuiesc, își contemplă eroul în tot felul de episoade amoroase cu Teodora, uitând de vechile timidități ale romanticului de odinioară. Îl și văd zâmbind la gândul că acum, la o vârstă
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pumnii și cu picioarele... Sentimentul că participă la un eveniment unic în viața lui îl face să privească cu detașare la toate prin câte a trecut în ultimele două decenii. Ca „intelectual” înhămat („benevol”) la „căruța politică” din România a risipit energii și visuri, într-o luptă istovitoare cu „piedicile istorice” și cu timpul inexorabil. Cu toate eforturile și dovezile de bună-credință, s-a simțit adesea ca „unul de la margine”, un basarabean „trădat” de inevitabilul regionalism scăpat în discuție. Entuziasmul sincer
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de minute de la eliberarea iedului. Numai că de data aceasta echipele s-au schimbat fără a se mai trage la sorți. După ce Bărzăunul fusese făcut în toate felurile pentru marea lui greșeală, din cauza căreia cele două făpturi ale pădurii se risipiseră ca un nor, toți cei prezenți își aduseră aminte de adevăratul scop pentru care urcaseră pe deal. Discuțiile referitoare la modul cum s-a comportat fiecare, atît la prinderea cît și la eliberarea iedului, păreau să nu se mai termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte scrie Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lucrurilor, a celor mai umile. Lauda realității imediate impune poetului restrângerea repetată a depărtărilor ca o mereu reluată conturare, ca o imperioasă necesitate a unei mai mari certitudini, ca o teamă ca infinitul să nu dizolve tiparele și să nu risipească intimitatea. Renunțarea la necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Multiplul, lucrurile iau naștere și nu durează etern", afirmă Empedocle (fr.17). Numai că pentru filozoful din Agrigent tragicul este total, nu există ieșire din neliniște: "Căci pentru toate lucrurile reunirea provoacă nașteri și ucide, iar dezunirea crește și se risipește". Acest lucru datorită conflictului fatal și necurmat dintre Iubire și Ură. Iar salvarea, catharsisul este "să mergi întotdeauna din creastă în creastă" a înaltei gândiri (fr.24). Iliada este o epopee a unei neliniști neîntrerupte, dusă până la spaimă datorată inimaginabilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unui vers/ S-atârni o rimă" (Balada unei stele mici); neliniștea că nu a fost premiat de Academie pentru că "printre dumneavoastră/ E unul cârn și idiot"; neliniștea privind cum vântul toamnei amenință gâzele și frunzele risipite. Dar diversele neliniști sunt risipite prin tonul luminos, afectiv, emblematic fiind în acest sens, finalul din Rapsodii de toamnă: Gâze, foi împrăștiate, Muza mea satirică V-a-nchinat cu drag la toate Câte-o strofă lirică. Dar când știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ar fi acoperit de solzi și sufletul i s-ar fi întărit în colți ascuțiți, ca de rechin. Ivan-he ringul bătuse în lung și-n lat adâncurile până când își dibuise victima. Carnea roz a somonului se desfăcuse în fâșii curate, risipite de apă într-o boare alburie. „Nu, nu!“ țipase Ivan cel adormit. Ivan-heringul însă mușcase și mai crâncen, până când somonul nu se mai zbă tuse deloc. Peste apă se lăsase ca o ceață deasă, solzii herin gului tremuraseră de plăcere
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
simplu nu sosise momentul. N-ar fi avut nici un motiv să-și scoată nasul din căldura bîrlogului pînă cînd zăpada nu se topea de tot și, oricum, nu mai era mult pînă atunci. Sub strălucirea binefăcătoare a soarelui, omătul se risipea văzînd cu ochii; pîraie nenumărate, la început subțiri precum firul de iarbă, căpătau curaj pe măsură ce se întîlneau unele cu altele, unindu-și forțele; uite-așa, întreaga pădure era acoperită de zăpadă și de ape. Pe întuneric, Lupino avea să înainteze
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
comunice exact poziția în care se găsea. Cîteva clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino! Unde era copilul? Lupino! Lupino! Chemarea repetată se risipi printre copaci. Inima îi bătea nebunește în piept. Un gînd negru, o presimțire îngrozitoare o făcu să tremure ca scuturată de friguri. Lupinoooo! Era un urlet sinistru, de animal rănit. Alergă nebunește spre stînga, apoi spre dreapta, apoi reveni de unde
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
strădui să-și golească mintea. Se scutură, ca și cum ar fi aruncat de pe spate o greutate, apoi reluă înaintarea. "Va fi bine!", gîndi, amintindu-și spusele lui Arus și încurajările Hanei. Dacă i-ar fi fost alături, Hana i-ar fi risipit, fără îndoială, gîndurile negre. Așa era ea: bună și blîndă, înțeleaptă și sfătoasă, minunat prieten care nu-l dezamăgise niciodată. Prin fața ochilor minții i se perindau imagini din copilăria comună: întîia ninsoare, care-i surprinsese într-o după-amiază geroasă și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mai de doamne-ajută încap într-un ghiozdan, și mai rămâne loc! Să trăiești cu acuitate obsesia, atât de specifică, a veșnicului început, care descarcă în tine energii dramatice de cea mai înaltă tensiune, de te miri uneori că nu te risipești într-o explozie literar artistică... Dar... se pare că s-a cam înflăcărat. Simte pe limbă, subit, un gust acru, de murături. Ciudat? Ba nu! Mai curând normal! Să așeze mai întâi borcanele. Locul lor este în bibliotecă, lângă peretele
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
sub scaun, tușește de mai multe ori, emoționat sau numai simulând emoția, mulțumește și își ia un angajament, după regula obișnuită. Ședința se încheie, șefii se opresc la bufetul de la subsolul clădirii și „rad” câte o secărică, după care se risipesc cu o grabă ostentativă: „La treabă, tovarăși! Nici capitalismul nu stă pe loc, și noi trebuie nu numai să-l ajungem, dar să-l și întrecem!”. Așa a început prima „domnie” a lui Radu Mercea. A marcat-o în felul
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
oamenii cât mai bine, pentru a putea „lucra” cu ei, dar și pentru a ști cum să-i „lucreze”... De aceea merge mult pe intuiție, mai ales că este tot mai convins de talentul său de prozator. Prea s-a risipit până acum în multe! Publicitate și-a făcut suficientă, îl salută toată lumea, copiii îl arată cu degetul, fetele mai măricele chicotesc când îl zăresc pe stradă... Fiindcă era vorba de „elementul-om”, cum trebuie selectat „personalul”, să zicem, o nouă
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
de roua strălucitoare a nopții, apar dimineața ca niște semne ale neliniștii, în jurul găurilor, portițelor pe care și le-a deschis singur, mereu adulmecând după pradă, măturând cu coada stufoasă propriile urme, poate spre a le șterge sau pentru a risipi duhoarea lăsată pe cale. Teama de lupul sur a luat oarecari proporții, deși nu a fost încă văzut de aproape. Putoarea lui plutește în aer, ca o adiere a morții; petuniile și salviile pălesc mai repede la căderea răcorii, când nările
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
fond, copleșit de absurdul acestei situații. Știe că nu i-ar folosi la nimic, dacă l-ar avea, nici măcar permisul ridicat în '52, în urma unui denunț răuvoitor. Vânatul s-a împuținat, unii tovarăși de odinioară au murit, alții s-au risipit prin țară, așa că aproape nu regretă. Se înmulțise în schimb haita flămândă, bălegarul ei te întâmpina pe potecile mai retrase, dar îl găseai și în praful drumului mare! La poftele-i tot mai nesățioase nu se poate răspunde decât cu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
din plin la succesul afacerii. Mulți întreprinzători însă au probleme serioase cu personalul. Ei se plâng de calitatea lucrului prestat, absenteism, pauze lungi și dese și refuzul salariaților de a urma instrucțiunile. Salariații nemulțumiți nu numai că pierd timpul și risipesc resursele firmei, dar îndepărtează și clienții. Cercetările arată că aproximativ 70% din clienți sunt pierduți datorită serviciilor de slabă calitate și indiferenței salariaților. Cauza principală a acestor dificultăți o constituie ignorarea personalului propriu. Un număr destul de ridicat de întreprinzători își
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
Franța atât de aproape de ruină, Ludovic al XIV-lea a găsit negociatori dotați cu o inteligență vie: abatele de Polignac, mareșalul de Tessé și, adevărat ministru, Torcy 44. Acesta din urmă a fost atât de cinstit, încât a reușit să risipească toate prejudecățile pe care Saint-Simon45 le avea în ceea ce-l privea (lucru puțin obișnuit). Voltaire 46 spunea despre el că a unit, în chip reușit, "probitatea cu dexteritatea". A demonstrat calitățile unui suflet ales într-un moment tragic. În 1709
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
fost alături de acesta (la 18 Brumar) și astfel, împreună cu Primul Consul, a semnat două tratate celebre* care i-au permis Franței să spere ca, după 10 ani de război, ca cuceri, în sfârșit, pacea. Curând, admirația și entuziasmul s-au risipit, el a fost dezamăgit, pe măsura imaginației împăratului; s-a repliat imediat și a început să reconsidere totul. Să îndrăznesc oare să vă împărtășesc credința mea? Îmi imaginez că alte motive, în aparență nesemnificative (ca, de pildă, unele jigniri, resimțite
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
organiziat Protectoratul tunisian, și-a marcat trecerea prin Constantinopol, apărându-i pe creștinii supuși masacrului. Transferat la Londra, el va rămâne acolo mai bine de 20 de ani; cucerise deja prietenia suveranilor, încrederea guvernului, respectul națiunii britanice. Loialitatea sa a risipit toate neînțelegerile care existau, atunci, între țara noastră și Anglia. Înțelepciunea sfaturilor sale nu le diminua forța. Distincția spiritului ca și, nu mai puțin, discreția și eleganța limbajului său, i-au asigurat o autoritate căreia nici unul dintre colegii săi nu
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]