790 matches
-
literară“; iar vineri iese „Ziarul de duminică“. Studiez posibilitatea de a cuceri și zilele de sâmbătă și duminică. Nu cumva cunoașteți vreun ziar serios care, în week-end... Lăsând gluma deoparte, aș vrea să explic prietenilor, ca și inamicilor preocupați de „risipirea“ mea, motivele pentru care am dorit/am acceptat să am o arie de manifestare critică și publicistică atât de mare. O să încep cu rațiunile, așa zicând, generale, pentru a continua cu cele personale. Față de revistele culturale dinainte de Revoluție, cele de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
aș fi avut o asemenea vocație, aș fi urmat-o fără ezitare. Dar, de vreme ce am exact vocația contrară, de ce să-mi fie rușine de ea? Nu sunt, de altfel, nici primul, nici ultimul intelectual român pândit de pericolul mortal al risipirii. De la Gheorghe Grigurcu și Nicolae Manolescu la Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Dan Sociu ori Lucian Dan Teodorovici, există destui oameni, meritând toată stima, care se împart între diferite instituții, reviste, edituri, televiziuni, ziare, pentru a lăsa ceva în urma lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
înfățișau cazuri de energie virilă, de tenacitate în ambiție, biografiile oamenilor mari, în genere toate cărțile care tratau despre problema educării voinței. În anul acesta întîi de facultate citise puțină literatură și foarte multe cărți de medicină. Mai mult decât risipirea, prefera profunditatea într-un lucru hotărât. Acum, însă, sufletul îi era sonor. Declamația lui Weissmann, care oprea în loc pe trecători, îi plăcea și se decise în gând să citească acasă pe Samain. - Ai iubit vreodată? întrebă brusc studentul, după ce-laruncase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o opoziție „jos”-„sus”, ci un preaplin al terestrului, în dauna transcendentului. Terestrul, dominat de acvatic și de teluric opune o lume densă de semnificații unui cer aproape gol, din care divinitatea a plecat cu un scop anume, acela al risipirii în jos, al valorizării prin spațiul al cărui locatar temporar și insignifiant este omul: „Fruct copt m-am rupt din creanga unui dumnezeu/și cad aici,/în pragul tău, cetate!” (Zamolxe ) Un prim sistem de opoziții este cel definit de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
se strânseră și rămășițele scăpate ale oștii sale de espedițiune, cărora li se arătă adesea în public, pentru că-i era să risipească plauzibil faima, răspândită și crezută de toți, că pierise cu desăvârșire. Dar el nu se mulțămi numai cu risipirea acestei faime, ci, întorcîndu-se-n capitală, avu neobrăzarea să pretindă meritul și gloria unei campanii biruitoare. Marea pierdere de oameni, care umplea orașul și țara cu jale, scăzu în curând aroganța sa pe coarda de jos a modestiei cuvenite și, sub
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ființa celui stăpânit. Puternic în sine nu este decât acela a cărui ființă rămâne intactă chiar dacă obiectul stăpânirii lui dispare. Iar cel puternic în sine poate fi, din această pricină, și singur. La el manifestarea puterii este un capriciu sau risipirea unui moment de plictiseală. Puterea lui poate tot atât de bine să nu se manifeste. Deoarece ființa lui nu depinde de nimeni, el poate tot atât de bine să rămână impasibil, să ocrotească sau să nimicească. El poate să se obiectiveze în cel stăpânit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
au vărsat în filozofie și au contribuit, să spunem, la reușită. Am avut deci norocul unei singure vocații, singura în care obții împlinirea fără mutilare, senzația adevărului plin." Miercuri, 23 martie 1977 Astăzi, discuțiile cu Noica au alunecat într-o risipire bună; simțeam deja oboseala după porțiile concentrate din cele două zile anterioare și mă temeam de pedanteria și artificialul care ar fi coborât între noi, confruntați din nou cu o programare abia mascată. La masa de dimineață mi-a vorbit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a proiectelor proprii. Această pierdere în fapte mărunte și ocazionale (cronici, articolașe, emisiuni la radio, prefețe, traduceri care îți sânt propuse - toate, forme de anexare la "întîmplările" climatului cultural) reprezintă calea curentă a neîmplinirilor noastre. Mă uit fascinat la tabloul risipirii de-o viață a lui P., omul tuturor putințelor și tuturor nevrozelor în sfera culturii umaniste; zeci de poteci, părăsite de îndată ce au fost încercate, cel mai adesea deschise de câte o mică comandă socială sau de către un impetus necontrolat. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
tuturor putințelor și tuturor nevrozelor în sfera culturii umaniste; zeci de poteci, părăsite de îndată ce au fost încercate, cel mai adesea deschise de câte o mică comandă socială sau de către un impetus necontrolat. În condiții de forță interioară, tentația unei asemenea risipiri ar fi dat naștere la o poikilie de tip renascentist. Și apoi, toată drama pe care o trăiești în marginea acestei pulverizări, când ai trecut dincolo de prima maturitate! Atunci, căile tentate se multiplică, sporind efectul de haos; încerci mereu "o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o manieră fictivă și proiectivă, înainte de a fi dat vreo bătălie, deci înainte de a fi cunoscut fiorul încleștării cu materia rezistentă a ceva din afara sa. Speriat de tot ceea ce ar trebui să întreprindă, ușor valetudinar și făcând din propria lui risipire și inerție carcasa în care se refugiază pentru a se ascunde și suferi, a terminat prin a declara că face parte din specia "consumatorilor culturali" și nu a "producătorilor"; și că, mai mult decât scrisul, îl atrage ideea de a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sale plimbări cronometrate, Kant simțea cel mai mic început de transpirație, făcea imediat o haltă sub un pom și își relua doar după câteva minute deambularea. Evident, cea mai prețioasă era substanța spermatică. Ea trebuia păstrată cu sfințenie în interiorul corpului. Risipirea ei echivala cu o sinucidere în etape discrete, diminuare a forței vitale și a facultății de judecare. Căsătoria și, în genere, femeia nu aveau ce căuta în viața unui filozof. Cât despre masturbație... Ea era echivalată cu păcatul suprem și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
caute o poză cu doi dansatori. Găsise una excepțională, în care femeia era aplecată pe spate de la talie, în timp ce părul îi atârna pe podea, iar bărbatul era aplecat simbolic deasupra ei. Foarte senzual. Ashling a început să se bucure de risipirea sentimentului că nu este destul de bună pentru slujba pe care o are. Telefonul a început să sune și, cum robotul era încă în funcțiune, ascultau cu atenție pentru a afla cine este. Ar putea fi Marcus Valentine? Nu este el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lucruri, din ce am murit mai mult în umbra frumuseții, din aceea, neavând nimic ce să mă prindă încă în viață, nu mai am nimic ce să mă întoarcă împotriva ei. N-am început să o iubesc decât pe măsura risipirii speranțelor. Când nu voi mai avea nimic de pierdut, voi fi una cu ea. Donjuanismul e fructul unei sfințenii rău întrebuințate. - În toate declarațiile de dragoste, simțeam că numai Absolutul importă - și de aceea puteam face câte voiam și oricui
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sânt păstrate în conștiință, devin ruinătoare. Vorbind despre moarte, ai salvat ceva din tine, dar în același timp a murit ceva din propria ființă, deoarece conținuturile obiectivate își pierd actualitatea din conștiință. Din acest motiv, lirismul reprezintă o pornire de risipire a subiectivității; căci el indică o efervescență a vieții în individ care nu poate fi stăpânită, ci pretinde necontenit expresie. A fi liric înseamnă a nu putea rămâne închis în tine însuți. Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un elan fără margini tuturora, m-aș risipi de bucurie în văzul celorlalți, mi-aș consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încîntător și debordant. N-aș regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguși, ochii ar orbi și mersul s-ar împletici, n-aș regreta dacă funcțiile și posibilitățile organelor s-ar epuiza și focul din mine și-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Naivitatea istorică are ca presupoziție comunitatea. Despre socialism nu se vorbește decât unde ea nu mai există. Dispariția statului în societate, care este o idee centrală a socialismului, n-a putut apărea decât în diferențierile rezultate dintr-o devenire complexă. Risipirea ethosului comunitar a pus problema socialistă. Omul modern nu mai știe care este sâmburele său: națiunea, statul, societatea sau dreptul. Înainte vreme era măcar Dumnezeu, care topea în sine toate contradicțiile. În dictatură sau socialism, el caută o simplificare și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
efortul constructiv. Contrastul nu trebuie explicat prin deosebirea noastră organică de sași, ci prin distanța incomensurabilă de cultură a fondului nostru popular. Noi încă nu putem aprecia ce salt am făcut prin pătura noastră cultă. Este în dorul nostru atâta risipire lâncedă în lume, atâta renunțare în fața timpului și a spațiului și atât prizonierat în adierile inimii, că te întrebi ce tristețe a încercat acest popor de s-a predat sieși atât de neînduplecat. Scoateți lamentațiile din poezia și din muzica
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acum nu simt decît entuziasmul plecării. Vacanțele nu au făcut niciodată parte din vocabularul meu. CÎnd eram copil, nu mergeam nicăieri niciodată (relația mamei cu sticla o făcea să fie un tovarăș de călătorie periculos), iar eu nu Înțeleg rostul risipirii unei grămezi de bani ca să zaci pe o plajă, cînd există foarte multe lucruri pentru care se pot dovedi folositori. Și, deși Înțeleg nevoia de vacanță, de mine, personal, nu s-a prea lipit și n-am simțit-o decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
confuzie în timpul vreunei interpretări. Poate că (deși nu era prea sigur de asta) exista o cale prin acest haos. Dar dacă era așa, aceasta i se părea destul de bizară. Cum puteau atâtea dezamăgiri să ducă la o concluzie bună, la risipirea amăgirilor? Ridică privirea spre petecul de lumină care răzbătea de sus, de la fereastră. Copilului abia născut îi era sortită o viață plină de suferință și pierderi. Putea să-i spună tatălui adevărul? Bărbatul își jelea soția. Pe masă, o mandala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și pe baricade, să fii în rând cu lumea în cunoașterea performanțelor literare de aiurea, în condițiile în care mizeria materială ia proporții alarmante. Mă întrebam cum e mai bine, dar, până la urmă, vezi că n-ai încotro... și această risipire mă doare... Ești judecat după cărți, și nu după actele tale de eroism. C.Ș.: Cine a mai intrat în partid la Cluj în perioada aceea? A.B.: Nu mai știu. Oricum, mulți din jurul meu plecaseră la București, și Ion
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
să se ia, despre care însă nu puteam vorbi fără riscul de a fi răstălmăcit în buna tradiție dâmbovițeană. De altfel, textul rostit la înființarea Grupului, în 1987, l-am publicat în urmă cu un an, în volumul meu Tentația risipirii. Dincolo de toate însă, era nevoia mea de a ieși din acel mediu chinuitor, de a mă privi din afară și de a medita asupra adevăratei mele meserii. Ca om de formație științifică, nu puteam trăi de la o pagină la alta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
-i apăsau umerii. Inhala aerul cu gust metalic. Intercomul din cască emise zgomotul specific de conectare. Primele cuvinte pe care le auzi fură: — Ce părere ai de „În pragul unui prilej deosebit de favorabil pentru specia umană“? Norman râse, recunoscător pentru risipirea tensiunii nervoase. Găsești că e caraghios? Întrebă Ted ofensat. Norman Își Îndreptă privirea către silueta pe a cărei cască era ștanțat „FIELDING“. — Nu, sunt doar neliniștit. — Și eu, zise Beth. N-aveți pentru ce, credeți-mă, Îi liniști Barnes. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
1999), Unora le place teatrul (2000), Magia amintirii Convorbiri cu Ilie Boca (2002), Dialoguri în atelier (2005), Urât mai trăiți, domnilor! (2007), Carte cu Ilie Boca (2012). Are două cărți gata de tipar: Teatru la filtru și Mă hrănesc din risipiri. *** " Omul este întotdeauna prada propriilor sale adevăruri" (Albert Camus, Mitul lui Sisif). Aceasta este fraza-simbol care punctează experiențele trăite și destăinuite cititorilor, în interviul de față, de către Carmen Mihalache, directorul revistei Ateneu. Născută la 18 februarie 1953, Podu Turcului, Bacău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
lectură atrag atenția câteva „teme și motive” (cum se mai scrie prin manualele școlare), mai bine-zis cuvinte-cheie ce definesc teritoriul imaginar circumscris propriei sensibilități. Zborul, dorul, norul, apa, clipa, iubirea, liniștea, moartea, lacrima etc. dezvoltă o dinamică interioară proprie, de risipire și reculegere, de evadare și regăsire, de căutare a spațiului virtual în care cântecul din inimă consună cu misterioasa cântare cosmică pe care voiau să o audă cei vechi. 166 Versurile au o anume concretețe: aceea a patosului, a chemării
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
cuvânt, pentru a dobândi, fie și numai pentru o fracțiune de timp, ideea de perenitate a ființei. Sunt elocvente versurile din secțiunea Ipostaze - o metaforă „repetitivă” a prezenței în lume, modalitate discretă de „pozare” a eului pe un fundal cosmic. Risipirea în lucruri, scufundarea în peisaj ori zborul spre înălțimi sunt modalități de regăsire a sinelui, de „stabilizare” a gândului în expresie, în verbul destăinuirii. Sunt definite o serie întreagă de „identități” metaforice, asumate cu fervoare și dezinvoltură. Eul pare că
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]