1,334 matches
-
strâns legată de valoarea lor simbolică. Pentru realizarea unor costume-simbol, Craig asociază două referințe semnificative: veșmintele de cult fastuoase, purtate până în zilele noastre în marile catedrale occidentale, și cele din vechiul teatru japonez no. Căci, susține el, numai un costum ritualic va putea înscrie actorul în zona ce desparte corpul viu de statuie, zonă figurată la modul ideal de supramarionetă. Supramarioneta va deveni astfel pivotul teatrului durabil, iar pentru asta nu va fi nevoie de nici o intervenție din afară, întrucât ea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de măști”1, Craig își expune limpede părerile în această privință. Referințele lui în materie sunt, înainte de toate, tragedia greacă și teatrul japonez, marile forme din istoria dramaturgiei în care măștile de teatru își mai păstrează încă străvechea lor semnificație ritualică. Acestea sunt măștile care ar putea constitui, în opinia lui Craig, instrumentele privilegiate ale teatrului imaginat de el: un teatru unde să ne simțim „strămutați într-o altă lume”, iar asta nu stă în puterile unui chip uman. De altfel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o coroană de spini: ceilalți deținuți sunt siliți să Îngenuncheze În fața lui, să Îi sărute dosul și organele genitale; cutiile de conserve În care s-a introdus mangal sunt aprinse pentru a tămâia celula 30. La ceasul Învierii, torționarii repetau ritualic, ore Întregi, „Hristos s-a masturbat”, iar victimele erau silite să răspundă „Adevărat s-a masturbat” (scenă relatată, Într-o mărturie orală, de Nicu Ioniță). Aș observa Însă că, dincolo de componenta teatrală blasfemică, torționarii nu au putut să evite substratul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
în toate culturile se regăsesc toate tipurile de acte de vorbire. Ceea ce diferă este sistemul actelor de vorbire (modul specific de performare și funcționare a acestora, precum și relațiile reciproce dintre ele). Conținutul literal și implicaturile conversaționale ale actelor de vorbire ritualice prezintă variație culturală. În Europa, de pildă, când se așază la masă, oamenii folosesc formule echivalente cu Poftă bună! Bon apetit! / Bon apetito !; în China, echivalente cu „Mănânc”, în timp ce în Indonezia sau Statele Unite nu există o formulă echivalentă (chiar dacă uneori
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
nu e cine știe ce... e ieftină!); în unele culturi interlocutorii acceptă sau refuză ofertele de mâncare sau băutură ale vorbitorului, în funcție de ceea ce vor cu adevărat la momentul respectiv (de exemplu, în cultura americană), în timp ce în alte culturi refuzul este nesincer și ritualic, interlocutorii așteptând ca vorbitorul să repete oferta de mai multe ori (de exemplu, în cultura română). Diferite de la o cultură la alta sunt și „regulile de creativitate” verbală: în Ungaria, Turcia, Rusia sunt frecvente insultele verbale, în Europa Centrală Ironia
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în felul în care negociatorii abordează subiectul: în cultura arabă negocierea este precedată de o lungă conversație fatică, în care sunt discutate elemente de viață personală, planuri de viitor; în cultura engleză, conversația fatică inițială se reduce la câteva formule ritualice și amabilități; în cultura maghiară, germană, americană, negociatorii intră direct în subiect. Un loc important în negocierea informației o joacă verificarea gradului în care informația este înțeleasă de către interlocutor. Care este atitudinea membrilor unei culturi față de neînțelegerile apărute în comunicare
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
vreme, să flecărească sau să spună „minciuni albe”, și nici să spună Mi-a părut bine că te-am văzut pentru că nu putea fi suficient de spontană și nu putea să-și ia aerul individualist pe care astfel de formule ritualice îl presupun. „Pe de altă parte, am învățat să folosesc, și chiar savurez, unele strategii conversaționale anglo de tipul Sunt de acord cu tine, pe de altă parte, însă, trebuie să recunoști că..., în loc să spun simplu Nu.” Experiențele de comunicare
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
pe cuvântul meu de onoare”, „îți dau/ai cuvântul meu”, „zău”, „jur pe ochii mei/pe copilul meu/pe sfânta cruce”, „să nu-mi ajute Dumnezeu”. Actele de vorbire expresive sunt adeseori enunțuri cu structură exclamativă („Ce frumos!”) sau formule ritualice, invocând esențele și ritmurile firii („Să vă dea Dumnezeu sănătate!”, „Să fie într-un ceas bun!”, „Noroc!”, „La mulți ani!”) sau invocând elementul concret („La revedere!”, „S-auzim de bine!”, „Drum bun!”, „Casă de piatră!”). Există o corelație între preferința
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
scoate floarea) Da, măi frate... ce chestie (pune floarea pe masa liberă) Trimisul lui Dumnezeu: (scoate dintr-o geantă o Biblie și o iconiță în formă de cruce, le pune pe masă cu o gesticulație și cu un ritm oarecum ritualic) Doamne ajută! (ceilalți sînt atenți într-un fel de admirație și ironie; Supraveghetorul vine și le dă dosarele) Dosar nr.: Ăsta ce dosar e? E tot ăla de ieri? Supraveghetorul: Da, ăla de ieri... și de-alaltăieri... și de acu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
huit, pagubă în casă ." 88 Prin ritual, umanul este supus transformărilor din perspectiva unui complex de simboluri, devenite procese gnoseologice și utilizate în cadrul spațiului sacru al sărbătorii: căutarea, vânătoarea, rătăcirea. Casa din colindă reprezintă punctul ultim al căutării inițiatice, coparticiparea ritualică a obiectualului anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia zi după naștere, moașa ia casa și locul în care s-a aflat copilul, păstrate, până atunci, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
artisticității ceremonialul. Universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale mitului, se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la funcționalitatea arhetipală a procesiunii ritualice, până la dimensiunea simbolică a creației artistice. Reprezentarea grafică a mitului ca discurs polifonic este următoarea: LEGENDA: * mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul; * vârfurile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre viață și moarte, iar apa ritualică (lustrală sau magică) purifică pământul de amintirea increatului. Absența apei, în schimb, este asociată, în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o continuă interferență cu celelalte universalii ontologice focul, aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată oficiate, deschid drumul pământesc al nou născutului. Fiecare moment, care precede sau urmează nașterii propriu-zise, este învestit ritualic: apa desface legăturile malefice, deschide drumurile, asigură comuniunea dintre lumile prin care omul trece și se pe-trece, purifică și sfințește, întemeiază noua viață, interzice sau eliberează. Astfel, în Bucovina, femeia care trebuie să nască nu are voie să dea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
naștere, "gestul" prefațând "cuvântul"; în oala nouă, moașa pregătește apa călduță, nu fierbinte și clocotită pentru ca viața lui să nu fie "neliniștită ca pa când fierbe și clocotește". În apa care face posibilă trecerea în lumea pământească se pun obiecte ritualice care prezic destinul noului născut: o rămurică de busuioc de la Ziua Crucii, bani de argint, o floare de bujor, lemnul Domnului, o bucățică de fagure de miere, una de pâine, zahăr, un ou, lapte dulce, agheazmă. "Cuvântul" consacră "împământenirea" noului-născut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apă, stropea casa și odaia pentru a-l feri pe copil de șerpoaică. Când avea loc "colocăria" (masa închinată nașilor), mama punea în fața fiecărui mesean o ulcică (cană) cu apă care trebuia băută pentru norocul copilului.214 b. Nunta Încadrând ritualic ceremonia nupțială propriu-zisă, elementul acvatic are rol de incipit și de consacrare a nuntirii. Scalda are loc în ajunul sau în ziua cununiei, într-o "apă neîncepută" în care se pun bani de argint, lapte dulce, un fagure de miere
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mirelui, mireasa este întâmpinată de soacra cea mare care o ia și o învârte de trei ori în jurul unui vas cu apă. Apoi, mireasa toarnă apă socrilor și nașilor pentru a se spăla, în semn de ascultare. După această spălare ritualică, mireasa îi stropește pe toți nuntașii, de jur împrejur și, împreună cu mirele, duce restul apei la rădăcina unui pom din grădină 221. "Spălarea" ritualică, de a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toarnă apă socrilor și nașilor pentru a se spăla, în semn de ascultare. După această spălare ritualică, mireasa îi stropește pe toți nuntașii, de jur împrejur și, împreună cu mirele, duce restul apei la rădăcina unui pom din grădină 221. "Spălarea" ritualică, de a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru a desăvârși legăturile dintre cei doi miri, iar "după ce se spală, mirele se șterge de șorțul miresei, iar mireasa de poala cămeșii mirelui". 222
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru a desăvârși legăturile dintre cei doi miri, iar "după ce se spală, mirele se șterge de șorțul miresei, iar mireasa de poala cămeșii mirelui". 222 Co-participația ritualică, înțeleasă ca integrare în social a noii familii, are loc la uncrop 223 (bulg. Ykpoп-băutură fierbinte), a doua zi, după masa mare, consacrarea legăturilor realizându-se prin muzică și dans: Noi jucăm și tropăim / Pământul să-l netezim./ Bem, cântăm
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe soacră în brațe, iar, dacă o poate ridica "ea va fi mai mare în casă, iar de nu, soacra", apoi, "învălește focul pe vatră" ca să "astupe gura bărbatului și a soacrei, că să nu zică vreodată ceva" 296. Focul ritualic, din cadrul ceremonialului nupțial, este moștenit de la popoarele antice. La romani, mirele își așteaptă mireasa în casă, "cu apă și cu foc de vatră sau altarul casei", potrivit credinței că "din căldură și umezeală se nasc toate, așa și familia". Mireasa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
prun), din mirtă sau brebenoc. Dacă, după cununie, în viața tinerilor căsătoriți apar necazuri, se spune că perechea nu a fost cununată "cu cunună de prun sau de alt pom roditor, ci cu cunună de rug" 333. La huțuli, pomul ritualic prezent și în cadrul nupțial era pinul. Astfel, la împodobirea pomului de nuntă, druștile cântă: Se mlădiau ramurile de brebenoc, / Ei, copacul răsucit, / Copacul de pin, unde crescutu-mi-a? / Ba pe nisip galben răsăritu-mi-a, / Din zăvoi des curmatu-s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra și cu zeul roman Saturn
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]