1,284 matches
-
al toponimului putînd fi „roșiatic“. În Dobrud, tema este anticipată de prefixul dob(< sl. dobro, „bun, bine“) care intensifică însușirea exprimată de adjectiv, în cazul nostru, „roșu aprins“. Ambele adjective ar putea fi substantivizate după separarea din formația Abrudpotok „apa roșiatică“, Dobropotok („apa foarte roșie“). E drept că Dobrud ar putea proveni și dintr-un antroponim (din familia Dubrodo, Dobrota etc.), în cazul acesta paralelismul Abrud - Dobrud fiind o simplă întîmplare. Derivarea toponimului Abrud de la adjectivul slav din care s-a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
născuți din începuturi în Valea Nilului, atunci sigur au venit din Mesopotamia (Morgan, Amelineau ș.a.) cu semințe și răsaduri de plante, cu inițiative și dorințe de afirmare, între care și cea de vindecători, de medici. Cu nas acvilin și piele roșiatică, deosebiți de asiatici și de europeni, după cum îi descrie Champollion — cercetătorul mumiilor —, creatorii piramidelor par a aparține unei rase autohtone asimilatoare. Herodot relaționa specificitatea, originalitatea egiptenilor, de cea a Nilului. Vânători, pescari, păstori în începuturi, egiptenii au ajuns răspânditori de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
scurt, ascultă un fâșâit venit din depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu scule a unui instalator. Era un tip brunet, cu ochi albaștri, exact ca mult iubitul nostru Führer, și era stăpânit de un stomac care-i țâșnea În față precum sertarul unei case de marcat. Obrajii lui aveau o piele roșiatică, de parcă ar fi avut o eczemă, sau poate că doar exagerase În dimineața aia când folosise lama de ras. Îmi strânse mâna În timp ce eu m-am prezentat. Fu ca și cum aș fi ținut un castravete. — Sunt foarte Încântat să vă cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de parcă s-ar fi dat cu soluție contra insectelor. — Herr Gunther, mă Întâmpină el cu vioiciune și, pentru o clipă, se ridică În picioare și stătu foarte drept, apoi veni În Întâmpinarea mea. Mâna mea fu strânsă de o mână roșiatică, de măcelar, care păstră urme albe când i-am dat drumul: mai mult ca sigur, tipul avea sângele ca un sirop diluat. Îmi zâmbi dulce și apoi se uită peste umărul meu la secretarul său anemic, care tocmai voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
locomotivă. În secunda următoare, scoase arma și, aproape ca și cum nu era cine știe ce, pur și simplu Îi zbură omului său creierii. Franz căzu cu picioarele Încrucișate la pământ, ca un coș care se prăbușește, cu capul Împrăștiind un nor de picături roșiatice, cu penisul Încă În erecție lăsându-se Într-o parte precum catargul unui vas care s-a lovit de stânci. Roșcovanul Îl Împinse la o parte cu pantoful, În timp ce eu am Început să o dezleg pe Grete. De câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ample ale femeii, mereu reluate, la un din ce în ce mai înalt prag al plăcerii si exasperării, și mormăitul jos al celui care poseda. Vorbe răstite, rugăminți și comenzi se întretăiau cu lovituri înfundate. Aproape că vedeam scena: se întîmpla într-o lumină roșiatică, într-un pat cu cearșaful boțit tot și împins, în semicerc, spre tăblie. Femeia, al cărei păr brun-transparent îi ajunge până la mușchii reliefați ai mijlocului, stă în genunchi, cu bustul ridicat, ținută de bărbatul din spatele ei cu o mână pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
văd în drumul lor? Oare cum se vede totul de acolo din văzduhul fără margini ? Dar cum ar fi dacă aș putea și eu să zbor? Soarele cobora spre asfințit, iar peste parc s-a lăsat o pulbere de lumină roșiatică. Această întrebare nu-mi dădea pace. Am simțit atunci o dorință neobișnuită: aș fi vrut să-mi crească și mie aripi, să zbor sus de tot, până în slava cerului, pentru a călători departe alături de acele păsări. Sămânța năzdrăvană Bianca Hermeniuc
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Turner țâșniră În sus. — Ai găsit-o? Îl Întrebă, privind către silueta zdrențăroasă și Împuțită așezată lângă el, cu o uimire abia ascunsă. Ai găsit-o tu, Bernard? Hoitarul se foi pe locul său și Își privi mâinile. Cocoloașe mici, roșiatice, Îi acopereau degetele ca paraziții. Piele era cojită În jurul unghiilor, acolo unde-și rosese și molfăise cu resemnare mâinile. Nici măcar nu-și ridică privirea, iar vocea Îi era subțire și frântă. — Pe drum. Am găsit-o pe drum. Trei arici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gâtului lui Logan și strânse, fața i se Încreți și deveni brutală, căci strangula un sergent. Logan apucă mâinle ce-i Încercuiseră gâtul, Încercând să le Îndepărteze, dar strânsoarea bărbatului era de fier. Deja lucrurile Începuseră să capete o nuanță roșiatică, iar urechile Îi țiuiau din pricina presiunii din capul său. Dădu drumul uneia dintre mâini, o strânse pumn și pocni cu putere lateralul feței lui Doug. Bătrânul se schimonosi, dar nu-i dădu drumul. Constorsionându-și fața, Logan repetă mișcarea, cu sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
emporiu din lume, aveau să scrie mulți călători faimoși -, Alexandria deschidea două porți enorme, care puteau înghiți caravane întregi: Poarta lui Canopus, orientată spre răsărit, spre delta verde, fertilă a fluviului, și Poarta Lunii, îndreptată spre apus, spre depresiunile arse, roșietice ale deșertului Lybicus. Zaleucos, care trăia practic printre cărțile lui, spuse: — Potrivit lui Aristoteles, orașul-stat desăvârșit nu trebuia să aibă mai mult de zece mii de locuitori. Nici Ahtenae n-a numărat vreodată peste o sută de mii. Dar lui Alexandros, marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de ani. Avea pieptul foarte lat și, cu siguranță, așa cum se povestea, fusese foarte puternic în tinerețe. Ținea buzele strânse, iar expresia lui era amenințătoare, așa cum a fost înfățișată în mii de statui și monede. Pielea însă îi era pătată, roșiatică pe alocuri - semn al vreunei infecții repetate. Acest detaliu dezgustător îl făcea uman, viu. În spatele lui, coloanele, marea, insulele, coasta îndepărtată, cerul alcătuiau un peisaj de o frumusețe fulgurantă. Și el îl observa pe tânărul Gajus, care se apropia. Poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu forja mare și beau Însetați sifon din țâșnitoare. De abia aștepți orele de laborator. Vei face o experienă cu bioxid de cadmiu și acid sulfuric și, când o să aprinzi gazul rezultat și el va arde cu o flacără verde roșiatică, atunci, poate, Polixenia va fi În preajma ta și... Sau când vei duce În camera obscură un precipitat cu trioxid de fier ca să-l pui la Întuneric, poate atunci... Sau când vei lua o probă de fontă de la turnătorie o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe strada Smârdan, ieșiți la Națiunii și Neluțu stă cu tine până vine un 23 În care te sui la clasa a doua. El ia un 13 și merge la Farmacie În comuna Militari. Afară este noapte, parcă furtunoasă. Nori roșiatici se plimbă bezmetic pe cer. Te cobori la Agricultori. În dreptul Fabricii de oglinzi, te fugărește o haită de câini străini de cartier și cu chiu cu vai intri În casă. Pe bâjbâite te duci la bucătărie, unde te aștaptă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mai putea trece. Vatmanul a coborât, au coborât mai mulți și s-au îndreptat spre tine. Oameni pe care nu-i văzuseși niciodată te-au atins cu privirile. Un geamăt scurt ți-a ieșit din gură împreună cu fir de spumă roșiatică, încetul cu încetul îți pierdeai cunoștința. Șoseaua era aglomerată, ambulanța a sosit cu întârziere. Tu nu te mai grăbeai. Nemișcată în jacheta ta de blană, erai ca o pasăre fără vânt. Apoi s-au năpustit în trafic cu sirena urlând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu. Clinica privată în care lucrează Manlio se află într-o vilă de la începutul secolului, înconjurată de copaci înalți. Parcurgem aleea ce urcă printre trunchiurile întunecate până la peronul pe care se află și alte mașini. Italia privește construcția cu tencuială roșiatică. — Pare un copac. Știe ce trebuie să facă, i-am explicat tot, se va duce la recepție și își va spune numele, o așteaptă, au o cameră rezervată pentru ea. Eu, fără îndoială, nu pot rămâne, este și așa destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
albastre. — Nu mi-ai expediat-o. — N-am avut timp. Întorc vederea și citesc. Două cuvinte, nimic altceva decât două cuvinte scrise cu creionul. — Ce este? șoptesc. Elsa are ochii de culoarea vinului, iar vinul se clatină cu reflexele sale roșiatice pe zâmbetul ei. — Așa este. Nu spun nimic, respir, mai ales respir... nu mă mișc, pentru că, dacă o voi face, voi cădea, mă voi împiedeca și voi cădea în spate, unde mă împinge zâmbetul acela. — Ești fericit? — Sigur că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
De abia pot să țin pasul cu mersul lui rapid și țanțoș. Am uitat de dulciuri. Am uitat de băieții din curtea școlii care îmi spun ucigașul lui Isus. Încerc să țin pasul cu tata, care se grăbește prin seara roșiatică din Amsterdam, spre mama, care va deschide ușa apartamentului proaspăt frecat, care miroase a cină, pentru a-i vedea pe soțul și pe fiul ei stând cu un buchet de lalele stacojii, arzătoare, între ei. Un bărbat se lovi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dar nu surprinși. Suntem la o aruncătură de băț de casa Annei Frank. Turiștii care plâng nu sunt o raritate. Dar eu nu plângeam pentru ceva din casa aceea. Plângeam pentru inocența acelui tată care mergea spre casă în seara roșiatică a Amsterdamului, pentru speranța unei noi vieți a acelei femei care deretică un apartament, pentru băiatul care credea că e în siguranță. Plângeam pentru o lume care vedea că se apropie un război, care se temea de ce-i mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Îi veni ideea strălucită să Încerce să se radă cu un strat gros de săpun obișnuit. Numai că acesta se dovedi a avea un miros acru, de subsuori transpirate În zi de caniculă. Își rase obrajii cu lama până când deveniră roșietici, Însă uită de tuleiele de sub bărbie. Apoi făcu un duș fierbinte, după care Își adună curajul și se clăti treizeci de secunde cu apă rece, simțindu-se pentru o clipă vioi și pregătit să deschidă un capitol nou al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
când autobuzul opri În fața Teatrului Național, Fima Își dădu seama că făcuse o greșeală de neconceput ieșind azi din casă fără umbrelă. Sau promițându-i patroanei restaurantului că o să se Însenineze. Pe ce bază? O fâșie subțire de lumină strălucitoare, roșiatică străpunse subit norii și se reflectă Într-un geam la unul din etajele superioare ale hotelului Hilton, orbindu-l aproape. Reuși totuși să zărească un prosop fluturând pe balustrada balconului de la etajul al zecelea sau al douăzecilea și i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fiindcă se grăbea să-l găsească pe Ted. Era Încă dator să-i explice ce Îl adusese aici În seara asta. Dar În loc să se ducă În birou, ajunse În dormitor, unde o lampă mică de noapte arunca o lumină caldă, roșiatică. Văzu patul mare, deja pregătit pentru noapte: două perne identice, două pături albastre Înfățate În cearșafuri de mătase, două noptiere, pe fiecare din ele odihnind câte o carte Întoarsă și deschisă, și Își Îngropă mai Întâi obrazul, apoi tot capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Îl fixă pe fiul cel mare care sta în cadrul ușii cu ochii lui reci, adânciți în orbite. Tipul ăla din ușă, bărbatul ăla înalt și subțire care purta un fular fin ecosez petrecut între reverele hainei și avea o dungă roșiatică pe frunte, lăsată de pălărie la rădăcina părului pieptănat lins spre spate, era un visător, aspira spre ceva mai bun pentru că era fiul lui, fiul lui Hans H., directorul uzinelor de fier și oțel - și tatăl său își întoarse fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
un vânător plin de faimă înapoi la casele de zăpadă și mi-aș fi clădit în spatele arbuștilor de tuia un iglu, așa cum îl știam din ilustrații. Întrucât nu puteam găsi o lampă de seu care să-și fi aruncat lumina roșiatică pe pereții de gheață, am aprins o lumânare în bezna aceea, am mâncat o conservă de șprot, procurată de mama din magazinul de delicatese al orașului, dar am preferat totuși patul de campanie acestor escapade complicate pe gheața încă gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
barcă am pășit pe curbura vaselor ca pe o plajă, mă mișcam pe suprafețele lor pictate care se întorceau înapoi în ele ca o bandă care înconjoară ceva. Zeii, animalele și plantele, titanii și oamenii erau contururi pe un amurg roșiatic, o lumină pâlpâind parcă din lămpi cu gaz afumate, ce lăsa impresia că vine din cel mai adânc cotlon al vaselor acelora, ca și când ar fi fost umplute cu lumină și dogoare. Trupurile eroilor, acoperite cu platoșe formate din zale ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]