1,654 matches
-
învățat să folosească și ei acest nume în formă aramaica: ou gàr elábete pne¤mă douleías pálin eis phóbon, allà elábete pne¤mă hyiothesías en hÄÎi krázomen: abba ho pater (Rom 8,15): „Într-adevăr, n-ați primit duh de robie ca să vă fie iarăși frică, ci ați primit spiritul înfierii, prin care strigam Abba! (Părinte!)” (G-R) hóti dé este hyioí, exapésteilen ho theòs tò pne¤mă to¤ hyio¤ eis tàs kardías hQmÄÎn krăzon: abba ho pater (Gal 4,6): „Și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
din nou sÄtQr este apoziție pe langă theós: mónÄi theÄÎi sÄtQÎri hQmÄÎn dià IQso¤ Christo¤ to¤ kyríou hQmÄÎn dóxa...: „singurului Dumnezeu, Mântuitorului nostru prin Iisus Hristos Domnul nostru: slavă...” (BVA) În Noul Testament, mântuirea are întotdeauna un sens spiritual: salvarea din robia celui rău, eliberarea de păcat, izbăvirea de osânda veșnică. De aceea, înfăptuitorul ei nu poate fi decât Dumnezeu, prin Fiul său, Isus Hristos. Semnificații de bază: cel care îl scăpa pe om de rău, de păcat și de osânda. 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
împrumutate din realitatea socială pentru a exprima faptul că Dumnezeu este ocrotitor, deoarece față de credinciosul sau își asumă rolul unui suzeran (în cazul numelor coranice) sau al rudei apropiate și puternice care veghează la drepturile celor asupriți sau căzuți în robie din neamul sau (numele biblic). În limba română se poate întâmpla să fie traduse la fel, cu „Ocrotitor”, „Oblăduitor”, deoarece metaforele respective fie sunt rezistente la transfer, în lipsa unei realități sociale analoage la vorbitorii acestei limbi (în cazul lui Go
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
dintre aceste mișcări, aceea a ieșirii, este naturală în cel mai înalt grad, fiind una de eliberare înscrisă chiar în esența omului, în modul său de a fi liber, cealaltă de întoarcere în peșteră echivalează cu căderea, din nou, în robie și stârnește, desigur, toată nedumerirea prin anormalitatea sa. Există totuși și pentru aceasta o explicație, cum vom vedea, din perspectiva gândirii lui Platon. * Abandonarea de către om a peșterii care semnifică sclavia sa echivalează cu ieșirea din întuneric a sufletului care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
captivității lor originare, blestemându-i pe cei care i-au eliberat. Sclavul ieșit din prizonieratul peșterii și constrâns să se întoarcă în ea după ce într-un mod pasager au întâlnit libertatea se confruntă cu situația cea mai dificilă! Recăzut în robie, el nu va mai putea distinge în întunericul peșterii în care a revenit nici măcar între umbre. El ajunge într-o situație și mai rea decât a fost înainte: devine ridicol în fața celorlalți, care îl vor disprețui că și-a pierdut
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
firii că „ceva în exces determină o schimbare în direcția unui exces contrar”, astfel și în cazul orânduirilor politice, atât la nivelul cetății, cât și al individului, va apărea în mod necesar „din suprema libertate (...) cea mai cuprinzătoare și desăvârșită robie”. Boala care cuprinde cetatea democratică și care o transformă în tiranică este produsă de către conducătorii îndrăzneți, „bondarii”. Asemănarea acestei etape a degenerării cu o boală ne certifică faptul că, pentru Platon, cetatea este asemănată cu un organism între părțile căruia
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu arme, lovindu-și „tatăl” fără nici un regret, arătându-și adevărata față de „tiran paricid și rău purtător de grijă al bătrânilor”. Astfel se arată a fi tiranul și ajungerea la tiranie, și așa și poporul care a fugit de „fumul robiei oamenilor liberi, a căzut în focul despoției sclavilor; el a schimbat acea libertate prea mare și rău-venită pe cea mai grea și mai amară robie adusă de către robi”. Având stabilită doar până într-un punct teoria dorințelor sau atitudinilor psihologice
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fi tiranul și ajungerea la tiranie, și așa și poporul care a fugit de „fumul robiei oamenilor liberi, a căzut în focul despoției sclavilor; el a schimbat acea libertate prea mare și rău-venită pe cea mai grea și mai amară robie adusă de către robi”. Având stabilită doar până într-un punct teoria dorințelor sau atitudinilor psihologice, Socrate consideră că aceasta trebuie continuată în acest moment pentru că în constituția omului tiranic se petrec anumite transformări. Este deja clar că avem câteva feluri
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o iluzie a demenței proprii întreținută de ceilalți, ci este simultan un coșmar în regie proprie. De aceea, preluând libertatea celorlalți în sistemul libertății sale, tiranul nu este, cum credea de pildă Hegel, singurul om liber. Platon pune tiranul în robie față de principiul impersonal și omogen al vidului din el însuși. Iar dacă, pentru Hegel, opoziția greacă față de tiranie marchează începutul istoriei, pentru Platon, grecul, poziția tiraniei înseamnă sfârșitul ei ca morfologie a politicului. Aspectul sufletului aflat la conducere Clasa socială
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a dăruit. Alcibiade află și se convertește în relația lui nemijlocită cu Socrate: „înțelesesem că scăpase din singurul năvod cu care crezusem că-l pot prinde. Nu mai știam ce să fac. Și i-am rămas în preajmă, căzut în robie cum nimeni n-a căzut vreodată în robia cuiva”. În Alcibiade I, personajul cu același nume vrea să intre în politică. După întâlnirea și discuția cu Socrate, va recunoaște că s-a vindecat de trufie și dorește să devină mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
relația lui nemijlocită cu Socrate: „înțelesesem că scăpase din singurul năvod cu care crezusem că-l pot prinde. Nu mai știam ce să fac. Și i-am rămas în preajmă, căzut în robie cum nimeni n-a căzut vreodată în robia cuiva”. În Alcibiade I, personajul cu același nume vrea să intre în politică. După întâlnirea și discuția cu Socrate, va recunoaște că s-a vindecat de trufie și dorește să devină mai bun. Pentru asta însă are nevoie de ajutorul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
au fost Într-atît de naivi, Încît s-au lăsat Înșelați de alții! * „CÎnd ochiul este curat, Întregul trup este curat.” (Reflecțiune creștină) Desigur, este vorba de ochiul sufletesc: cînd acesta exprimă prezența unei conștiințe curate, spiritualizate, atunci „trupul” iese de sub robia preocupărilor și a orgoliilor strict egoiste, sau materialiste. * „Nu-i de-ajuns să te Învinuești pentru a-ți șterge vina.” (A. Camus) Din păcate, unii se limitează la acest lucru, fără să mai simtă nevoia de a trece și la
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
un prost a ajuns să-și dea seama că propria prostie s-a răzbunat pe el Însuși. Μ Este oare Întâmplător faptul că simțurile unora s-au specializat În observarea mai ales a aspectelor urâte ale existenței? Nu este, desigur, robie mai puternică decât o gândire Înlănțuită În propriile resentimente sau prejudecăți. Μ Este mai ușor să recurgi În relațiile cu oamenii la autoritarism, decât la măsură: bunul-simț provine, de fapt, dintr-un accentuat simț al măsurii pe care-l are
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ca acela care se analizează pe sine să ajungă la schizofrenie”, deoarece numai metoda ascezei, cu procedeele ei (paza minții, purificarea ei, pocăința, rugăciunea și ascultarea poruncilor), constituie soluția, căci aceasta „ne ajută să ne desprindem de închipuiri și de robia față de cele trupești și să ne constatăm jalnica așezare lăuntrică” (Vlachos, 1998, p. 169). Aceste opinii trebuie interpretate cu prudență, deoarece, pe de o parte, ele sunt încărcate de credințe religioase, iar pe de altă parte, nu trebuie să confundăm
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
aprind,/ Sfânta zi a învierii/Vine strălucind”. Dintr-un misionar creștin tipic, se transformă într-un vizionar social, într-un mesia al începutului „nou” de eră, care aduce nu doar mântuirea de păcatul originar, ci cheamă la luptă „pentru-nfrângerea robiei/Bietului plugar”: „Eu cânt, căci văd necazul frânt/ Ș-aud plugari în zori cântând./ Nu doine de amar, de dor - /Înviorarea țării lor...// Și glasul vieții ascultând, / Venirea zorilor eu cânt.” M. scrie cel mai inspirat poem consacrat limbii române
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
lui Victor Hugo, eroul este înzestrat cu însușiri care îi atestă o noblețe mai presus decât aceea a sângelui. Revoltat împotriva oprimării de orice fel, cu vorbă semeață, demnă, Răzvan, care va fi amenințat cu moartea și din nou cu robia, alege calea codrului. Îi este dat să cunoască acum pe Vidra, nepoată a boierului Moțoc, născută sub zodia teribilelor ambiții ale strămoșilor ei. Vidra deslușește în Răzvan, omul de care se îndrăgostește pe loc, o energie fără seamăn. Tot ea
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
două curente. Reprezentanții curentului germanofil argumentau astfel: „Noi n-avem nici un interes ca rușii să iasă învingători; ar fi triumful autocratismului, al obscurantismului, al celei mai periculoase reacțiuni. Rusia învingătoare va fi stăpână pe Bosfor și Dardanele, ceea ce ar însemna robia • Ion Mamina, Consilii de Coroană, București, 1997, p. 27 și urm. • Pierre Renouvin, La crise européene et la première guerre mondiale, Paris, 1962, p. 414 și urm.; Mircea N. Popa, Primul război mondial 1914-1918, București, 1979, p. 390. • R.W
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în sinea mea îi dădeam dreptate, teama ca să nu întreprindă vreo acțiune care să-l coste viața sau libertatea m-a determinat să-i răspund că nu se poate face nimic [...] După părerea lui însă, un popor care-și acceptă robia fără a reacționa, nu merită să trăiască“ (Jurnalul colonelului Ioan Boldur-Lățescu, în „România literară“, nr. 7, 1-7 martie 1995, p. 14). Legătura între acest grup și conducerea legionară era asigurată de Mircea Măzăreanu, fost membru al echipelor informative legionare și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
nici pe aceea de a fi răzvrătiți“14. Regăsim aici, in nuce, profeția cuprinsă în faimoasa sentință „mămăliga nu explodează!“, care, la rândul ei, a generat reflexul de a ne purta „cum se cuvine lanțurile“. Când România a fost supusă robiei bolșevice, convingerea lui Cioran, acum la vârsta maturității, este că generația lui s-a jertfit în zadar, pentru „un destin condamnat, comun, lamentabil și evident netragic“15. Sceptici întrucât „așteaptă puțin de la soartă“, românii cad „sub cumpăna vremii“ aproape natural
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în 1919, nu cu mult timp înainte de a muri. Printr-o îndelungată și substanțială activitate publicistică, D.-G. a fost, la sfârșitul secolului trecut, principalul propagator al marxismului și al ideilor socialiste în România. Karl Marx și economiștii noștri (1884), Robia și socialismul, Ce vor socialiștii români (1886), Anarhism și socialism (1887), Concepția materialistă a istoriei (1892), Din ideile fundamentale ale socialismului științific (1906) cuprind expuneri ample ale materialismului, ale cărui principii sunt prezentate și exemplificate totdeauna în comparație cu diferite curente ideologice
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
pasaje de proză ritmată. Lui D. i s-au atribuit însă, mai de curând, și o traducere anterioară a Paraclisului Precistii, scoasă de sub tipar la Iași, probabil între anii 1645 și 1649, împreună cu două fragmente biblice, Cuvinte și jele la robie Ierusalimului, când din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor împărat, și pomenire și de năpaste ce-au năpăstuit acei doi giudecători pre Susana, tălmăcite din slavonă, și o introducere de 48 de versuri originale; din această perspectivă este reconsiderată
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
la noi în epocă. Notă aparte între scrierile lui G. face Domnița Fărănume prin stilul său înflorit, bogat în pasaje plastice ori muzicale. Însă intriga, plecând de la motive de basm, se constituie artificial, numai pentru a exprima jalea și tristețea robiei și a înstrăinării. Buna cunoaștere a limbii engleze, unele calități înnăscute și experiența acumulată au făcut ca, într-o primă fază, traducerile lui G. să fie suficient de fidele originalului, într-o limbă nu o dată frumoasă. Apreciate aproape unanim au
GIURGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287286_a_288615]
-
1937], Leagănul pisicii, I-II, București, 1939; Rudyard Kipling, Kim, București, [1937], Cărțile junglei, I-II, București, f.a.; W.S. Maugham, Luna și doi bani jumate, București, [1937], Saltimbancii, București, [1937], Un petec de pământ, București, [1937], Casuarina, București, [1938], Robii, I-II, București, [1938], Vacanța de Crăciun, București, [1939], A tremurat o frunză, București, [1941], Miniaturi, București, [1941], Chemarea dragostei, București, [1943], Doamna Craddock, București, [1943], Odinioară ca și azi, București, [1946], Spre ziuă, București, [1946], Tăiș de brici, București
GIURGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287286_a_288615]
-
mă smulge / Și cu povața ta-nțeleaptă, / În veci spre cei rămași în urmă, / Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.” Născut în mijlocul plugarilor, al clăcașilor, poetul s-a afirmat dintru început ca un inspirat cântăreț al lor, al satului ardelean, supus robiei naționale și sociale. Prin cel mai bun volum al său, acela de debut, asimilând influențe ale înaintașilor (G. Coșbuc, St. O. Iosif), dar mai ales înrâurirea lui Eminescu, G. e în substanță un romantic, ce nu va rămâne indiferent, mai
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
dincolo de antagonismul supralicitat rural-urban. Semnul major sub care evoluează poezia celui ce a scris Noi este al jalei și al nădejdii, ipostaze fundamentale ce reflectă, pe de o parte, o calitate obiectivă a satului, a „plugarilor” și „clăcașilor” aflați în robie străină și visând la scuturarea jugului milenar și, pe de alta, una subiectivă, a poetului, care a vorbit cel mai adesea în numele alor săi, la persoana întâi plural. Tribun al unei comunități etno-sociale, s-a confundat cu ea, a devenit
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]