3,927 matches
-
nordul Dunării, după 602, erau asimilate de populația autohtonă, romanică. Această afirmație este cu atât mai verosimilă, cu cât populația romanizată, rămasă în Dacia, primea aproape continuu întăriri, fie prin captivii luați de slavi și avari, fie prin emigrația populației romanice din sudul Dunării împinsă spre nord, în urma stabilirii slavilor. Istoricul Radu Rosetti afirma, simplificând, că poporul român s-a format prin amestecul dintre slavii care ocupau regiunile dunărene și prizonierii aparținînd populației romanizate, aduși de ei din sudul Dunării. De
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca instalarea ungurilor și năvălirile lor, din prima jumătate a secolului al X-lea, să fi determinat un reflux al romanicilor din Panonia și Dacia (Transilvania) spre sud și de-aici numărul considerabil de "vlahi" din sudul Dunării, după anul 1000. Din șirul interminabil de migrații peste Dunăre care au avut loc aproape secol de secol, de la retragerea stăpânirii romane (275
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai ales, de voința membrilor săi. În studiul formării unui popor intră, ca probleme principale, structura sa etnică, teritoriul pe care a luat naștere, data apariției sale în istorie ca unitate distinctă, originea limbii proprii, adoptarea unui nume deosebitor. Popoarele romanice, inclusiv cel român, cuprind, în general, pe toți oamenii care vorbesc azi o limbă ce continuă în linie neîntreruptă (directă) vechea limbă latină. Popoarele romanice s-au format pe un anumit spațiu, în urma abandonării provinciilor romane, ca o consecință a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apariției sale în istorie ca unitate distinctă, originea limbii proprii, adoptarea unui nume deosebitor. Popoarele romanice, inclusiv cel român, cuprind, în general, pe toți oamenii care vorbesc azi o limbă ce continuă în linie neîntreruptă (directă) vechea limbă latină. Popoarele romanice s-au format pe un anumit spațiu, în urma abandonării provinciilor romane, ca o consecință a destrămării economice, politice și culturale a Imperiului. Aceste popoare sunt rezultatul aglutinării a trei straturi etnice consecutive: autohtonii (substratul), elementele romanice dominante (stratul) și cuceritorii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vechea limbă latină. Popoarele romanice s-au format pe un anumit spațiu, în urma abandonării provinciilor romane, ca o consecință a destrămării economice, politice și culturale a Imperiului. Aceste popoare sunt rezultatul aglutinării a trei straturi etnice consecutive: autohtonii (substratul), elementele romanice dominante (stratul) și cuceritorii barbari (germani, slavi)-adstratul. Neamul românesc este un popor romanic (neolatin), alcătuit din trei straturi etnice: tracii (daco-geții), care locuiau în nordul și sudul Dunării, ei au fost supuși de romani și latinizați, iar la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
provinciilor romane, ca o consecință a destrămării economice, politice și culturale a Imperiului. Aceste popoare sunt rezultatul aglutinării a trei straturi etnice consecutive: autohtonii (substratul), elementele romanice dominante (stratul) și cuceritorii barbari (germani, slavi)-adstratul. Neamul românesc este un popor romanic (neolatin), alcătuit din trei straturi etnice: tracii (daco-geții), care locuiau în nordul și sudul Dunării, ei au fost supuși de romani și latinizați, iar la începutul evului mediu (secolele VI-VII), slavii au cucerit ambele maluri ale fluviului și au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
anul 600, timp de șase secole și mai bine, s-a vorbit latinește la Dunăre, de la vărsarea Savei până în Deltă".26 Mai dificilă este problema stabilirii graniței de apus a spațiului în care s-a format poporul român. O masă romanică se întindea în provinciile care legau nordul Italiei de apusul Balcanilor, dar acești romanici nu făceau parte din strămoșii direcți ai românilor și nici din romanitatea orientală. Închegarea poporului român nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea amănunțită a romanității sud-dunărene-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre, de la vărsarea Savei până în Deltă".26 Mai dificilă este problema stabilirii graniței de apus a spațiului în care s-a format poporul român. O masă romanică se întindea în provinciile care legau nordul Italiei de apusul Balcanilor, dar acești romanici nu făceau parte din strămoșii direcți ai românilor și nici din romanitatea orientală. Închegarea poporului român nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea amănunțită a romanității sud-dunărene-a reduce spațiul etnogenezei românești la regiunile nord-dunărene este o eroare. Prin urmare, poporul român
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
desțelenite, de aceea, în Dacia, nu s-a putut închega un regat barbar, iar slavii s-au așezat în sud. Colonizarea slavilor în sudul Dunării a avut urmări însemnate pentru soarta romanității răsăritene. În primul rând, s-a produs despărțirea romanicilor răsăriteni de masa romanității apusene, care au devenit în acest fel o insulă în mijlocul mării slave. Romanitatea aflată la câmpie, din sudul Dunării, în urma pătrunderii masive slave a fost asimilată treptat (slavizată). Numai elementele romanice din regiunile de deal și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rând, s-a produs despărțirea romanicilor răsăriteni de masa romanității apusene, care au devenit în acest fel o insulă în mijlocul mării slave. Romanitatea aflată la câmpie, din sudul Dunării, în urma pătrunderii masive slave a fost asimilată treptat (slavizată). Numai elementele romanice din regiunile de deal și de munte (Munții Haemus, Pind) și-au conservat neamul. Păstorii români (vlahi) din Macedonia și Bulgaria, nordul Greciei și Albania sunt urmașii păstorilor traci romanizați . Păstorii români din Carpați și Haemus nu sunt nomazi, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile dunărene). Textul spune: "Acolo însă, ei păstrează de la părinții lor moravurile romanice, trăiesc împreună precum odinioară evreii, iar întărirea sufletească le-o dă credința ortodoxă și povestiriule despre strămoșii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile dunărene). Textul spune: "Acolo însă, ei păstrează de la părinții lor moravurile romanice, trăiesc împreună precum odinioară evreii, iar întărirea sufletească le-o dă credința ortodoxă și povestiriule despre strămoșii lor". În cele din urmă, după o jumătate de secol, ei reușesc să se întoarcă în câmpia Salonicului, înfățișându-se acum ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
i-au adus în stare de șerbie". Creștinii, "tulburați de năvălire (slavilor), au început să fugă în munți, unde alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28 Cronica prezintă icoana vieții romanicilor sud-dunăreni din vremea năvălirii slavilor (secolele VII-IX): o parte a populației latine se retrage la munte, iar cei de la câmpie s-au supus. Constantin Porfirogenetul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fugă în munți, unde alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28 Cronica prezintă icoana vieții romanicilor sud-dunăreni din vremea năvălirii slavilor (secolele VII-IX): o parte a populației latine se retrage la munte, iar cei de la câmpie s-au supus. Constantin Porfirogenetul, în secolul al X-lea, scrie că romanii din sud alcătuiau o singură masă până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se retrage la munte, iar cei de la câmpie s-au supus. Constantin Porfirogenetul, în secolul al X-lea, scrie că romanii din sud alcătuiau o singură masă până la Dunăre. În concluzie, în secolele VII-X, exista o pânză neîntreruptă de populație romanică din nordul Dunării, din Dacia, până în Pind și Salonic (Macedonia), dar, în același timp, pe același teritoriu, de ambele părți ale Dunării, se întindea pânza neîntreruptă a slavilor din sudul Poloniei până în nordul Greciei ce conlocuiau cu romanicii. Abia la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de populație romanică din nordul Dunării, din Dacia, până în Pind și Salonic (Macedonia), dar, în același timp, pe același teritoriu, de ambele părți ale Dunării, se întindea pânza neîntreruptă a slavilor din sudul Poloniei până în nordul Greciei ce conlocuiau cu romanicii. Abia la sfârșitul acestei perioade, când are loc trecerea slavilor la viața sedentară și creștinarea lor, începe o restrângere și o precizare a ariilor fiecăruia din cele două populații: romanicii asimilează pe slavii din nordul Dunării (Dacia), iar slavii asimilează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavilor din sudul Poloniei până în nordul Greciei ce conlocuiau cu romanicii. Abia la sfârșitul acestei perioade, când are loc trecerea slavilor la viața sedentară și creștinarea lor, începe o restrângere și o precizare a ariilor fiecăruia din cele două populații: romanicii asimilează pe slavii din nordul Dunării (Dacia), iar slavii asimilează pe romanicii din sud, Moesia, Dardania, Dacia aureliană. În același timp, se produce o concentrare a fiecărui popor din cele două pe un anumit teritoriu. Nu este vorba aici de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la sfârșitul acestei perioade, când are loc trecerea slavilor la viața sedentară și creștinarea lor, începe o restrângere și o precizare a ariilor fiecăruia din cele două populații: romanicii asimilează pe slavii din nordul Dunării (Dacia), iar slavii asimilează pe romanicii din sud, Moesia, Dardania, Dacia aureliană. În același timp, se produce o concentrare a fiecărui popor din cele două pe un anumit teritoriu. Nu este vorba aici de o mare mutare (migrație) de populație, ci de o asimilare reciprocă, pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Contactul între daco-romani, aromâni și meglenoromâni s-a putut păstra timp îndelungat, iar circulația în interiorul acestui spațiu a fost continuă. Faptul că slavii și-au pierdut limba și neamul numai în nordul Dunării, dar, în schimb, au asimilat (slavizat) pe romanicii din sud, se explică prin colonizarea masivă agricolă slavă a regiunii sud-dunărene. În schimb, în nordul Dunării, au rămas colonii slave izolate, pe văi, de-aici denumirile slave de locuri rare (risipite). Așadar, ca încheiere, românii din nordul Dunării, alcătuind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a reușit să-i atragă pe autohtoni. Romanii alcătuiesc a doua componentă etnică a neamului nostru, după ocuparea Daciei, în anul 106 e.n., la Dunăre și Carpați, ca și în Pont, s-a cristalizat o populație daco-romană, din care provin romanicii și ulterior românii. Cele două straturi etnice, cel autohton, daco-get, și cel dominator, roman, sunt comune zonei carpato-balcanice și constituie factorii fundamentali din structura etnică românească, deoarece și-au pus amprenta definitivă asupra poporului și a limbii române. Slavii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de bază daco-romană a poporului român. Însă, în urma contactului (conviețuirii) prelungit cu slavii (secolele VII-X), în cursul căruia aceștia au fost asimilați de autohtoni, limba română a primit numeroase cuvinte și a dobândit o coloratură ce o deosebește de limbile romanice apusene.30 Procesul de etnogeneză românească a durat aproximativ zece secole: început prin secolul I d. H., el s-a încheiat, în linii generale, în secolul X d. H. Etapa I (secolele I-VII). Aceasta începe cu procesul de asimilare, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ramură (arie) include arcul carpatic (Dacia traiană) și valea Dunării (Moesia, Sciția Minoră, Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea, Dardania, Panonia Inferior). În interiorul acestei arii s-a născut poporul român. Faptul că la Dunărea traco-romană nu s-au format două popoare romanice, unul la nord și altul la sud, ci unul singur, romanic, adică român, se datorează unor factori: 1. substratul comun etnic (getic-moesic), întins pe ambele maluri ale Dunării 2. stratul roman (latin), același de amândouă părțile fluviului 3. adstratul slav
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sciția Minoră, Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea, Dardania, Panonia Inferior). În interiorul acestei arii s-a născut poporul român. Faptul că la Dunărea traco-romană nu s-au format două popoare romanice, unul la nord și altul la sud, ci unul singur, romanic, adică român, se datorează unor factori: 1. substratul comun etnic (getic-moesic), întins pe ambele maluri ale Dunării 2. stratul roman (latin), același de amândouă părțile fluviului 3. adstratul slav, comun văii Dunării. A existat o unitate teritorială și una etnică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 602, slavii s-au stabilit în regiunea balcanică. Dar o parte însemnată a slavilor au rămas în nordul Dunării, în timp ce din sud și din est o parte a lor au pătruns în podișul Transilvaniei, intrând în contact cu comunitățile romanice. Încă de la constituirea primelor așezări slave în Dacia, ele au stabilit legături cu elementele autohtone, ce se vor intensifica și se vor transforma într-o veritabilă conviețuirela nord de Dunăre, ea avea să ducă la asimilarea slavilor de către romanici. Momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comunitățile romanice. Încă de la constituirea primelor așezări slave în Dacia, ele au stabilit legături cu elementele autohtone, ce se vor intensifica și se vor transforma într-o veritabilă conviețuirela nord de Dunăre, ea avea să ducă la asimilarea slavilor de către romanici. Momentul ce a hotărât echilibrul etnic la Dunărea de Jos l-a reprezentat anul 602, revolta armatei romane de pe limesul danubian, când o mare parte a slavilor din Dacia au trecut fluviul și s-au revărsat în sudul Dunării până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]