879 matches
-
alți doi. Asinius Gallus înalță din sprâncene a mirare. Scribonius Libo explică: — Tata le-a scris numele în cerc, așa că nu s-a putut cu noaște ordinea eliberării. Se îneacă. Tușește de-i ies ochii din cap. Într-un târziu ros tește întretăiat: — Mi-am dat toată osteneala, zău. Și mama a discutat cu prin cipele, că doar era vorba de voința unui decedat... Răsuflă greoi: — Să o respecți înseamnă decență... Ridică din umeri neajutorat: — Dar n am rezolvat nimic. Puteați
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o pradă de apu cat. Rangul familiei mele, apropierea de Augustus, cu toate ademenirile ei înșelătoare, m-au îndepărtat de la o viață sănătoasă. Cu fiecare zi mă cufund într-o existență din ce în ce mai cenușie. Cum să-mi scot din jug grumazul ros? O trimite pe Pomponia cu copiii înainte, să-l aștepte lângă altar, iar el se îndreaptă tărșâindu-și picioarele către atrium. — Toga, cere scurt. Nu poate să-și primească clienții altfel decât în veșmânt de ceremonie. Cubicularii încep să-i anunțe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-nșiruiau În laturi erau destul de impunătoare ca să le pot semnala prezența cu coada ochiului. Am revenit, cu spatele, de-a lungul naosului către ușa de la intrare, și din nou am văzut venind asupră-mi păsările acelea preistorice amenințătoare din pânză roasă și fire metalice, libelulele acelea dușmănoase pe care o voință ocultă le pusese să atârne din tavanul naosului. Le simțeam ca pe niște metafore sapiențiale, mult mai pline de Înțelesuri și de aluzii decât pretindea În mod prefăcut textul inscripțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mai bine să-i zicem așa, altfel parohul se mânie, dar e Oxossi”. Pictorul ne ajută să vizităm timp de două zile naosuri și incinte de mănăstiri, la umbra fațadelor Împodobite ca niște platouri de argint de mult Înnegrite și roase. Eram Însoțiți de niște servitori zbârciți care mergeau șontâcăind, sacristiile parcă se prăbușeau bolnave de atâta aur și metale, de casetoane grele, de cornișe prețioase. În involucre de cristal tronau de-a lungul pereților chipuri de sfinți În mărime naturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
apucați să publicați În domeniul ăsta”. Belbo prinse ocazia oferită de Agliè pentru a intra În subiect. Îi spuse că editura Garamond dorea să publice câteva cărți pe an, cu caracter, zise el, ezoteric. „O, ezoteric”, surâse Agliè, iar Belbo roși. „Să zicem... hermetic?” „Oho, hermetic”, zâmbi Agliè. „Bine”, zise Belbo, „poate folosesc greșit termenii, dar dumneavoastră Înțelegeți desigur care-i genul”. „Oh”, surâse iarăși Agliè, „nu-i un gen. E cunoașterea. Ceea ce doriți dumneavoastră este să publicați un evantai al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de gresie, dintre care unele dispăruseră, lăsînd la vedere cimentul. Abajurul din porțelan avea o nuanță frumoasă de roz - și era probabil destinat unei lămpi cu gaz - dar acum era montat Într-un fasung de bachelită, prins cu liță maronie, roasă. Duncan observa de obicei asemenea defecte și trăsături deosebite - era una dintre plăcerile vieții lui. Cu cît ajungeau mai devreme În casa aceea, cu atît se bucura, pentru că așa avea timp să-l ajute pe domnul Mundy să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cana În mînă, Încîntat de ea. Lui Viv i se părea o vechitură bună de aruncat. Dar de fiecare dată cînd venea, Îi arăta cîte un obiect nou: o ceașcă spartă, o cutie din email ciobită, o pernă din catifea roasă. Ea nu se putea abține să nu se gîndească la gurile care atinseseră porțelanul, la mîinile soioase și la capetele transpirate care frecaseră catifeaua pînă la țesătură. Chiar și casa domnului Mundy Îi dădea fiori: era casa unui bătrîn, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încăperii și se uita În jur. Camera ocupa aproape tot spațiul podului. Era umbroasă, liniștită, cu tavanul În pantă - o adevărată mansardă de scriitor, așa glumeau ele. Pereții erau zugrăviți Într-un măsliniu pal, covorul era unul veritabil turcesc, ușor ros. Biroul, ca al unui director de bancă, și scaunul turnant se aflau În fața uneia dintre ferestre, iar În fața alteia era o canapea din piele Învechită - pentru că Julia scria după cum Îi venea cheful, și Între aceste momente mai ațipea sau citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca un picior ulcerat. Încă se mai simțea mirosul amar de pene arse, jilave. Camera probabil aparținuse unei servitoare sau unei menajere. Pe noptieră era o fotografie Înrămată a unei fetițe, iar pe podea, o singură mănușă subțire din piele, roasă bine de șoareci. Helen ridică mănușa și făcu tot posibilul s-o netezească. O puse ordonat lîngă fotografie. Stătu o clipă și se uită prin gaura din tavan la cerul apropiat, de culoarea tunului. Apoi se duse Împreună cu Julia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
tânăr pe atunci, pășește nervos în sus și-n jos, iar conturile trupului său gol rămân imprimate în sudoarea cearceafului de pe pat. Bea apă din cana acoperită de pe masă. Îngenunchează să se roage. Își trece palmele peste piele, cu unghiile roase își scarpină pieptul mușcat de țânțari. Fiecare atingere îi usucă pielea. Clima tropicală are acest efect blestemat asupra lui, dizolvând tot ce-i european în el în arșiță și umezeală, transformându-l pe acest slujbaș al Domnului, într-un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Trebuie să dispară. La momentu potrivit Îl eliberăm din strânsoare, Îl Împingem și-l vedem cum cade În spate, prăbușindu-se peste geamurile putrezite, Încă rezistând, dar nefiind În stare să se redreseze și Încercând să se țină de perdelele roase și vechi, dar materialul doar i se sfâșie În mâini, iar el ne privește cu ură și fără să Înțeleagă, propriu-i sânge scurgându-i-se din limba retezată din gură, pe când alunecă pe fereastră și se izbește de aleea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și de băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugrumând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanele celor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane, astupate cu șervete. De altfel, ferestrele n-aveau perdele și pe pereți se vedeau numai câteva cadavre de ploșnițe sătule. În capul mesei din stânga ședea căpitanul Klapka. Fără cască, tuns
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
genunchi, gumări, iar fata lui părea obișnuită sub pălăria de paie zdrențuita pe care și-o împodobise cu margarete înfipte în panglică decolorata. Și, în sfârșit, urma Nicolae, cel mai tânăr dintre toți, îmbrăcat cam anapoda, blugi decolorați și rupți, roși, si adidași foarte uzați. Cosașii îmbucau într-o tăcere desăvârșită. Scenă părea desprinsa din pânză pictorului Camil Ressu, „Cosași odihnindu-se”. Curând își făcură solemn cruce, mulțumind lui Dumnezeu pentru bucățele oferite și se grupară în două echipe, una de-
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
clipa aceasta ea bate la ușă, apoi își caută cheia în ghiozdan, cotrobăie prin grămada de caiete și manuale îndoite, penarul i se deschide și se rostogolește pe scări, totul se împrăștie, creioane colorate și stilouri, și gume de șters roase, unde este cheia, deja izbucnește în plâns, mai bate o dată la ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pentru că îmi amintisem că ceea ce vedeam nu era real. Cum arată dormitorul tău, întreabă el curios, iar eu mă gândesc la camera aceea sărăcăcioasă, cu dulapul de haine lipit de perete, cu covorul acela roșu, covorul copilăriei mele, cu mijlocul ros, și pe perete, fotografia casei aceleia vechi cu acoperișul acoperit cu țigle, cu norii plutind deasupra lui, și patul pe care îl cumpăraserăm în urmă cu mulți ani de la un cuplu care divorțase, iar pe el stă culcat Udi, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
iluzii românești. Să citesc, în disprețul lui Mureșan față de instituțiile statului, disprețul colectiv al politicienilor față de noi, de România, de orice idee de onestitate. Să văd în caltaboșii din frigiderul lui Remeș întreaga micime, atât de deplorabilă, a unor oameni roși și pe pereții interiori ai stomacului de o infernală lăcomie. Nu corupția celor două specimene politice m-a înnegurat. Nici un român n-ar merge cu naivitatea atât de departe încât să creadă că ceea ce a putut vedea pe TVR și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
Suflet al meu, divin și idolatru, în dimineață te așteaptă Ea, într-un spital și fix la ora patru! !cînd te-ai născut tu, Cerul se-nroșea peste trupșoru-ți firav de leandru, la patru fix-și carnea îți ardea ca roșii flori-și Sufletul tău tandru! !flori albe-toată inocența mea, florii roșii, o! o au pătat cu singe Pământului las crnea mea cea grea și Cerului duc Sufletul ce-mi plânge! ! trezește-te în zori cu Moartea ta, Suflet al meu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l păstrez, îl imploră Ben. Un vagabond l-a lăsat legat de crucea din piață și urmau să-l ia și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de îngrijorați. Ce nevoie mai aveai de Dumnezeu dacă puteai să creezi viața într-un laborator? — Noroc, micuțule! șopti Fran, aplecându-se peste spătarul scaunului pe care stărea tehnicianul și chemându-l la viață. Simți că Laurence o privea și roși. Chiar îți pasă de asta, nu-i așa? o întrebă el blând. Sigur că-mi pasă! Cred că faci un lucru minunat. Acum mi se pare că munca mea e cu totul lipsită de importanță. Laurence râse. — Avem nevoie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dăm la rece timp de două până la trei ore, după care o putem tăia rondele. Se servește cu felii de lămâie și măsline. Se pot folosi și filé de păstrăv sau de macrou, marinate. RULOU DIN ȘALĂU CU SOS DE ROȘII Patru bucăți de filé de șalău, zeama de la o lămâie, sare, piper, condiment pentru pește, șase roșii potrivite, rase pe răzătoare, o căciulie de usturoi tocat mărunt, sare, piper, mărar tocat fin, 150 ml de ulei Filé-ul de șalău se
BUNĂTĂŢI BUCOVINENE by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/537_a_874]
-
țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-i cu privirea mișcările energice, cu mâinile tot împreunate în față, de parcă s-ar fi temut să calce covorul enorm, cu flori mari, ce vor fi arătat extraordinar la vremea când fuseseră împletite, cu decenii în urmă, dar azi destul de roase, decolorate și murdare. Încă nu-și spun nimic, bătrâna doamnă se gândește la cât de bine se simte și la alte lucruri pe care i le-a mărturisit o dată lui Andrei Vlădescu și ar vrea să nu se sfârșească nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu care se duc recruții la oaste, și un geamantan, nu din cele mai bune, pe acelea le-a lăsat în casă neatinse, ci unul din carton maroniu pe care nici nu-și mai amintea de unde-l avea, cu colțurile roase și câteva ținte lipsă, fragil, încât a trebuit să-l lege de-a curmezișul cu o curea, să ia deci cufărul și geamantanul în care a îndesat veșminte ale ei și ale copiilor și, fără să lase vreun bilet că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era întocmai cum și-l amintea: de formă arcuită, deasupra, cu litere mari, „N. Mischonzniky“ și dedesubt „furnisorul Curței Regale. Casă proprie“ și mai jos „București - strada Colței, no.7. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]