912 matches
-
strung, pe pulpa fetei de lângă ei. De multe ori, din cauza "nebunilor", surorile trebuiau să se mute dintr-un loc în altul în sala întunecată, făcând să troznească dușumeaua dată cu petrosin. Se mai duceau pe la bâlciuri, la periferie, traversând șine ruginite de cale ferată și câmpuri de mușețel, ca să se înghesuie într-o mare de oameni, în fața panoramelor pictate ca de copii, cu animale sălbatice și înghițitori de șerpi, cu femei-păianjen, pitici și nerușinate care apăreau în fața bărbaților cu țâțele albe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
al morii Dâmbovița, cu frontoane și creneluri azvârlite spre cer, și marea de acoperișuri și clădiri cubice, gălbui, roze sau în calcio-vecchio a Bucureștiului de dincolo de șosea s-ar fi văzut doar un maidan, poate plin de mormane de șine ruginite de tramvai, sau de prefabricate din beton, sau pur și simplu o mocirlă galbenă, răsfrângând norii galbeni revărsați peste ea... Blocul, foișorul Miliției, lipit de el, aleea Circului și ciuperca lui albastră înconjurate toate de plopi cu crengile sucite în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o haină drept pernă și fără nici un așternut. Parc-aș fi intrat într-una din acele spălătorii de bloc care nu apucă să fie vreodată folosite, pentru că administratorul le încuie de la-nceput iar apoi îngrămădește-n ele vechituri, scânduri, bucăți ruginite de biciclete și lăzi cu unelte, uneori și un pat în care aduce fete murdare și proaste, pentru el și pentru oricine le-ar mai fi vrut. Dar pe peretele din stânga, opus ferestrei, al acestei găuri de șobolan se deschidea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
descleștară din îmbrățișare, se despărțiră la răscruce, lăsând acolo o năframă, un cuțit și o porumbiță, spunîndu-și: "Frate, să ne întoarcem după o vreme aici, și cine-o veni primul, să cerceteze aceste. Și dacă năframa e-nsîngerată și cuțitul e ruginit și porumbița tânjește, e semn că e rău cu celălalt." Și Mircea crescu în acea lume cu legi stranii. Stăpânit de două înalte divinități, Mama și Tata, înfăptui rituri magice: mâncă, defeca, pronunță cuvinte, dobândi puteri necunoscute asupra bucăților de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
credeau că el poate suferi ca o ființă vie. Lui Mircișor îi era însă milă de toate lucrurile, toate erau pentru el ca niște ursuleți ai nimănui, pierduți într-o teribilă singurătate. De-asta pierdea atâta vreme privind prizele, sculele ruginite din cutia de pe balcon, petele de pe tavan, stinghiuțele dintre podea și pereți, cuiele unsuroase din debara. Pentru că existau, se gândea el, trebuiau și ele iubite de cineva. Dar cine să iubească, sau măcar să bage de seamă, o priză de ebonită
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sepii), apoi se adună-n mănunchiuri (cuie, scânduri, vopsele) și se-mbină într-o formă de apogeu (un scaun), care rezistă o vreme la zenitul vieții sale gestaltice, asemenea maiestuoasei coame de calcar a stegozaurilor, și-apoi se degradează, putrezește, ruginește, se disipează în alte zone, ca un alt mănunchi de filamente ce urmează ființa cea adevărată. De ce trebuie ca marile și minunatele lucruri reale să-ntîl-nească membrana spațială a lumii noastre? De ce trebuie să diminueze atât, să renunțe la dumnezeiescul din
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Torentele spre focuri se întind Suflet de piatră ce sapă în firide. Ascult acolo comori ce am pierdut Pe timpul ce-am trecut prezent E Țipătul din vise ce se aude mut Și viitor ce în lumină îl ascund. Plâng lacrimi ruginite-n ploi Pe macii ce se ofilesc în noi. SINE NOMINE II Mi-e sufletul de piatră spartă Nisipul inundat Într-un ocean Mi-e glasul blând care mă ceartă Mi-e sufletul și stâncă și mărgean. Ți-e sufletu
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
Magnisia. Vremea după dorință, din ce în ce mai frumoasă, nu plouă, zile după zile bune și fără pic de ploaie. Aici, în marginea codrului de brad, nu se fac simțite căldurile mari, sufocante din toată țara. Grâul a crescut puțin, pășunile încep să ruginească. Tristețea începe să se arate pe fețele sătenilor și zi după zi tot mai mare uscăciune. Încep să sufle vânturi destul de sâcâitoare pentru lucru la peisagii. Mai lucrez flori și mereu acuarele. Rafalele de vânt sunt atât de puternice, încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
vroiau să fabrice acolo. Plafonul era la fel de înalt cât o clădire cu două etaje, rezervoarele erau așezate în rând. Și mirosul era de nedescris, un fel de amestecătură de detergenți industriali. Și mai era și acea lumină ciudată. Metalul era ruginit tot și podeaua era umedă. Împrejur plutea un fel de fum alb. Toți care au muncit acolo s-au îmbolnăvit. Se clătinau pe piciore și, la început, credeam că erau doar somnoroși. În realitate le afecta organismul. Nu eram sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în șir fără să spună nimic. Și acum își mai cumpără și un coupé sport, când oricine știe că asta nu-i o mașină pentru o familie. Un Alfa oricum nu e potrivit climei de la noi! „Italiencele“ nu sunt solide, ruginesc. Dar noi ne hotărâserăm să facem o călătorie în Italia și mama zâmbea. Era ca în acele zile când sosiserăm în sat și-și aranjase locuința, agitată și stăpânită de o așteptare temătoare și bucuroasă totodată. A spus atunci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Costăchel”... Când s-au ridicat de la masă, cocoșii vesteau cumpăna nopții. S-au despărțit fără efuziuni de veselie. Asta era o dovadă în plus că inginerul Cicoare a avut dreptate... Petrache! Plugul cela mai este bun de ceva? N-o ruginit sub șopron? Este. Și te așteaptă de atâta vreme. Apoi, de săptămâna ce vine, să începem treaba... Tu, care ești mai mic, ai să duci caii de dârlogi, iar eu am să țin de coarnele plugului. Mi-i dor să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
ții minte cum arată o banană. — Unde ai găsit canistrele cu benzină? El Își ridică sprâncenele Întrebător: — Oho, și despre astea știi? Da, am găsit două canistre goale În grădină. Nu cred că erau acolo de multă vreme. Nu erau ruginite și Într-una dintre ele mai era Încă o cantitate mică de petrol rămas neevaporat. După spusele pompierului, la locul incendiului se simțea un puternic miros de benzină. — Așadar, un incendiu provocat. — Fără urmă de Îndoială. — Și ce te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
altă palmă” a cotidianului? „E obiceiul acestui ciudat teritoriu al sinelui/ să se-ngrijească de niciodată ultimul drum”, Îmi repeta Poeta. Niciodată ultimul, Într-adevăr, pentru cei aleși de destin. Nu, al Marianei Marin nu era ultimul. Zestrea ei nu ruginește. New York, ianuarie 2004 (Familia, nr. 4/2004) Înainte și dupătc "Înainte și după" „Virgil Duda este unul dintre cei mai buni romancieri ai noștri”, scria Paul Georgescu, el Însuși un extraordinar om de litere, critic și prozator de primă mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
despre mama sa”, scria Sebastian În 1941... Trecuseră mai mult de cincizeci de ani, era sâmbăta seara, nu dimineața, dar adâncul rănit cerea, parcă, și acum, descărcarea, „ca și cum l-ar fi apăsat, ca și cum s-ar fi Înăbușit”. Taina identității incerte, ruginită de timp și Încă sângerândă, „lepra asta scumpă”, cum spusese Sebastian? Chipul părea marcat: dezolarea Înțelegerii realității umane. „Încrederea” În capacitatea omului de a se salva, În pofida ororilor pe care el Însuși le produce, nu rezultase, se vedea bine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
întrerupător sezonier. Devin fioros de posesivi teritorial. Își atacă până și propriul pui derutat, cel pe care-l îngrijiseră pe tot drumul înapoi, alungându-l cu lovituri de cioc și fâlfâiri de aripi. Perechea albastră-cenușie devine cafenie, de la fierul care ruginește în aceste mlaștini. Se acoperă cu mâl și frunze - camuflaj de sezon. Cuibul lor e o moviliță fortificată de plante și pene, lată de aproape un metru. Se strigă unul pe altul, din gâtlejurile lor răsucite, zgomotoase ca un trombon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
țară Îndepărtată, undeva la capătul lumii sau În cer. Spre țara unde vroia să meargă el nu mergea nici un tren și, Într-un târziu, s-a pomenit la capătul liniei Înfundate și ferecate În bârne de lemn cu două tampoane ruginite din curtea fabricii de ulei, halva și ciocolată. O fetiță se uita zâmbind la el, În timp ce-și strângea pe după picioare tatăl, paznicul fabricii. Îi aduseră apă și o bucată de ciocolată. Paznicul scoase din gheretă o trompetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
fereastra mea de la hotel era o alee murdară plină de hârtii vechi, și sticle sparte de vin ale bețivanilor, și pubele, și pisici, și mizerie. Crezi că sufeream pe atunci, David? Am vrut să mă sinucid cu lamele de ras ruginite din băile acelea ieftine. Dar nu i-am lăsat pe oamenii ăia să mă împingă la asta. Ultimul serviciu pe care l-am avut înainte să vin să stau cu voi a fost într-o bodegă infectă din New Orleans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
posibilă. Asta era strada din spatele celei principale, unde erau toate restaurantele și atelierele mecanice. De obicei o luam prin altă parte, pe lângă casele frumoase, fiindcă pe acolo îmi plăcea mai mult. Pe aici erau cutii vechi aruncate prin șanțuri, capace ruginite de roți, tomberoane mari deasupra cărora roiau muște și din care ieșea așa un miros încât a trebuit să mă țin de nas când am trecut pe lângă ele. Era întuneric în atelierele mecanice, cu mașini vechi postate pe butuci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
la momentul respectiv. Așa că stăteam pur și simplu în fosta mea cameră și mă uitam la vârfurile pinilor care se legănau printre stele sau la trenul meu vechi care nu mai mergea, ci doar stătea acolo cafeniu de la rugină, dar ruginit până la șine din cauza acoperișului prin care curgea apă. Stăteam și mă gândeam că într-o zi voi lucra la el și-l voi unge cu ulei și poate că va funcționa din nou. Nopțile în care stăteam sus în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ăsta de pedagog-supraveghetor fusese o adevărată mană cerească. Simțea nevoia să se odihnească, desigur, și de o slujbă curată, comodă, cât de cât onorabilă. S-o fi odihnit îndeajuns în ăștia șapte ani, iar de-acum o fi început să ruginească, să lâncezească, să se umple de lehamite, Milică-tată, păi, chinul și umilința, și bătaia de joc? Nimeni nu garantează pentru prostiile noastre: bineînțeles că ai s-o primești înapoi și ai s-o iubești mai mult decât înainte, Milică-tată, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
sânge se lățește pe pieptul lui. Nu trebuie să fii mare specialist în medicină ca să realizezi că este mort. Geamurile închise, cu jaluzelele de pânză trase, opresc zgomotele de afară. Domnește o liniște străpunsă doar de ticăitul unui ceas metalic, ruginit pe alocuri, care măsoară nepăsător trecerea timpului așezat pe colțul mesei acoperită cu o mușama veche și decolorată. Lângă el, o lampă afumată și prăfuită, accesoriu absolut necesar în ultima vreme pentru momentele când lumina electrică se întrerupea frecvent datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ghemuindu-se după zidul coșcovit al bucătăriei, aflată chiar lângă holul de la intrare. Probabil că fusese casa unor oameni bogați deoarece înăuntru poate să încapă o întreagă echipă de bucătari, împreună cu ajutoarele lor. Acum nu se vede decât uriașa sobă ruginită de tuci, precum și numeroase oale sau lighene metalice sparte ce zac împrăștiate peste tot. Crispat, trage încetișor baioneta din teacă. Protejat de întuneric, continuă să aștepte într-o imobilitate totală. Tăcerea grea a nopții îi mătură în rafale creierul surescitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o pușcă. Pe un raft, improvizat dintr-o simplă scândură, sunt aliniate câteva căști, o cutie de unsoare, căni metalice. Față de frigul de afară, înăuntru este acceptabil. Și asta datorită uriașei sobe de teracotă a cărui burlan masiv din tablă ruginită pe alocuri, iese afară prin tavanul jos. Odaia păstrează vizibile și imaginile unei foste alte vieți. Chiar lângă ușă, atrage privirile un crucifix frumos sculptat. Pentru o clipă, Marius reflectă la sentimentul religios care ar fi corespuns celui care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nicio explozie în timp ce noi ne ocupasem de artificii. Spre seară, tata parcă a auzit ceva. A lipit urechea de un tanc „Tigru” cu o șenilă ruptă și a tresărit. A chemat un tovarăș și a încercat să deschidă turela, acum ruginită de ploi. Nu au reușit și tata a cerut să-i aducă ciocan, daltă, ulei de mașină. În fine, când a deschis turela tancului, în interior l-a văzut, chircit de frică și galben ca lămâia la față pe Sandu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
navigație austro-ungară. Lăudându-se cu dotări moderne („lumina electrica, ventilatie et confortu cel mai mare“), călătorise o dată pe lună Între Trieste și New York. Acum lumina electrică funcționa numai la clasa Întâi și chiar și acolo sporadic. Balustradele de fier erau ruginite. Fumul din coș murdărise steagul grecesc. Vaporul mirosea a cârpe vechi de spălat pe jos și a o Întreagă istorie de vome. Lefty Încă nu se ținea bine pe picioare. Se tot sprijinea de balustradă. Rămase un timp, cât era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]