6,798 matches
-
porcilor). A dus-o de nas, până când i s-a făcut lehamete. Tătuța a închis ochii ca o umbră de nor peste cer sau poate că Dumnezeu a rămas fără baterii în lanternă. 77. Lumina dimineții ronțăia întunericul dosit printre ruine. Umbrele, precum niște cămăși de noapte îndoliate; umbrele, ambalaje de unică folosință (își ascundea luna nudul după nori, îngerii fetiși împărțeau fâșii de lenjerie intimă); umbrele, tot mai diluate. Năvodul păianjenilor (ca o stare de prizonierat) se împletea sub grinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea ca prin sita morarului făină pe limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea și carnea, și oasele, frigul s-a făcut ghem de arici sub ruinele bisericii, frigul avea trup. Norii nu țineau de plapumă caldă; stelele, bulgări de gheață lipiți de cer, de pământ, de inimă. Se rostogoleau stelele precum ochii unei vite înjunghiate în iarba de mai. Rece era lumina ce aștepta îndelung întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Scriind Istoriile florentine, către sfîrșitul vieții, Niccolò evocă, cu reticență abilă, anii Magnificului, în care Florența nu s-a consolidat ca stat pentru că principele iubise prea mult artele și viața de plăceri și prea puțin armata, ceea ce a dus la ruina libertății Florenței și a Italiei. În altă ordine de idei, în general vorbind, Machiavelli istoricul nu-l întrece pe autorul paradigmei "principelui nou". Unul dintre admiratorii săi din secolul romantic (A. Ridolfi) afirma că îl preferă "pentru scăpărătoarele viziuni despre
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a fi utili, privîndu-i de autoritatea necesară în ocazii importante"17. Și mai departe citită, această pagină din Discorsi poate fi un rechizitoriu deghizat contra contemporanilor care l-au eliminat din scena cetății și care, complexați și vicioși, au preferat ruina patriei decît să suporte concurența unui om plin de calități. De altfel, în retorica acestor texte, nota polemică subiacentă e percepută ca fiind generată de conștiința valorii sinelui în luptă cu imperfecțiunea altora. Cu atît mai necesară pentru el desfășurarea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
sentenție cu valoare de oracol "... conchid că religia introdusă de Numa a fost una din principalele cauze ale prosperității Romei, însă, dacă atașamentul față de cultul divinității este garantul cel mai sigur al înfloririi republicilor, disprețul religiei este cauza certă a ruinei lor. Nenorocire pentru statul în care teama de ființa supremă nu există! el trebuie să piară, ori să fie susținut prin teama față de principe în absența religiei..." (Discorsi, 1,11). Genială previziune, împlinită, asupra statului totalitar. Lenin, ori nu citise
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ale prosperității Romei. Ea a dat naștere la reguli înțelepte, ceea ce, de obicei determină norocul și norocul asigură succesul, însă, dacă atașamentul față de cultul divinității este garantul cel mai sigur al înfloririi republicilor, disprețul față de religie este cauza certă a ruinei lor. Nenorocire pentru statul în care teama de ființa supremă nu există; el trebuie să piară sau să fie susținut de teama de principe, chiar dacă acesta suplinește insuficient religia; și cum principii nu stăpînesc decît atît cît trăiesc, trebuie ca
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ea poate pedepsi pe același cetățean dacă el devine culpabil, aceasta fără a avea în vedere acțiunile precedente. O republică fidelă acestor principii se va bucura mult timp de libertatea sa; dacă ea se îndepărtează de la ele, își va grăbi ruina." (I, 24) " Nu este suficient ca poporul să nu fie corupt, pentru că în scurtă vreme, o autoritate absolută ajunge să-l corupă, făcîndu-și prieteni și partizani." (I, 33) Nici un consul, nici un magistrat nu trebuie să aibă putere să oprească mersul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pericolul unui om ambițios care are creditul întregii țări, mijlocul cel mai simplu și cel mai sigur este de a merge înaintea lui pe calea ce-l duce spre atingerea scopului său." (I, 52) " Adesea, un popor își dorește propria ruină, înșelat de o falsă aparență de bine și poate fi ușor sedus prin promisiuni extraordinare." (I, 53) " Dacă ce e bine și ce e rău nu este arătat poporului de cineva în care el are încredere, republica este expusă unor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
față de o nație, dar chiar față de un om; dacă un om a fost grav jignit, fie de către stat, fie de un alt om, și dacă nu primește reparația la care se așteaptă, atunci, dacă trăiește într-o republică, nici chiar ruina patriei sale dacă aceasta ar fi urmarea răzbunării lui nu-l va opri de la planurile sale, iar dacă trăiește sub un principe, oricîtă larghețe sufletească ar avea, nu-și va găsi liniștea pînă cînd nu-și va duce pînă la
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
principe să se angajeze într-un război ofensiv, atunci cînd poate opta între ramura de măslin și cununa de lauri, decît să aștepte vremuri disperate, cînd o declarație de război nu va putea amîna decît cu cîteva momente sclavia și ruina sa. Maxima că este mai bine să înlături, decît să fii înlăturat conține un adevăr: oamenii mari au avut de cîștigat cînd au făcut uz de forță înainte ca dușmanii să fi întreprins ceva care să le lege mîinile și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
numai de el știută, niciodată deznodată de alții. Unul dintre culoare ar ajunge pînă În hrubele castelului din Carei, altul s-ar opri În tainițele unei biserici din Sătmar, iar al treilea, strecurîndu-se pe sub Someș, ar ține pînă dede subtul ruinelor din Medieșul Aurit. Unde mai pui că aceste tuneluri ar comunica Între ele, prelungindu-se mult dincolo de ieșirile cunoscute ori bănuite. Atunci, cum să-l poată prinde imperialii pe Rákóczi?... Văzînd ei că dau greș toate Încercările de a pune
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
piatră de un gălbui argilos, suită pe o cocoașă de pămînt năpădită de iarbă. Am zărit-o de multe ori tot pe fereastra ratei de Sătmar. Niciodată Însă nu am apucat să mă cațăr pe dîmbul de la bază și pe ruinele ei. Cuibul de barză CÎnd m-am ivit eu pe lume, părinții lucrau ca pedagogi la internatul liceului din Ardud. Un an și jumătate mai tîr ziu, după trecerea prin nu știu ce fel de școală de partid, tata a fost numit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o să cadă pe scări... Dar urca. Încet, dar urca... pas cu pas... Copilul, după el. Când ajunse sus, își stăpâni un țipăt de groază. Acolo nu mai era nimic de văzut. Pustiu. Cenușiu, cât vedeai cu ochii. Ici și colo, ruine, cenușii și ele, pe care soarele asfințitului lăsa dâre sângerii... Porniră încotro vedeau cu ochii. Câte un ciot de copac sau o grămadă de moloz amintea ba o stradă, ba o casă... Așa ajunseră unde fusese biserica. Atârnat într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
senin. Fiindcă am uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut toata ziua, nu numai însângerat, la apus. Oamenii cenușii nu s-au mai întors niciodată. Umblă vorba că în ziua când, din ruine, s-a înălțat prima biserică, nu s-au mai putut mișca din locul unde-i prinsese timpul. Când noi, cei care mai rămăseserăm vii, ne-am adunat în biserică și a început rugăciunea, s-a deschis pământul și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ar fi, mereu le lipsește ceva și nu știu ce. De aceea adună mereu, mereu, mereu și uite ce rămâne cu ei. (se stinge brusc lumina și în locul pădurii și casei albe apar cioturi uscate, noduroase de copaci și, printre cioturi, o ruină) Rămâi cu mine în pădurea bucuriei... pădurea supărării... pădurea uitării de sine... rămâi, rămâi...(vocea se pierde) Vocea blândă, cu reverb : Mergi, mergi... (drumul se luminează din nou : copaci plini de flori roz, atmosferă de primăvară; printre copaci, departe, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Oamenii mari numesc asta "fericire". Rămâi cu mine în pădurea gândului, pădurea cunoașterii... rămâi... bucură-te de puterea cunoașterii și ai să fii stăpânul tuturor oamenilor... rămâi... (vocea se stinge, lumina scade, trunchiurile devin cenușii și fără flori, castelul o ruină, cenușie și ea) Vocea blândă, cu reverb: Mergi... mergi... (drumul se luminează din nou : de data asta se vede o poartă cu strălucire de sidef; drumul duce prin ea și se pierde în albastrul cerului. Lateral, lângă poartă, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îmbrăcați în robe albe, proiectate pe cerul care ar putea fi în întregime azuriu dacă la întâlnirea cu pământul nu ar fi brodat cu o sprânceană transparentă de culoare violet. La poalele colinei, în stânga ei, se ivesc de sub zăpadă niște ruine cu aparență de vapor în derivă. Dora își scrutează memoria. "Nu, nu am văzut niciodată peisajul ăsta... Și totuși, parcă l-aș cunoaște dintotdeauna, parcă m-aș fi trezit dintr-un vis pentru a reveni la locul cel dintâi, origine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
noilor stăpâni începuseră. Țăranii sufereau cel mai mult. Ei nu acceptau deposedarea de pământurile strămoșești pentru a instaura stăpânire colectivă. Dispăreau cu sutele peste noapte... Familia noastră este de viță boiereas-că, mă trag din vechiul demnitar Teodor Racoce. Ai văzut ruinele de la marginea pădurii ? Da, le-am văzut, seamănă cu un vapor abandonat. Asta a ajuns, o ruină abandonată și tot ce era de valoare înlăuntru, obiecte de artă, o bibliotecă enormă, tot ce fusese agonisit de generații s-a spulberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
instaura stăpânire colectivă. Dispăreau cu sutele peste noapte... Familia noastră este de viță boiereas-că, mă trag din vechiul demnitar Teodor Racoce. Ai văzut ruinele de la marginea pădurii ? Da, le-am văzut, seamănă cu un vapor abandonat. Asta a ajuns, o ruină abandonată și tot ce era de valoare înlăuntru, obiecte de artă, o bibliotecă enormă, tot ce fusese agonisit de generații s-a spulberat în câteva zile. Au prădat rușii, dar nici mulți localnici nu s-au dat în lături. Zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Când ne-au cotropit rușii și au făcut în el cartierul general, ai mei erau deja plecați, iar eu am fost ascunsă de Mafta, fosta lor slujnică credincioasă. A fost și asta o dramă... Cele două femei înaintează încet spre ruina vechiului conac Racoce. Gerul a mai scăzut, cerul plumburiu pare să strivească pământul. Zăpada poartă pe ea amprente ale viețuitoarelor pădurii, care desigur dau târcoale toată noaptea în căutarea hranei. "Urme de vulpe.... de căprioară... de bursuc...", le identifică Teodora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
desigur dau târcoale toată noaptea în căutarea hranei. "Urme de vulpe.... de căprioară... de bursuc...", le identifică Teodora. Anul ăsta nu le-am dat cereale și rău am făcut, a pus Artenie doar fân și sare, o să vezi chiar lângă ruină că s-au înfruptat. Aș vrea să încercăm să intrăm în singura încăpere care mai are plafon, fosta bibliotecă în care a dormit Simion cât timp plutonul lui a fost încartiruit aici. Deși de atunci vandalismul nu a contenit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
locuința modestă a celei care fusese stăpâna locurilor pe când ele erau în plină splendoare, tăcerea este ruptă doar o dată de Teodora : Tufele de liliac, de liliac alb, s-au înmulțit atât de mult încât vara e greu să pătrunzi până la ruine iar în iunie parfumul este atât de îmbătător... Exact ca și atunci... Dora este doar cu gândurile ei, nu reușește să își scoată din minte ultimele spuse ale Teodorei despre legătura cu tatăl ei : Povestea noastră de dragoste a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
din care poate distinge o voce de bărbat care nu vorbește bine românește: "Pania Todora, v-am adus brânză cu smetana pentru nămiezi... Să știi, pania Todora, că krasnâi kot, cotoiul cel străin care se preumblă de câtăva vreme pe la ruină dă iarăși târcoale pe aici. O să încerc să îl găbjesc și să-l duc în pădure, cât mai departe ..." Vocea caldă și șoptită a Teodorei: " Mulțumesc pentru brânză și smântână, Artiomușca. Pică bine pentru oaspetele meu. Și lasă în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
despărțire puținul pe care îl economisise din mizerabila "soldă" pe care începuse să o primească după ce a murit Stalin altfel am fi fost niște cerșetoare muritoare de foame. Unde puteam să ne ducem în altă parte ? Aici erau totuși niște ruine care îmi aminteau de ai mei, de zilele bune trăite înainte de război. Mai era această casă pe care am găsit-o părăsită și dărăpănată, dar totuși nu stăteam în drum. Și mai erau tufele de liliac, amintirea lui Simion și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de râsul lumii. Că oamenii aproape că nici nu-l mai știau de Cazanciuc, ci de stăpânul calului fără coadă, pe seama căruia au început să circule tot soiul de povești, care de care mai năstrușnice. Drept urmare, la casa omului de la Ruina Siretelui au început să sosească, într-un adevărat pelerinaj, tot mai mulți interesați de coada calului: copii, tineri, cărăuși, geambași, biologi, țărani obișnuiți, intelectuali curioși etc. Dar de ce n-are coadă, bădie? Ca să-l poată pupa curioșii mai ușor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]