738 matches
-
Suficient ca să mă intercepteze exact În clipele de relaxare pe care mi le-am permis prostește imediat după imobilizarea celuilalt. M-a luat ca din oală, iar Încercarea mea de a opune rezistență nu mi-a adus decât o drăgălășenie sângerândă la arcada stângă. Lovitură de profesionist veritabil, cicatricea e vizibilă și-n ziua de azi dacă te uiți atent, deși la infirmerie s-au depus eforturi meritorii pentru ștergerea de pe fizionomia mea a oricăror urme de agresiune. Chirurgia estetică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și Adam - se nasc la fel ca el și mor topindu-se În neantul enigmatic din care răsar fără să lase urme și moșteniri... ha, ha... frica primordială de a pierde În favoarea altcuiva bucata de animal ucis - justificată, pentru că halca sângerândă era vitală, alternativa fiind foamea și moartea... când frica vitală de a nu avea s-a extins și asupra altor lucruri, deși nu mai era vitală, devenise un drept, dreptul la a avea ceva, chiar dacă nu-ți era indispensabil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți și răniți grav, reușiseră cu chiu, cu vai să se urce pe coastă și zăceau cu fața În jos, leșinați și sîngerînd, pe o minusculă plajă de pietre. CÎnd, după tragica odisee pe care tocmai o trăiseră și În care fuseseră cît pe-aci să piară, văzînd și cum se Înecau ceilalți tovarăși de drum, reușiră În sfîrșit să deschidă ochii, descoperiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
intenția de a-l pedepsi din nou. Erau aceiași oameni, cu același căpitan și același negru și același subofițer mărunțel, care mînuia biciul cu diabolică pricepere; aceiași care-l abandonaseră fără cunoștință pe plaja unei insule solitare, grav rănit și sîngerînd din belșug, rănit În amorul propriu și lipsit de tot ce avea mai de preț. Ei erau, și după toate astea Își mai Îngăduiau și obrăznicia de a-l lua peste picior, bătîndu-și joc de setea lui de răzbunare, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
părea un efort supraomenesc... O lăsa să cadă o dată și Încă o dată, cu o insistență obsesivă, aproape ca un automat, mușcîndu-și buzele ca să-și Înfrîneze impulsul de a striga de durere, pentru că mîinile, jupuite de piele, transformate În adevărate răni sîngerînde, păreau să refuze să mai dea ascultare unor degete tumefiate și vinete, neputincioase să mai țină cu fermitate un obiect. Ceas după ceas, lovitură după lovitură, pînă cînd adormi În ploaie și se trezi din nou, speriat de un tunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
asta... Mușcară momeala. Nu un pește sau doi, ci zeci de pești, pentru că atunci cînd firele se duseră la fund, la vreo patruzeci de capete, peștii, de toate mărimile și din cele mai variate specii, s-au năpustit asupra momelii sîngerînde, rămînÎnd prinși În cîrlig. Euforic, Iguana Oberlus depozită pe fundul ambarcațiunii recolta bogată și lăsă imediat să cadă În apă bucățele mici din ficatul cald al răposatului Ferreira. Aruncă ce mai rămăsese la bord și apoi azvîrli mortul În apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de gheață. Un fag bătrân, cu crengi strâmbe, frânte, împunge cerul... Un țipăt de coțofană trece vibrând strident peste zăpadă, și cu larmă, se înalță de pe crengi. În timp ce soarele coboară la asfințit, la răsărit se înalță luna plină... Două focuri sângerânde îmbrățișează cerul. Un întuneric apăsător se așterne peste pădure. O bufniță solitară pufnește neîncetat. Apoi, prin copaci se aude când și când un foșnet în șoaptă. Pe copacii uriași zace masiv întunecimea... S-ar zice că‟ntunericul și tăcerea vuiesc
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un timp suficient lui însuși. Constatată la buletinul de știri de la TV., ea ajunge azi în sufletul omului mult prea repede. Fulgerător. Cândva, o astfel de știre (X l-a ucis cu toporul pe Y și i-a atârnat capul sângerând într-un par), făcând înconjurul lumii în ani, în zeci de ani-în antichitate bunăoară, se confunda cu însuși mitul sau devenea subiect de epopee sau de tragedie, nu? O explicație similară ne oferă Mircea Eliade. Cert este că, odată trecut
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Ce faceți, porumbeilor? se aude îndată Roji cântând intenționat cuvintele. Scriem-răspund eu mai mult neatent la întrebare. Scrieți, că nu vă întrerupe nimeni - răspunde bibliotecara. Nu mai avem mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
într-adevăr, un spectacol înspăimântător, care avea să rămână gravat pentru totdeauna în memoria celor care n-au avut precauția de a-si întoarce privirea. Câteva minute mai tarziu, cănd Hinói Tefaatáu, tremurând tot, se ridică, ținând în mână pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-o luă înainte și se făcu nevăzut. Se opriră pe malul mlaștinii, înspăimântați de spectacol. Mai multe colibe ardeau și o duzină de trupuri în pielea goală apăreau ici-colo zdrobite și sângerând. Vaietele celor răniți umpleau aerul, dar nu văzură nici o mișcare în sat. Supraviețuitorii fugiseră în adâncul pădurii. — Oh, Dumnezeule! Dumnezeule...! suspina preotul. Nu e cu putință! — Bineînțeles că e cu putință, părinte! Arătă spre o colibă. El a spus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un coniac, the Wall, muzica lui Pink Floyd, scrîșnetul sfîșietor al pereților care se dărîmă scot la lumină secretele cărnii, o vulvă deschisă, sîngerîndă ca după un viol. Fața lui la lumina lumînării e parcă Îmbrăcată În celofan. Cuptorul aragazului arde. Din amintire sau din reflex vine un miros de cozonac. Copilul chinuit, terorizat de frică În așteptarea moșului care vine cu o sanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ascuțită decît alta bei ceaiuri de ghimpe Îți cresc ghimpi În tălpi și În palme ești un martir obligat afrontul de a nu-ți putea alege singur suferința după pofta inimii Între două opriri vezi aceste convoaie cățărîndu-se cu carnea sîngerîndă pe un edificiu de fiare și cărămizi le auzi sudalma horcăitoare punctînd un marș triumfal și briza devine mai dulce Îți amintești fața ta În oglindă zîmbind unor aplauze imaginare cărțile tale cărțile lor frunze Între fălcile viermilor de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Caseta proiectată În fața juriului prezenta supliciul unei bătrâne, Mary Mac Nallahan, și al nepoatei sale, un bebeluș. Cu niște clești tăioși, Di Meola tranșa bebelușul În fața bătrânei, apoi, după ce-i smulgea acesteia un ochi cu degetele, se masturba În orbita sângerândă; În același timp, cu telecomanda, acționa un zoom ca să-i apropie chipul. Bătrâna stătea ghemuită, prinsă de zid cu cătușe de metal, Într-o Încăpere ce părea un garaj. La sfârșitul filmului, era culcată În propriile-i excremente; caseta dura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un om încă tânăr. Bătrânii se gândesc deja mereu la moarte, tinerii numai toamna, când are loc un declin general al plantelor și animalelor. Rainer spune că în nopțile de toamnă magia sa personală își desface aripile. Mai târziu, pisici sângerânde, în lanțuri, își ling de pe blana rănită un țipăt ce răzbate din șură. Asta e o poezie. Involuntar, lui Rainer îi vin în minte femeile atunci când se gândește la frunzele veștejite de toamnă; de exemplu mama lui se veștejește simțitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
totul altundeva, pe tărâmul artei. Anna nu spune nimic. Mai strivește trei furnici (una dintre ele ocupată cu căratul de greutăți, iar bucata de râmă sau ce‑o mai fi e și ea storcită de talpa Annei) împreună cu propria inimă sângerândă, deși aceasta îi aparține lui Hans. Până acum au adus deja destule prejudicii prorpietății altora și oamenilor străini. Rainer spune, zău, sincer, nu mă cac pe mine de frică, dar nu cred că‑i bine să facem asemenea lucruri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unei fapte absurde, Rainer vrea să‑și salveze poziția narcisică - aceea de‑a fi comis ceva ieșit din comun. Acum caută să ascundă cadavrul tatălui, pentru ca acesta să nu fie văzut de cum intri pe ușă. Târăște gâfâind pachetul de carne sângerândă și‑l îndeasă în lada țărănească încăpătoare, din care a trebuit să îndepărteze mai întâi o mulțime de catrafuse inutile, ca să încapă și cadavrul. E atât de mult sânge peste tot, încât Rainer nu poate să mai ascundă și celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decât școala aceea insuportabilă, închisoarea din care dorise să fugă. Pedepsită, apoi, cu o închisoare adevărată. Nu se putea întoarce, într-un prim impuls, decât spre școala aceea, cu a cărei amintire intrase în vâltoarea militanților, precum cu o neagră, sângerândă orhidee... Își regăsea greu puterile. N-o părăsea groaza acelei săptămâni de durere și neputință fizică. Primele desene, apoi, un fel de căutare, printr-un dulce vis, a casei unde îl întâlnise pe Hariga. O mare nevoie de liniște, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în trupul unui stejar. Ăi din clanul Jugănaru îl traseră afară din mormanul de fiare, îi șterseră sângele de pe față, îi mulțumiră că avusese curajul să ucidă armăsarul Șefului, așa cum era obiceiul. Imediat dădură buzna chiuind puradeii și aprinseră armăsarul sângerând din toate țevile sparte. Limuzina era cunoscută în târg drept Bizonul Alb. Acum, mașina în flăcări incendie și stejarul. Șatra se luă de mâini și izbucni în dansuri circulare. Pe poarta voievodală a cimitirului pătrunseră jeluind pirandele ciufulite: Solimanee, Solimanee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
liric de a legitima în Absolut, peste Muntele Statorniciei pasărea duhului, zidind, asemenea lui Manole, chintesența femeii (fără-de trup; chipul tău de aer), aureolată de lumină tragică în Cer și pe Pământ și purtând stigmatul sacrificiului, sugerat de Mielul fraged sângerând pentru / iubirea aceasta / spălându-mă de păcatul primordial. Și, dacă, în prima parte, iubirea e, cu precădere, trăire în derulare sau aspirație, în partea a doua, tot mai pregnant, timpul mi te ascunde, iar memoria degetelor aduce promisiunea potențialei întrupări
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
nu știe ce-i carpenul uscat nu va pricepe ce înseamnă să încerci a face ceea ce fac eu” - dialoga Toaibă cu sine, pansându-și bășicile din palmă cu o batistă. A încercat s-o rupă. Încercare zadarnică însă. Cu palmele sângerânde, a continuat să cioplească cu disperare. Când a văzut nuiaua ruptă, și-a șters sudoarea de pe frunte și a încercat-o dacă 89 îi va fi de folos. Parcă da! Dar cum să-și sprijine subsuoara în capul nuielii?... „Sacul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ar putea să mă ajute” - și-a făcut curaj. După ce a făcut trebușoara asta, s-a așezat pe o cioată din livadă, să se hodinească... Până la urmă, a și ațipit... Când s-a trezit, toată ființa lui suferea cumplit: bășicile sângerânde din palme îl usturau, piciorul rănit îl durea peste măsură, iar foamea îl chinuia fără milă. Cu chiu cu vai, a început să înainteze pe drumul glodos. Încă nu știa prea bine cum să folosească bastonul și cârja improvizată. Soarele
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
plug peste memorie, chiar dacă ea va Îngheța ca scoarța pămîntului În timpul marilor ierni. Ce spui prostii? Dar tablourile tale Împodobind Încăperile mele? - cuiele de care sînt prinse nu au fost bătute În pereți cum se pare ci În carnea mea sîngerîndă... Te aștept chiar În noaptea asta, Încă sîntem tineri, abia la Începutul anului 1943, crivățul de care vorbești a Început să bată, dar vom găsi În noi tăria de a ne mai aprinde la jăratecul mutat În cenușă... SÎntem Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub comanda unui general întotdeauna victorios. Acolo însă, în pădurea aceea, erau singuri și condamnați, cu trupurile rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca, vecina mea, în spovedania ei firească. Nu mai pot suporta durerea, ori unde ar sta: în haina de catifea, în pantofii de lac, în rochia de voal sau de bumbac, în inima sângerândă, că nu se mai recunoaște în oglindă... Poate ar trebui să mă plâng, ca orice nătâng din mahala! Sinceri, cu sufletul scos din teacă, așteaptă înghețul cu ninsori și promoroaca urcată până la frunte! Zăbovesc tânguindu-se, răcnind peste punte. Arinna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]