1,236 matches
-
Se înfășoară în ultima răsfrângere a golului, acolo unde ne întâmpină "o abdicare cețoasă/ a monadelor și-o pace contrasă". Ultim în care se desfășoară lumina dintâi, căci în timpul contras, retras în nemanifestare, ceea ce apare și apariția ca atare arată sălașul atemporal al miezului inaparent, locul sâmburelui 17: "tot mai aproape de tine tu altul/ sub comuna coajă-a nopții-n micșorare". Apropierea de acest loc e o înaintare către pretimpul identității originare, în vechimea altui nivel de realitate în care tu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arborii - e desemnificat, scos din jocul imaginii, șters de pe harta poemului. Poemul devine forma plată a unei destituiri; dar cu cât ființa creatorului consimte abandonului, cade în golul poemului, cu atât acesta face albul mai strălucitor, lărgind golul primitor al sălașului său. Iar dacă lucrurile ies la lumină în golul acesta împlinit, "cu pleoapele lăsate-n jos", în limpezimea liniștii ce le cuprinde nu ele deschid orizontul, nu în ele stă imaginea. Prin ochiul lor nevăzut trece vocea poemului, le descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
invizibil. Umbra e marcă a absenței, urmă a prezenței defuncte, a ființei destituite de vreun orizont. Acesta e începutul: absolutul inaparent, imaginea aurorală a unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea inversă a eclipsării rosturilor mundane, înclinarea perspectivei înspre pragul de jos al încă nerostitului: "Dar mijlocește, lasă pentru mine/ cuvânt la
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de propria epifanie, de propria dia-fanie, autoreflexivă în vizibil" (Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, Editura Polirom, Iași, 2013, p. 133). 34 "Cum s-ar putea vreodată ca zeului să-i fie dat un sălaș pe potrivă, dacă nu ar începe mai întâi să strălucească, în toate câte sunt, o strălucire a divinității?" (M. Heidegger, "La ce bun poeți?", în op. cit., p. 244). Sălaș strălucitor care este mediul divin al diafaniei, așa cum îl întrevede Teilhard
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
s-ar putea vreodată ca zeului să-i fie dat un sălaș pe potrivă, dacă nu ar începe mai întâi să strălucească, în toate câte sunt, o strălucire a divinității?" (M. Heidegger, "La ce bun poeți?", în op. cit., p. 244). Sălaș strălucitor care este mediul divin al diafaniei, așa cum îl întrevede Teilhard de Chardin: Dacă ne este îngăduit să modificăm puțin un cuvânt sfânt, vom spune că marea taină a creștinismului nu este în primul rând Apariția, ci Transparența lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
p. 44). 45 Ibidem, pp. 36-37. 46 Platon, Phaidros, 248 c. 47 Ibidem, 246 d. 48 Ibidem¸ 248 b-c. "De îndată ce și-a pierdut aripile, el rătăcește până ce dă peste tăria unui lucru de care se anină; aici își face el sălaș, ia chip de ființă pământească ce pare că se mișcă de la sine, când de fapt pricina mișcării este puterea sufletească" (246 c). 1 "Am propus tematizarea latină mundus imaginalis deoarece e de datoria noastră să evităm orice confuzie, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
învârtindu-se mai repede"; în rest, "faptul că umbra crește proporțional cu lumina este o regulă psihologică" (C. G. Jung, L'Âme et le Soi. Renaissance et individuation, Albin Michel, Paris, 1990, pp. 222, 229). 1 Dámaso Alonso: Drum către sălașul interior, în Sorin Mărculescu, Semne de carte, Editura Cartea Românească, București, 1988, pp. 11-43 (pagini din care vom cita în continuare). 2 Apud Sorin Mărculescu, op. cit., p. 16. 3 "Există două tulpini ale cunoașterii omenești care provin poate dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
exercice d'antiutopie sau de défascination în care, sceptic, s-a aventurat. Iar sub acel dandysme metaphysique, diagnosticat de Silvie Jaudeau, descoperim în fond pe cel ce acceptă doar prezentul veșnic și pune între paranteze istoria însăși: "Ea nu este sălașul ființei, ci absența ei, negarea oricărui lucru, ruptura celui viu cu el însuși: nefiind din aceeași plămadă cu istoria, ne e silă să fim părtași la zvîrcolirile ei"159. Să fie aici cauza fundamentală a apolitismului lui Cioran, așa cum îl
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
condamnat-o, declarând-o eretică 15. Dar erau lérinienii eretici? Lérins a fost, înainte de toate, un spatium de asceză. Clericii și laicii care poposeau o vreme la mănăstire se îndeletniceau cu acest lucru 16. Dar nu este deloc bizar că sălașul adăpostea persoane foarte diverse: bărbați căsătoriți, adolescenți, rude ale monahilor și intelectuali. Este semnificativă prezența celor din urmă. Au stat la Lérins destulă vreme gramaticianul și dialecticianul Eucher și retorii Salvian și Hilarius 17. Veneau ei oare pe insulă doar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
știință a cursului vieții; limbajul teoriei curriculumului; dimensiunile etice ale educației și curriculumului; reconceptualizarea fenomenologică a teoriei curriculumului și a cercetărilor curriculare; convertirea autobiografiei și a dialogului în tehnici de explorare fenomenologică; interceptarea ontologică a limbajului în sens heideggerian, ca „sălaș al ființei”, și utilizarea sa în cercetarea curriculumului ca teorie a destinului; hermeneutica fenomenologică a curriculumului; hermeneutica fenomenologică a relațiilor dintre adulți și copii; hermeneutica fenomenologică a speranței și a stabilității în educație; hermeneutica fenomenologică a interacțiunilor dintre meaning și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
părinte atlantic...” - meditează Ulise. Fiorul rece și îngrijorat al toamnei se strecoară pe sub chitonul țesut din lână ioniană de roabele Penelopei și îi pătrunde în suflet lui Ulise. Își murmură în barbă că a venit vremea să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de lână”: hiperraționala împletitoare și despletitoare a giulgiului absolut... * Acest Ulise nu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
arabil situat în sudul localității Motocești. Cu siguranță, altădată aici se afla locul unde vitele se adăpau și se odihneau în timpul amiezii. Există numeroase nume de locuri Staniște în toate provinciile românești. Et.: ap. staniște « ocol, staul, loc de odihnă, sălaș pentru vite și oi » d. slv. stanište. TARNIȚA, platou din localitatea Dumbrava. Pe aici era cândva locul de trecere spre satul Teiuș, aparținător de comuna Răcăciuni; vârf de munte și lac din Munții Berzunțului. Atât apelativul tarniță, cât și sinonimul
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
fost ascunsă o comoară de aur. Dar după patru sute de ani, copacul și comoara sa au dispărut, rămânând doar numele de azi”. 5. Legenda locului numit “Fata Moartă”(I) “În vremea unui război din negura vremurilor, multe armate își aveau sălaș într-o pădure. Una dintre ele se ascundea chiar în pădurea de la Oituz. Dar în acea situație, oștenii nu puteau coborî la loc deschis, sa să-și aducă hrană și alte lucruri trebuincioase. Noroc pe ei că într-o zi
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
așa a rămas!”. 17. Despre “Lunca Dochiei” “De multă vreme se tot povestește că această parte de sat din comuna Urechești se numește așa, pentru că aduce aminte, spuneau bătrânii, că în acel loc cel dintâi om care și-a făcut sălaș aici ar fi fost Baba Dochia. Chiar dacă era bătrână, ea avea sute de oi și mioare care îi dădeau hrana și cele trebuincioase de îmbrăcat. Că de aceea se vorbește în popor de cojoacele Babei Dochia, pe care ea le
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
fruntea, da, se poate. Cele mai întâlnite incidente la pelerinaj sunt provocate de bolnavii de inimă, de hipotermie și de oboseala extremă”, o studentă la medicină, voluntară de la Crucea Roșie. Am șansa de a asista la plecarea limuzinei negre. Binefăcătoarea sălașului se urcă în mașină la fel de maiestuos ca și la venire, însoțită de preoți, alți apropiați ai bisericii, pelerini curioși. Mașina demarează silențios pe poarta larg deschisă, însoțită de o liotă de cerșetori, o prezență obișnuită de altfel în zona în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
prieten și aliat al lui Indra, care îl ajută în lupta sa împotriva lui Vrtra, lărgind în urmă spațiul dintre Cer și Pământ (VI, 69, 5). El a traversat spațiul din trei pași, atingând, la capătul celui de al treilea, sălașul zeilor (1,155,6). Acest mit inspiră și justifică un rit în Brăhmanas: Vișnu este identificat sacrificiului (Satapatha Br., XIV, I, l, 6), și sacrificatorul, imitând ritualic cei trei pași ai săi, este asimilat cu zeul și atinge Cerul (I
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
eroilor era neagră, ea trebuia arsă în întregime, și nici un om nu avea voie să mănânce din ea; tipul altarelor olympiene era templul clasic, ridicat deasupra pământului, uneori clădit pe o înălțime, al chtonienilor și eroilor, un cămin jos, un sălaș subteran sau un adyton, care reprezenta poate un mormânt; sacrificiile oferite olympienilor erau efectuate în dimineți însorite, cele oferite eroilor și chtonienilor, seara sau la miezul nopții 47.) 43 H. Jeanmaire, Couro'iet Couretes. Pp. 323 sq., 338 sq. Și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
acel om de pe pământ care a văzut aceste mistere! Strigă autorul Imnului către Demeter. Dar cel care nu a fost inițiat și nu a luat parte la rituri nu va avea parte, după moarte, de toate splendorile de dincolo, din sălașurile întunecate" (v. 480-482). Imnul homeric către Demeter relatează atât mitul central al celor două zeițe, cât și întemeierea Misterelor Eleusine. În timp ce aduna flori în câmp pe plaiul Nysei, Kore (Persephone), fiica lui Demeter, a fost răpită de Pluton (Hades), zeul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de aproape un an "pe drumul fără întoarcere." Sandu dragă, unde ești? Prin ce stele rătăcești? Sau ai adormit stingher Uitat într-un colț de cer? Spune-mi frate-al meu și mie În a câta galaxie Te-ai oprit, sălaș să ai La conacul tău din Rai? Stai în grădina cu flori Toată noaptea, până-n zori, Stai pe bancă și respiri Parfumul de trandafiri. Dară gândul nu te lasă Se-ntoarce mereu acasă Furișându-se tiptil La nevastă și copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
răspunsul? Într-un târziu, dându-și seama cât de mult mă preocupă întrebarea asta, caută o soluție colaterală: -Truman e specialist în visele acestea cu pământeni, să mergem la el, să ne zică el. Pornim spre stânca unde își are sălașul Truman, condorul care vorbește. Ajungem acolo plutind. Truman pare să fi prevăzut vizita noastră: nu se arată mirat că îl căutăm. Ne măsoară cu ochii lui scormonitori, zâmbește, dacă e de imaginat o pasăre care să zâmbească. Iau încă o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
istoria s-a oprit, vântul n-are decât să-și facă de cap printre ochiurile și încăperile goale, degeaba, că nu mai schimbă nimic, aici totul este încremenit. * Casa nu are vecini. Nimeni nu a îndrăznit să-și așeze vreun sălaș în preajma Casei. Se spun tot felul de povești despre Casa roșie. Că, încercându-se demolarea ei, ori de câte ori de trei ori a fost distrusă, a doua zi a fost găsită în aceeași stare ca înainte de a fi distrusă. Că în noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Nu la fel se întâmplă în cazul unei zeități din panteonul indian. Astfel, SHRI SHIVA este Cel pur, Cel plin de compasiune, Născut din El Însuși, Oceanul iertării, Zeu al iubirii, Cel care dorește binele Universului, Cel care acordă binecuvântări, Sălaș al fericirii supreme, Domnul unic, Ascetul, Cel foarte subtil, Inima Universului, Cel fără pată, Cel care-i suprimă pe dușmani... Indienii sunt plini de imaginație când este vorba să acorde însușiri și să le descrie. Dar aceste însușiri nu sunt
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Dacă vom fi umili, dacă vom fi pe placul lui SHRI SHIVA, zeul ne va dărui binecuvântările Sale. Ce ne putem dori mai mult când, prin binecuvântări vom avea parte de toate minunile lumii și ale cerului? SHRI SHIVA este Sălaș al fericirii supreme. Abandonându-ne lui SHRI SHIVA, cuibărindu-ne în oceanul de iubire al zeului, vom cunoaște adevărata fericire, cea supremă, cea pe care, dacă ai primit-o, nu mai ai nevoie de nimic, trebuințele și ambițiile lumești devenind
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
vreo umbră de îndoială: trăim în transparența totală a sufletului. Cu fulgerările-i orbitoare, lumina ne inundă trupurile când suntem împreună și de fiecare dată, când ne privim, fie și de departe, comunicăm fără cuvinte. Aceeași tihnă spirituală își are sălaș în noi. Ademenire thanatică Dimineața, insula e străbătută de o ciudată suflare de aer, care pare venită dintr-o gură de zeu ascunsă. Poate că-i o adiere din lumea de dincolo, ca o ademenire thanatică perversă. E vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la opera acestuia, atrage atenția că pentru ilustrul italian "suprema eliberare însemnează întoarcerea la Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume"", concepând o transcendență de "dincolo de orice sistem ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]