812 matches
-
dacă plecaseră sau nu din portul Callao. Cum să nu fie speriați, cănd viețile lor depindeau de un pumn de sălbatici, care mențineau distanță și nici măcar nu le permiteau să pună piciorul pe vasul lor? Din câte înțeleseseră de la aceștia, sălbaticii intenționau să le repare barcă, pentru că spaniolii să-și poată continua călătoria cu ea, însă nu puteau să nu se întrebe ce posibilități aveau de a ajunge în Filipine într-o barcă atât de fragilă și după ce hărțile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit sălbaticii lor agresori - și, curând, putură să-și dea seama că nici măcar nu era locuită de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să-i lase, pentru nimic în lume, să debarce pe insulă. În cele din urmă, Navigatorul-Căpitan lua o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care o păstrau într-un coș, și să fie întinsă pe două lemne încrucișate. Am nevoie de un voluntar care s-o ducă până pe promontoriu și s-o înfigă în nisip, ceru. Mă duc eu, se oferi imediat RoonuíRoonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De această dată, Roonuí-Roonuí nu mai lăsa pe nimeni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi mai interesau cu adevarat, întrucat ajunseseră la concluzia că puteau țese o altă centura regală de pene galbene, iar Marea Perla Neagră nu era decât un simbol, care își pierduse o mare parte din valoare odată ce trecuse prin mâinile sălbaticilor. În plus, oricât de mare ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect vulgar și neînsemnat în fața frumosului clopot, care îi fascina pe toți cei de pe catamaran. Aceștia aproape că îl venerau, deși, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
taifunul. Dar, în același timp, ei sunt și cei mai mari dușmani ai Te-Onó, iar cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne aliem cu unii împotriva celorlalți. Să ne aliem cu Te-Onó? Dar sunt niște sălbatici! Tané să ne ferească! rase celălalt. În nici un caz nu mă gândeam să ne aliem cu Te-Onó împotriva taifunului! Prefer să ne aliem cu taifunul contra lor. Nu te-nțeleg! protesta burtosul lui interlocutor. Despre ce naiba vorbești? Nici nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceanului care se lovea de recif se transformă într-un tunet continuu, care prindea ecou în pereții peșterii, nici macar flegmaticul Oripo nu reuși să închidă un ochi. Tapú Tetuanúi se pregătea de săptămâni întregi, cu mult entuziasm, ca să lupte împotriva sălbaticilor, dar nu era deloc pregătit pentru lupta împotriva forțelor dezlănțuite ale naturii, care părea dispusă să distrugă, dintr-o lovitură, tot ce construise timp de secole, astfel că miezul nopții îl găsi implorându-l pe Tané că acesta să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebui să facă un efort supraomenesc și să-și amintească noaptea nefasta a atacului asupra propriei lui insule, ca să-și poată liniști intru câtva conștiința și să-și justifice acțiunile, căci oricât de profundă ar fi fost ura față de acei sălbatici, mai profundă era repulsia față de propriile lor cruzimi. Una era să visezi la o răzbunare sângeroasă, si cu totul altă s-o duci la îndeplinire, căci, din nefericire, actul propriu-zis al răzbunării n-avea nimic în comun cu ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu lungile și ascuțitele săbii spaniole, care îi înfricoșau în mod evident pe aceștia, deși erau, fără îndoială, războinici încercați, puternici, bătuți de soare și acoperiți cu tatuaje oribile. Tapú Tetuanúi nu putu să nu se simtă fascinat la vederea sălbaticilor Te-Onó, cei mai temuți pirați ai Pacificului, de pe coastele Noii Guinee până pe cele ale Americii, asasini fără suflet, pe ale căror chipuri desfigurate se putea citi acum totală lor neputința, în timp ce ochii le aruncau scântei de ură. Din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe idolul sau, simțămintele lui Tapú Tetuanúi se transformară în ură cruntă și se surprinse pe sine însuși când înțelese că toate resentimentele pe care le avea față de Te-Onó trecuseră deodată asupra prințesei, căci, în definitiv, Te-Onó fuseseră dintotdeauna niște sălbatici și nu-nvățaseră niciodată să trăiască altfel, în timp ce micuța Curcubeu fusese educată în spiritul iubirii și al respectului față de ceilalți. Un giulgiu de amărăciune și decepție se întinse peste catamaran, și nici măcar credincioasele stele nu-i mai însoțeau, căci cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dată, mentorul lui nu părea dispus să-i dea explicații, ci își petrecu cea mai mare parte a zilei contemplând, absent, imensitatea unui ocean care părea să se fi topit sub soarele canicular. Tapú Tetuanúi observase că, de când părăsiseră insula sălbaticilor Te-Onó, eroul sau abia dacă mai dormea, si se întreba cât timp avea să mai reziste fără să cadă bolnav, ținând cont și de continuă tensiune emoțională la care era supus. Nu mai avea nici o îndoială că era un supraom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
semn al trecerii noastre. Nici o urmă de picior, nici o crenguța franța, nici un rahat în desiș. Nimic! Viața noastră depinde de astă. Îi privi cu atenție. Gândiți-vă bine dacă n-ați lăsat ceva care ne poate da de gol, fiindcă sălbaticii ăștia sunt niște vânători înnăscuți, obișnuiți să ia urma prăzii. În noaptea aceea, nimeni nu dormi în insulița, în parte datorită tensiunii la gândul că dușmanul se apropie, dar și pentru că încercau să-și amintească ce făcuseră în timpul de când sosiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
băiat începuseră să-i transpire mâinile, apoi simți o dorință aproape de nestăpânit să o ia la fugă, și doar un efort supraomenesc îi permise să rămână întins pe nisip, hipnotizat la vederea, de la o distanță atât de mică, a sângeroșilor sălbatici, care n-ar fi ezitat nici o clipă să-i devoreze dacă ar fi reușit să pună mâna pe ei. Încă o dată se treziră într-o situație absurdă, în care răzbunătorii de la inceput se aflau în mare pericol de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pentru că am avut doi profesori care m-au învățat că numai gândind îi putem înfrunta pe cei mai puternici că noi. Dacă Miti Matái n-ar ști să gândească așa cum o face, probabil că astăzi am fi căzut în mâinile sălbaticilor ălora... Apoi adaugă: Marea Damă Solitara e pe punctul să dispară... În curând va răsări soarele. — Femeile la vâsle! Bărbații la arme! Ordinul Navigatorului-Căpitan îi puse pe toți în mișcare, căci, așa cum spusese Tapú Tetuanúi, zorii își anunțau prezenta. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unei bombe cu napalm care explodează - căci nu se asemăna nici cu cel mai teribil tunet al celei mai neîmblânzite furtuni; iar ochii lor nu vor fi văzut - nici în măruntaiele celui mai asurzitor dintre vulcani - un asemenea infern. Bieți sălbatici, care nu știau nimic despre adevărata sălbăticie! Ieși din colibă și, trecând pe lângă masa primitivă, luă o felie de turtă de manioc și o labă de maimuță care îi serviseră drept cină în seara din ajun. Cineva mai mâncase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nefolositorul cadavru și dădu de mai multe ori din cap, afirmativ: — Îmi place. Apoi, scotoci în singurul buzunar al pantalonului, scoase o gută de vreo doi metri și un cârlig înfipt într-un dop de plută și i le întinse sălbaticului. — Îți place? îl întrebă, la rândul lui. Kano luă cârligul și se așeză pe vine, dar fără să-și lase din această pricină lunga lui sarbacană. Cercetă atent cârligul și încercă rezistența gutei. Îmi place, răspunse el. Apoi îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca asta, termină el de vorbit. Încercă să-și imagineze înfățișarea acelei surori, dar preferă să alunge gândul. Clătină din cap în semn de refuz și arătă spre sarbacană. — Nu vreau femeie. Vreau sarbacana... și atinse maceta. Două ca asta... Sălbaticul îl privi în adâncul ochilor. În cele din urmă, făcu un gest de încuviințare: — Kano aduce. Indianul se ridică în picioare, se întoarse cu spatele și se îndepărtă iute, până se pierdu - precum o umbră - printre primii copaci. Rămase îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea pentru televiziune, astfel încât oamenii de la Londra, New York sau Chicago să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
flori asemănătoare, fără să vezi un singur program de televiziune, fără să profiți de ultima reclamă pentru praf de curățat sau fără să râzi de bancul, reluat de mii de ori, al lui Bob Hope? Absurd! La fel de absurd ca și sălbaticul care se flagela, citea Othello, fugea de soma și se îndrăgostea platonic de o bucată de carne pentru pat numită Lenina. Lenina! Exista oare într-adevăr o diferență între Lenina din Minunata lume nouă și Clarence din ultimii ani? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
știa el despre yubani? În anii aceia fusese preocupat de fiecare amănunt al selvei care îl înconjura, adaptându-se la fiarele, șerpii, insectele și foarte complexa ei floră, dar, în tot acest timp, nu învățase absolut nimic despre oamenii ei: „sălbaticii“ care se mișcau printre umbrele ei. Se putea lupta cu jaguari și anaconde. Putea vâna cei mai mari caimani și se putea feri de șerpii cei mai veninoși, dar nu va reuși niciodată să învingă un yubani, dacă yubani-i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lor, suportau frecvent consecințele unei avalanșe de garimpeiros, atunci când se răspândea zvonul că se descoperise o nouă „bombă“. „Orașe-fantomă“ se iveau peste noapte, precum San Salvador de Paul, Diamantina, Porvenir, Cristálida... Și acolo unde înainte nu erau decât selvă și sălbatici, apăreau deodată cafenele de mâna a doua, bordeluri, cabarete, săli de jocuri de noroc, chiar și cinematografe. Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna următoare, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apăsătoare. Au nevoie de teritoriul acesta și de toate celelate care se pot pune în exploatare și produce mai multe alimente și mai multe materii prime cu care să se despovăreze de atâtea nevoi. Este nedrept ca un pumn de sălbatici să dispună de atâta spațiu. Între râul San Pedro și râul Yubani s-ar putea stabili douăzeci de mii de coloni... — Între San Pedro și Yubani nu ar supraviețui nici o sută de coloni, și dumneavoastră știți asta, le răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
absolută ca să tratați problema cum credeți de cuviință. Aș lăsa totul pe mâinile dumneavoastră. Erau speriați. Inginerul și căpitanul și toți cei din tabără tremurau la menționarea yubani-lor, pentru că imaginația lor îi transformase în ființe terifiante, foarte diferiți de autenticii sălbatici ce se ascundeau adânc printre igarapés. — ...la urma urmelor, dacă nu vor să fie reinstalați, nu au de ce să plece. Pot rămâne pe teritoriul lor. Nu va veni nimeni să-i deranjeze. Șoseaua va trece pe aici, dar va continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri cu un gest fatalist: — A atacat-o Taré al mațelor. Nu există Intié împotriva Taré al mațelor. Alergă, așa cum nu alergase niciodată. Piá transpira și gemea în cea mai îndepărtată colibă din sat. Căpetenia tribului și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ești aliat al yubani-lor, ori ești prieten al albilor, și, în acest caz, vor fi trei „tzanza“. — Mă ameninți? — Eu, nu... Dar îmi cunosc neamul. Războinicii vor voi să știe unde te afli, de partea cui. Cum spui tu, sunt sălbatici, dar nu admit altceva decât da și nu... — Nu pot înțelege că prefer să fiu neutru? — Nu. Nu înțeleg. Dacă trăiești pe pământ yubani, prieten cu yubani-i și însurat cu o yubani, nu poți sta deoparte... Piá a murit. — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]