2,533 matches
-
evidente pe suprafața desenului, spre centru, ca și când cineva s-ar fi străduit de zor să Îl șteargă. Dar probabil că fusese Întrerupt În opera sa de distrugere, pe care o lăsase neterminată. Dante Înălță lampa cât putea el de mult, săltându-se pe vârful picioarelor. Ceea ce la prima vedere părea a fi un păienjeniș de zgârieturi Întâmplătoare alcătuia, În realitate, un desen precis: un pentagon. Acesta Îi aminti de pentagrama purtată ca talisman: steaua cu cinci colțuri, simbolul cel mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un pumnal. Săltându-se pe vârful picioarelor, izbuti să ajungă până la marginea superioară a inciziei. Cel care scrijelise zidul trebuie să fi fost cam de aceeași Înălțime cu dânsul. Văzuse cândva unul dintre acele semne ale răului pe o carte de farmece sechestrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ai grăit, preacuvioase! - răspunse cel cu ghioaga de-a dreapta. Și bag sama că de sub vorbele dumitale sar întrebările ca turcii à la greques. Eu însă nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spre Tisa, povestitu-mi-s-a că nu e picior de povestitor. Așa ceva, mai rar! Episodul 26 îN CARE APAR NOI ȘI NOI PERSONAJE Și cum stăteau ei acolo lângă foc și se desfătau într-ale vorbii, numai ce povestitorul numit Parnasie se săltă într-un genunche, privi cu luare-aminte peste capetele celorlalți și le făcu semn gata, mucles. Ce e, mă? - întrebă nedumerit Surduc. — Vine patroana! - șopti Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aceea Dânsul te-a chemat în împărăția Lui”. „Dumneavoastră puteți gândi?”, întrebă lovănuț. „Bineînțeles, zise îngerul. Și tu poți gândi, dar la ce bun? Vino cu mine!” și zicând aceste, îl apucă de mână pe Iovănuț care simți cum este săltat și dus pe sus de-o forță puternică și blândă. Ochii i se-nchiseră ca de la sine și când îi deschise, se văzu în fața unui sobor de vreo 12 călugări care stăteau pe scaune în jurul unei mese unde odihnea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plus, la anii lui, peste șaizeci, știa că va fi ultima plecare și trebuia să-l învețe pe Petka, fiul și urmașul lui, cum se dă unui sat foc din trei părți, cum se săgetează din goana calului, cum se saltă, din aceeași goană, femeia în șa fără s-o vătămi prea tare și câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i revine un fagure dublu. Luară fiecare câte-o farfurioară și-o vreme se auzi numai clinchetul suav, cuviincios al lingurițelor. Dacă am înțeles bine, vă numiți Metodiu - spuse cardinalul Damiani, desprinzând cu dibăcie unul dintre brațele crucii duble și săltându-l în linguriță. — întocmai - răspunse Metodiu. — Este, dacă nu mă-nșel, și numele celui care alături de prietenul sau discipolul său, nu-mi amintesc exact, a inventat un alfabet nou, nu-i așa? — Așa este - spuse Metodiu. Alfabetul chirilic. — Cum este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
XVII-lea lăsarea unei tăceri între doi oameni nu era un lucru lipsit de însemnătate, ca astăzi. Nesiguranța zilei de mâine, iscoadele turcești prezente peste tot, resentimentele ținuturilor mai mici care n-ajunseseră încă state mici, teama că puteai fi săltat în orice moment de o stăpânire despotică - toate acestea împrumutau unei tăceri valențe deosebit de interesante. Și deși vasul plutea lin, economicos, pe Dunăre la vale, deși ziua era luminoasă, caldă, deși păreau a se înțelege bine, tăcerea ivită brusc strecurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
seama că toate eforturile lor erau condamnate eșecului, așa încât se lăsară să cadă la pământ, asudați, frustrați, însetați și obosiți, uitându-se cum voinicul călăreț îl ajunse din urmă pe bărbatul ce fugea și, apucându-l de un braț, îl saltă ca pe un fulg, făcându-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără grabă la adăpostul sigur din munți. Când Julio Mendoza îi comunică lui Bruno Serafian vestea proastă că pe fundul butoiului mai rămăseseră doar câțiva litri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Înaintea ta și se ușurează una singură avem o singură viață cine-mi garantează că ajung teafăr la Osaka Doamne ferește măcar să știu că mi-am bucurat hoitul ăsta și că am făcut ceva să mă scoată din cireadă ce tot saltă așa și se hurducă ia să beau eu un coniac acolo sub scaun deasupra buzunarului scrie În caz de pericol folosiți vesta de protecție a fost o dată buzunarul e mai gol decît buzunarul meu cînd am ieșit de la zdup dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce? E simplu, În spațiile acvatice animalele au membrane care le unesc degetele ca să poată Înota, În junglă șerpii atîrnă de copaci ca lianele și unele maimuțe au cozi lungi ca o funie cu care se agață de crengi și saltă mai departe, viețuitoarele subpămîntene sînt oarbe ca să suporte Întunericul ca pe un mediu normal și totul devine normal cînd Îți reglezi predispozițiile la baremul obișnuit, cînd toleranța devine natură și te trezești Într-o seară Întrebînd: dar de ce se aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici un cîine. Doar umbrele lungi ale blocurilor căzute pe pămîntul bătătorit. Un oraș culcat pe solul arid peste care calci indiferent. Și deodată acolo, lîngă gunoaie, un corp care se mișcă, un corp mic de culoarea pămîntului. O vietate speriată săltînd Încoace și-ncolo de la o pubelă la alta. Se apleacă mult deasupra marginilor pînă cînd partea de sus a trupului Îi dispare cu totul În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rău. Unii m-au întrebat dacă eu am făcut treaba aia, dar n-am zis nimic. Când am ajuns în camera goală, tocmai o puneau pe doamna Watkins pe o targă. Gemea tot timpul și a țipat puternic când au săltat-o de jos. Stăteam și mă uitam la ea și-mi părea rău să văd pe cineva atât de puternic ajuns atât de slăbit și de speriat. M-a văzut și mi-a făcut semn să mă apropii de targă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pufnea și trosnea continuu, într-o mișcare ciudată care îl făcea mai-mai să se prăbușească de pe scaun, deși el ar fi vrut din toată inima să șadă. Era îmbrăcat nici mai mult, nici mai puțin decât în pijama. Ochelarii îi săltau de pe nas până în creștetul capului, apoi coborau până la bărbie, pentru ca în cele din urmă să revină din nou la locul lor obișnuit. - X! X! țipa domnul acesta, indicând spre tavan, din motive pe care nu le-am înțeles niciodată nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care nu-l merită. Ce anume să fac în această situație? Ce poate fi făcut? Se pare că nici corpului nu-i mai arde a muri într-o asemenea noapte ciudată. Să mă ridic, atunci, cumva, cu dinții să mă salt, poate, în zidul acesta plin de mucegai, pentru a putea privi la ceea ce este afară, pentru că simt că de-acolo îmi vor veni răspunsurile miilor de întrebări care nu încetează să mă urmărească din clipa în care m-am născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Încercând sentimentul, obișnuit în asemenea momente, că tot pământul se prăbușește în afara peticului pe care stăteam, ca să nu cad, m-am sprijinit de ea, îmbrățișând-o la rândul meu. Mai departe, totul a fost îngrozitor de simplu. Mai întâi, echipajul care sălta, dar parcă stătea în loc, pentru că vedeam deasupra mea doar un petic de cer înstelat în timp ce-i rupeam buzele, plin de o dulce cruzime. Apoi, poarta și, lateral, pe vârful unei bare, o cizmă aurie; poarta era din lemn masiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
strune, în timp ce violonistul, stând cu picioarele depărtate, își agita torsul, plin de pasiune. Îmi era jenă de fața lui fericită care, cu atâta bucurie, te invita s-o privești; îmi era jenă că nimeni, absolut nimeni nu-i dădea atenție. Săltându-mă în vârful picioarelor, trăgându-mi burta și strecurându-mă într-o coastă printre măsuțele înghesuite una în alta, mă gândeam fără să vreau (dintr-o nevoie, prezentă de câtva timp, de a-mi demonstra mie însumi propria ignorantă) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
umbră mustăcioasă. Mik ia din nou acordul, apoi îl repetă foarte încet: am senzația că plutesc împreună cu întreaga încăpere. „Ei, acum ia spune ce-i aceea muzică“ șoptesc buzele mele. În gât, toată bucuria se strânge într-un ghem care saltă isteric. „Muzica este reprezentarea fonică a sentimentului mișcării și, în același timp, a mișcării sentimentului.“ Buzele mele repetă, șoptesc la nesfârșit aceste cuvinte. Inundat de fericire, pătrund în sensul lor, tot mai mult, tot mai adânc. Vreau să oftez, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
puțin la mine! Calistrat se întoarse spre ușă, unde toiagul stătea la locul său, rezemat de perete. Întinse mâna spre el și rămase nemișcat, concen trându-se intens. Preț de câteva clipe nu se întâmplă nimic, apoi toiagul începu să tremure săltându-se puțin de la pământ. Rămase așa un moment, după care se prăbuși pe podea. N-am reușit niciodată să-l fac să vină la mine, spuse Calistrat, respirând agitat și ridicând de jos toiagul pe care îl așeză înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trosnind ca un vreasc uscat. Capul bătrânului se lăsă moale într-o parte, în timp ce trupul căzu moale în brațele atacatorului. Toiagul îi scăpase din mâini, rostogolindu-se pe jos. Îl prinsese în brațe pe moșneag înainte de a se prăbuși. Îl săltă apoi pe umăr ca pe un sac, după care porni grăbit spre fundul curții. Calistrat era neașteptat de ușor. Moșul era slab ca un țâr, numai piele și os. Probabil că hainele de pe el cântăreau mai mult decât corpul. Aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și versantul râpei, punându-și tălpile pe peretele de stâncă. Încet, începu să se ridice ca și cum ar fi pășit pe peretele vertical. În timp ce punea un picior în fața celuilalt, se rezema cu spatele în copac. Apoi, cu o mișcare bruscă își sălta și restul corpului. În câteva minute, acesta dispăru printre crengile pline de frunziș. Inspectorul îl urmă imediat. Nu-i venea să creadă cât de repede ajunsese sus. Aici, însă, lucrurile se complicau puțin. Se afla într-o poziție dificilă, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
eu, s-ar putea să nu-ți placă. Inspectorul porni împleticindu-se. Trupul îi amorțise și abia își putea mișca picioarele. Ajuns în fața containerului, Godunov îi făcu semn să se oprească. Cu aceeași ușurință îl apucă de mijloc și îl săltă în remorca în care era așezată capcana pe care o pregătise. Se prinse apoi de oblonul coborât și își făcu vânt și el deasupra. Îl împinse pe Toma până în capăt, obligându-l să rămână acolo, lipit de peretele din fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Îi zise mucalitul, „acum ai fi În cerul de sub nori“. „E mai ușor să cugeți decît să zbori, recunosc“, zise Simon cu tristețe-n glas. „Uite, chiar și tu știi să trăncănești, deși În viața ta nătîngă nu te-ai săltat măcar un metru de la pămînt... Acum lasă-mă să-mi adun forțele, să-mi strîng gîndurile Într-o singură pornire, să chibzuiesc cu toată tăria la grozăveniile trăirii pămîntene, la neajunsurile lumii, la miliardele de vieți care se sfîrșesc, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fusese nici atît de săracă și nici atît de -, să zicem -, neatrăgătoare, ca să nu se fi găsit și pentru ea un evreu cinstit care s-o facă fericită. Probabil că la toate astea reflecta domnul Brener (pentru că așa se numea), săltînd În șareta sa ori de cîte ori roțile o dădeau pe arătură. PÎnă la Seghedin mai era Încă mult, cel puțin două-trei ore, el Însă nu se zorea. Nu se mai folosea deloc de bici și slăbise și hățurile. Caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
așezat, să arate lumii că ei nu sunt numai clăcași lipsiți de pământ, legați de moșia boierească, sunt și cei care au ajuns proprietari pe pământurile lucrate de bunicii și străbunicii lor și, mai mult, să arate că te poți sălta în ochii lumii prin școală și învățătură. O mică parte dintre luncașii ajunși în funcții și posturi, care depășeau perimetrul îngust și izolat al satului, considerând că satul lor, oamenii cu mentalitățile, obiceiurile și tradițiile lor, purtători ai unor experiențe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]