1,766 matches
-
DRAGOSTE DE OM! Autor: Doina Theiss Publicat în: Ediția nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 Toate Articolele Autorului Lacrimi de... albastru picură din cer Stele-ndoliate se sting pe pământ Lângă o fereastră e-un bătrân ce plânge Singur e sărmanul și de frig se frânge. Privește cu sfială la trecători grăbiți Rușinea nu-i dă voie, s-arate că-i flămând. Nimeni n-are timp, bătrânul, să observe Dacă e flămând sau de-i frig, să-ntrebe. Il văd plin
MĂ-NCLIN CU RESPECT ȘI DRAGOSTE DE OM! de DOINA THEISS în ediţia nr. 1491 din 30 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374268_a_375597]
-
însă, că distinsa autoare ne oferă, de această dată, un volum cuprinzând peste 130 de poezii, structurate în 15 capitole judicios, fericit formulate, dintre care menționăm exemplificativ, pentru a proba, ab initio, reverberația psihologică a autoarei, și anume: „Suflet împăcat”, „Sărmanul Melc-rege Lear”, „Mirajul Nordului”, „Mitologie”, „Între Nord și Sud”, „Zi de zi”, „Miracole-n Iași”, „Tainice lumi”, „Casa pustie”, „Ars Moriendi”, „Chipuri din cer”, „Copilărit”. Poeziile incluse în aceste capitole reflectă, în cele mai multe cazuri, trăiri, reacții, vibrații sufletești ale autoarei
GÂNDURI DE NISIP-POEZII DE CATINCA AGACHI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1354 din 15 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362162_a_363491]
-
De aceste-anunțuri, tu să nu te miri, Satele sunt pline, ce nemângâiere! Vând o casă goală, fără amintiri Între ziduri albe, mute de durere... Liniștea-n cuvinte lăcrimând se frânge- Vând o casă goală, preț nu cred că are, Sufletul, sărmanul, îl aud cum plânge: Casa părintească nu e de vânzare! Nicolae Nicoară-Horia Referință Bibliografică: Vând o casă goală... / Nicolae Nicoară Horia : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2306, Anul VII, 24 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Nicolae Nicoară
VÂND O CASĂ GOALĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377709_a_379038]
-
copt în vară. Au alungat nemărginirea mării Și nopțile când luna n-o s-apară, Au refuzat durerii să ne doară, Iar lacrimii nu i-au dat gustul sării. Tăria lor, din frunze până-n trunchi, Le-a dat putere în furtuni, sărmanii. Coboară din bunici, mătuși și unchi Și vin la tine toamna, iar, castanii. Să-ți pună mlădiere în genunchi, Să nu te-ndoaie grijile și anii. (Leonte Petre) Referință Bibliografică: CASTANE / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1765
CASTANE de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1765 din 31 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377784_a_379113]
-
Viteazul lîngă Sigismund al Ungariei, alături de guvernatorul Ștefan Răzvan. Patriarhul binecuvîntează războiul pe care Mihai Viteazul îl definește astfel: Tot ceea ce am făcut, tot ceea ce fac, o fac pentru credința creștină, văzînd ceea ce li se întîmplă, în fiecare zi, acestor sărmani creștini". Mihai Viteazul se împacă în 1597 (se află în corespondentă cu acesta) cu mitropolitul de Tîrnovo, Dionisie Ralis-Paleologul, care se află în fruntea revoltei bulgare. Această legătură este importantă pentru că este împotriva politicii de compromis cu otomanii dusă de
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
de la stat cincisprezece ruble pe lună și acești bani îi dădeam cazacilor pentru hrană și spălarea rufelor". Pentru acest țăran, care și-a părăsit satul timp de patru ani, totul este în regulă, războiul este un zbucium și o frămîntare. "Sărmanii de noi, sărmani flăcăi, am plecat toți ca flori deschise, iar acum sîntem ofiliți, ne-am lăsat parfumul la muscalul blestemat". În Vechiul Regat, primul act al dramei se joacă în Consiliul de coroană din 3 august. Șeful guvernului, Brătianu
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
c-o să se prăpădească lumea, și, când colo, ce aruncară în gura lupului? Basarabia. Geaba n-am vrut război, ori geaba l-am fi vrut, tot pe pielea noastră s-au împăcat lucrurile; pe-a noastră și pe-a turcului, sărmanul, care-a plătit și cui n-a fost dator para frântă. Austria i-a luat Bosnia și Herțegovina, Anglia Cyprul, Italia și Franța s-au ales cu câte ceva în Egipet ș. a. m. d. De aceea nu ne spună "Romînul" ba
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
eterne: "Dumnezeu e vremea însăși, cu tot ce se-ntâmplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor a cărui ape se întorc în el însuși, ori asemenea roții ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinic...". (Sărmanul Dionis). Firul de colb "lipit" pe roată pare prins într-un "joc" cosmic în care recunoaștem vârtejul horelor din sat când, prin mâinile strânse ale celor din cerc ("în om e un șir nesfârșit de oameni", îi zice "maistrul" Ruben
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
strânse ale celor din cerc ("în om e un șir nesfârșit de oameni", îi zice "maistrul" Ruben lui Dionis), simți acea energie, pe care o dă doar impulsul dansului, care îți suspendă deasupra clipei "greutatea impusă de trecătorul corp omenesc" (Sărmanul Dionis). Dacă în aceste momente, de iureș energetic din horă, dansatorul simte nevoia să "țâpurească", să "chiuie", am spune că cel prins în roata elementelor la M. Eminescu are puterea întrebării: "Cugeți tu, pământ?" (Memento mori). O întrebare care devine
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi... Înaintea patului o masă murdară, al cărei lemn grunțuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice;" (Sărmanul Dionis) Acest romantism "funinginos" al zidurilor, ieșit parcă din penelul "unui Rembrand sinistru", cum zice același critic, trebuie citit în toate semnele lui. Eminescu nu adaugă nici un adjectiv la întâmplare,13 nu pune nimic in plus care să nu exprime
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
devine o componentă constantă a peisajului eminescian: doma părăsită, clopotnițele și chiliile surpate: El se opri înaintea unei case, ce se ridica izolată în mijlocul unei ogrăzi pustii... orice tencuială căzuse de pe ele, încât părea o bucată din ruina unei cetăți." (Sărmanul Dionis) Fascinația "cemeterială"20 nu merge însă niciodată spre morbid, spre descompunerile cadaverice (precum în poezia lui Baudelaire). Eminescu descrie cadavrul în raclele mausole ielor (Strigoii, Gemenii, Avatarii faraonului Tla) până când sufletul se desprinde de trup, apoi mută privirea reflectorizantă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o părere: "Să pai un fir de colb în raza vieții Și în părerea-i pe-un moment să pari..." (Fata-n grădina de aur) El mai simbolizează vechiul și misterele cărților "bătrâne" asociat fiind, în permanență, cu păianjenul (Cugetările Sărmanului Dionis) și cu moliile (E împărțită omenirea...; Scrisoarea I; Ca o făclie...). În final, colbul presupune un lung proces "drum al colbului", "spre cel din urmă semn din cartea vremii" pe care l-a străbătut și "Marele Brit": Cu pas
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Spre neîncetatul echilibru al Marelui Tot originar trimite și această adevărată "definiție" a divinității: "Dumnezeu este vremea însăși cu tot ce se întâmplă în ea, vremea la un loc, asemenea unui izvor, a cărui ape se-ntorc în el însuși" (Sărmanul Dionis). 2. "Schimbarea" trece, la M. Eminescu, prin forma pulberii. "Elementele sunt numai o scară de stări a unei și aceleași materii", spune în ms. 2255. Precum în viziunea alchimiștilor, la care totul se transformă în aur, în plan terestru
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o "vedere" numai pe cenuși: "... Cugetarea cu raze reci pătrunde, / Lovește chipul dulce creat de fantezie...". Doar "ochiu-nchis" ține mai departe "visul frumos" (Povestea magului...). E ochiul semnului-vis, un "interval al ștergerii" (în Archeus) limitelor timp spațiu, cum spune în Sărmanul Dionis: "... am putea trăi aevea în trecut și am putea locui lumea stelelor și a soarelui". Ochiul "ars" eminescian este parcurgerea unui ciclu complet. O nouă naștere poate să înceapă, un nou "dialog cu invizibilul". Sub cenușa acestor ochi palpită
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ascultați și cu mine: unui roman realist ori unei povestiri fantastice?" Această întrebare în ciuda deosebirii enorme dintre citadinul care a fost Borges și Eminescu, poetul naturii omniprezente condensează, succint, întreaga operă a lui Eminescu. El a formulat-o în finalul Sărmanului Dionis astfel: "Fost-au vis sau nu, asta-i întrebarea". De aceea, cel puțin câteva abordări precum: cartea/obiect, cartea vie, care "trebuie să vorbească", cartea/labirint și "ieșirea prin vis" ni se par potrivite. Nu este vorba la Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
de carte "frumoasă" (Mallarmé), de obiect lucrat artistic care poate fi făcut "dar" (A. Marino, Hermeneutica ideii de literatură, Ed. Dacia, 1987, pag. 125). Atributele de manual "zugrăvit cu cercuri și figuri geometrice" (Moș Iosif) sau "cărțile legate în piele" (Sărmanul Dionis) nu țin de artizanat, de "lucrătură". Dimpotrivă: cărțile din interioarele lui Eminescu sunt neatrăgătoare, învechite, acoperite de praf ("claie prăfuită de cărți vechi" Geniu pustiu), "cu pielea roasă de molii" (Sărmanul Dionis), cu "paginile unse" (Moș Iosif), ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
geometrice" (Moș Iosif) sau "cărțile legate în piele" (Sărmanul Dionis) nu țin de artizanat, de "lucrătură". Dimpotrivă: cărțile din interioarele lui Eminescu sunt neatrăgătoare, învechite, acoperite de praf ("claie prăfuită de cărți vechi" Geniu pustiu), "cu pielea roasă de molii" (Sărmanul Dionis), cu "paginile unse" (Moș Iosif), ca niște vietăți amorfe, închise în sine, care te alungă ca înfățișarea calului răbegit din basmul cu Harap Alb. Interioarele borgesiene par mai aproape de sensul cărții/obiect. Plăcerea specificației titlurilor ciudate, a descrierii edițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
muma cărții, prototip al cunoașterii. "Des/cifrare", pentru că Eminescu și Borges pun cartea sub pecetea unui mister accesibil doar inițiaților. "Cifrele de maur" (Memento mori), "cu semnele strâmbe întoarse arăbește" (Povestea magului...) sau "proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii" (Sărmanul Dionis), felul de a citi cartea "meșterului" Ruben, din 7 în 7, spun suficient despre "ars regia" (G. Călinescu), arta alchimiștilor și a științelor ezoterice pentru care Eminescu dovedea interes. Această "filieră" ezoterică a Arabiei, patrie a Kabbalei, va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cu-ntrebări nedezlegate / Să citesc din cartea lumii semne, ce noi nu le-am scris ...". Sub influența "stelei galbene", timpul la Eminescu devine circular. "Pe căi bătute-adesea..." (Se bate miezul nopții), "o armonie care capăt n-are" (Decebal-dramă) sau în Sărmanul Dionis: "...Vremea la un loc, asemenea unui izvor, a cărui ape se-ntorc în el însuși". Timpul este o temă comună a celor doi poeți. Dacă versurile eminesciene se cunosc, amintesc doar două credem sugestive din Borges: "Tu ești făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
fost văzute de noi într-o lume anterioară, astfel încât a cunoaște înseamnă a recunoaște" (Noaptea darurilor); sau în Scriptura zeului: Pe fața pământului există forme străvechi, forme incoruptibile și efemere...". Putem recunoaște cu ușurință principiul schopenhauerian (eadem sed aliter) din Sărmanul Dionis în aceste pagini: Credea în infinite serii de timpuri, într-o rețea crescătoare și vertiginoasă de timpuri divergente, convergente și paralele. Această urzeală de timpuri care se apropie, se bifurcă... cuprinde toate posibilitățile" (Grădina cărărilor care se bifurcă). Această
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Oglinzile, Elogiul umbrei). Omul borgesian aspiră să afle "cine este": "Ajung în centrul meu, / la algebra și cifrul meu / la oglinda mea. / În curând voi afla cine sunt" (Elogiul umbrei). O astfel de "algebră și cifru" gândea și Eminescu în Sărmanul Dionis, "împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice..., formule pe care le ai toate scrise în cartea care ți-am împrumutat-o". Oare nu spre o astfel de "oglindă" se-ndreaptă regele Tlà invocând-o pe Isis? Pentru că, după o expresie
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
1978, p. 14. 42 Eminescu, Mihai, Op.cit., Decebal, p. 37. 43 Călinescu, George Opera lui M. Eminescu, vol. III, Ed. Minerva, cap. Teme romantice, p. 123. 44 Munteanu, George Sub semnul lui, Ed. Eminescu, 1975, p. 56. 45 Eminescu, M. Sărmanul Dionis, în Opere, col. "Scriitori români", Ed. Minerva, Buc., 1982, ediție critică îngrijită de Aurelia Rusu, pp. 30-31. 46 Ibidem, p. 40, 41. 47 Jean Chevalier, A. Gheerbrant, Op.cit., vol. 2, E O, pp. 82-83. 48 Petrescu, Ioana, Em Op.cit.
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
napoleonian, dar se îmbrăca în stilul fraților Petreuș. Magistrul Brînzei, cu deferența necesară rolului său de psihiatru, îl invita pe împăratul Stelică să-și dezvolte grandoarea în fața amfiteatrului plin cu studenți. Singur Stelică și aici se afla drama nu știa, sărmanul, că e doar contrafacerea tragic-derizorie a împăratului. 20 iulie L-am așteptat pe marele Picasso în gara Nicolina. Nu în gara mare! sunase la telefon vocea lui de scapet nu în gara mare, mi-i groază de public, la Nicolina
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
tulburate de splendoarea-ți; Zadarnic dau s-apuc în aprigă mea mîna straiul tău, precum izvoarele de apă 305 Din luminoasele nisipuri a' lui Los, de-mbrățișarea-mi se desprinde; apoi eu singur Rătăcesc printre-ale verii vergure. Iată, strigă ele, Sărmanul Los cel părăsit, batjocorit de vierme, de melcul cel cu casa, si De Furnică și gîndac, ascultă! rîd, si joc își bat de Los". Enitharmon răspunse: "La adăpost acum de loviturile Puterii tale, demone-al furiei, 310 De mă-nfășoară fermecata
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
195 Ascunse-n mătăsos mic val de-abia răsúflă și licăresc ușor. Crinii tăi care dădeau lumină cînd dimineață se ivea, Ascunși în Vai, abia se tînguie și nimeni nu le-aude glasul. Toate cîte sînt, afară doar de Los sărmanul, se bucură de ale frumuseții desfătări! Cîndva cum mai cîntam și mai chemăm jivinele și păsările spre desfătarea lor, 200 Dar nu stiam ca, singur lipsit de-ale iubirii bucurii, Trebuie să port război cu iezme-ascunse ale lumilor care prind
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]