3,569 matches
-
ale Bizanțului.8 Structurile sociale. Obștea sătească teritorială În spațiul locuit de români-Carpați, Dunăre și Mare-este atestată, istoric și arheologic, existența unui mare număr de așezări-sate, grupate sub forma unor concentrări demografice mai mari sau mai mici. În interiorul acestor obști sătești teritoriale aveau loc permanente înnoiri, prefaceri continui ale structurilor lor economice, sociale și politice. Structurile sociale ale comunităților umane de pe teritoriile românești indică faptul că, în secolele VII-X, acestea nu depășiseră cadrul obștii sătești. Obștea (comunitatea sătească românească) era condusă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sau mai mici. În interiorul acestor obști sătești teritoriale aveau loc permanente înnoiri, prefaceri continui ale structurilor lor economice, sociale și politice. Structurile sociale ale comunităților umane de pe teritoriile românești indică faptul că, în secolele VII-X, acestea nu depășiseră cadrul obștii sătești. Obștea (comunitatea sătească românească) era condusă de instituțiile sale de bază-acestea erau, conform documentului patristic din 374, adunarea obștii, sfatul "oamenilor buni și bătrâni", jurământul de veritate și solidaritatea dintre membri. În funcție de modul de distribuire a loturilor familiale în teren
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În interiorul acestor obști sătești teritoriale aveau loc permanente înnoiri, prefaceri continui ale structurilor lor economice, sociale și politice. Structurile sociale ale comunităților umane de pe teritoriile românești indică faptul că, în secolele VII-X, acestea nu depășiseră cadrul obștii sătești. Obștea (comunitatea sătească românească) era condusă de instituțiile sale de bază-acestea erau, conform documentului patristic din 374, adunarea obștii, sfatul "oamenilor buni și bătrâni", jurământul de veritate și solidaritatea dintre membri. În funcție de modul de distribuire a loturilor familiale în teren, de dispunerea locuințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jurământul de veritate și solidaritatea dintre membri. În funcție de modul de distribuire a loturilor familiale în teren, de dispunerea locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin tragere la sorți, membrilor comunității, care aveau numai dreptul de folosință asupra loturilor arabile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comună și organizarea împreună a muncii, în secolele VII-X, forma arhaică de organizare a obștii era abandonată pe întreg teritoriul locuit de români. A persistat doar folosința comună a pădurilor, pășunilor și apelor.9 La baza prefacerilor din sânul obștei sătești a stat dezvoltarea economică, progresul general al societății autohtone de la Dunăre și Carpați, care a favorizat diferențierea socială a comunităților umane locale. Apariția proprietății private a dus la acumularea de bunuri și, apoi, la inegalitatea de avere și la diferențierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
private a dus la acumularea de bunuri și, apoi, la inegalitatea de avere și la diferențierea socială. Procesul era unul obiectiv. Conform documentului patristic din 374, inegalitatea de avere exista încă de atunci-sfârșitul secolului al IV-lea, în sânul obștei sătești din nord-estul Munteniei. Consolidarea proprietății private (individuale), inclusiv a proprietății funciare sub forma posesiunilor din vatra satului, rezultate din defrișări și desțeleniri individuale, se accentuează. Statutul politic impus de migratori a dus la schimbări în sânul obștei. Astfel, funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VI-lea, cu nume slave, ca rezonanță, menționate de izvoarele scrise, între Carpați și Dunăre. Pe de altă parte, migratorii (alogenii) pătrunși la nord de Dunăre și impactul provocat de aceștia au determinat fenomenul de dependență colectivă a unor comunități sătești (obști) față de autoritatea politică-militară migratoare-precum obștile din Banat aservite puterii hunilor lui Attila, din secolul al V-lea, sau relațiile dintre autoritatea militară a cetății Turris și țăranii de pe pământul fortificației. Dacă aceasta era situația în sânul comunităților, în cea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sau boier. Între obștea țărănească și cea primară nu era, în istoria românilor, o deosebire esențială. Prin urmare, obștea (ginta) primară (de sânge), în care fiecare familie stăpânește un lot separat (I. Nestor), se destramă pe familii și devine obște sătească (teritorială). Însă, în realitate, obștea la români a rămas întotdeauna gentilică, adică membrii ei erau înrudiți (rude de sânge), întemeiată pe rudenie. Astfel, satele de moșneni și răzeși oameni liberi și, în general, comunitățile țărănești au, în istoria românească, un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
menținut în timpul stăpânirii romane (106-275), ca și în perioada migrațiunii popoarelor (secolele III-XIII), până la nașterea feudalismului românesc, în secolul al X-lea, și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu erau coloniști aduși aici, ci populația țărănească autohtonă din provincie, de unde existența unei țărănimi provinciale, organizată în obști. Sub romani, ca și înainte de ei, Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a satului (moșneni, răzeși, frați de ocină) este complexă: sunt părți individuale care aparțin unor familii, cum este casa cu curtea ei, livezile și pometurile, curăturile. Alte părți ale pământului obștei sunt folosite în comun: pădurea, pășunile, apele. La obștile sătești (țărănești) mai evoluate se disting părți rezervate pentru biserică și pentru conducătorii obștei. Cea mai importantă parte a moșiei (terenului), care se dezvoltă în decursul veacurilor și pe măsura creșterii producției, este câmpul cu ogoarele oamenilor. Câmpul alcătuiește o stăpânire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în cei peste o mie de ani, care separă momentul dispariției suprastructurii politice romane în Dacia de constituirea statelor medievale de-sine-stătătoare. Recapitulând, am văzut că după 275, forma generală de organizare social-politică pe teritoriul vechii Dacii a constituit-o obștea sătească, apoi uniunile de obști, care au preluat funcții importante ale structurilor statale anterioare. Mărimea acestor organisme social-politice era variată, în funcție de densitatea concentrărilor demografice și gradul de organizare politică a acesteia. Dinamica demografică-concentrări de așezări urbane: pentru secolele III-V, avem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca suprafață și număr de locuitori, pentru secolele VIII-X, asistăm la o și mai mare concentrare a așezărilor, concentrări ce se identifică cu formațiunile politice (cnezate, voievodate, țări). În secolele precedente, grupările demografice îmbrăcau forme inferioare de organizare social-politică, obști sătești teritoriale reunite politic în uniuni de obști, mai mari sau mai mici. Existența unor structuri social-economice specifice genera forme de organizare politică aparte. Concret, apariția, în aceste secole, a proprietății private, a diferențierii sociale, a unor pături suprapuse deținătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puterii de stat. Aceste obști existau dinainte de 106 (cucerirea romană) și au dăinuit după această dată, iar după 275 (retragerea romană), au devenit singurele forme de organizare social-politică ale autohtonilor pentru următoarele secole. Actul patristic din 374 menționează existența obștii sătești autohtone, adunarea și sfatul ales dintre "oamenii buni și bătrâni". Pe măsură ce diferențierea socială s-a accentuat, iar pământurile arabile devin ereditare în aceeași familie, funcția social-politică e însușită de un singur om-de la sfatul (organism colectiv), în secolele VI-VII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
VII-X. Cercetările acestea dovedesc o locuire relativ intensă, mai ales în unele regiuni. Numeroase așezări erau situate de-a lungul văilor cu terenuri fertile, al Dunării, din Banat până la vărsare-ele sunt presărate cu așezări și cimitire ce aparțin unor obști sătești teritoriale. Pământul bogat și pășunile întinse au oferit populației sedentare autohtone o viață neîntreruptă de agricultori și păstori (crescători de animale), apoi pescuitul în lunca râurilor și în Dunăre. Multe așezări sunt și în câmpia Olteniei și Munteniei, unde codri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așezări noi din secolele VII-IX, iar peste acestea așezări din sec. X-XI, asigurând o existență neîntreruptă timp de secole, pe aceleași locuri (teritorii). Deși, uneori, așezările își schimbă vatra de la un loc la altul, în anumite perioade, în ansamblul hotarelor sătești a existat o continuitate neîntreruptă de viețuire. În așezări, alături de autohtoni, descoperirile arheologice atestă și prezența populațiilor nomade sau migratoare. În secolele VII-X, asimilarea de către români a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
important lot de cuvinte de origine slavă (20%) și turanică -5%. 23 Cercetările arheologice evidențiază că, în secolele VII-X, în diferite zone ale țării noastre, existau două tipuri principale de așezări ce corespund celor trei variante de organizare a obștii sătești teritoriale: 1. primul tip, cel mai numeros, îl constituie așezările dispersate pe o lungime mare; 2. al doilea tip, așezările adunate pe o suprafață restrânsă. Cele mai frecvente sunt locuințele adâncite în pământ -bordeielecu dimensiuni mari (suprafața) de 3,20
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Aiud, Câmpia Turzii, Cicău, în necropolele mari din jurul salinelor. Un grup însemnat de necropole de înhumație s-a aflat la Ciumbrud, Sălacea, Deta, Piatra Frecăței, din secolele IX-X, ce conțin obiecte funerare, cruci mai ales. Aceste morminte au aparținut unor obști sătești românești. Există și necropole birituale-la Izvoru au fost găsite 500 de morminte, majoritar creștine (75-80 %), dar la Brateiu și Păuleasa (244 și 252 morminte), predomină incinerația (85-90 %). Ca atribuire etnică este dificil de stabilit, dar, în general, cele de înhumație
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care decide, iar comandantul militar (voievodul) era ajutat de un sfat al bătrânilor. Deplasările lor nu se făceau de întregul trib, ci fărâmițat, în grupuri separate, mari sau mici, conduse de un șef militar (Ardagast). Temelia structurii sociale a obștilor sătești slave o reprezenta familia patriarhală slavii trăiau încă în faza relațiilor gentilice. Ca urmare a contactelor (legăturilor) cu populația romanică din regiunea carpato-dunăreană și cu civilizația bizantină, slavii au primit numeroase influențe. Slavii, atât cei din nordul Dunării cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice autohtone. Limba slavilor rămași în Dacia (nordul Dunării), după 602, s-a stins (a dispărut), dar aceste influențe slave au persistat în limba romanicilor din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cea gentilică (bazată pe gintă), cu căpetenii alese de oșteni, numite voievozi. Colonizările slave se făceau de către comunitate (obște), o așezare întemeiată de o mare familie care folosea pământul în comun, încât obștea gentilică se transformă acum în obște teritorială (sătească), ca la români. În acest sens, și istoricul bizantin Procopius (secolul VI) spune despre slavi că erau oameni care nu se supun nimănui-ei alcătuiau o "democrație militară", adică comunități de arme cu căpetenii alese de adunarea oștenilor (voievozi).12 Slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
etnică și lingvistică, dar al cărui nume era cel al cuceritorilor bulgari. Forma de organizare statală a fost, inițial, hanatul, în care puterea politică aparținea aristocrației tribale bulgare, boliari (boieri), care și-au însușit proprietăți funciare întinse din pământul obștilor sătești. S-a constituit destul de curând, la sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, în timpul domniei puternicului han Krum (803-814), o aristocrație bulgară formată din pătura marilor proprietari, boili, și din aceea a proprietarilor mici, bogaini. Feudalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de oraș, dar nici proprietățile (fermele) agricole (villae) n-au supraviețuit (vezi cap. I). În asemenea condiții vitrege, continuitatea trebuie urmărită în ținuturile rurale (sate), mai conservatoare și mai rezistente, care au păstrat formele de organizare străveche (arhaice), precum comunitatea sătească, putem menționa denumirea de sat (fsat), din latinul fossatum, și aceea de țară (țări), din terra (terrae). Comunitatea rurală s-a organizatt ca o obște sătească, condusă de un jude (judex) și de un sfat alcătuit din "oameni buni și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conservatoare și mai rezistente, care au păstrat formele de organizare străveche (arhaice), precum comunitatea sătească, putem menționa denumirea de sat (fsat), din latinul fossatum, și aceea de țară (țări), din terra (terrae). Comunitatea rurală s-a organizatt ca o obște sătească, condusă de un jude (judex) și de un sfat alcătuit din "oameni buni și bătrâni", care vegheau la interesele comunității ce practica o economie agro-pastorală. Așezările și locuințele, ocupațiile (îndeletnicirile) tradiționale au terminologie latină. În ceea ce privește continuitatea, rolul principal l-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea de state românești libere și spațiul intra-carpatic, încadrat în regatul feudal ungar. Colectivitățile medievale, obștile sătești, în imensa lor majoritate libere și viguroase, altele aservite sau abia întemeiate, până la mijlocul secolului al XIII-lea, ne pot ajuta în reconstituirea situației demografice. Satele erau diferite ca număr de gospodării: unele puteau avea peste 100 de gospodării (Artand-jud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]