KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

fost o parte și un punct puternic al caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, vă dedicați din toată inima îndatoririlor unui sandalagiu; iar când ați avut statutul de samurai, vă investeați toate capacitățile în îndeplinirea sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut toanele nesăbuite de a privi în sus și a încerca să vă avântați mai departe. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
caracterului dumneavoastră. E necuviincios din partea mea să aduc vorba, dar când erați purtătorul de sandale al Seniorului Nobunaga, vă dedicați din toată inima îndatoririlor unui sandalagiu; iar când ați avut statutul de samurai, vă investeați toate capacitățile în îndeplinirea sarcinilor samuraiului. Niciodată nu ați avut toanele nesăbuite de a privi în sus și a încerca să vă avântați mai departe. Lucrul de care mă tem acum cel mai mult este că - fidel acestei mentalități - vă veți achita de datoriile din provinciile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
castel. Avea legată de ea o scrisoare, cerându-mi să mă întâlnesc cu unul dintre generalii Seniorului Hideyoshi, Kuroda Kanbei, aici, astă seară. — Vine Kanbei aici! Un om care i-a trădat seniorul pentru Oda. Nu e demn să fie samurai. Când apare, îl vom tortura până la moarte. — E emisarul Seniorului Hideyoshi și nu se cuvine să ucidem un om a căruui sosire a fost anunțată dinainte. Între războinici există înțelegerea de a nu ucide mesagerii. Așa ceva ar merge, chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
al inamicului, făcuse o impresie excepțional de favorabilă. Probabil, fiindcă li se adresase din inimă, trecând cu vederea peste orice preocupare de victorie sau înfrângere, și se comportase conform tradiției și înțelegerii că atât el cât și adversarii săi erau samurai. Totuși, atâta lucru nu era un motiv suficient pentru ca inamicul să accepte rostul misiunii: acela de a-i convinge să capituleze. Kanbei discută cu Goto într-o cameră a casteului neluminat, timp de circa o oră, apoi se ridică de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea mamei tale și să fii lângă tatăl tău. Dar acum lumea e plină de bătălii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Goto avea o voință îndărătnică și nu șovăia câtuși de puțin. Dar avea totuși un fiu mic și nu suporta să vadă un copil nevinovat murind. Iwanosuke era mult prea tânăr pentru a purta povara de a se fi născut samurai. În zilele dinaintea acestei întâlniri, Goto îi trimisese o scrisoare lui Kanbei, pe care - deși inamic - îl considera un om demn de încredere. Goto își deschisese sufletul în fața lui Kanbei, cerându-i să-i crească fiul. În timp ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
asemenea permisiunea de a se deschide unele părți din curtea castelului, în care de obicei accesul publicului era interzis. Hanurile din Azuchi fuseseră rezervate cu mult timp în avans de către amatorii de atracții - seniori, negustori, cărturari, medici, artiști, meșteșugari și samurai de toate rangurile - care așteptau cu nerăbdare să vadă Templul Sokenji, să intre pe Poarta Exterioară și să se apropie de Poarta a Treia, iar de acolo să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând în grădina cu nisip alb, unde să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o plecăciune în fața lui Nobunaga. — Eu sunt cel care a cântat la vioară mai-nainte, stăpâne. Cuvintele lui erau distincte și în ochi nu i se citea nici urmă de slugărnicie. Se putea observa că era odrasla unei familii de samurai. Nobunaga privi țeapăn în ochii copilului, dar acesta nu-și mută privirea. — Ce cântai? Trebuie să fi fost o melodie din muzica Barbarilor de la Miazăzi. — Într-adevăr. Era un Psalm al lui David. Copilul părea însuflețit. Vorbea cu o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Katsuyori și soția lui și numeroasele doamne din suită care-i serveau, și continuând cu acelea ale mătușii lui și fiicei acesteia, litierele lăcuite ale feluriților nobili și doamne numărau, probabil, sute și sute. În mijlocul acestei nesfârșite procesiuni de priveliști - samuraii și servitorii, slujitorii personali, funcționarii superiori cu șeile lor aurii și argintii, intarsiile de sidef, scânteierile lacului auriu, umbrelele deschise, arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau mai presus de orice altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
prăvăli aproape ca în cădere, bătu din aripi și zburătăci speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi pe neașteptate un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul servitorului își pierduse orice culoare. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre roblemele importante, îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise se mirare. — Nu e un fleac. Credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
era nimic în neregulă cu această tărie de spirit. Era extrem de pozitiv. Cu siguranță, forța spirituală e o substanță care ar trebui să umple-ochi ulciorul inimii. Și, în acea perioadă a războaielor între provincii, se putea spune că și clasa samurailor ca întreg avea același spirit. Dar, în situația în care se găsea Katsuyori, era absolută nevoie de aderența fără greș la o forță combinată care, la prima vedere, putea fi luată drept slăbiciune. O demonstrație de forță necugetată n-avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
marea capacitate și geniul pentru a realiza ceva de o mult mai mare însemnătate. Iar acum, Kaisen regreta că Shingen nu supraviețuise. Omul care percepuse ceva de mai mare importanță fusese Nobunaga. El era cel ce lărgise rolul provincial al samuraiului la unul de semnificație națională. Și tot Nobunaga era acela care se arătase a fi un vasal model. Așteptările lui Kaisen din partea lui Katsuyori, care nu avea caracterul tatălui său, se mistuiseră cu desăvârșire. Era clar că, după părerea abatelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
dată, clanul Takeda n-avea să mai fie capabil să păstreze provincia Kai. Toți cei asociați cu clanul Takeda erau convinși de inevitabila sa înfrângere. Unii, poate, fuseseră chiar dispuși să aștepte cu nerăbdare această zi. În mod tradițional, însă, samuraii - indiferent din ce clan făceau parte - nu manifestau o atitudine necuviincioasă în asemenea vremuri, chiar și atunci când știau că înfrângerea era inevitabilă. Le vom da de știre că suntem aici, spuse Nishina Nobumori, comandantul Castelului Takato și fratele mai mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
înceteze oricât le-am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă ar sta aici, cu samuraii. Dacă primește permisiunea dumneavoastră, se va muta aici imediat. Care sunt dorințele seniorului meu? — Perfect, răsunse repede Katsuyori. Adu-o pe soția mea aici, și pe cele tinere. În acel moment, moștenitorul său în vârstă de cincisprezece ani, Taro Nobukatsu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
așa? Katsuyori se întoarse spre fiul său, nu atât cu neplăcere cât cu o îngrijorare nervoasă: — De ce? Păi, dacă vin femeile aici, nu vor face decât să ne încurce. Iar dacă bărbații le văd plângând, până și cei mai viteji samurai se descurajează. Taro era încă doar un băiețandru, dar insista să-și spună părerea. În continuare, argumentă că provincia Kai fusese țara lor strămoșească încă de pe vremea lui Shinra Saburo și trebuia să rămână a lor până la sfârșit, chiar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui s-ar fi delectat cu Festivalul Păpușilor, în citadela interioară. Dar, în acea zi însorită, întregul clan era gonit din urmă de fumul negru, în timp ce abandona Castelul Nirasaki. Katsuyori, desigur, părăsi și el castelul, la fel ca toți ceilalți samurai care-l serveau. Dar, când se întoarse și își privi întreaga armată, avu o expresie de uimire. — Numai atâția sunteți? întrebă el. La un moment dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de confuzia din întinericul zorilor și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu servitorii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta solitară a părintelui său. Punând la un loc toți servitorii, samuraii de rând și pedestrimea, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Exista însă un mare număr de palanchinuri și litiere lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar figurile jalnice ale femeilor voalate, mergând atât călare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
sunteți aici, stăpâne. Se pare că cei din Oda au înconjurat zona și au tăiat toate căile, începând în sfârșit ultima ofensivă în direcția asta. Grupul mai număra acum doar nouăzeci și unu de oameni - cei cincizeci și unu de samurai rămași cu Katsuyori și fiul său, soția lui Katsuyori și doamnele ei din suită. În zilele precedente, se adăpostiseră într-un loc numit Hirayashiki și chiar duraseră un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ei. — Tsuchiya! Tsuchiya Umeon! strigă Katsuyori, chemând un servitor. Urc-o pe soția mea în șaua unui cal. Servitorul se apropie de soția lui Katsuyori, dar femeia se întoarse dintr-o dată spre soțul ei, spunând: — Se spune că un adevărat samurai nu are niciodată doi stăpâni. În același fel, odată ce o femeie și-a luat un bărbat, nu se cade să se întoarcă pentru a locui cu familia ei. Deși ar putea părea o dovadă de compasiune că mă trimiți singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
frecată și atât soldații cât și ofițerii se relaxau după multe zile de lupte grele. Un tânăr ce părea a fi fiul stăpânului casei se apropie și-i vorbi lui Toshimitsu. — Nu veniți să faceți o baie, Înălțimea Voastră? Toți samuraii și chiar și soldații pedestrași și-au terminat masa de seară. — Nu, voi aștepta până sosește Domnia Sa. — Domnia Sa întârzie cam mult în seara asta, nu vi se pare? — Azi a avut loc un banchet al victoriei în tabăra principală. Stăpânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lui Shimizu Muneharu SAKAMOTO, castelul lui Akechi Mistuharu TAMBA, provincia clanului Akechi KAMEYAMA, castelul lui Akechi Mitsuhide TEMPLUL HONNO, reședința temporară din Kyoto a lui Nobunaga TEMPLUL MYOKAKU, reședința temporară din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară la galop prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o răsplată nemeritată. Nu am idee ce să spun, sau care ar putea fi eticheta cuvenită. Stipendiul pe care l-am primit de la clanul Mori nu depășește șapte mii de banițe și, cu siguranță, nu sunt mai mult decât un samurai de țară care se apropie de bătrânețe. Nu spusese nimic despre vreun acord. Se lăsă tăcerea. Cei doi mesageri stăteau încordați. Orice i-ar fi spus, nu făcea decât să repete, cordial și cu cel mai mare respect: — E mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
imaginat furia pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai și samurai, soldat și soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai și samurai, soldat și soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cineva familiarizat cu construcțiile și condițiile terenului. Ce-ai zice să-l chemăm aici în același timp și să-l punem să se consulte cu Rokuro? Ar fi foarte bine. Cine e? — Nu este unul dintre servitorii mei, ci un samurai din Bitchu. Se numește Senbara Kyuemon. Chiar acum e în tabără și l-am pus să lucreze exclusiv la întocmirea de hărți ale zonei. Hideyoshi bătu din palme pentru a chema un paj, dar toți pajii și asistenții săi personali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]