1,716 matches
-
Da, domnule? Da, domnule. ASCENSORUL ÎI DUSE LA ETAJUL UNDE URMA SĂ ÎNCEAPĂ, LA UNSPREZECE FIX, ÎNTRUNIREA CONSILIULUI. MARIN ÎȘI PRIVI CEASUL: MAI ERAU PATRU MINUTE ȘI JUMĂTATE. TOTUL MERGEA IMPECABIL. LA UȘA SĂLII DE CONSILIU STĂTEAU DE GARDĂ CINCI SANTINELE ȘI UN OFIȚER, TOȚI PRIPPI. PREZENȚA LOR ARĂTA CĂ MARELE JUDECĂTOR SOSISE DEJA. RECUNOSCÂNDU-L PE MARIN, OFIȚERUL SE ÎNCLINĂ UȘOR ÎN FAȚA LUI. \ SUNTEM OBLIGAȚI SĂ VĂ FACEM UN CONTROL CA DE OBICEI, DOMNULE, SPUSE EL RESPECTUOS. \ Nici o problemă. Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
OBLIGAȚI SĂ VĂ FACEM UN CONTROL CA DE OBICEI, DOMNULE, SPUSE EL RESPECTUOS. \ Nici o problemă. Marin apăsă pe trăgaciul neutralizatorului pe care îl ținea în buzunar. Îl prinse pe ofițer cu un braț și trase pe deasupra lui într-una din santinele. Din spate, oamenii săi își descărcau deja armele. Surpriza fu atât de mare, încât practic nu avu loc nici o luptă. Atacul neprevăzut îi doborî imediat pe cei șase Prippi. Marin nu așteptă să vadă dacă întâmplarea avea vreo urmare. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
generalul Kiseleff pentru paza cordonului sanitar ce înconjura Bucureștii. După o inspecție făcută pe la diferitele puncte de trecere, Kiseleff, aflat într-o droșcă, a dorit să se întoarcă în oraș prin bariera de la Fundeni. Aici a fost oprit de o santinelă cu pușca în mână, care i-a cerut să vie însoțit de călărețul de la ștabul companiei. Ca să încerce soldatul, Kiseleff i-a oferit 2 ruble, ca să-l lase să treacă. Soldatul, pretextând epidemia de holeră și că nu poate pune
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de deasupra nasului drept și puternic, ochii încă arzând, buzele arse, în ochiul zăbrelit al ferestrei. Gândindu-se la ea, la șansa unui fiu care să-l fi înțeles și continuat ? Privind pereții umezi și cenușii, scândurile patului, întâlnind ochii santinelei tinere, buimă cite, zâmbind acestui martor întâmplător. O moarte în aer liber, în mijlocul mulțimii care ar întinde condamnatului, așa credea Cosimo, dulciuri, fructe și flori și i-ar spune vorbe frumoase ? Un asemenea mod de-a părăsi lumea nu i
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar fi șters din creieri toate convingerile trecutului. Un sergent veni să-l schimbe, deși Apostol uitase să dea ordine. Îi părea rău că pleacă din singurătatea care acuma îi era dragă. Se strecură prin tranșeele în zigzag, pe la spatele santinelelor înțepenite lângă arme. Când să cotească spre șanțul de legătură, se ciocni cu căpitanul Cervenko. ― N-am putut închide ochii toată noaptea, murmură căpitanul abătut. Îmi pare rău c-ați nimicit reflectorul, nu știu de ce... Ați ucis lumina, Bologa! ― Aici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pușcă pocni asurzitor, undeva pe aproape. Deși cunoscu, după zgomot, că nu e rusesc, totuși avu o strângere de inimă. Alte focuri speriate izbucniră îndată, apoi iar altele, și în dreapta, și în stânga, tot mai depărtate. Bologa se liniști; erau, desigur, santinelele speriate... Pe la trei, spre a-și șterge orice urme de îngrijorare din suflet, porunci să se înalțe o rachetă, să vază și să se convingă. În lumina verzuie, terenul dintre tranșee părea mort. La dreapta, între sârmele ghimpate, zăcea cadavrul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mulți și mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar fața plutonierului, cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dinții gălbui, cu o gaură neagră în gingia de jos, și iar auzi glasul enervat, care încerca să fie lingușitor: ― Cele două santinele pe care le-ați văzut stau numai ziua, ca să nu-i ciugulească corbii, pentru că pe aici sunt mulți corbi, foarte mulți... Noaptea le retragem, firește... noaptea nu umblă corbii. Întâi fusese ordonat să atârne numai trei zile, dar pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
foarte mulți... Noaptea le retragem, firește... noaptea nu umblă corbii. Întâi fusese ordonat să atârne numai trei zile, dar pe urmă excelența, având în vedere înmulțirea cazurilor criminale, a hotărât să rămâie acolo spânzurații, până la noi ordine... Bologa nu zărise santinelele și de-abia acuma băgase de seamă că plutonierul e știrb. Glasul i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întrebă apoi brusc locotenentul. ― Dincolo, șopti primarul, înțelegînd. Sunt doisprezece... O, Doamne, urgia lui Dumnezeu... Sunt români, săracii, și nici unul n-are să scape după cât e de înfocat căpitanul... Bologa urmări privirea primarului și, în fața unui hambar de piatră, văzu o santinelă cu baioneta la armă. ― Acolo? mormăi el, mai stins. Primarul dădu din cap. Pe urmă, cu glas care parcă voia să șteargă un gând, zise: ― Poate că s-o fi sculat domnul general... Apostol porni mașinal după primarul satului. Groparul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe pe jumătate în pământ și mascate cu găteje și crengi. O santinelă cu arma întinsă ceru parola și Varga îi zvârli din mers un cuvânt. Dintr-un adăpost, așezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevărat concert de sforăituri. Pe urmă se abătură la dreapta și, în fața unei colibe, Varga mormăi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbă cu pretorul și cu primarul, Apostol Bologa, între patru soldați cu baioneta la armă, aștepta acuma întoarcerea sublocotenentului care intrase să anunțe sosirea prizonierului. În fundul ogrăzii aceleași două automobile și parcul de motociclete, lângă hambarul cu arestații, parcă aceeași santinelă, în coridor și înaintea ușii din stânga, aceeași îngrămădire de soldați... Și pomii înfloriți în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chemați pe mine... Am să vă trimit îndată cafeaua sau, dacă doriți, ceai... Așteptă două clipe și, neprimind răspuns, ieși trăgând ușa. Învârti cheia de două ori în broască, apoi puse și un lacăt mare, petrecând prin belciug. Urmară instrucțiile santinelei, cu glas tare, înadins, să audă și prizonierul: să nu se miște din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tava de pe masă. Își aduse aminte că n-a mâncat de ieri de la prânz. Se sculă și sorbi cu poftă ceaiul. Apoi se simți copleșit de o apatie grea. Nu-i mai păsa că e închis într-o odăiță, cu santinela la ușă... Se întinse pe pat cu fața-n sus și închise ochii. Stătu așa, fără gânduri, un răstimp care i se păru o veșnicie. Apoi aruncă o privire pe cadranul ceasului-brățară. "Unsprezece! se gândi cu decepție. De-abia o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și să treacă peste mine întîmplările în voia lor!" Se trânti iar pe pat, căutând să alunge gândurile, care totuși veneau să-l chinuiască, întocmai ca niște vrăjmași fără îndurare. În răstimpuri îi soseau în ajutor zgomote de afară, schimbarea santinelei, câte un huruit de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul... Și iar gândurile, mereu gândurile... Spre seară auzi pașii plutonierului: poate că-l cheamă pretorul... Se bucură. Barem va mai scăpa de tirania gândurilor. Plutonierul împinse ușa de perete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet, să nu-l audă santinela: ― Atâta mi-a bătut capul primarul, și fetița atâta a plâns, că mi-am călcat pe inimă și i-am dat voie să vă servească... Fata s-ajurat că se omoară dacă n-o las... Oameni suntem, domnule locotenent... Numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înlemnit, cu fața aprinsă de o bucurie copleșitoare. Nu se mai simțea singur, și sufletul îi era înflăcărat de speranță. Șopti într-un extaz de rugăciune: ― Dumnezeu... 5 A doua zi, dis-de-dimineață, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul stătu afară, cu santinela, lângă ușa închisă, cu ceasornicul în mână. ― N-avem decât cel mult o oră, începu Klapka repede, strîngîndu-i mâna puternic. Atâta mi-a îngăduit pretorul, și încă excepțional... Dar nici n-am nevoie de mai mult, fiindcă știu tot, tot
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună mâna pe clanță și să plece... departe... să trăiască... Poate că nici santinela nu mai e pe coridor... Poate că afară îl așteaptă Ilona și Klapka și preotul Bote-anu. Dar, în vreme ce-și depănă nădejdile strălucitoare, ușa se deschise iar, și în prag se arătă preotul Constantin Boteanu, înalt, slăbuț, cu patrafirul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
străzii, obosit, neras, cu hainele șifonate. Intrigat la culme de rapiditatea suspectă cu care manifestanții făcuseră rost de steaguri, îi privea stupefiat. În fața primăriei, un om înarmat cu o pușcă Z.B. din dotarea armatei române, o făcea pe-a santinela. Firesc, trecerea lui nu rămase neobservată. Urmarea: cineva din primărie trimise la el trei indivizi civili, înarmați cu pistoale. - Încotro, domnule sublocotenent? Din ce regiment faceți parte? Interlocutorul îl privea lung. De unde te tragi, unde te-ai născut? Evident
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
îl bănuiau de trădare. Da, numai că dezertare se chema dispariția lui, fiind și o pierdere pentru companie, și o palmă dată locotenentului și tuturor ofițerilor din unitate. Pentru prevenirea altor situații similare, fu întărită paza prin suplimentarea posturilor de santinelă. Consemnul era ca la observarea oricăror mișcări suspecte, să se tragă după prima somație. În apropiere era un cimitir vechi, cu cruci aplecate de vreme, și câteva monumente din piatră. Cimitirul era împrejmuit de un gard din scânduri putrede. Lângă
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
oricăror mișcări suspecte, să se tragă după prima somație. În apropiere era un cimitir vechi, cu cruci aplecate de vreme, și câteva monumente din piatră. Cimitirul era împrejmuit de un gard din scânduri putrede. Lângă gard era un post de santinelă, în care ajunsese la rând un tânăr din Buhuși. Soldatul avea să povestească cum, în acea seară, se speriase de moarte: - Era ceață, întuneric profund. Mi s-a părut că dinspre cimitir (tocmai dinspre cimitir!), auzeam foșnete. Imediat mi-am
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
nu poate fi descrisă și explicată prin categoriile comunicării"*, cum amintește Adorno. Pe lângă faptul că arta, neputând comunica, a avut întotdeauna mare grijă să se comunice (poetul să publice, pictorul să expună, arhitectul să construiască), să le atragem întâi atenția santinelelor misterului că nu e nevoie să verbalizezi ca să simbolizezi. În largul spectru al mijloacelor de transmitere, limbajul articulat ocupă o bandă scurtă (și târzie). Cei care vor să înlăture tutela ideii asupra imaginii și a intelectualilor asupra artiștilor se străduiesc
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
roșie la ofițeri), molietiere și bocanci (sau cizme pentru ofițeri). De altfel, militarii din Garda Palatului aveau un aspect și o ținută foarte asemănătoare (uniformă, coif cu penaj lung "coadă de cal" și cizme înalte) cu aceea a soldaților de santinelă din Garda Regală de la palatul Buckingham, de la St. James și Whitehall (Life Guards sau Blues & Royals)****************. Soldații de gardă de la fostul palat regal din Atena încă mai poartă fustanele. Și astăzi la palatul Elysée garda este îmbrăcată în uniforme care
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
și Whitehall (Life Guards sau Blues & Royals)****************. Soldații de gardă de la fostul palat regal din Atena încă mai poartă fustanele. Și astăzi la palatul Elysée garda este îmbrăcată în uniforme care amintesc de cavaleriștii (dragonii) lui Napoleon III. De fapt, santinelele de gardă de la toate palatele regale sau republicane din lume poartă uniforme tradiționale: Guardia Svizzera de la Vatican (în costume, se crede, concepute de Michelangelo, dar mai probabil copiate în secolul XIX după desene de Rafael), gărzile de la palatele regale din
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
mult, drumurile ce se întretăiau printre baracamente rămăseseră pustii; din cauza ploii sau din cine știe ce alt motiv, se părea că toți oamenii intraseră înăuntru. Micuțul era convins că se apropia o primejdie, ca atunci când cheruscii se târau pe brânci și omorau santinelele pe întuneric. Se îndreptă spre colțul sudic al castrului, de unde se auzeau bătăile ritmice ale făurarilor pe lamele înroșite. Se strecură în fierăria încălzită de foc, trăgând cu urechea la discuțiile oamenilor; astfel putu să audă - și viața lui fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]