1,391 matches
-
47-52; Ciobanu, Incursiuni, 144-148; Raicu, Critica, 115-127; Dimisianu, Nouă prozatori, 64-89; Virgil Brădățeanu, Viziune și univers în noua dramaturgie românească, București, 1977, 290-308; Ungureanu, Proză, 201-215; Baltag, Polemos, 137-142; Iorgulescu, Firescul, 194-197; Florin Faifer, Ultima piesă sau Lirismul alegoric al sarcasmului, CRC, 1981, 4; Victor Bibicioiu, Vitalitatea comicului, R, 1981, 1; Mircea Bențea, Exaltarea umanului, ECH, 1981, 1-3; Constantin Săplăcan, Convenție și implicare, ECH, 1981, 1-3; Ioan Buduca, Un moralist pentru viitor, AFT, 1981, 7; Dumitru Dinulescu, Lumea lui Mazilu, RL
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
diverse portretizări satirice. Dorind doar să demonstreze ideea de „destrămare”, naratorul, subiectiv și plin de o umoare neagră, stupefiat de caracterul larvar al existenței semenilor săi, se lansează uneori în diatribe dure, într-o exprimare când familiar-vulgară, când inflamată de sarcasm, de un retorism patetic, mai degrabă specific gazetăriei decât genului epic. Tot cu substrat autobiografic, Ziduri între vii (1996) ,o „poveste care nu e roman” sau un „roman care nu e o poveste”, cum își subintitulează autorul scrierea, conține tribulațiile
MIRONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288176_a_289505]
-
și nu se mai întoarce, dar ziua de mâine nu se știe, fiindcă este viață sau moarte”. Față de prostia omenească se exprimă astfel: „Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume, un slujbaș mic și un prost mare”. Cu sarcasm întâmpină lumea gazetarilor: „Minciuna negăsind unde să se găzduiască a cerut de la Dumnezeu o gazdă. Dumnezeu a găsit cu cale că la jurnale și la calendare va fi bine primită.” Alte pilde sunt autoironii bine ticluite: „Moise Ovreiul are un
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]
-
este unul conectat la viața citadină, modernă (ca la Mircea Eliade sau la Al. A. Philippide), rupând deci cu linia, mai bine reprezentată în epocă (prin Galaction sau V. Voiculescu), a fantasticului de extracție rurală. Infiltrarea de umor, grotesc și sarcasm (cu surse în Gogol și mai ales în I.L. Caragiale) adaugă acestor proze unele note suprarealiste. Romanele Roșu, galben și albastru (1924), Corigent la limba română (1928), Bărbierul regelui Midas și 3 și cu Rezeda 4 (1933) sunt (auto)biografii
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
lucru delicat, mai ales pentru cei care sunt conștienți de natura tainică a trupului lui Hristos. Fidelitatea, ca și luciditatea, se învață mereu din experiența greșelii. Îmi spun astăzi că paginile sufocate de exasperare n-ar fi trebuit scrise cu sarcasm, dar îmi lipsește înțelepciunea celor desăvârșiți. Dincolo de orice asperități, cred că acest volum s-a născut înăuntrul unui legământ de fidelitate față de Evanghelie. Reacțiile adverse „la vedere” m-au mirat așadar mai puțin decât declarațiile otrăvite ale unor „confrați” care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sugera un marxist, dacă ar reuși să treacă peste devastatoarea analiză dată aici marxismului, în special în capitolul despre nietzscheanizarea Stângii (sau „stângizarea” lui Nietzsche, cealaltă față a medaliei). În general, critica Stângii din cartea în discuție este de un sarcasm (portretul lui Sartre este exemplul perfect) de o virulență și de o profunzime pe care numai un straussian le poate atinge în Statele Unite; bineînțeles, Stânga e cu atât mai pernicioasă în ochii lui Bloom cu cât, rămânând fără proletari prin
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
masă al nuvelisticei noastre, am făcut abstracție de faptul că autorii ei, În marea majoritate, sunt forțe tinere intrate În câmpul literaturii și de faptul că În acești autori noi nu avem dușmani ai clasei muncitoare, care trebuiesc tratați cu sarcasm sau superioritate, ci exponenți ai celor mai bune și mai acute interese ale oamenilor muncii din țara noastră În momentul de față. Noi am crezut că problema principală În momentul de față În: ceea ce privește nuvelistica noastră este problema calității
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
roman galeria exploatatorilor, a sabotorilor, a capitaliștilor, a oportuniștilor, - patroni, Înalți funcționari, politicieni, tehnicieni, și câteva cozi de topor de-ale lor, rupte din masa muncitorimii. (Ă). În general, mediul și mentalitatea burgheziei sunt just prinse de scriitor, biciuite cu sarcasm, reușind să stârnească În cititor disprețul și antipatia față de exploatatori. De asemenea, scriitorul a surprins cu multă ascuțime chipul ipocrit al dușmanului de clasă (Ă). (Ă). În fine, scriitorul s-a străduit să cuprindă În paginile romanului său un aspect
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lui nu ajunge prizoniera unor obligații exterioare. Formal, Marlowe iese învingător din toate confruntările. Însă acumularea decepțiilor, constatarea că trăiește într-o lume coruptă, că speranța moare cu fiecare caz rezolvat lasă amprente de neșters asupra personalității sale. Duritatea și sarcasmul, indiferența jucată și răceala ostentativă nu ascund eșecul în progresie care este viața detectivului. Singurătatea lui Marlowe e un aliat - poate singurul -, o pavăză contra universului decăzut și ostil în care e obligat să-și ducă existența. Deși mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și prăpastia în care sfârșește orice erou care începe să-și simtă cu acuitate limitele. Uimit că a mai scăpat dintr-un cerc al Infernului, Philip Marlowe își redimensionează obsesiile: învață să-și trăiască drama fără incandescență, dar și fără sarcasm. Cavalerul fără armurătc "Cavalerul fără armură" Un roman polițist de patru sute de pagini pare o contradicție în termeni. Când personaje recunoscute pentru seriozitatea judecăților de valoare nu ezită, totuși, să plaseze o carte de asemenea dimensiuni - în speță, The Long
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
necesar ca Terry să fugă, recunoscând implicit că el era asasinul? Nici primirea scrisorii-confesiune a lui Terry - aflat într-un cătun din Mexic - nu-l convinge pe de-a-ntregul că omul în fața căruia renunțase să poarte platoșa obișnuită de cinism, sarcasm și ironie mușcătoare putuse să-l înșele atât de năprasnic. Un Terry Lennox asasin nu putea fi prietenul cuiva ale cărui păreri despre lume erau afișate cu o directețe aproape brutală. Undeva, pe lista întâmplărilor stranii, ceva rămânea nespus, ascuns
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
biroul în Cahuenga Building”, ne reamintește eroul-narator) și nu ezită să-i facă avansuri agresive lui Marlowe. De ce? Pur și simplu pentru a-l împiedica s-o caute pe Carmen. Și de data aceasta, Vivian scoate la iveală recuzita unui sarcasm căznit, încercând să-l demobilizeze pe Marlowe: - Adevărul, spuse ea și râse fără nici o undă de umor. Ce naiba e adevărul? Și ce importanță are? Ești ca toți ceilalți bărbați. Te obsedează lucrurile astea despre care-ți închipui că au importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ochii plini de disperare. Hollywood, orașul sexului și al banilor, cârligul pentru turiști. Orașul în care inși precum Bonsentir își puteau aranja un trai frumos fără să aibă licență, fără nici o urmă în registrul medical, fără să-l deranjeze sticleții. Sarcasmul moralistului și ochiul nemilos al clinicianului social fixează în pagină o serie de tușe puternice. Înțelegem mai mult dintr-un astfel de scurt fragment decupat din realitatea banală a orașului decât din descrierile amănunțite ale conversațiilor lui Marlowe cu jurnalista
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
1973/1975) precizează însă clar că, dacă un comportament de opoziție (apărarea drepturilor legitime, de pildă) face parte din exprimarea sentimentelor, „există în schimb alte comportamente de opoziție care nu aparțin categoriei afirmării. Acestea sunt: provocarea, agresivitatea, violența și, adeseori, sarcasmul”. El postulează chiar „un continuum mergând de la comportamentele neadaptate (supuse), la un pol, la comportamentele adaptate (exprimarea afecțiunii, a opoziției legitime, refuzul unor cereri nerezonabile), în centru, și apoi până la comportamentele neadaptate (agresive) la celălalt pol” (în Mathieu et al
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alte mecanisme de apărare" O primă distincție trebuie făcută între umor și ironie. Ele ar putea fi confundate, însă „ironia înseamnă rea-voință” (Zazzo, 1983), o batjocură dirijată împotriva celuilalt, pe când umorul-apărare se aplică propriei persoane. Bergeret (1973) face aceeași remarcă: „Sarcasmul, care nu operează o protejare împotriva afectului, nu poate fi confundat cu umorul”. Capabil de umor, Freud se putea dovedi și de o ironie caustică, Jones dându-ne două asemenea exemple: Când Stekel, gândind că a mers mai departe decât
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
oricăror reguli de perspectivă și de construcție. Teme și motive dintre cele mai diverse, chiar și din domeniul politicii românești „la zi”, fac obiectul unor nesfârșite jocuri ale inteligenței și fanteziei, inclusiv sub raport stilistic, etalând minuțios, cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsuflețite. Impresia dominantă este aceea de vraiște existențială, adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca
BUD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsuflețite. Impresia dominantă este aceea de vraiște existențială, adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detașare să-și piardă sensibilitatea proprie sentimentalului travestit în ironist și umorist, B. reia, într-o suită fragmentaristă de proze spirituale, tema războiului dintre sexe, definind, bunăoară, „billclintonianul” drept un bărbat care are curajul de
BUD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
Légende des siècles. Totuși, în noua ipostază, conjuncturală, deși adoptată din convingere, talentul, cultura și inteligența l-au salvat pe poet de un eșec total. Remarcabila stăpânire a științei versificației, îndemânarea prozodică, erudiția, inventivitatea lexicală, simțul umorului (dus uneori până la sarcasm), inteligența scăpărătoare, recurgerea ghidușă la un patrimoniu livresc substanțial și solid, vivacitatea asociativă, o irepresibilă înclinație spre mânuirea ludică a limbajului (cu rezultate frizând uneori verbigerația mecanică, subordonată performanței ritmice sau eufonice gratuite, iritantă poate, dar ajungând nu o dată în
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
Descripția și portretistica subsumează mărcile stilistice ale poeticii avangardiste: vagabondul caută „pepita unei coji de pâine”, „visul zace ca un înger tăiat de tren” etc. Stilistica pregnantă a reportajelor sale, amestec de revoltă și toleranță, potențial tragic și lirism, incisivitate, sarcasm și umor, este la fel de importantă ca evenimentul relatat. Memorialistica literară își revendică grupajul Lentile, despre prieteni scriitori și artiști: B. Fundoianu, Ilarie Voronca, I. Ross, I. Berman și Tudor Arghezi, Geo Bogza. Sunt evocate și figuri de odinioară: buclucașul călugăr
BRUNEA-FOX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
inserția empatică și armonică în primordial și suav - obsesia originarului și a unității eu-cosmos, respectiv spațiul intimității și al erosului candid, evocat cu inflexiuni de retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și, în genere, prin mutațiile de sensibilitate și de limbaj ale liricii secolului al XX
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
desfășoară anevoie, datorită gâlcevilor neîntrerupte dintre țigani, neputinței lor de a se alinia unei discipline elementare, orgoliilor ridicole sau focalizării preocupărilor asupra mâncării și odihnei, toate acestea fiind contemplate de autor cu un ochi critic și atent, cu umor și sarcasm. Satana, aliat al turcilor, îi fură tânărului Parpangel logodnica, frumoasa Romica. Pornit în căutarea iubitei sale, Parpangel o găsește în pădurea nălucită, loc transformat de puterile diavolești în închisoare veselă pentru dezertorii din oastea muntenească. Intervenția sfântului Spiridon spulberă palatul
BUDAI-DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]
-
Național de Poezie „Mihai Eminescu” (2001). A fost căsătorită cu poetul Adrian Păunescu. Între atâția poeți care-și locuiesc spațiul imaginar ca pe o certitudine, populându-l dezinvolt, luxuriant sau aspru, cu obiecte sau aduceri aminte, cu melancolii ori cu sarcasme, B. face parte dintre acei autori, niciodată mulți, „instaurați” în propriul eu ca într-o enigmă. Nu atât textul, cât „umbra” lui, nu atât locvacitatea metaforică, cât mai ales legătura, fuziunea aproape nevăzută, dar întotdeauna prezentă, dintre ordinea terestră, ordinea
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
și ermetismul din Planta memoria (1985). Odată cu acesta și cu Cină bogată în viscol (1983), abstractizarea peisajului și închiderea poemului într-o ermetică și glacială vizualitate, suspendarea și chiar anularea, pe alocuri, a centrului afectiv în numele contemplației cu vibrații de sarcasm, fluxul incertitudinilor, generat între altele și de eliminarea punctuației - totul oferă sugestia unui eu pierdut, amăgit de propria-i imagine. Ineditele cuprinse în finalul antologiei Cheia închisă (1987), în strictă continuitate cu claustrul eliberator din Planta memoria, investesc absența cu
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
poezia Taina de Cristian Sârbu. Nu este cazul să discutăm aici valoarea poemului, dar este cert că ceea ce l-a supărat pe Dan Costa (Almanahul literar, nr.2/1952) și 1-a îndemnat să asvârle cu nemiluita săgețile «nimicitorului» său sarcasm, este tocmai faptul că poetul a cutezat să introducă în lucrare amănunte «triviale», cum ar fi: socotelile tatălui cu privire la greutățile suplimentare pe care le va aduce necesitatea de a hrăni încă o gură, grija de a da soției gravide o
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Cavaignac asasinul muncitorilor francezi e arhanghelul Cavaignac «salvatorul» ordinei și proprietății. Galeria de portrete ale comandanților burgheziei, realizată de Marx în scrierile istorice, e un exemplu nemuritor de statiră combativă, realistă. Cei mai înrăiți dușmani ai proletariatului își pierd, sub sarcasmul marelui învățător al omenirii muncitoare, morga, și-și dezvăluie odată cu josnicia caracterului, mizeria morală. Nici Victor Hugo în al său Napoleon le Petit n-a știut să prindă ca Marx amestecul de murdărie, fanfaronadă și cinism care definea cariera și
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]