1,002 matches
-
pusă pe șotii", suflete care "tresar la cea mai mica lovitură a vieții, la cel mai mic indiciu de fisură în soliditatea deja instituită. Se transformă astfel în santinele insomniace ale eșecurilor pe care fiecare vrea să le uite, în sarcastici vestitori ai falimentelor fundamentale"51. Acesta este Cioran, spune Savater, "vizionar prin deziluzionare, căruia pasiunea de a vedea limpede i-a ars ochii: un suflet alert, fascinat de dezvrăjire."52 Cioran nu face decât să mărească propriile spaime ale omului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
astfel că alocarea unor resurse suplimentare pentru acestea nu înseamnă întotdeauna rezolvarea problemei pentru care ele sunt intenționate, ci alimentarea unor noi și noi cereri de resurse suplimentare. Pe baza unor astfel de considerații, Yvonne Denier a condamnat în termeni sarcastici abordarea maximalistă a idealului egalității de acces la serviciile de îngrijiri medicale. Această abordare "utopianistă", crede Denier, este inacceptabilă, pentru că ignoră prăpastia dintre ofertă și cerere în sănătate. Denier numește această abordare abordarea de tip Star-Trek a idealului dreptății în
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
amorul-pasiune îl caracterizează pe Tristan sau pe Lancelot, din ciclul Arthur și cavalerii Mesei rotunde. N-am înțeles, de asemenea de ce Al. George manifestă atâta mefiență față de concluziile care se desprind din cartea Dragostea și Occidentul, ca și atitudinea lui sarcastică față de intenția lui de Rougemmont de a urmări atent anumite aspecte ale mentalităților din Evul Mediu. Superficialitatea cu care tratează importanța mentalităților demonstrează anacronismul ideologic românesc al anilor '70. În țările occidentale, studiul mentalităților din varii epoci istorice a început
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
fel de testament al autorului în instanța cititorului martor, confident și protagonist al scrierii. Petrol înseamnă un masiv tom "Pasolini prin el însuși", dar și cartea de căpătâi în genul medievalelor summa esthetica erotica ideologica, în cheie provocatoare, polemică, pamfletară, sarcastică, sardonică ș.a.m.d. Asfixiant și rebarbativ la prima vedere, proiectul pasolinian oferă și copleșitoare pasaje narative menite să-l ademenească pe cititor în perceperea misterului subsecvent viciului absurd, să-l consoleze prin simbolismul enigmelor, nu înainte de a-l fi
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
sau în decor agroturistic, fie că ies la iveală chinurile și neajunsurile dragostei. Expert în portretizarea personajelor feminine, autorul stăruie cu eficiență stilistică asupra detaliilor trupești, recurgând la un vast repertoriu de metafore și comparații, aproape poetice, aproape parodice, aproape sarcastice. Cele cinci simțuri sunt puse la treabă prin experiențe în direct, ca să nu mai vorbim de al șaselea, al imaginarului prodigios în a sugera voluptăți sau repulsii, în a descrie acuplări cu logodnice de-o seară sau orgasme prin delegație
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
denunță contractul cu o lume-capcană căreia i se dedicase exclusiv. Ieșirea furioasă față de acel univers expirat și asfixiant, este un prim prilej pentru Trapiello de a ni se arăta ca portretist excepțional în registrul ironiei și parodiei tandre și totodată sarcastice. Fapt e că Paco, după 22 de ani pe altarul ficțiunii polițiste, se lasă de scris în favoarea vieții, adică a biografiei lui sentimentale (recucerirea Dorei, în primul rând). Trecând de la literatură la viață, Paco renunță la statutul de autor, spre
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
varii, bune conducătoare de stil elevat și viziune morală. Spre sfârșitul vieții și al timpului, Stellan va abandona masca ridicolă, prudentă și autocenzurată de băcan și ziarist veleitar, spre a-și da pe față un Alt Eu, cel de zugrav sarcastic al deznodământului: sfârșitul dramatic al "bărbaților celebri", de fapt, expirarea unei mitologii. Printre personajele memorabile, îl amintim pe pictorul Harald, aflat sub semnul unor poveri psihice. Copil neiubit de o mamă ce-și varsă frustrările pe el, crescut în limbajul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
foarte critic la prestațiile sale și se exprima fără reținere în această privință. Era adesea nemulțumit că nu reușește să se exprime destul de clar și, în același timp, sugestiv. O nemulțumire căreia îi dădea glas uneori prin aprecieri ironice, chiar sarcastice, profund depreciative. Malcolm își amintește de exclamații ca „Aveți într-adevăr un profesor îngrozitor!“, „Astăzi sunt pur și simplu prea prost!“. La capătul fiecărei lecții era nu numai epuizat, dar și profund nemulțumit, chiar dezgustat de ceea ce resimțea drept un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
într-un incitant proces deschis nu atât artiștilor, acoperiți simultan de glorie și ridicol, de emfază și maiestate, cât artei și raporturilor sale tensionate cu viața. Ancorajul realist sau cel autobiografic al acestor secvențe metatextuale în genere ironice, uneori chiar sarcastice, nu lipsește însă cu totul. Pe nesimțite, cititorul trece de la analiza unor deficiențe stilistice sau "șovăieli metodologice,/ jumătăți de gură reci/ în jumătăți de gură calde,/ mittel-europa, H. Bonciu,/ minorul de la Viana" la pitoreasca tagmă a artiștilor care-și trag
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rar întîlnit în literatura britanică modernă, Dorothy încearcă să reziste multitudinii de provocări. Resemnată cu statutul de fată bătrînă (deși nu e lipsită de șarm și nici nu are o vîrstă înaintată), ea suplinește eroic numeroasele deficiențe de caracter ale sarcasticului său tată. Împacă enoriașii jigniți de condescendența irepresibilă a parohului, vizitează bordeiele săracilor, pentru a le aduce o rază de speranță (episodul în care masează, plină de repulsie, picioarele murdare, umflate și vineții ale doamnei Pither ramîne antologic!) și duce
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Charles Ryder) se împrietenește, pe parcursul studenției de la Oxford, cu un coleg exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual și, paradoxal, datorită tradițiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu convins, manifestînd numai o curiozitate sarcastică pentru cei religioși. Vizitîndu-l pe Flyte la impozanta lui reședință nobiliară Brideshead -, Charles descoperă o familie tradițională britanică, afectată straniu de toate viciile modernității. Sebastian pare un ins cu personalitatea zdrobită de ambianța domestică (și, cu precădere, de autoritatea maternă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
noi iese ca untdelemnul la suprafața apei, atunci cînd existența intră în criză. Orice realitate "de ziar" pălește în fața realității "de viață", imposibil de asumat altfel decît în termeni etici. Persona jelor nu le rămîne decît o singură consolare: textul sarcastic despre secretele lui Ludlow nu va mai fi citit de nimeni, deoarece un spectacol mult mai dramatic și mai înmărmu ritor se derulează acum înaintea privirilor tuturor. Castillos de cartón (apărut, în Spania, în 2004) al Almudenei Grandes se dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
marea colonizare", similară, din punct de vedere psihologic și cultural, unei opere de artă și mai puțin unui eveniment istoric. "America" lui Ilf și Petrov continuă, în plină moderni tate, ideea tradițională de "percepție literaturizată a realității/istoriei". Deși cumva sarcastici ab initio, pornind de la stereotipul că ei vin dintr-o lume (comunistă) superi oară măcar în plan etic -, cei doi scriitori se lasă "anexați", pe măsură ce intră în interiorul marelui continent, de acest "Nou Canaan" care îi învăluie, fără voia lor, în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
printr-o retorică aparte. "În 1985, o suită de poeme ale ei (Ana Blandiana n. n.), încărcate cu dinamită politică, apărute în revista "Amfiteatru", alertează autoritățile. Iar, în 1988, după ce publică volumul de versuri Întâmplări de pe strada mea, cu numeroase trimiteri sarcastice, la adresa dictaturii, i se interzice, ca pedeapsă, să mai publice în România"63. Retorica este diferită de tot ce scrisese poeta până atunci. Nu mai este exuberanța și entuziasmul, de la început, dar nici, întocmai, tăcerea, din final, ritmul fiind, acum
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana se va ocupa, după Revoluția din Decembrie 1989, împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, de crearea, la Sighet a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței 81. Toate aceste evenimente, memorabile pentru Ana Blandiana, i-au influențat poetica, "plină de trimiteri sarcastice la adresa dictaturii"82, mai mult sau mai puțin subversive, care i-au atras, totodată, pedeapsa de a i se interzice să mai publice în România. Într-o remarcă sugestivă, cu referire la acest fapt al cenzurii, Alex Ștefănescu lansează următoarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atât consistenței, cât influenței, a nuvelei istorice Alexandru Lăpușneanul, simultan studiu de patologie tiranică și investigație narativ-psihologică a unui personaj nimbat de propriul penchant spre sadism. 2.2.2. Naturalismul visceral. O făclie de Paște de I.L. Caragiale Devastator de sarcasticul Caragiale nu putea, desigur, rata ocazia de a se încerca nu numai în comicul spumos, ci și în naturalismul tenebros. O făclie de Paște și În vreme de război posedă un substrat asemănător, însă diferența de clasificare operată de mine
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a influenței rodiniene și cea a influenței scesioniste în opera acestora. Acest fapt nu exclude câtuși de puțin diversificarea afinităților și analogiilor posibile pornind de la modelele clasice sau sculptura impresionistă către arta modernă, prin simbolism și secesionism. Cu un ton sarcastic, nelipsit însă de observații judicioase, Francisc Șirato așeza noua generație de sculptori, "terorizată de vedenii convulsionate", sub semnul unei paternități rodiniene într-o expresie epigonică. Tzigara-Samurcaș remarca reducerea dimensiunilor artei statuare ca trăsătură generală, fapt care-și găsea un sens
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la periferia tabloului sub forma repugnantă, derizorie a unui fetus, rezultat rezidual al unui posibil avort. De o femelitate fornicatorie, Madona lui Munch se află în transa unui extaz sexual. În spațiul ramei, într-un lichid roșu plutesc spermatozoizi, parodiere sarcastică a fertilității. Avem de-a face cu o maternitate avortată a unei Madone libidinoase care împinge într-o arie periferică, nesemnificativă, rezultatul accidental, rezidual al coitului. Madona lui Munch nu corespunde în niciun caz funcției sacrale, desprinse din iconografia tradițională
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care avea la rândul său un debut simbolist în cercul afin al lui Alexandru Bogdan-Pitești, beneficiul verdictului final. Dacă pentru Arghezi există un model negativ în pictură, acesta este Kimon Loghi; și nu pentru că Arghezi nu ar găsi suficiente resurse sarcastice pentru o pleiadă de pictori (printre care Emilian Lăzărescu, Mișu Teișanu, Artur Verona, Ștefan Popescu, primii trei fiind irecuperabil demiși). Ci pentru că, într-un anume fel, Kimon Loghi devine un "caz școală", un antimodel, atât prin succesul pe care-l
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
seducția, și dincolo de ea, vidul. Loghi a ales o adolescentă în care instinctele sexuale sunt abia trezite, asocierea acestei sexualități juvenile cu moartea este în spiritul sensibilității decadente. Capul apare redus la dimensiunea reziduală ca tigvă, reprezintă oarecum o imagine sarcastică a idealului pierdut într-o iluzie deșartă, sarcasm accentuat și de coroana de lauri care-l încununează. Avem aici și o aluzie la derizoriul gloriei obținute postmortem, a derizoriului existenței și efemerității fiecărui act, fie el și cel al presupus
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai puțin pasional, chiar dacă nu macabru, a doi tineri îndrăgostiți pe o canapea, sărut transmițându-și ecoul voluptuos unei viori, în Cei care se iubesc. Langorii și prețiozității valorificate monden, un simbolism kitschizat, manierizat, edulcorat, îi răspunde într-o notă sarcastică Arghezi, în articolul "Expoziția Emilian Lăzărescu", apărut în 1913, în Seara: "Domnul Lăzărescu, la fiece doi ani, aduce din Paris, unde e menit să le vadă, o provizie: resturile de cărți-poștale în culori, strămutate din bazar și coș pe pânza
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
oraș din alte zone ale țării s-a intersectat în dosarele cercetate cu cea a prizonierilor sovietici, vom căuta să tratăm în comun această problemă. a. Prizonieri sovietici și evrei la muncă Chiar dacă expresia din inter-titlu are un ușor iz sarcastic, credem că este forma cea mai potrivită ce s a putut da invitației rigide, oficiale, pe care ministrul lucrărilor publice Constantin Bușilă (ministeriat: 9 iulie 1951-5 august 1943) a adresat-o prefecturilor din țară, cu numărul 43.159/ 1 august
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
-și schimba înfățișarea pe neașteptate, derutîndu-și toți contemporanii" ...Același critic (Ș. Cioculescu) recunoaște într-o fotografie din tinerețea lui Caragiale o "înfățișare exotică de prinț arab sau indian în straie europenești" în timp ce Macedonski a reținut din perioada debutului literar "zîmbetul sarcastic", "vocea întărîtată", "cu ghete scîlciate sau rupte, fără opere literare... băiat bun la petreceri". Cu un plus de realism îl surprinde Mihail Canianu în schița istorico-culturală Tîrgul Moșilor publicată în revista Ecoul săptămînii (1891): "Mai mult înalt decît scurt. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
dintre cei doi nu erau foarte cordiale, inclusiv în prezența lui Maiorescu: "Caragiale agresiv și nepoliticos cu Alecsandri". Se vădea în astfel de scene ceea ce nu scăpase observației lui Slavici "adîncul dispreț ce se dedea pe față în zîmbetul lui sarcastic și-n agerii lui ochi" care îi numea personajele din comedii pocitanii omenești. Totuși, cel puțin față de Coșbuc a dovedit o constantă simpatie ("Ghiță e mare, domnule, e al doilea după Eminescu") în timp ce față de P. Cerna a fost duplicitar: "Ai
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]