1,927 matches
-
lipsesc însă adeseori spiritul, poanta. Călătorind mult, a publicat câteva cicluri de însemnări: De-a curmezișul țării românești, De-a curmezișul Europei ș.a. (în „Lupta pentru viață”, 1905) - note fugare, vag descriptive, ușor malițioase și (auto)ironice. Majoritatea versurilor sale, satirice, erotice, elegiace, sunt neinspirate și vetuste. Volumele de teatru cuprind piese proprii, prelucrări, localizări și traduceri (multe dintre acestea au rămas în paginile revistei „Familia”), folosite mai ales de trupele de diletanți din Moldova, Transilvania și Banat. Unele dintre piese
BOGDAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
cu un umor de bună calitate, în care critica, superficială, a societății stă alături de șarjele îndreptate împotriva colegilor de breaslă. Se vizează parvenitismul, șubrezenia moravurilor burgheze, cabotinismul unor poeți pesimiști (Radu D. Rosetti), într-o manieră veselă, ușoară, fără fulgerările satirice de mai târziu ale lui Cazaban. Nu lipsesc nici schițele ușor licențioase, pe gustul unei anumite categorii de cititori. R.Z.
BOLTA-RECE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285810_a_287139]
-
Ioan Caragea, „hospodar la Kara Iflak”, domnul fiind de față, însoțit de principalii dregători. O lovitură de stat pusă la cale de Marele Agă este dejucată, în final, prin vigilența slugarnică a Poetului Curții. Piesa-cadru are aspectul unei savuroase farse satirice, cu viguros mesaj democratic (și, în contextul vremurilor în care a fost scrisă, antitotalitar, anticeaușist, amintind, poate și prin recursul la recuzita „de epocă”, de Cântul al unsprezecelea din Levantul lui Mircea Cărtărescu, elaborat cam în același timp), iar „piesa
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
divan”, ce amintește de Dimitrie Cantemir, o scriere simbolică, în care Critil semnifică judecata, în timp ce Andronius reprezintă bărbăția. Cucerit de Critil, care îi dezvoltă rațiunea, tânărul are revelația divinității. Tipărind cartea, S. împărtășea gustul epocii pentru romanul baroc, alegoric și satiric, ce relua tema inițierii unui ingenuu de către un înțelept. Repere bibliografice: Melchisedec, Chronica Hușilor și a Episcopiei de Roman, București, I, 1874, 342-371; M. Mihăileanu, Viața și activitatea mitropolitului Moldaviei și Sucevei Iacob II Stamate, București, 1895; Iorga, Ist. lit.
STAMATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289844_a_291173]
-
Costin și Radu, de fapt povestea redactării unei reviste, îi este găzduită în „Sfârșit de veac” (1897). S. s-a bucurat însă de notorietate ca autor de piese de teatru, mult jucate în timpul vieții sale, majoritatea netipărite: Bunul părinte, comedie satirică reprezentată în 1853, interzisă apoi pentru insultă la adresa justiției, Răzbunarea morților, jucată în 1854, Banul Craiovei, dramă istorică, Treisprezece septembrie 1848 (sau Santinela română, 1861), „tablou național”, Fanarioții, Dreptatea lui Mircea Vodă, pusă în scenă în 1865 de trupa Tardini-Vlădicescu
STANCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289863_a_291192]
-
și Linettei David. Din „Universul literar” este reprodus un articol polemic al lui Ionel Teodoreanu la adresa lui G. Călinescu. În sumar intra și George Lesnea cu traducerea unui poem din Serghei Esenin. Revista mai cuprinde diferite materiale cu caracter umoristic și satiric, parodii, epigrame. Alți colaboratori: Constantin Nonea, Aurel Leon, V. I. Cataramă. M. V.
STATU PALMA BARBA COT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289888_a_291217]
-
care realitatea este revelată după datele imaginarului și cu sensul încifrat prin alegorie și limbaj. Un studiu comparatist temeinic și nuanțat stabilește înrudirile operei în epocă, punând în lumină originalitatea lui Cantemir în seria autorilor de povestiri alegorice cu semnificație satirică. Exegeta subliniază faptul că scriitorul a ales alegoria nu atât din prudență socială, ci mai curând din plăcerea de a provoca perspicacitatea cititorului prin substituiri simbolice, caracterul ludic al operei fiind sporit și de limbajul cifrat, pentru care Cantemir a
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
ungară, V-VI, Sibiu, 1910, passim; Octavian Lupaș, Figuri arădane: Mircea Vasile Stănescu, Arad, 1936; Breazu, Studii, I, 59, 76-78; D. Vatamaniuc, Ioan Slavici și lumea prin care a trecut, București, 1968, 137-153; Bârlea, Ist. folc., 129-132; Livia Grămadă, Presa satirică românească din Transilvania. 1860-1918, Cluj-Napoca, 1974, 16-17; Dicț. lit. 1900, 810-811; Datcu, Dicț. etnolog., II, 225. L. Cș.
STANESCU-ARADANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289878_a_291207]
-
București; redactor la Radiodifuziune din 1954, își va întrerupe studiile, finalizându-le abia în 1961. Funcționează ca profesor la diferite școli din capitală, alternând însă carieră didactica, din timp în timp, cu scrisul liber-profesionist. Debutează editorial cu volumul de schițe satirice Iedera, apărut în 1968. În 1984 emigrează în Israel. Este membru al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (din 1984), acordându-i-se în cadrul acesteia Premiul „Arcadia” (1998), Premiul „Sară și Hâim Ianculovici” (1999) și Premiul „Acmeor” (2001) pentru versiunile
STARCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289883_a_291212]
-
iar mii de intrebari/ Că vântul se ridică nisipul din pustie” (Năzuinți). S. este și autorul unor traduceri din poezia latină, unde își dovedește nu numai erudiția, ci și capacitatea de a transpune expresiv, modern: Interpretări din lirica latină (1935), Satirici și epigramiști latini (1967), Poeți latini (I-II, 1973). O culegere de eseuri despre Eminescu, dar și despre literatura deceniului al patrulea al secolului al XX-lea, Poteci albastre (1940), îi completează profilul. SCRIERI: Din timpuri de urgie, Iași, 1930
STATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
1940; Poteci albastre, Iași, 1940; Talaz spre veac nou, București, 1940; Chemarea soarelui, [Iași], 1943. Antologii: Cartea cantului albastru, Bălti, 1936 (în colaborare cu Victor Buta). Traduceri: Interpretări din lirica latină, Bălti, 1935; ed. (Antologie latină. Poeții lirici), Iași, 1943; Satirici și epigramiști latini, îngr. trad., București, 1967; Poeți latini, I-II, îngr. trad., pref. Mihai Nichita, București, 1973. Repere bibliografice: Traian Georgescu, „Icoane de lumină”, „Pagini basarabene”, 1936, 4-5; Predescu, Encicl., 804-805; Călinescu, Ist. lit. (1941), 858, Ist. lit. (1982
STATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
Analele literare”. A murit de ftizie. Schițele lui S. sunt mediocre (Actualități, Memoriile unui cățel, Monologul unui papagal), chiar dacă uneori imaginile sunt foarte sugestive, ca în Artă sau De teamă. Încearcă, de data asta cu mai mult succes, și notația satirică (Cartoful, Popa Cinzeacă). O parte din proză și-a strâns-o în cărțile Popa Cinzeacă (1886) și Jupân Leibu voinicos, puțintichi cam fricos (1891). Dar izbutite cu adevărat rămân însemnările lui S., din care se degajă multă sensibilitate și un
STANCESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289862_a_291191]
-
cultivă „atracția spre irațional, spre nebulos, spre stări de opresiune, angoasă sau teroare”, ci se configurează mai degrabă în zona miraculosului de tipul celui propriu basmului, fățiș „neverosimil”, dar acceptat prin convenție, învestit cu o funcție parabolică, eventual burlescă sau satirică, ori în cadrele enigmaticului tulburător, marcat de irupția inexplicabilului în cotidian. În aproape toate cazurile se manifestă ceea ce S. definește ca „italianitate”, adică o „aspirație organică spre luminos, spre claritatea imaginii și echilibrul formelor, care alungă teroarea mistică și irațională
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
alungă teroarea mistică și irațională”. Examinarea subiectului, efectuată în analize micromonografice, relevă cu pertinență particularitățile fiecărui prozator: „magiile și miturile solare”, dar și „rezultatele excelente obținute prin utilizarea elementelor de fantastic în romanul psihologic și social” la Bontempelli, „plăsmuirile potențate satiric” din scrierile lui Palazzeschi ori din cele ale lui Savinio (frate al pictorului Giorgio De Chirico și împărtășind cu acesta opțiunea pentru un modernism extrem, apropiat de avangardă, dar conservând obiective „metafizice” și configurări „solare”), Moravia, Malaparte, fantasticul interiorizat și
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
orașul pâinii, București, 1962 (în colaborare cu Eva Silaghi); Evgheni Permeak, Basmul cu lupul cenușiu, București, 1962 (în colaborare cu T. Constantinescu); Tom-Degețel (Povești populare engleze), București, 1962; Massaro cel Drept (Povești populare italiene, după Italo Calvino), București, 1963; Basme satirice rusești, îngr. și pref. Mihai Pop, București, 1964 (în colaborare cu M. Protopopov); Viezurele și vulpea (Povești populare iugoslave), București, 1964; Victor Sivetidis, Cu fabula la drum, București, 1964; Povestea cu leul și taurul (Basme populare africane), București, 1965 (în
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
Terasa (1979), pe de o parte, dar chiar publicistica „reporterului” ori articolele pe teme socio-moral-profesional-artistice publicate ani de-a rândul în „Vatra” - numai în parte reunite în volumul Cestiuni secundare, chestiuni principale (1983) - dovedesc forța unei priviri de-a dreptul satirice, gogoliene chiar, laolaltă cu profunzimea reflexivă a unui autor pentru care nimic din omenescul aflat la răscruce nu este străin. Morocănos, sucind și răsucind fără încetare frustrări și nostalgii țepoase, omul la S. este în chip constant convins că „dincolo de
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
Române. Fiica lui S., Marica, a devenit soția lui Mateiu I. Caragiale. Cu nonșalanță de poligraf, S., care mânuiește pana cu multă, chiar cu prea multă ușurință, trece de la articole pe teme politice, sociale, economice, culturale la beletristică - poezii, schițe satirice, impresii de călătorie, traduceri, găzduite fie în volume, fie în publicații precum „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, „Zimbrul”, „Foiletonul Zimbrului”, „Revista română”, „Album macedo-român”, „Revista contimporană”, „Familia”, „Literatorul”. Împreună cu G. Baronzi, face să apară, în 1859, foaia politică, literară
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
Oricum, chiar dacă în epocă era un autor citit, chiar popular, el rămâne un poet ocazional (spune multe un titlu ca Himnuri pentru Crucea Roșie, 1877). Vetustă și dulceagă, lipsită de fior, lirica lui erotică nu e mai izbutită decât poezia satirică ori cea de meditație. Nici versurile din 101 fabule (1869) nu ies prin nimic în evidență. Ceva mai inspirată se arată a fi poezia epică, de asemenea imnurile religioase. Compuneri ca Limba românească, Plugușorul sau romanța Hora nouă, pe muzică
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
SNOAVĂ, specie a epicii populare, în proză, de obicei uniepisodică, având caracter satiric și conținut anecdotic. Pe lângă denumirile ei regionale (polojanie, jâtie, tacla, trufă, sozie, basm, păcăleală, pildă, palavră, isnoavă ș.a.), există termenii poveste și glumă, larg răspândiți în toate provinciile. În folcloristică s-a impus cuvântul snoavă (de origine veche slavă) și
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
aceasta fără a le implica neapărat în cadrul conflictelor sociale sau al relațiilor familiale. Mult mai puține la număr și urmărind în special amuzamentul sunt cele din ultima categorie, vizând unele deficiențe fizice. S. cu un conținut social au o tentă satirică mai pronunțată decât toate celelalte și înregistrează o evoluție deosebită de la o perioadă istorică la alta. După criteriul compoziției, au fost distinse patru tipuri. Din primul tip fac parte piesele scurte, construite dintr-un singur episod și având un singur
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
ucis de mai multe ori) sau grupându-și întâmplările în jurul personajului reprezentativ (tip ciclic - ciclul despre Păcală). Istorisită cel mai adesea în momentele de odihnă, s. este inspirată din realitatea cotidiană, surprinsă în aspectele ei comice, cu o vădită intenție satirică. Personajul ridiculizat este, de obicei, pus în situația de a-și dezvălui defectele fizice sau morale, comportamentul, de natură să îl caracterizeze, fiind acela care generează comicul. De la ironia îngăduitoare și inofensivă până la sarcasm, se parcurge o gamă de nuanțe
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
limitează la relatarea unui singur moment) și de proveniență citadină, gluma pune accent pe replica finală, așa-zisa poantă care evidențiază anumite calități ale personajului (istețimea, perspicacitatea, inteligența). Dacă replica finală disimulează anumite defecte ale protagonistului (prostia, viclenia), vizând aspectul satiric în primul rând și apoi comicul, e vorba tot de s. Gluma rezistă prin ineditul ei, de vreme ce, odată cunoscută, își diminuează efectul. Nu de puține ori s. a constituit un punct de plecare pentru creația cultă (la I. Budai-Deleanu, C.
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
iunie la 14 iulie 1859. Plecând de la „Țânțarul”, revistă pe care o redacta împreună cu C. A. Rosetti, și înainte de a înființa, la 23 iulie 1859, „Nichipercea”, N. T. Orășanu scoate de unul singur, vreme de câteva săptămâni, prima sa gazetă satirică. În ofensivă contra guvernului și a grupărilor liberale care îl sprijineau, S. face front comun cu „Țânțarul”, combătând, de asemenea, pe „boieri”, adică pe retrograzi și conservatori, precum și puterile străine care încercau să se amestece în afacerile interne ale Principatelor
SPIRIDUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289835_a_291164]
-
retrograzi și conservatori, precum și puterile străine care încercau să se amestece în afacerile interne ale Principatelor Unite. Orășanu avea de acum un stil; modelul său este, în parte, Pierre-Jean de Béranger, din care traduce, dar se inspiră și din tradiția satirică autohtonă. O pornire către violența de limbaj există în proza și versurile din S., deși nu cu amploarea din scrisul său de mai târziu. După doar patru numere gazeta va fi suspendată de autorități. R. Z.
SPIRIDUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289835_a_291164]
-
În fața mării (publicată în 1973 în „Manuscriptum”) atestă faptul că scriitorul era conștient de înclinația sa spre teatru. Împreună cu Victor Eftimiu traduce în 1912 drama Păpușile de Pierre Wolff. A compus și proză scurtă: narațiuni moralizatoare, caracterologice și cu intenție satirică, evocări. Încă demne de atenție rămân meditațiile lirice sub forma poemului în proză (gen ce atinge apogeul la noi în această epocă, sub semnul poeticii simboliste), construite în jurul unei propoziții-nucleu, reiterată astfel încât să centreze și să ritmeze dezvoltările descriptive și
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]