1,075 matches
-
în stânci unde-apar mai întâi zorii. Sus! Mai sus! Este o lege a destinului oricui și în toată viața nu-i altă lege să o nege. Scara sfântului Scărarul ne învață acest sens; muntele este imens dacă este ca amnarul. Scânteie de el furtuni, vânturile-și pierd ființa, muntele e cum credința, făcătoare de minuni. Cât e de înălțător sensul din frumos și drept; când aripile -s în piept, minunat e orice zbor. Din covoare de trifoi ciocârlia suie-n cer
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
împreună de-acest timp anost cursuri, fără rost... Va ploua, căci tună... 1966 În bibliotecă La cișemele pline, cofele se-ncarcă; m-aș și nu m-aș, parcă, duce de la tine. Simt încăierarea roiului în stup; ideile-n trup își scânteie zarea. Mă visez pe unde țărmu-i auriu; bucurii rotunde nici eu nu mai știu... 96 iată niște ciuture - n pragul primăverii; de petale merii încep să se scuture. E sfârșit de Mai și de anotimp pe-o gură de Rai
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și singuratică ce-ți umplea parcă inima de un sentiment puternic de bucurie și izbîndă ce se contopea cu bucuria sălbatică a nopții, a vapoarelor, a primăverii, a lunii aprilie. Pe stradă, puțin mai departe, În locul unde noaptea strălucise și scînteiase ca o cădelniță uriașă din care se Înălța o flacără prăfuită, aurită, orbitor de strălucitoare, licărirea obscenă se mai domolise și căpătase o nuanță cafenie, la fel de lividă, dar ceva mai stinsă. CÎnd brancardierii Își făcură apariția la ieșirea din metrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și protectorul său - slujitor servil al groazei, sprijin de nădejde al crimei - ivindu-se cu dinții de șobolan dezgoliți, cu fața albă ca ceara crispată de frică și de plăcerea lașului de a ucide fără milă și pedeapsă, În timp ce soarele scînteiază necruțător pe butonii manșetelor scrobite și licărește stins pe butoiul pistolului automat albastru, pe care-l strînge În mîna tremurătoare și i-l oferă stăpînului său Însetat de sînge și-i șoptește fioros: — Luați-l! Luați-l, domnu’ Bartlett! Trageți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ele. Toți bărbații păreau chipeși, toate femeile erau frumoase: parcă toată lumea era bucuroasă și fericită ca și noi, parcă o dată cu sosirea primăverii se născuse o lume nouă, cu oameni noi - tot ceea ce era urît, stătut, vechi și aspru dispăruse, străzile scînteiau de viață și de lumină. Vedeam tot, mă simțeam o fărîmă din acest tot, voiam să stăpînesc tot și-mi doream atît de mult să spun ceva, Încît mă durea gîtul, și totuși nu puteam spune nimic, pentru că nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Mt 18,21), adică întotdeauna. Aceasta înseamnă să-ți iubești proprii dușmani și să faci bine celor care te persecută: prin iertare „etica proporției și a echilibrului este complet răsturnată”. De aici, izvorăște momentul cel mai sacru al creștinismului și scânteiază forma cea mai înaltă a iubirii sale: dacă milostivirea pătrunde sfera ființei umane total și profund, aceasta se datorează faptului că „Creștinismul vorbește în mod esențial despre milostivire”. 2. Un semn care trăiește din compasiune. În fața disprețului față de moarte și
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
ân evaluarea lumii. Multe dintre aceste judecăți false în fond sunt integrate de sistemul nervos pe planul "non-conștient" și pot dura până la vârsta adultă. Prin urmare, se întâmplă ca un adult, mascul sau femelă, să reacționeze în mod copilăresc. Roata scânteia învârtindu-se. Gosseyn, întins pe șaretă, o privea alene. Privirea lui se desprinse în sfârșit de metalul strălucitor și se opri pe orizontul apropiat unde se întindeau clădirile. O construcție vastă care se rotunjea începând de la sol ca o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
îndoială, fiindcă nu mai vedea pe niciunde o altă înălțime corespunzătoare. Coborî trei etaje cu escorta și trecu printr-un culoar luminos. Se opriră în fața unei uși somptuoase. Preoții de rang inferior se retraseră. Yeladji înaintă lent, cu ochii albaștrii scânteind. - Vei intra singur, Ashargin, zise. Îndatoririle sunt simple. În fiece dimineață, exact la această oră - 8, ora orașului Gorgzid - te prezinți la această ușă și intri fără să bați. Ezită, păru să-și cântărească cuvintele ce-i vor continua discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
la acest grad de disperare. - Aș vrea să știu, spuse lent Enro cel Roșu, ce te-a făcut să te oprești în centrul de control și să privești pe fereastră. De ce fereastra? Părea preocupat. Ochii nu-i erau dușmănoși, dar scânteiau întrebători. - La urma urmelor, ai mai văzut orașul? Gosseyn nu putu să răspundă. Întrebarea amenința cu topirea lui Ashargin. Gosseyn ducea o luptă sălbatică pentru a-și păstra controlul, în vreme ce fața lui Enro lua o expresie de satisfacție sardonică. Dictatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
amirali ai flotei. Îi văzu dinainte-i. Doi dintre ei se opriseră și-l priveau. Unul dintre ei spuse: - Excelența voastră, nu vă simțiți bine? Până să răspundă Gosseyn-Ashargin, celălalt bărbat un bătrân amiral suplu, uscățiv, pe a cărui uniformă scânteiau medaliile prețioase și insignele, spuse pe un ton sarcastic: - Prințul nu se simțea bine când a sosit. Să-l felicităm pentru simțul datoriei de care dă dovadă în asemenea împrejurări. Când termină ce avea de spus. Gosseyn îl recunoscu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mare decât crezuse. Află ce anume îl făcu să se înșele. Pereții constituiau o adevărată planisferă a spațiului. Fiecare hartă era inundată de lumini, iar pe fiecare perete, până la trei metri deasupra planșeului se găseau șiruri de casete în care scânteiau numere fugitive. Una dintre ele avea numere roșii și indica cifra 91 308. Se schimbă în timp ce Gosseyn o privea și sări la 91 729. Fu modificarea acea mai însemnată pe care o putu observa în jurul lui. Aștepta ca o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în fața magistraților azi dimineață? întrebă ea. — Aglomerația. — Curtea nu mi s-a părut prea aglomerată. Haide, Lanark. Avea vocea dură și hîrîită. O urmă pînă la treptele secției și fu oarecum orbit de lumina ca de miere a amurgului care scînteia pe fluviul de dincolo de artera aglomerată. Se opri și-i spuse: — îmi pare rău, dar nu știu cine sînteți. Femeia își trase cu un gest ciudat de vulnerabil o mănușă de blană și-și întinse palma în sus. Una dintre liniile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întotdeauna să mor odată cu Thorson... Mă așteptam să fiu ucis de îndată ce-mi dezactivasem sistemele de apărare... Dar soldații au lucrat prost... Își clătină capul. ― E logic, bineînțeles. Corpul e cel care cedează primul, apoi cortexul, apoi... (Ochii îi scânteiară:) Dă-mi, te rog, arma unuia din soldați. Mi-e din ce în ce mai greu să lupt contra durerii. Gosseyn se aplecă și ridică o suflantă, dar mintea îi funcționa cu febrilitate. "Am ajuns oare să forțez un foarte grav rănit să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ân evaluarea lumii. Multe dintre aceste judecăți false în fond sunt integrate de sistemul nervos pe planul "non-conștient" și pot dura până la vârsta adultă. Prin urmare, se întâmplă ca un adult, mascul sau femelă, să reacționeze în mod copilăresc. Roata scânteia învârtindu-se. Gosseyn, întins pe șaretă, o privea alene. Privirea lui se desprinse în sfârșit de metalul strălucitor și se opri pe orizontul apropiat unde se întindeau clădirile. O construcție vastă care se rotunjea începând de la sol ca o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
îndoială, fiindcă nu mai vedea pe niciunde o altă înălțime corespunzătoare. Coborî trei etaje cu escorta și trecu printr-un culoar luminos. Se opriră în fața unei uși somptuoase. Preoții de rang inferior se retraseră. Yeladji înaintă lent, cu ochii albaștrii scânteind. - Vei intra singur, Ashargin, zise. Îndatoririle sunt simple. În fiece dimineață, exact la această oră - 8, ora orașului Gorgzid - te prezinți la această ușă și intri fără să bați. Ezită, păru să-și cântărească cuvintele ce-i vor continua discursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la acest grad de disperare. - Aș vrea să știu, spuse lent Enro cel Roșu, ce te-a făcut să te oprești în centrul de control și să privești pe fereastră. De ce fereastra? Părea preocupat. Ochii nu-i erau dușmănoși, dar scânteiau întrebători. - La urma urmelor, ai mai văzut orașul? Gosseyn nu putu să răspundă. Întrebarea amenința cu topirea lui Ashargin. Gosseyn ducea o luptă sălbatică pentru a-și păstra controlul, în vreme ce fața lui Enro lua o expresie de satisfacție sardonică. Dictatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
amirali ai flotei. Îi văzu dinainte-i. Doi dintre ei se opriseră și-l priveau. Unul dintre ei spuse: - Excelența voastră, nu vă simțiți bine? Până să răspundă Gosseyn-Ashargin, celălalt bărbat un bătrân amiral suplu, uscățiv, pe a cărui uniformă scânteiau medaliile prețioase și insignele, spuse pe un ton sarcastic: - Prințul nu se simțea bine când a sosit. Să-l felicităm pentru simțul datoriei de care dă dovadă în asemenea împrejurări. Când termină ce avea de spus. Gosseyn îl recunoscu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
mare decât crezuse. Află ce anume îl făcu să se înșele. Pereții constituiau o adevărată planisferă a spațiului. Fiecare hartă era inundată de lumini, iar pe fiecare perete, până la trei metri deasupra planșeului se găseau șiruri de casete în care scânteiau numere fugitive. Una dintre ele avea numere roșii și indica cifra 91 308. Se schimbă în timp ce Gosseyn o privea și sări la 91 729. Fu modificarea acea mai însemnată pe care o putu observa în jurul lui. Aștepta ca o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
întotdeauna să mor odată cu Thorson... Mă așteptam să fiu ucis de îndată ce-mi dezactivasem sistemele de apărare... Dar soldații au lucrat prost... Își clătină capul. ― E logic, bineînțeles. Corpul e cel care cedează primul, apoi cortexul, apoi... (Ochii îi scânteiară:) Dă-mi, te rog, arma unuia din soldați. Mi-e din ce în ce mai greu să lupt contra durerii. Gosseyn se aplecă și ridică o suflantă, dar mintea îi funcționa cu febrilitate. "Am ajuns oare să forțez un foarte grav rănit să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
al neamului său, despre mașini capabile de distrugere, despre energii mult mai mari decât toate puterile ascunse în propriu-i trup. Prin pâcla ce i se lăsase peste ochi, văzu că ființele acelea erau îmbrăcate într-un veșmânt străveziu, care scânteia în razele soarelui. În mintea lui Corl se făcu deodată lumină: ființele astea erau desigur membrii unei expediții științifice de pe o altă planetă. Oamenii de știință nu distrug, ci cercetează. Ei nu vor încerca să-l omoare, dacă nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fusese instalat pentru a-i para lovitura. Ixtl se afla acum la numai câțiva metri de bariera aproape invizibilă, care-l despărțea de țintă mult râvnită. Se uita cu lăcomie și cu speranța la sferă aceea enormă de metal, care scânteia ca un giuvaer pe catifeaua neagră a nopții. Efortul fizic pe care trebuise să-l facă îl împiedicase să se gândească la Posibilitățile uriașe ce i s-ar fi deschis în fata odată ajuns la bordul navei. 14 - Cum naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
câmpiile fertile ale Nordului? Clătină din cap, din ce în ce mai iritat de propriile-i reacții. Tânăra continuă repezit: - Și dacă stăm să ne gândim, e uluitor că un polițist a încercat ușa și că alarma n-a funcționat. Mișcă mâna în care scânteia un obiect de metal, strălucitor ca oțelul în soarele amiezii. Nu era nici urmă de smerenie în glasul ei, nimic care să sugereze scuzele când spuse: - Vă rog să rămâneți acolo unde sunteți, domnule, până când îl chem pe tata. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de armă. Era micuță, de forma unui pistol, dar cu trei cuburi ieșite în afară, formând un semicerc din vârful camerei de explozie în formă de bulb. În timp ce-o privea, McAllister se cutremură. Acest instrument micuț și nesuferit, scânteind între degetele arse de soare ale fetei, era la fel de real ca și fata. - Dumnezeule mare, șopti el. Ce fel de pistol mai e și ăsta? Lasă-l puțin jos și să încercăm să aflăm despre ce e vorba. Fata păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pe pământul nostru dovedește că nu ai explodat în trecut și că ai rezolvat problema altfel. Ei, și acum cineva să deschidă repede ușa! Se trezi împins înainte de o forță irezistibilă. Apoi auzi un cuvânt: - Așteptați! Vorbise fata. Ochii îi scânteiau ca niște pietre prețioase, întunecate la culoare; între degete ținea pistolul minuscul, lucios ca o oglindă, pe care lâ început îl îndreptase împotriva lui McAllister. Oamenii care-l împingeau pe acesta afară se opriră de parcă ar fi fost paralizați. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
briliant. Treptat-treptat, Pământul apăru ca o imagine luminoasă, din ce în ce mai mare, apoi ca ceva monstruos, incredibil, încețoșat, care umplea jumătate de cer. Începură să se deslușească continentele, iar pe partea nopții terestre, parțial vizibilă pe măsură ce nava străbătea vecinătatea Lunii, se zăreau, scânteind cu un licăr intermitent, orașele. Clark abia percepu această viziune a Pământului. La cinci zile depărtare de destinație, el descoperise într-una din calele navei un joc de pocher stud. De la început pierdu. Dar nu toate partidele. Câte un câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]