1,987 matches
-
a actorului Radu Beligan. A absolvit secția de regie film (promoția 1981) a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1982 părăsește România și, după șapte luni de lagăr în Germania, emigrează în Australia. Lucrează ca regizor și scenarist la Melbourne, predă la Australian Film, Television and Radio din Sydney. A publicat în „Vatra”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Arc”. O relație oarecum paradoxală face ca abia cea de-a doua carte publicată de B., romanul Scrisori către Monalisa (1999), să
BELIGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285689_a_287018]
-
semnului, mai numeroși ca acei ai imaginii, în afara propriului lor compartiment (editură, universitate), le-au cedat locul? Odinioară, primii îi puneau la muncă pe cei din urmă, după condițiile lor. Astăzi, adepții imaginii sînt în vîrf și recrutează scriitori, documentariști, scenariști, speech-writers, "creatori", profesori, așa cum cavalerii de odinioară își selectau valeții care le purtau armele sau cum directorii de întreprindere își aleg secretarele. E adevărat că multe port-semne trec în tabăra imaginii cu arme și bagaje. Un absolvent sau o absolventă
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
cele organizaționale. De obicei, cuvântul „scenariu” este asociat cu desfășurarea evenimentelor dintr-un film sau dintr-o piesă de teatru, și el pune în evidență chiar încercarea de a construi un curs al evenimentelor cât mai plauzibil pentru spectator. Un scenarist produce în permanență noi alternative și este de așteptat ca el să facă permanent alegeri care influențează desfășurarea acțiunii. Metoda scenariului, aplicată în cadrul unei conferințe, se bazează chiar pe necesitatea de a reflecta permanent asupra propriilor acțiuni în contextul unei
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la Editura Cartea Românească și consilier tehnic la diferite publicații, pentru a se „fixa” în cele din urmă la „Academia Cațavencu”, specializat în lay-out-uri de mare rafinament și jovialitate. Între 1995 și 1997 a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Este scenaristul filmului Înnebunesc și-mi pare rău, regizat de Jon Gostin și difuzat în 1992. Poziția lui I. în cadrul generației ’80 se definește încă de la cea dintâi carte, Cântece de trecut strada, apărută în 1981 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor
IARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]
-
Dubăsari - 23.VI.1983, Chișinău), prozator. Este fiul lui Ignat Ioviță, țăran. După absolvirea Școlii Coregrafice „A. Vaganova” din Leningrad (1954), I. este o vreme balerin la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău. În 1964 a absolvit cursurile de scenariști la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova și, până la sfârșitul vieții, a activat la Studioul Moldova-Film din Chișinău. Între 1981 și 1983 a fost secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova. A primit titlul de maestru emerit
IOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287616_a_288945]
-
în casa filosofului Lev Șestov, efectuează două călătorii în Argentina, în scopul înfăptuirii unora din proiectele sale cinematografice. Rod al călătoriilor vor fi două volume de poeme, Ulysse (1933) și Titanic (1937), editate la Bruxelles. În 1930 este angajat ca scenarist la studiourile Paramount, însă abia postum, în 1984, scrierile despre cinematografie îi vor fi adunate în volum, sub titlul Écrits pour le cinéma. Preocupările dramatice se vor reflecta și în câteva piese, poeme dramatice, drame metafizice, între care Philoctète (Filoctet
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
lui Dejean, pentru a-l face să lucreze pentru serviciile sovietice atunci când avea să se întoarcă în Franța, în speranța că acesta urma să primească o funcție mai înaltă. Cu toate acestea, planul sovieticilor a fost năruit de defectarea unui scenarist rus, care participase la conceperea intrigii.22 Probleme privind culegerea informațiilor din surse umane Multe probleme privind culegerea informațiilor din surse umane sunt inerente acestei activități, în timp ce altele sunt specifice mai degrabă țintei serviciilor secrete. În ceea ce privește prima categorie, cea mai
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
turismului, la Sinaia, apoi se dedică scrisului. Debutează în 1945, când publică în revista „Humorul” schițe satirice. Colaborează la „Săptămâna”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Cronica”, „Viața militară”, „Astra” ș.a. Prima carte, romanul Femeia cibernetică, îi apare în 1969. Împreună cu Eugen Barbu este scenarist al producțiilor cinematografice Haiducii (1966), Drumul oaselor (1980), Trandafirul galben (1982) și al serialelor de televiziune Urmărirea (1971), Un august în flăcări (1974) ș.a. Se numără printre membrii fondatori ai Cenaclului „Lucian Blaga” și al Asociației Culturale „Marius Bunescu” din
MIHAIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288123_a_289452]
-
prin urmare, la probabilitatea de a rata terapia. • Trebuie excluse întrebările-clișeu, vagi, lipsite de conținut, de felul celor: „Ce ați mai putea spune?”, „Și ce ați simțit atunci?”, despre care cu ironie W. Griffin (1993) spune că sunt utilizate de scenariștii hollywoodieni și de psihologi pop. (Numărarea unor astfel de întrebări și în programele noastre de radio și TV n-ar fi o sarcină ușoară.) Cu asemenea întrebări nu se obțin răspunsuri utile nici în cercetare și cu atât mai mult
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
la cotidianul „Tinerimea Moldovei”, un timp este șomer, apoi pleacă „la pământurile de țelină” din Kazahstan, ca reporter al aceluiași ziar, care acum apărea în limba rusă. Între 1965 și 1967 urmează, la Moscova, Școala Superioară de Cinematografie, secția de scenariști; se împrietenește cu dramaturgul Aleksandr Vampilov, din ale cărui piese va traduce. Lucrează la Studioul Moldova-film, fiind și autor de scenarii și realizator de filme documentare, iar din 1970 se angajează ca redactor la revista „Nistru”. În 1986 participă, în calitate de
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
publicului de actorul U., văduvite însă de efectele umoristice specifice reprezentării scenice. Piesele lui de teatru, peste cincisprezece, au fost reprezentate, multe în propria viziune regizorală, la Chișinău și Bălți (Teatrul Luceafărul, Teatrul de Păpuși Licurici, Teatrul Satiricus ș.a.). Ca scenarist și regizor, U. a realizat filmul artistic Văleu, văleu, nu turna (1991). SCRIERI: Dealul fetelor, pref. Ariadna Șalari, Chișinău, 1977; Insula adolescenței, Chișinău, 1980; Băiatul cu ghitara, Chișinău 1981; Cazuri și necazuri, Chișinău, 1986; Eu sar de pe fix, Chișinău, 1995
URSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290387_a_291716]
-
Aplicație (1938-1944) și, după o perioadă în care funcționează ca învățător la Unțești, din 1949 își continuă studiile la Facultatea de Filologie și Istorie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, luându-și licența în 1958. Frecventează și cursuri pentru scenariști la Moscova (1962-1964). Profesor la Cetireni, din 1958 e redactor la „Cultura Moldovei”, apoi la „Nistru” (1965-1969), membru al colegiului și redactor la Studioul Moldova-film (1965-1971), redactor-șef la „Columna” (1993-1995). Colaborează cu articole pe teme didactice la „Moldova socialistă
VASILACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
și la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, unde în 1948 are loc și debutul său în presă, la ziarul „Uzina noastră”. Absolvind Școala de Literatură „M. Eminescu” din București în 1951, este angajat redactor la revista „Urzica”. Din 1955 va fi scenarist la Radiodifuziunea Română și la Studioul Cinematografic București. Între 1957 și 1973 face parte din redacția cotidianului „Scânteia”, de unde va fi pensionat medical. E prezent și în „Contemporanul”, „Flacăra”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Scânteia tineretului”, „Tribuna”, „Tânărul scriitor”, „Viața românească” ș.a.
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
II.2007, Chișinău), poet, prozator și eseist. Este fiul Mariei și al lui Dimitrie Vodă, țărani. Învață la școala din Văleni, apoi la Cahul. Va urma Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1954-1959), iar mai târziu cursuri de regizori și scenariști la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (1965-1966). A fost reporter, asistent de regie și regizor la Studioul Moldova-film, timp îndelungat consultant și consilier la Uniunea Scriitorilor din RSS Moldovenească (membru în comitetul de conducere ales în 1987 și reconfirmat
VODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
meticulos de a cerne și a discerne. Înaintând printre diferite „repere” și „constante”, el scoate în față posturi mai puțin cunoscute ale lui Liviu Rebreanu - cronicarul dramatic, dramaturgul, directorul de teatru; se adaugă, în secvențe de abundentă informație, traducătorul și scenaristul de film. În Repere în teatrul antic grec și latin (2000) și în Introducere în teatrul Renașterii (2000), „parada” marilor creații din Antichitate și din Renaștere e abordată dintr-un unghi de înțelegere, pe cât posibil, neîndatorat opiniilor unor specialiști, prin
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
agresivitate de tip macho și de vorbire în dodii nu e cu totul rupt de realitățile lumii în care trăia: cele trei nume menționate aparțin unor bine-cunoscuți directori de studiouri de la Hollywood (Zanuck și Cohn) și unui faimos producător și scenarist, finanțator, între altele, al unor filme clasice precum Key Largo, The Glass Menagerie, The Long, Hot Summer, Let’s Make Love etc. (Wald). Discreta răfuială cu aceștia trebuie citită în termenii conflictului cu lumea hollywoodiană, pe care avea s-o
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și de alte pretenții din aceeași categorie, cum ar fi dusul și adusul menajerei de la piață (cf. Hiney, 1997, p. 155). Una peste alta, Chandler va avea amintiri plăcute legate de acea perioadă, spre deosebire de alți autori care populau bungalow-urile cu scenariști de la Hollywood. William Faulkner, de pildă, nu va scăpa niciodată de umilința de a fi lucrat pentru oameni ce simțeau o desfătare să reducă scriitori importanți la postura de lachei, să-i pună să lucreze la scenarii de proastă calitate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pentru lucruri făcute aproape în joacă. Argumentul suprem că, în acea perioadă, Hollywoodul era o industrie ce mergea în plin avea să cântărească greu pentru semi-șomerul ce continua să se mute dintr-un apartament în altul. Când, în calitate de angajat ca scenarist al studiourilor Paramount, închiriază o locuință în apropierea celebrului Sunset Boulevard, i s-a părut c-a ajuns în al nouălea cer. În acest context, e oarecum surprinzător că scriitorul mai are resurse să scrie un text destul de întins, publicat
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cealaltă, la New York. Din înălțimea disprețuitoare a zgârie-norilor, cifrele și datele se amestecă pervers doar pentru a compromite și bruma de onorabilitate (normalitate ar fi un cuvânt prea generos!) de care se bucură lumea studiourilor cinematografice. Evident că nu toți scenariștii erau plătiți - după cum scriau revistele newyorkeze - cu trei mii de dolari pe săptămână, evident că iritarea o produceau excepțiile și nu regula. În medie, scriitorii angajați ca scenariști la Hollywood câștigau mai puțin de o mie de dolari pe lună
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
generos!) de care se bucură lumea studiourilor cinematografice. Evident că nu toți scenariștii erau plătiți - după cum scriau revistele newyorkeze - cu trei mii de dolari pe săptămână, evident că iritarea o produceau excepțiile și nu regula. În medie, scriitorii angajați ca scenariști la Hollywood câștigau mai puțin de o mie de dolari pe lună - sumă consistentă, la vremea aceea, dar nu într-atât încât să te îmbogățească. Chandler vorbește din perspectiva celui norocos, a excepției, a fericitului ales de soartă. Luciditatea - dar
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Parti-pris-ul chandlerian este evident, iar scriitorul nu face nici un efort pentru a-l ascunde. Punctul dureros îl constituie faptul că autorul de scenarii - cel fără de care nimic n-ar fi posibil - nu se bucură de nici un respect. Dușmanul natural al scenaristului este producătorul. Prezența castratoare a acestuia anulează inițiativele și elimină recunoașterea meritelor salariatului angajat să livreze marfa numită scenariu. Datorită sistemului, nici nu se pune problema constituirii unei „arte a scenariului”. Esența lumii hollywoodiene se regăsește în cinismul „de a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Cum să descrii filmarea „tehnicolor” a unor picioare de dansatoare de cabaret? Cum să sugerezi adâncimea gândului, când tot ce surprinde camera de filmat este baletul grotesc al paharelor cu băutură plimbate dintr-o mână în alta? La acest nivel, scenaristul e o victimă sigură, un funcționar sacrificat pe altarul submediocrității aducătoare de profituri. Luat de avântul retoric, Chandler nu vede vreo șansă reală de îmbunătățire a situației. Împotriva scenaristului complotează cu toții: actorii, regizorii, producătorii și, la capătul lanțului, spectatorii înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cu băutură plimbate dintr-o mână în alta? La acest nivel, scenaristul e o victimă sigură, un funcționar sacrificat pe altarul submediocrității aducătoare de profituri. Luat de avântul retoric, Chandler nu vede vreo șansă reală de îmbunătățire a situației. Împotriva scenaristului complotează cu toții: actorii, regizorii, producătorii și, la capătul lanțului, spectatorii înșiși. Adică turma de conformiști care trăiesc în iluzia că problemele cele mai grele ale vieții sunt rezolvate prin credința unanimă în inviolabilitatea Constituției, sanctitatea căminului și importanța primordială a
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de conformiști care trăiesc în iluzia că problemele cele mai grele ale vieții sunt rezolvate prin credința unanimă în inviolabilitatea Constituției, sanctitatea căminului și importanța primordială a bucătăriei raționalizate (Chandler, 1977, p. 119). Împins în brațele ucigașe ale gustului public, scenaristul decade la niveluri de neimaginat: produsul finit al gândirii sale îl constituie secvențele cu „cai de operă”, „melodramele ieftine”, poveștile cu „oameni de știință nebuni”, „cățărători pe stânci”, „blonde isterice” ori „ferăstraie circulare”. Împreună sau separat, astfel de episoade puteau
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sale îl constituie secvențele cu „cai de operă”, „melodramele ieftine”, poveștile cu „oameni de știință nebuni”, „cățărători pe stânci”, „blonde isterice” ori „ferăstraie circulare”. Împreună sau separat, astfel de episoade puteau fi întâlnite în majoritatea copleșitoare a producțiilor epocii. Rolul scenaristului se reduce, prin urmare, la multiplicarea fără discernământ a unor fragmente împinse mecanic de la o peliculă la alta. Mai grav: fraudele semantice intervin în avalanșă, cu o rapiditate ce-l împiedică pe manevrantul de cuvinte să opereze modificările necesare. Una
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]