982 matches
-
pedepsesc aspru soacra pentru că mă pune În situații jenante la serviciu sau să-i spun să nu mă sune În intervalul orar 9.00-17.00. Sau chiar toată ziua. — Bună, Ellie, mă salută ea bucuroasă. Ce mai faci? — Bine, mulțumesc. Scrîșnesc din dinți și urmează o lungă pauză pînă izbutesc să șuier un „Dar tu?“ — Bine. S-a Întîmplat ceva cu telefonul tău mobil? Încerc de o grămadă de timp să dau de tine. — Eram Într-o ședință, Îi răspund pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
te supăr. — Adică, nu vrei să declanșezi o nouă criză de plîns? — Păi, nu. Ai dreptate, dar mama a fost cu adevărat distrusă de ce s-a Întîmplat cu Tom. — Și eu am fost, Îi dau eu replica, Încercînd să nu scrîșnesc din dinți. — Dar a fost distrusă și din cauza a ceea ce ți s-a Întîmplat ție, din cauză că n-ai vrut s-o mai vezi și să vorbești cu ea. Acum crede că despărțirea voastră e din vina ei. Privesc În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
albă. A înaintat spre mine, calmă și nesigură. Pe măsură ce se apropia, inima îmi izbea tot mai crâncen coșul pieptului, sângele îmi pulsa în urechi, și picioarele îmi tremurau. A ajuns la mai puțin de un pas de mine, și am scrâșnit din dinți ca să nu-mi trag mâna înapoi. Când lumina palidă din spatele meu l-a focalizat, i-am deslușit fie și pentru o clipă fața. Descărnată de boală, jupuită parcă; buzele topite dezveleau cei câțiva dinți rămași întregi; ochii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sentiment de teamă. Agentul Romeo verifica ușa, iar el Îl pierduse din vedere pe onorabil. Dac-ar fi fost pe stradă, aceasta ar fi fost o scăpare de neiertat. Îl căută, strecurându-se În transept. Încălțările lui scârțâitoare de lac scrâșneau pe pardoseala de marmură. Lăsă În urmă cardinalii, crucifixurile și mormintele familiilor patricienilor. Nici măcar nu-i băgă În seamă pe sfinți, pe profeți, pe Isaia și pe San Guglielmo, pe Santa Caterina și pe San Girolamo, pe Santo Stefano și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și pe Valentina, când ei erau singura rază ce dădea un sens vieții sale Împrăștiate, singura ei lumină. — Nu, Îi răspunse papițoiul vag. Ceilalți nu vor primi mesajul. — Mesajele de confirmare au fost deja expediate toate? Întrebă Emma. Vocea ei scrâșnea ca o unghie pe tablă. Tânărul șef, stânjenit de franchețea operatoarei, se ridică de pe scaun pentru a-i da de Înțeles că trebuia să plece Înainte ca această conversație să ia o turnură neplăcută. — S-ar putea, dar nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-o să meargă la concert, sau ar fi pretins să meargă și ea. Dar astfel, mama nu-i spunea nimic, pentru că o considera Încă fetiță, dar ea era deja mare. — Plecăm? spuse din nou. — Da’ ce, ai făcut lobotomie? Miria scrâșni, clipind furioasă din ochi de parcă ar fi vrut să-i spună ceva. — Îl cunoști pe Jonas? spuse brusc. E fratele lui Yuri. Yuri era penultimul prieten al Miriei. Conform spuselor ei, săruta bine, saliva lui avea un gust bun, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
răspuns potrivit, care să-l liniștească pe Antonio. Nici adevărul și nici minciuna nu ar fi fost suficiente. Făcând slalom printre mașinile care se Îndreptau spre Moschea și spre terenurile de sport de la Acqua Acetosa, Antonio făcea ca roțile să scrâșnească și se ivi În fața tunelurilor de la Monte Mario. Insista, cu ochii strălucitori, tot mai injectați: numele noului tip, voia să-i știe numele, doar asta, avea datoria să i-o spună, fuseseră căsătoriți timp de doisprezece ani, avea dreptul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spune că da, Încă mai trăiește. Apoi urcă lângă șofer. Motorul ambulanței ambalează. Sirena urlă. — Hei! aleargă după ei agentul principal, lovind cu pumnul În geamul Închis. Scapă? Se salvează? Măcar ea! Dar nu mai e nici un minut de pierdut - scrâșnind din cauciucuri, ambulanța dispare În capătul străzii Carlo Alberto. Strada e goală. O dâră de asfalt cenușiu - cu linia aceea albă care se pierde În Întuneric. Ecoul sirenei continuă să se audă - din ce În ce mai Îndepărtată, din ce În ce mai estompată, mai puțin Înfricoșătoare, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Roșu, care umpluse lumea cu ajutorul unui pântec uriaș din care ieșiseră numai oameni cu părul roșu, femei și bărbați. Era o poveste lungă, misterioasă, plină de plante și animale necunoscute. Totul se desfășura într-un loc foarte rece, unde vântul scrâșnea de durere. Eram speriată, tremuram și mă simțeam foarte singură. Când s-a oprit, focul se stinsese și mai pâlpâia doar o singură lampă. Cei mici adormiseră în brațele mamelor și chiar câteva dintre femei moțăiau, cu capetele căzându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
raft, cu cealaltă mână strângea la subsuoară un borcan mare de măsline verzi, dar oamenii începuseră deja să-și smulgă unul altuia capturile din mână, sub ochii mei două hoaște jumuleau un ciorchine uriaș de banane, învelit în plastic, amândouă scrâșneau din dinți, și ciorchinele s-a rupt, și o banană mare și frumoasă a căzut fix în fața mea, m-am aplecat și am ridicat-o, era rece ca gheața, am luat-o și mi-am băgat-o, pe la gât, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Fiul dumneavoastră mai mare s-a Întors ca să se răzbune, domnule de Kersaint. Fiul mai mic a dispărut. Îmi vine greu să cred că toate lucrurile astea vă lasă rece. - PM a depășit vîrsta cînd Îmi cerea voie să iasă, scrîșni el printre dinți. - Nici nouă nu ne-a cerut voie. Or, toate ieșirile din castel erau păzite de jandarmi. Iar el s-a volatilizat. În locul dumneavoastră, domnule de Kersaint, m-aș uita sub pat Înainte de culcare, lansă Lucas Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
spuse el după o lungă tăcere. — Da, am putea, răspunse ea ca un ecou. Annabelle nu putea face dragoste, cicatricea era prea recentă și prea dureroasă; dar Îl strânse Îndelung În brațe. În tăcerea ce se lăsase, Îi auzea dinții scrâșnind. La un moment dat, mângâindu-l pe obraz, văzu că era ud de lacrimi. Ea Îi mângâie ușor sexul, era excitant și liniștitor totodată. Michel luă două comprimate de Mepronizin și reuși să adoarmă. Pe la trei noaptea, Annabelle se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În jurul lor, aerul cald unduia ca o mulțime de șerpi minusculi. Sicriul fu fixat pe o platformă mobilă ce luneca În interiorul cuptorului. S‑au recules treizeci de secunde, apoi un funcționar declanșă mecanismul. Roțile dințate care puneau În mișcare platforma scrâșniră ușor; ușa se Închise. Combustia putea fi urmărită printr-un hublou din pyrex. Când flăcările țâșniră din niște arzătoare enorme, Michel Întoarse capul. Preț de aproape douăzeci de secunde, o lumină roșie persistă la marginea câmpului său vizual; și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am mai zis. - Marș! Câine de pripas! Îmi spuse unul dintre ei și, intrând În peșteră, se repezi la mine și mă izbi cu piciorul. - Mare noroc ai că Vindecătorul tău te-a Învățat să lovești doar omul legat, am scrâșnit. Mă mai lovi o dată și se pregăti să mă joace În picioare când, cel rămas afară Îi strigă: - Stai! Vindecătorul Îl vrea Întreg pentru noaptea ce vine. - Da? făcu primul și se ghemui În fața mea. Mă scuipă și rânji. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mare, Îmi spuse el, Îmbrățișându-mă. Acum, Enkim te-a salvat și el pe tine, par falnic al Tatălui ce ești! Oh, și s-o vezi pe Vinas ce mai plângea de dorul tău, mai zise el, hlizindu-se. - Enkim! scrâșni Runa, iar Enkim se făcu mic. Abia atunci văzui că Își dăduse cu funingine pe țeastă și pe față. Ia mai dă-l Încolo! M-am aplecat și m-am uitat la pășitorul său, să-i văd rana. Era legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În seamă. Așteptarăm până ce Îi văzurăm Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu siguranță, i-au lăsat În urmă. Spre Apus sunt munți de netrecut. Of, of, doar spre Răsărit o să avem noroc. Ne-a făcut semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o parte În alta, ridicând pe spinările lor bucăți uriașe de gheață, unele dintre ele Într-atât de Întinse Încât Îmi venea să cred că sunt la fel de mari ca munții mei de acasă. Marea vuia, bătută de vânturi tăioase, ghețurile scrâșneau și vâltori de spumă izbucneau ici-colo, de-ți venea să crezi că departe, spre Miazăzi, apa, pământul și văzduhul se amestecau Între ele. Moru! Ticălos netrebnic! Ți-ai bătut joc de mine, porc de frate de sânge ce-mi ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
eu: - Krog nu știe nici măcar ce nume poartă tatăl lui. Și nici nu merită s-o știe. Krog nu e nici un toiag, al nici unui Tată, al nimănui. Unde mergem acum? - Potolește-te, frate al lui Moru. - Blestemați fie, toți! am scrâșnit cu vorbe rele, În minte. Și Moru, și Psara, și Mila, toți! Ba chiar și tu, Tată... M-ai adus până aici, iar acum? Asta ai vrut? Să-ți duc vorba atât de departe, și după aia să mă uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăsta, dar m-am răzgândit. În ultimile zile n-ai dat de unul Enkim și de femeia lui, Runa? Unii care au un prunc pe care Îl cheamă Unu? Barra se Înegură. - Noi nu știm decât despre Unu, zise el, scrâșnind. E rămas, și el, În legămintele lăsate de Tatăl. De văzut Însă, nici că l-am văzut vreodată. - Taică-său, Enkim, le-a lăsat semne celor conduși de Scept, ca să știe să-mi ia urma. - Ah, Enkim e ăla cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ei le priviră, care horcăind, care mormăind supărat. Deodată, Dyas dădu un strigăt și-l Întrerupse pe Vishu, cu vorbe rostite rău. Era gata-gata să dea În el, iar Vishu plecase capul, vinovat, așteptând lovitura fără să se clintească. Dyas scrâșni Însă și, fără a-l mai pocni pe Vishu, se grăbi să vină la mine. - Pleacă mai repede, vere, Începu el, căci urmăritorii tăi au luat calea mării și vin Încoace. Am simțit cum mi se Încinge capul. - Dar cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea. - Sunt Întregi? Întrebă. - Da’ tu cum ai vrea? se răsti bătrâna. Sunt Întregi și zdraveni, ca și tine. Ca și ucigașul ăsta mut care e tatăl lor, scrâșni ea. Am simțit cum mă trece un fior de răcoare prin măruntaie. - Îl placi pe Dupna, i-am spus bătrânei. - Cum să nu, că doar e fiul meu. Dar, una și cu una fac două. Copiii tăi și femeia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știi? l-am Întrebat pe Scept. L-am văzut cum se Îndreaptă odată. Ochii i holbară și mai și, după care strânse din fălci de-am crezut că o să-i crape măselele. - Și asta... tot de la Tatăl ți-e lăsat? scrâșni el printre dinți. Ochii Îi alergau de la Dupna la Logon, că erau atât de murdari și de slabi Încât abia mai puteai să-i deosebești. Până la urmă, Îl recunoscu pe vechiul său tovarăș și rămase cu ochii țintă la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dumneavoastră. Ce culori vă plac mai mult? CALĂUL: Cum v-ar plăcea să fiți îngropat? Dimineața? La prânz? În amurg? Da? Când soarele dispare ca un clopot în adâncul propriilor sale sunete? Când noaptea ne îmbracă precum o pelerină albastră scrâșnind în adâncul firii? GARDIANUL (Rupe stupoarea.): Lasă prostiile, Grubi! (Către ARTUR.) Să ne grăbim, să nu se întâmple o nenorocire... COLONELUL: Să nu vină guvernatorul, să ne găsească fără cap... CĂLĂUL: Totul e gata, soarele strălucește, păsările ciripesc, ziua e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Țup-țup-țup! GUFI (Către ARTUR.): Aici parcă se vede o scânteie... (Către COLONEL.) Vino-ncoace, blestematule! Cum face ploaia? Ha? ARTUR: Zi-i! CĂLĂUL: Zi-i, blegule! GARDIANUL (Mieros, către GUFI.): Nu știe, domnule... CĂLĂUL: E irecuperabil. N-are scânteie. COLONELUL (Scrâșnind, către CALAU.): Gurrra! GUFI (Către ARTUR.): Vedeți cu cine trebuie să lucrez? Vedeți pe cine trebuie să mă bizui? (Către CĂLĂU.) Spune, Grubi, de, ce n-ai tăiat capul domnului Artur? CĂLĂUL: Ne-a fentat, ne-a dus cu zăhărelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]