979 matches
-
de țigări păreau să se miște și am constatat că ele conțineau larve de gîndaci. M-a tentat să opresc timpul exact acolo și să Înscriu tot universul Între limitele văzute de proprii mei ochi. Se găseau din loc În loc scrumiere din aluminiu destul de mari ca să te incomodeze, iar Între mese, În nici un caz la vedere, coșuri de gunoi acoperite. Cu toate acestea, țigările se stingeau direct pe mese și mucurile erau lăsate acolo, iar paharele din hîrtie, farfuriuțele din plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tocmai pentru că puteai călca În voie sub picioare grămada de resturi, iar automatelor nu aveai ce să le reproșezi: erau credincioase și ascultătoare. Clienții se simțeau În largul lor aici, rupți de lumea de afară. Își vărsau oful nu pe scrumiere, ci pe mese, În toată lărgimea lor, nu pe coșurile de gunoi, ci pe dușumeaua spațioasă care imita pardoseala din gresie. Aș fi avut chef să vorbesc cu cineva despre farfurii zburătoare, dar detașarea de restul lumii constituia caracteristica principala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vizual mi se Înfățișară: rafturi din oțel, perdele albe la ferestre, care scoteau și mai mult În evidență dezolarea din jur, flori artificiale de o varietate nedefinită, un televizor, o masă rotundă acoperită cu vinilin argintiu și pe ea binecunoscuta scrumieră cu cele patru pisici atașate și apoi, pe fundalul acesta, un individ cu bărbia rezemată În mîini, al cărui chip nu-mi era deloc străin. Ah! El era! El... nu exista nici o Îndoială, era el, așa-zisul frate. Își scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
inima-mi fu invadată de un sentiment de rușine, care se răspîndea Încet-Încet, precum o picătură de cerneală aruncată În apă. Devenisem bănuitor. Ia să revăd eu amănunțit tot ce-am văzut și cu o seară În urmă. Mai Întîi, scrumiera de pe masă. Din fericire, era curată și uscată, fără urme care să-i fi trădat folosirea recentă. Am tras adînc aer În piept. Camera mirosea ușor a cosmetice amestecate cu petrol lampant. Nici urmă de miros de țigară. Sub fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
acum, ca și cînd aș fi descoperit cine știe ce noutate. Adevărul este Însă că am fost consternat cînd mi s-a scos În evidență ceea ce sărea În ochi oricui. M-am simțit umilit de parcă mi-ar fi turnat cineva conținutul unei scrumiere În cap. De ce?... Poate pentru că mi-am dat seama că mă intersectam undeva cu EL, cel pe care-l căutam. Afară, soarele strălucea tot mai puternic și ușa se colorase parcă În verde. Umbra mi se proiecta În paralel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cît Îmi primisem deja restul, nu văd de c& aș mai fi stat pe-aici. Am oprit un taxi albastru Închis cu partea de sus galbenă. Ușa automată se Închise scîrțind, de parcă era pe-punctul de a se dezintegra. În scrumieră mai ardea Încă țigara pe care o lăsase pasagerul dinaintea mea. N-am prea știut la Început unde vreau să mă ducă și taximetristul Își smulse furios bereta de pe cap și o trînti pe scaunul de lîngă el. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
așază pîcla: " Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței pînă la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite ca niște semne de întrebare deasupra creștetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dragă poete, dă-mi voie să ți-o prezint pe Carmina, amica noastră. Îți atrag atenția că nu este o fată oarecare. Nici nu ar avea cum, glăsui profesorul, ocolind biroul și instalându-se în scaunul său. Țigara lăsată în scrumieră nu se stinsese încă, fumega subțire, vlăguit. La noi nu pătrunde oricine, cred că ți-ai dat seama de asta. Părinții și celelalte rude sunt un dat al sorții, nu avem nici un control asupra lor. Dar pe prieteni ni-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
odaia. Dintre degetele îngălbenite, nemișcate, șuvița de fum mlădia spre tavan. Scrumul adunat la capătul țigării creștea în timp ce aceasta se consuma singură puțin câte puțin. Apoi scrumul se încovoie ușor și, în sfârșit, brațul bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera plină. Mică, pitulată într-un colț, ciufulită, soția profesorului își curăța pielița de la unghii cu o jumătate de lamă, sugându-și degetul ori de câte ori se tăia și operația îi absorbea toată atenția. Carmina privea nedumerită când spre unul când spre celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vecini se auzea aceeași melodie sufocantă: În pădurea deasă\ mândra stă și țeasă\ plânge și oftează\ că Ionel o lasă. Plecară târziu, mulțumiți de isprava făcută. Carmina tremura din toate încheieturile. Reveni în odaie. Parcă era într-un iad, câteva scrumiere pline, husele de pe canapea și fotoliu smulse, răsucite de fundurile celor doi soți, cești pline de zaț și mucuri înfipte, pahare, o întreagă devălmășie de cărți, acele cărți răvășite, niște obiecte în fond ce aparțineau acum unui executat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite ca niște semne de întrebare deasupra creștetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poate nici nu privea picturile, poate nici nu respira, măsura doar sec timpul și paginile erau ca nisipul ce trece prin strâmtoarea clepsidrei, îl privi pe Alexe, stătea impasibil, cu mâinile încrucișate pe piept, cu privirea lui albăstruie fixând o scrumieră în interiorul căreia zăceau de-a valma mucuri de țigară, ghemotoace de hârtie, bețe de chibrit, cine știe de când. Ei, da, se coalizau împotriva ei, devenise o fată ca oricare, acum când venea să-i întrebe de un om ca oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmăresc cu privirea și fără îndoială, băiatul ei face o bună impresie. Fațada, spuse ea și zâmbi arcuind buzele. Fațada. Și nici fetișoara asta nu arată deloc rău, pe viața mea! Apoi își aminti că țigara i se stinsese în scrumieră. Pe Fana au găsit-o în cerdac. Purta o rochie lungă, tricotată, cafenie, părea foarte subțirică și vulnerabilă. Le-a ieșit în întâmpinare coborând maiestos treptele. Cine a venit? A întrebat din hol fetița blondă. Fratele tău și femeia aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ce viziune! Interpretând altfel surâsul gazdei, Fana confirmă: Da, m-am hotărât să fac un copil, poate chiar doi până la urmă. Nici Dimitrie nu are nimic împotrivă. Iar eu vreau să fiu mamă, abia aștept. În timp ce căuta cu ochii o scrumieră, privire-i căzu pe albumul filatelic dăruit de Trofin. Știa că tatăl ei insistase ca albumul să rămână la Carmina, nu voise să dea explicații prea multe, el nu era omul care se complăcea în justificări, așa voia să procedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
goale, cântărețe și actrițe. Pe rafturi se aflau manuale, dicționare și romane. Pentru că locuiau doar băieți în cămin, camerele erau înspăimântător de murdare. Cojile mucegăite de mandarine se prinseseră de fundul coșurilor de gunoi; în cutiile de conserve transformate în scrumiere, straturile de mucuri de țigări ajungeau pân\ la zece centimetri, iar când începeau să ardă mocnit, erau stinse cu cafea sau bere, emanând un miros acru, insuportabil. Bolurile și farfuriile erau pline de funingine și îmbâcsite de grăsime, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
toată ziua. — Îmi pare bine că am avut ocazia să stăm de vorbă. N-am mai făcut-o până acum, numai noi doi... am zis eu, încercând fără succes să-mi amintesc despre ce am vorbit. Ea se juca cu scrumiera de pe masă. — Ăăă, dacă vrei... dacă nu te deranjează... dacă poți... ai vrea să ne mai întâlnim? Știu că n-am nici un drept să te rog așa ceva. Cum adică, „drept“? am întrebat eu, uimit. Ce vrei să spui? Ea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
rămas multă vreme cu privirile ațintite pe umerii ei goi, dar până la urmă mi-am pierdut orice speranță și m-am decis să mă scol. Pe jos rămăseseră de cu seară discuri, învelitorile lor, paharele, sticlele goale de vin și scrumiera. Pe masă trona jumătate din tortul deformat pe care îl adusesem. Privindu-le, aveam senzația că timpul s-a oprit în loc. Am luat lucrurile de pe jos și am băut două pahare de apă de la chiuvetă. Pe birou se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mine. Ia loc până termin mâncarea. Am scos o cutie de bere și m-am așezat la masa din bucătărie. Berea era atât de rece, încât aveam senzația că stătuse la frigider jumătate de an. Pe masă se afla o scrumieră mică, albă, un ziar și un recipient cu sos de soia. Am mai văzut un pix și o foaie de hârtie pe care erau notate niște cifre, păreau a fi niște socoteli de la cumpărături și un număr de telefon. — Termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de lângă stația Otsuka. Ce ciudat ești! chicoti ea. Când mă uit la fața ta, nici nu-mi vine să cred că poți fi capabil de glume. Cu bărbia în palm\, a fumat jumătate din țigară și a stins-o în scrumieră. S-a frecat apoi la ochi de parcă i-ar fi intrat fum. — Să știi că fetele trebuie să stingă țigara mai elegant. Tu ai stins-o ca un cioc\nar. Nu trebuie să o strivești cu forță, apas-o ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o plăcuță pe care scria, ca și pe cea dinainte: „Căminul Ami. Intrarea interzisă persoanelor străine.“ Ceva mă făcea să cred că, până cu câteva clipe înainte, portarul fusese la datorie. Uitându-mă mai bine, am văzut trei mucuri în scrumieră, ceaiul neterminat, un radio pe raft și ceasul care bătea, sec. L-am așteptat puțin pe paznic, dar când am văzut că nu dă nici un semn de viață, am apăsat de două sau de trei ori pe ceea ce mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
totuși îmi plăcea, pentru că mă simțeam relaxat, ca și înainte, când am stat de vorbă cu Reiko. În camera de zi era o canapea, o masă și un balansoar. În bucătărie era o alt\ masă. Pe ambele mese se aflau scrumiere mari. Dormitorul avea două paturi, două birouri și un dulap în perete. Între cele două paturi se afla o noptieră mică, cu o veioză deasupra și o carte, deschisă, cu fața în jos. În bucătărie era un aragaz electric de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lumânări rămase de la ultima pană de curent? — Cred că mai sunt în sertarul de la bucătărie. Naoko s-a dus la bucătărie, a deschis sertarul bufetului și a venit cu o lumânare mare. Am aprins-o, am picurat puțină ceară în scrumieră și am pus lumânarea, dreaptă. Reiko și-a aprins o țigară de la flacăra lumânării. Așa cum stăteam toți trei în jurul lumânării, învăluiți în liniștea desăvârșită, aveam impresia că n-am mai rămas decât noi, undeva la capătul lumii. Umbrele nemișcate aruncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fumând Într-unul din scaunele de lângă geam, picior peste picior, astfel Încât soarele care apunea să i se prelingă pe fluierul piciorului și pe pantoful din piele neagră și lucioasă, ca uleiul de motor. Apoi va stinge vârful țigării pe marginea scrumierei și Îmi va rosti Încet numele. Țineam oare aceeași cămașă de noapte violetă cu care am Îmbrăcat-o cândva, trăgându-i cămașa peste mâinile ridicate atât de mult, că puteam să-i zăresc mai Întâi coatele Îndoite și apoi curba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și am Întors pe toate părțile concluzia la care ajunsesem În timp ce goneam furios spre Apollo: fără alibi, n-aveam cum să ies curat din toată afacerea. Chibritul Îndoit s-a răsucit, s-a Învârtit și și-a dat duhul În scrumieră. După câteva fumuri Încurajatoare am reușit să mă adun. — Else, am zis și am zărit fumul rotindu-se În lumina proiectorului. (Nimeni n-ar fi Îndrăznit să i se adreseze cu „Else Oloaga“. ) S-a Întâmplat ceva și am nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
minette, i-am spus, folosind termenul francez atât de popular În ultima vreme. Descria o femeie dotată cu mâini moi, și nu aspre, empatie și nu bici, care ajuta bărbații să se transforme În lămpi sau scaune pentru picioare, pudeli, scrumiere sau, mă rog, mai știu eu ce - școlărițe, poate. Cel puțin, așa o cunoscusem pe Dora, ca minette. Am sunat-o abia la câteva săptămâni după prima mea vizită din august 1926. Îmi era imposibil să uit toate lucrurile rușinoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]