966 matches
-
te cheamă, nu?! Da! Și Aida nu știe dacă da-ul meu e unul singur pentru amândouă întrebările ei sau numai pentru, Îți mai aduc! Mulțumesc! Alex și-a aprins o țigară, țigara nestinsă a Aidei a rămas pe buza scrumierei, ea s-a dus după suc, de aici nu se văd pe fereastră decât vârfurile copacilor din grădină, și-mi vine în minte întrebarea obsesivă a maestrului Voinea, Ați venit să vizitați casa? Placa nu mai e pe fațadă, A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
împiedic asta! Deși știam! I-am avertizat și pe părinții ei să n-o interneze în sanatoriu, dar era prea târziu, o făcuseră deja! Am știut și n-am făcut altceva decât să aștept! Își zdrobește mucul de țigară în scrumiera de pe birou, în spatele lui pe fereastră înserarea, De atunci n-am mai încercat niciodată să văd în viitor, Cu mine ai mai încerca? Nu! Simt ezitarea lui și-aș încerca să-l conving, De ce? Întrebarea mea rămâne în aer, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
zise Gerry, vorbind din punctul de vedere al cuiva care era în aceeași situație. Kelvin rânji către Gerry. —Pe mine nu calitățile ei conversaționale mă interesează. Au chicotit și și-au dat coate, aprobând mizeria care tocmai fusese lansată. —Pasează scrumiera, Kelvin, îi întrerupse Jack. În timp ce Kelvin se conforma, Jack oftă supărat: —Ultima dată când am spus asta cuiva, persoana respectivă s-a întors și a spus: „Mi-ai distrus viața, nenorocitule“. Gerry și Kelvin se mișcau incomozi. Jack strica toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
o mână pe brațul lui Manley. — Hai s-o luăm de la-nceput. Povestește-mi cum ai întâlnit-o pe Betty, ce-ați făcut, despre ce-ați discutat... Ia-o pe-ndelete. Nu te grăbește nimeni. Manley își stinse țigara într-o scrumieră care dădea pe-afară, își aprinse alta și își șterse fruntea de sudoare. M-am uitat în jurul meu și l-am văzut pe Ellis Loew sprijinit de peretele de vizavi. Vogel și Koenig îl flancau, de parcă ar fi fost niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
te-a scos din minți, te-a făcut... — Nu! Nu! Voiam s-o fut, nu s-o rănesc! — Șșșt. Șșșt. Hai să ne întoarcem la Crăciun. Ai avut acea primă întâlnire cu Betty. Ai sărutat-o la despărțire? Manley apucă scrumiera cu ambele mâini. Îi tremurară și pe masă se împrăștiară mucuri de țigară. — Pe obraz. — Ei, haide, Roșcatule! Nu te-ai dat la ea? — Nu. — Ai avut o a doua întâlnire cu Betty cu două zile înainte de Crăciun, așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
spus că-i pe roșu și asta a fost picătura care a umplut paharul. Ai vrut s-o faci să sângereze pe bune. Zi-mi cum i-ai hăcuit sânii. Zi-mi... Manley urlă: — Nu! Sears izbi cu bastonul în scrumieră. Sticla plesni, iar chiștoacele zburară în toate părțile. Roșcatul își mușcă buza. Sângele țâșni și i se scurse pe bărbie. Sears spulberă grămada de sticlă spartă și cioburile se împrăștiară în toată încăperea. Manley se smiorcăi: — Nu, nu, nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mergeau cu pas larg înaintea noastră. Asistentele sociale și polițiștii de la tribunal ne făcură loc să intrăm. Millard deschise o ușă pe care scria SALA DE INTEROGATORII. I-am scos cătușele Lornei. Sears intră în cameră, trase scaunele și aranjă scrumierele și carnețelele de notițe de pe masă. Millard ordonă: — Johnny, du-te înapoi la secția University și răspunde la telefoane. Grăsanu’ începu să protesteze, apoi se uită la taică-său. Fritzie îi făcu semn cu capul să execute ordinul și Johnny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Umplu paharul cu apă, Înghiți două capsule de mărimea unor pietricele de râu și intră cu greu sub duș. Nu se simți mult mai bine atunci când termină, dar cel puțin nu mai mirosea ca un amestec de bere stătută și scrumieră nespălată. Străbătuse aproape jumătate din hol, frecându-și părul cu prosopul, când auzi un tușit politicos. Logan se Întoarse pe călcâie, inima accelerându-și ușor pulsul, iar palmele Încleștându-i-se În pumni. Watson stătea chiar În ușa bucătăriei, Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vreme, spuse Miller, alegând din chiflă o fâșie de slănină de la șuncă. Tu ar trebui să-mi faci cinste cu micul dejun după așa ceva. Nu invers. — Trebuie să te fi ales cu ceva! Miller se scutură și Încolăci grăsimea În scrumiera nefolosită. — Ehe, e clar că are pitici la mansardă. Mi-am dat seama clar de asta. Pentru tine, În schimb, nu-i o noutate, nu? Nu vreau prea multe, spuse Logan. Doar ceva care să anunțe pe toată lumea că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
continua. Înapoi la sediul poliției, inspectorul Insch și sergentul McRae pierdeau vremea. Băieții mari de la Edinburgh sosiseră. Doi detectivi sergenți, ambii Îmbrăcați În costume albastru-Închis elegante, cu cămăși și cravate asortate, un inspector cu o față ca un fund de scrumieră și un psiholog clinic, care avea pretenția ca toată lumea să i se adreseze cu „Doctor“ Bushel. Inspectorul avea la activ două cazuri de crime În serie, de ambele dăți reușind să pună mâna pe făptaș. Primul, după ce strangulase șase studenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cenușii, revenind la parter. Mama lui Martin Strichen stătea gheboșată Într-un fotoliu cu foarte multă umplutură, tapițat vesel cu trandafiri și maci. Avea o țigară atârnată În colțul gurii, și un cimitir Întreg de obiecte din aceeași gamă În scrumiera de lângă ea. Televizorul era pornit pe o telenovelă. Watson detesta telenovelele. Dar Simon Rennie Ticălosul le iubea. Stătea pe canapeaua Înflorată și se uita fix la ecran, dând pe gât una după alta ceștile de ceai. Resturile unui pachet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cititorul tradițional; „aoleu, acum o omoară!“, se va Înfiora cu răsfăț cititoarea tradițională); se apleacă puțin, atât cât să ne intrige pe toți, Întinde mâna În care se află țigara de foi și scutură fumul cu o distincție calculată În scrumiera de Limoges, destul de comună, aflată În partea dinspre el a mesei; În centrul scrumierei (mă uit cu toată atenția) este desenat un cavaler, Înclinat curtenitor Într-un genunchi, cu o mână dusă la piept (la inimă?) și cu cealaltă Îndepărtată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apleacă puțin, atât cât să ne intrige pe toți, Întinde mâna În care se află țigara de foi și scutură fumul cu o distincție calculată În scrumiera de Limoges, destul de comună, aflată În partea dinspre el a mesei; În centrul scrumierei (mă uit cu toată atenția) este desenat un cavaler, Înclinat curtenitor Într-un genunchi, cu o mână dusă la piept (la inimă?) și cu cealaltă Îndepărtată de corp, Într-un gest cât se poate de retoric (retorica tipic cavalerească). V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-i aerisi puțin prea Înfocatu-i cord), iar mâna dreaptă o ține trasă Înapoi, astfel că i se observă bine mânecuța bufantă strânsă mai jos de cot; are un căpșor drăgălaș, cum Îi stă bine unei asemenea figuri desenate pe scrumieră, terminat cu o capigliatura ricca, corectată Într-un coc perfect, orientat puțin oblic, dar În sus; ah, uitasem să spun că mititica are și un zuluf, da, chiar un zuluf (dar iată că anticipez la mise-en-abîme, v-o jur, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
s-o mai lungim inutil? să-l lăsăm să se emancipeze și el ca alți colegi ai lui de generație, că, altfel, se poate supăra și cine știe ce festă ne va mai juca; scutură deci țigara și o așază pe marginea scrumierei, se Întoarce puțin, atât cât să i se vadă doar profilul (pare un bărbat În puterea vârstei. trecut de mezzo del cammin di nostra vita), face doi pași spre un scrin de lemn (ar trebui să spun „venețian” sau „florentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vede acum) niște fotografii, alege una sau, mai precis, o caută, aruncă plicul alături de o carte pe masă (ba chiar deasupra cărții, e bine să fim atenți la amănunte că nu știi niciodată de unde sare cheia textului), se Întoarce către scrumiera de Limoges (e epatant, nu?), Își ia chiștocul (se cam consumă repede țigările de foi și costă al dracului!) și se lasă să cadă puțin cam teatral Într-un fotoliu odihnitor; pot spune că aproape s-a ascuns, Întrucât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ați dat seama, iubiți cetitori, parantezele acestea nu au decât rolul de a ne face din când În când cu ochiul, Într-o dulce familiaritate...“. Teoria cheamă practica. Între două gesturi ale personajului, naratorul descrie pe o Întreagă pagină o scrumieră de Limoges, oarecum În felul În care Robbe-Grillet descria cafetiera din Le Mannequin. Jocul intertextual e, firește, deliberat, cum va fi și În final, unde naratorul e cu ochii, mereu ațintiți asupra personajului ș...ț. Marin Mincu a contat foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
chipul în căutarea unor indicii și, după aproape un minut, ea simți că începe să roșească. Totuși el nu zise nimic. — Păi, cred că, ăă, ar trebui să mă duc la hotel să mă cazez, spuse Leigh stingând țigara în scrumiera improvizată dintr-o cutie de Poland Spring. — Da. — Să vin înapoi după aceea sau vrei să ne întâlnim în altă parte? În holul hotelului? La o cafenea? Ce zici, la patru, patru și jumătate? Tensiunea era aproape palpabilă și descumpănitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
țestoase. Inertă, Între două tablouri Înfățișând chipuri spânzurate definitiv Într-o tinerețe permanentă, o pușcă de vânătoare Își Îndreaptă țevile spre tavanul smolit de fumul de țigară. Pe masă, lângă ceașca de cafea cu zațul gros și uscat, strivit de scrumiera de bronz, un ziar pe care se putea distinge: Inventarul iernilor și apoi, cu litere mărunte, povestea. Pentru o clipă, senzația că țevile puștii se Îndreaptă spre el, dar nu era decât mișcarea lină, fără zgomot a ușii șifonierului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
jos și vă îngropați în pubul din colț, spelunca aceea plină de fum aflată sub nivelul străzii. Am aruncat odată o privire acolo, pe una din ferestrele aflate la înălțimea trotuarului, v-am văzut râzând, sărutându-vă, stingând mucurile în scrumieră. Eram un bărbat de cincizeci și cinci de ani, elegant și singur, care se plimba noaptea, iar voi erați acolo jos, dincolo de ferestruicile acelea cu zăbrele, unde câinii se opresc să amușine, erați atât de tineri, atât de uniți. Sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o ușă prin care se întrezărea un dulap de bucătărie acoperit cu un material plastic ce imita pluta. Intră acolo. — Pun laptele în frigider. Spusese că avea telefon. L-am căutat fără să-l găsesc, pe măsuța joasă cu o scrumieră în formă de scoică, pe șifonierul lăcuit pe care se aflau o mulțime de bibelouri, pe divanul vechi înviorat de o pânză înflorită. Pe perete era agățat un poster înfățișând o maimuță cu bonețică de nou-născut pe cap și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de la salubritate a agățat un bidon. Manlio și-a ridicat gulerul hainei, poate a înțeles, pentru că acum fluieră. Petrecerea se termină pe divane, apoi divanele se golesc, rămân numai urmele corpurilor care le-au apăsat, pernele deranjate, pahare peste tot, scrumiere pline de mucuri. Elsa și-a scos deja pantofii: — Frumoasă petrecere. — Da. Mă ridic și culeg o scrumieră. Nu pune mâna pe nimic, se ocupă mâine Gianna... — Arunc doar mucurile, să nu miroasă. Merge în cameră, se demachiază, își ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Petrecerea se termină pe divane, apoi divanele se golesc, rămân numai urmele corpurilor care le-au apăsat, pernele deranjate, pahare peste tot, scrumiere pline de mucuri. Elsa și-a scos deja pantofii: — Frumoasă petrecere. — Da. Mă ridic și culeg o scrumieră. Nu pune mâna pe nimic, se ocupă mâine Gianna... — Arunc doar mucurile, să nu miroasă. Merge în cameră, se demachiază, își ia cămașa de noapte. Eu rămân în fața televizorului în mijlocul cimitirului aceluia de pahare murdare. Mai târziu mă culc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sau veselă după dispoziția noastră înnăscută. Și Eugenia? Trebuie să-i scriu. Nu însă aici, acasă. Să mă duc mai bine la Club? Nu, acasă, acasă. Așa ceva, acasă, în cămin. Cămin? Casa mea nu-i cămin. Cămin... Cămin... Mai degrabă scrumieră! Și Augusto se întoarse acasă. II Când valetul îi deschise ușa... Augusto, care era bogat și singur, întrucât bătrâna lui mamă răposase în urmă cu abia șase luni înaintea acestor întâmplări mărunte, locuia cu un valet și o bucătăreasă, slugi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adică nu-i de nici un folos. M-am săturat de servicii... — De-ale noastre? — Nu, nu de-ale voastre! Și în plus pianul servește la ceva, da, servește..., servește ca să umple de armonie căminele și ca ele să nu devină scrumiere. — Armonie! Și asta cu ce se mănâncă? — Liduvina... Liduvina... Bucătăreasa lăsă capul în jos în fața dulcelui reproș. Așa obișnuiau ei, și el, și ea. Da; va cânta la pian, pentru că e profesoară de pian. — Atunci nici nu se va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]