5,253 matches
-
te-am lăsat să urci aici, la masarda blocului Yanis, locul cel mai înalt din tot Bucureștiului?! i-a strigat ca un ultimatum, apoi, hotărîtă, a murmurat amenințarea: Las' că te frămînt eu... să aibă ce coace viața din tine..." Scuzați gluma cu femeia care mi-a cerut mia de lei... se întoarce Mihai către musafir. Nu înțeleg de ce mi-ați spus toate astea folosește Muraru același ton calm, dar bănuitor, însoțit de privirea ațintită spre ochii lui Mihai. Pentru că... De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fetei, ieșindu-le în întîmpinare, cu statura ei impunătoare, gravă mereu, și-a frînt nervoasă degetele, măsurîndu-și fiica îndelung cu privirea, ignorîndu-l pe Vlad. Zău, mama, am stat la club, am asistat la un antrenament condus de Grig s-a scuzat iarăși fata. Da, doamnă, a făcut Vlad un gest de aprobare ne-a fascinat modul în care antrenorul știe să scoată exact mișcările plănuite. Grav, doctorul Marcu și-a făcut și el apariția: Cine era în poartă? Irina răspunde fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeii, în brațele căreia stă cățelușa. Bărbatul vine să-și ia copilul, ducîndu-l pe celălalt de mînă. Hai, Vlăduț, hai cu tata. Amîndoi copiii se îndeasă în genunchii femeii, întinzînd mîinile mici spre cățelușă. Cît au stat la tata, se scuză bărbatul s-au jucat mereu cu un cățel. Copiii au apucat broboada în care e învelit cățelul și trag cu putere de ea, luîndu-se la întrecere în a exclama cîte un "am!" tot mai convingător, să obțină un semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sosit? a întrebat, auzind zgomot de pași în salon. Dumneavoastră?! s-a mirat, văzîndu-l pe bărbatul străin care îi intrase în casă. Cine ești și ce vrei? Retrăiește totul parcă a fost ieri... Ușa era deschisă... Am tot ciocănit... se scuză bărbatul, un flăcău înalt, îmbrăcat în haine din șiac negru, cizme negre, cu un guler mare la palton, dintr-o piele brumărie, scînteind ca argintul topit, în valuri, și o căciulă tot brumărie, înfiptă bine pe cap. La oraș există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
seral, tînărul cu care s-a certat zilele trecute. Ei nu, că asta-i culmea! Ce cauți la mine acasă? Am venit să-mi cer... s... sc... iertare, doamnă! conchide apăsat bărbatul, înroșindu-se tot, cu bărbia în piept. Poate scuze rîde încet femeia. Da, da-da! se precipită cel din fața ei, ridicînd numai pentru o clipă ochii, atît cît să-i confirme. Așa... așa m-a învățat un... un tovarăș de la partid. De la partid? întreabă grav femeia, cu o nuanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
el încet, în nas, lui Lazăr eu măcar cunosc realitatea, cam tîrziu, e drept, n-o mai pot trimite la mănăstire, ca Hamlet, să nu mai facă monștri din bărbați, dar nici nu mai visez fluturași. Te rog să mă scuzi! strînge Lazăr din umeri. Am făcut o glumă sperînd să-ți abat furia... Matematicianul se uită lung în ochii lui, apoi, neslăbindu-l, clătină din cap: Am înțeles un lucru, ori, măcar, o latură a unei situații: cînd constați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
maiestuos pe lîngă țăranul cu capul plecat, l-a întîmpinat cu mîna întinsă, ieșită grațios prin mîneca largă. "Uite așa va fi și fiică-sa peste ani" își amintește că și-a spus. Pot să iau loc? A? Poftim, poftim! Scuză-mă, eram cu gîndul... dezvelește bătrîna un surîs trist pe obrazu-i săpat adînc pe alocuri de vreme. Nu ți-e teamă, domnule Teofănescu? întreabă ea, aruncîndu-i o privire clară, pătrunzătoare. "Doamne!, așa mă privea și Maria..." Nu e deloc plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
venire și "la revedere!" cînd a plecat răspunde el calm, dar ironic. Și între? întreabă femeia, fără să se întoarcă, cercetînd cu privirea cărțile înșirate, în rînduri suprapuse, pe lîngă perete, pînă pe sub masă. Între spune Mihai calm -, s-a scuzat că mă deranjează, asta prima oară, dar o face pentru că domnul Săteanu mă invitase acasă la dumneavoastră; iar a doua oară mi-a spus în grabă, stînd în ușă, că a făcut rost de bilete la un spectacol care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care te-a născut și crescut. Oprește-te numai la "născut", tata, spune Doina încet, cu ochii umezi bine de crescut știm amîndoi cum am crescut eu. Vremurile, Doina. Mama ta avea mult de muncă... Lasă tata, n-o mai scuza. N-am să mai vorbesc așa despre ea, dar nici frumos n-am să pot, cum îmi vorbești tu de bunica Săteanu. Bunica Săteanu... clătină din cap cu tristețe tatăl, ocolind privirea fetei. Ea, dacă mai trăia, ar fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de jos a bluzei, peste fustă, în jurul mijlocului. Dormeai tun, cum dorm călătorii în tren spune Maria simplu, firesc, pe tonul ei alb, de odinioară. Chiar mă-ntrebam dacă să te mai trezesc. Ast' noapte am fost la uzină se scuză Mihai, ridicîndu-se, intimidat de vocea femeii. Să vă fac o cafea? întreabă, mai mult ca să iasă din încurcătură. Te rog! arată cu mîna Maria, așezîndu-se în locul lui, în fotoliu. Deci ne-am înțeles, hotărăște cu glasul ei ferm, în timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rugă și de ură. Pe ea am luat-o în brațe a încercat un surîs Săteanu, să împrăștie atmosfera -, dumneavoastră va trebui să mergeți de bunăvoie... Apoi, după ce s-a așezat într-un fotoliu, cu fetița în brațe, și-a scuzat întîrzierea, dînd vina pe mulțimea de treburi de la serviciu. Fetița a adormit, dar mai tîrziu, în una din pauzele penibile, cînd nu mai aveau ce-și spune, a deschis ochii brusc și a început să plîngă. Abia cînd Săteanu, trecîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pocher, evident. Dar mai tîrziu, cînd adorm toți, să nu ne toarne careva. Vlad bate din nou, cu mai multă putere, făcînd să răsune culoarul lung. Da, intră! strigă Mihai fără să se mai ridice de jos, de pe patul improvizat. Scuză-mă că te deranjez... începe Vlad timid după ce intră. M-am întîlnit cu șeful tău, Ștefănescu, azi după program, și mi-a spus să te rog, dacă poți..., noaptea asta n-are asistență tehnică în secție... Ia loc face Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
seara, Mihai! șoptește Doina, apropiindu-se, ieșită din întunericul unui culoar. Bucuros, Mihai îi ia mîna să i-o sărute: Mulțumesc pentru cele spuse mai înainte! Ai fost la înălțime. Și bine c-ai mai rămas: te rog să-mi scuzi necuviința de dimineață, de la telefon! Bine încuviințează Doina. Vrei să mă conduci pînă acasă? Mihai îi atinge cu vîrful degetelor brațul, invitînd-o spre ieșire. Aude lîngă el pasul ușor, pierdut în mocheta de pe culoar și i se pare că, aruncînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
din naivitate, să-i ia cameră la hotel. E totuși un tip tare, va urca rapid. Știe ce vrea de la viață și-și dirijează sentimentele dacă asta-i posibil cu adevărat." Din sufragerie se aude telefonul. Te rog să mă scuzi un minut! spune Doina ridicîndu-se. Alo, da se aude vocea ei. Da, familia Săteanu. A, doriți să-mi comunicați numărul. Deci, familia Marcu, apartamentul o sută doi, hotel "Carpați", începînd cu mîine. Mulțumesc! Uite surîde Doina revenind, oprindu-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ai pătruns în interior. Tata te simpatizează, pentru că-i ești consătean și-i amintești de sat; eu îți caut compania, să am cu cine discuta literatură, iar mama te detestă, cred că face un fel de alergie la prezența ta, scuză-mă că ți-o spun, dar ai observat-o și tu... Vezi, de-aceea dimineață, cînd m-ai jignit, am vrut să-i spun mamei, ca prin ea, știindu-i sentimentele, să te lovesc. Furie de moment. Cînd am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
poate să aibă... suflet? Ba da, surîde Mihai, să înlăture neliniștea e ca un tărîm nou, frumos, considerat sterp; trebuie căutătorul, care să dea la iveală comorile. Nu-ți fie teamă, n-o să-i semeni. La revedere! Și, te rog, scuză-mă dacă... Înainte de acest "dacă" ar fi trebuit să te gîndești că nu m-am născut fiică de prim-vice, cu vilă, servitoare... Dar, hai, cred că-i destul. Pa ! La revedere! Ajuns afară, în vîntul care face să se plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Plus... arată el în jos spre chiloți. Tăticu'... face Lazăr un gest de protest nu-i cazul... Dacă vine careva? Ai dreptate, ar putea să intre careva. Dă-mi hainele să mă îmbrac. Hainele?! se miră Lazăr. Care haine? Alea. Scuzați! E o neînțelegere. "Alea", fratele meu omul, sînt ale mele, cîștigate. Doar n-am să stau așa, mi-e frig! Și ce-mi spui mie? N-am ținut morțiș să joc pocher. Lasă gluma! Nu vezi că tremur? Tremură. Hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui stă femeia din laborator, tunsă scurt, tinerește, cu ochii și mai mari, expresivi, poate din cauza unor cearcăne discrete. Vă rog, doamnă; poftiți! o invită Mihai, gata să se intimideze ca un școlar. Nu, dom' inginer, că mă grăbesc se scuză femeia, rămînînd în mijlocul încăperii. Am venit doar... începe ea, dar se oprește stînjenită de bunăvoința cu care a fost întîmpinată. Știți... se căznește ea să se explice am doi copii mici, de doi ani jumate și de un an; soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-l privește insistent, pînă îl vede cum se pierde tot, ca un puști. Soțul meu și-a spălat greșeala... Cu alde Coca Muraru... pufnește Mihai ironic, dar imediat își dă seama că prea a întins coarda, așa că murmură un "scuză-mă, te rog!", dar cînd observă că Maria a devenit neliniștită, gîndește că cel mai bine este să atace, înainte de a da femeii posibilitatea să găsescă forță în ea și să-l dea afară, sau să pună mîna pe telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gulerul afară din geantă, scuturîndu-l de două ori, să-i înfoiască perii albi. Aveți dreptate înclină el privirea în fața femeii. Am crezut că bancnota asta-i de 25 și-am mai cerut una spune spre ofițer. Vă rog să mă scuzați! adaugă sec, întinzînd femeii gulerul. Fii bun și mi-l așază își săltă Nina puțin bărbia. Cu gesturi alese, de servitor de înaltă clasă, Iulian aranjează gulerul la paltonul femeii. Altădată, să te-nveți minte îi șoptește Nina, întîlnindu-i privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
stinseseră, ne opriserăm din nou, iar un Intercity 125 trecu în viteză pe linia principală. Vârful trabucului licărea în întuneric. Profesorul își curăță gâtul de o flegmă groasă și continuă. Dave 2 credea el însuși asta. „Am norocul să fiu - scuzați expresia - un împuțit. Da, sunt norocos că sunt așa. Și vreți să știți de ce? Pentru că asta m-a împins la o viață spirituală - o viață a spiritului. A, de ce sunt împuțit? Fiindcă uneori mă îmbătam atât de tare că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
outré de atât. — Cred că pot face față, Krishna, hohoti Alan cu subînțeles. — OK, dacă te crezi în stare, hai să mergem. Își trânti paharul de whisky pe tejgheaua barului și se adresă proprietarului cu înfățișare de cotlet de berbec: — Scuzați-mă, știți cumva unde am putea mânca pe-aici, prin zonă? — Păi, stați să mă gândesc... spuse proprietarul, deși nu prea părea în stare de așa ceva. E un local cu mâncare la White Hart, dar nu mai servesc de pe la 8
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de caftan. Garda pretoriană îi e mai aproape decât orice pretor. Totuși, moravurile au decăzut: în vremurile bune, cel arestat și interogat până i se scotea o vină pe gură ar fi fost învinețitul Pretor. Ani de zile l-am scuzat oarecum pe dl Iliescu pentru mineriada din 14-15 iunie 1990: în 13, era o situație critică, nu mai avea autorități la care să apeleze și atunci i s-a făcut pur și simplu frică și a chemat minerii. 14 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
vor limpezi odată mințile ca să accept până la capăt, curajos și demn ca fratele meu Filip, că anumite chestii trebuie asumate, din moment ce până și ceva atât de grav și cumplit cum e trădarea lui Dinamo cu Steaua se poate explica, justifica, scuza, totul e să nu te înspăimânți și să nu dai bir cu fugiții, ci să stai calm și să înfrunți faptele, oricât de mișelești, cu argumente solide, cu puncte și subpuncte, astfel încât vina de a fi pactizat cu diavolul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-și luă ochii de la el și rămase așa, ținîndu-și parcă răsuflarea, pînă cînd văzu cozonacul pe masă. Abia atunci se mișcă, trăgîndu-se nervos mai aproape de marginea fotoliului. — Ai un cuțit, doamnă Purvis? — Doamne-Doamne, totdeauna sînt uitucă la ora asta, se scuză ea. Din cauza sirenelor! — Nu face nimic, o să folosesc briceagul, zise Rowe. Și scoase cu grijă din buzunar ultima lui comoară - un briceag mare, de școlar. Nu putu rezista tentației de a-l arăta străinului, ca să-i admire tirbușonul și cleștișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]