1,859 matches
-
umane) poetul operează o trecere de la descrierea pură la interiorizarea treptată a peisajului, de la contemplare la meditație asupra durerii umane. Această din urmă, preluată și de Quasimodo, constituie o temă centrală ce poate fi urmărită cu ajutorul termenilor din respectiva zonă semantica: sciagure, affanni nenorociri, suferințe (v. 19), infelici nefericiți (v. 21), nefericită / scenă a lumii (vv. 46-47). Suferință, dar și singurătatea că fundamente ale acesteia pecetluiesc viața omului ca unică posibilă certitudine: Pe mine să mă vezi adesea singur / mut rătăcind
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se află sub semnul amăgirilor leopardiene: În mine rătăcita fiece formă, / frumusețe, iubire, din care copilul își scoate / iluzia și apoi tristețea (În mine rătăcita fiece formă, trad. PS).311 Ambii autori utilizează un număr mare de termeni din sfera semantica a pierderii, a dispariției, a îndepărtării: smarrita rătăcita (Quasimodo), dileguar a se pierde, mancar a dispărea (Leopardi), cu referire la forța imaginației infantile de a percepe realitatea în mod poetic, înfrumusețata prin filtrul iluziilor din vremea inocentei.312 Universul copilăriei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
este izvorul iluziilor adolescentine: În mine rătăcita orice formă, / frumusețe, iubire, din câri copilul își scoate / iluzia și apoi tristețea (În mine rătăcita orice formă, trad. PS).506 Intensitatea sentimentului iubirii este redata prin imagini ce fac parte din sfera semantica a războiului, furtunilor, dezordinilor și răsturnărilor: De ziua mi-amintesc când prima oara / m-a-ncins iubirea (Prima iubire, vv. 1-2) sau inima (...) prinsă de iubire, sau furtuni cumplite și, nu în ultimul rând, tânjește muritorul a trage-n port
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Ariosto a Quasimodo saggi, Società editrice napoletana, Napoli, 1977. Pascoli, Giovanni, Pensieri e discorsi 1895-1906, Zanichelli, Bologna, 1914. Pedalino, Violetta, Tra "Intervalli di silenzio": le parole ritrovate di Quasimodo traduttore. Concordanza delle traduzioni poetiche, teși di dottorato în Lessicografia e semantica dell'italiano letterario, vol. I, Cătănia, 2005. Petrucciani, Mario, La poetica dell'ermetismo italiano, Loescher, Torino, 1955. Polițo, Paola, Steen, Jansen, Tema e metaforă în testi poetici di Leopardi, Montale e Magrelli saggi di lessicografia italiană, Olschki, Firenze, 2004. Pozzi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
1977, p. 11; cfr. și Evelyne Martin, Reconnaissance de contextes thématiques dans un corpus textuel. Eléments de lexico-sémantique, Didier Érudition, Paris, 1993. 28 Stabilită, per vie quantitative, questa base tematica, alla quale ancorare îl tema, si può darne una interpretazione semantica, Steen Jansen, Paola Polițo, op. cît., p. 23. 29 Cette construction du thème n'est pas un assemblage arbitraire; elle s'appuie sur des phénomènes inscrits dans le texte: recurrences, occurrences, co-occurrences, compatibilités et incompatibilités sémiques. Ces phénomènes șont pour
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
reso ridicolă quella purissima poesia. E quella di Pascoli? Quasimodo-Cumani, op. cît., p. 79. Cfr. Violetta Pedalino, Tra "Intervalli di silenzio": le parole ritrovate di Quasimodo traduttore. Concordanza delle traduzioni poetiche, Dottorato di ricerca în italianistica, XVI Ciclo, Lessicografia e semantica dell'italiano letterario, vol. I, Cătănia, 2005, p. 46. 447 Leopardi afirmă că acolo unde cei doi traduseseră salme (Foscolo) și corpi (Monti), ar fi trebuit să traducă: eroi. Differenza non piccola e, secondo me, non senza grande importanza a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
au cultivat deschiderea textului către "lumea" livrescă, într-o socializare reciproc constructivă. Textul este privit ca un aparat translingvistic, ce redistribuie limba și prin aceasta se și construiește pe sine: enunțurile anterioare ori sincronice se întâlnesc în pagină și fortifică semantica textului. Intertextualitatea favorizează o înțelegere nouă asupra imitației, care modifică poziția accentului de pe reproducere, pe productivitate. Cel mai citat articol în literatura de specia litate vizează "strategia formei"14 și deschide acest număr al revistei. Laurent Jenny consideră că, în afara
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o a doua generație în teoria literară, după prima epocă preocupată de text în imanența lui, ca operă închisă, care stă de vorbă numai cu limbajul său. După ce a făcut carieră un demers critic centrat pe sintaxa textului literar, pe măsură ce semantica a câștigat teren, intertextualitatea avansează o abordare prielnică deschiderii textului, dacă nu către lume, cel puțin spre alte cărți, spre bibliotecă. Prin intertextualitate, s-a realizat trecerea de la structuralism la ceea ce s-a numit post-structuralism (Compagnon: 1998, 128). Sunt luminate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rememorării și al reduplicării tinde spre un număr infinit de reprezentații" și unde "raportul dintre Arhiși Metadevine reversibil" (Spiridon: 1989, 20). Pentru a pregăti cadrul diferențierii a trei clase intertextuale, Théodore Thlivitis remarcă tripla determinare a sensului, în cercetarea despre semantica interpretativă și intertext, care a făcut carieră imediat după susținerea tezei de doctorat, în 199855. În primul rând, pe o direcție verticală și ascendentă, sensul este determinat de nivelurile inferioare (părțile constitutive ale întregului); în hotarele aceluiași nivel și urmând
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de civilizația umană. În ceea ce privește lexia, Cristina Hăulică (1981) o atribuie lui Roland Barthes (1970 și 1973), Théodore Thvilitis (1998) îl invocă pe Francois Rastier (1987) (elementele fiecărui nivel textual sunt interpretate în contextul entității de nivel textual superior), pentru ca autorul Semanticii interpretative să îl invoce pe Bernard Pottier (1974) cu lexiile simplă, compusă, complexă, textuală. Ca și pentru intertext, și în cazul lexiei, Roland Barthes manifestă o generozitate noțională care o face atractivă prin dimensiunea arbitrară (după necesități), dar nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Bernard Pottier (1974) cu lexiile simplă, compusă, complexă, textuală. Ca și pentru intertext, și în cazul lexiei, Roland Barthes manifestă o generozitate noțională care o face atractivă prin dimensiunea arbitrară (după necesități), dar nu o ajută deloc. Dacă pentru autorul Semanticii generale, lexia compusă corespunde unui cuvânt compus/locuțiune, lexia complexă ar trimite la o secvență în curs de lexicalizare, iar cea textuală deja atinge dimensional și semantic enunțul sau textul, pentru Roland Barthes, lexia este...quelque chose, nedefinit, dar convenabil
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost, un element, mai bine să ne convingă de necesitatea lui în viața noastră, ca lectori), semioticianul nuanțează distanța semantică dintre nou și proaspăt, iar noi nu putem să nu ne gândim la faptul că împrospătarea este efectul întâlnirii (vechiului) hipotext cu (noul) hipertext. "Proaspăt" e bun, întruchipează mișcarea fericită a Textului: prospețimea este justificată istoric în orice societate care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prezintă ca știință a concretului, care pleacă de la organizarea și exploatarea speculativă a lumii sensibile în termenii sensibilului. Regăsim aceeași abordare la Julia Kristeva, când stabilește locul semiotic pentru intertextualitate: gândire care gândește gândirile și se gândește pe sine. În semantica lor ontică, mitul și intertextul au sensuri care converg. "Istoria este lectura progresivă a lumii și a ei înseși; scriitura este un mod privilegiat al acestei lecturi" (Helbo:1978, 11). Intertextualitatea nu se limitează la rescriere, după cum mitul nu presupune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să existe, făurindu-și, prin gândire, chipul și istoria (Ioana Em. Petrescu: 2005, 26). Eminescu și Hegel Mai mult decât în Schopenhauer, în confluențele parțiale cu hegelianismul se află premisele marii modernități a gândirii emines ciene. În același "eseu de semantică ontologică" (Irina Petraș), Ioana Em. Petrescu studiază legătura intertextuală dintre cei doi romantici în punctul de convergență reprezentat de lucidi tatea receptării propriei condițiii istorice, dar și în zona localizată cu ajutorul simbolurilor în proximitatea mitului. Apropierea Eminescu-Hegel, în fapt, contrară
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intratextului pe care îl vom numi prozastic] și fragmente din alte texte [libertate de "plimbare" (Leyla Perrone-Moisés) între intrași intertexte], toate acestea alese dintr-un corpus de referință, care antrenează, prin opțiunea făcută, corpusul de lucru. În articolul sus-menționat, autorul Semanticii interpretative explică modul în care se manifestă intertextualitatea: Fie că este vorba despre contextualizare sau recontextualizare, în orice caz, practica apropierii unor texte generează sens, de o manieră inevitabilă, dacă nu compulsivă, în virtutea principiului contextualității: două semne sau două fragmente
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
direct dintre termenii-extremă lumină și întuneric, sub aspectul frecvenței, predomină familia lexicală a celui dintâi (...). Sensul dominării este răsturnat, însă, de familia termenului umbră, cu o frecvență foarte ridicată. Component fundamental al imaginii lumii în viziune eminesciană, termenul depășește, prin semantica sa metaforică, limitele opoziției lumină-întuneric, dar chiar considerat numai sub acest aspect semantic, din perspectiva acestei opoziții, prezența sa tot impune o dominare a stării de întuneric sau tinzând spre întuneric (s.a.). Faptul de ordin statistic reflectă o componentă din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
motiv pentru care subiectul va putea fi dezvoltat în subcapitolul dedicat nuvelei publicate în 1876; pentru nuvela filosofică ori fantastică, vom proceda la centralizarea unităților lexicale furnizate de dicționarul coordonat de Dumitru Irimia, în ideea de a surprinde relația dintre semantică și starea de spirit dominantă în operă. Dorința evadării într-o altă dimensiune se asociază cu nevoia de spațiu și lumină, ambele vag conștientizate de Dionis. Dimensiunea ferestrelor ar trebui să avantajeze lumina și claritatea, însă efectul vizual completează întunecarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
situează în proximitatea lexiei lui R. Barthes o bucată de frază, o frază sau maximum un grup de trei-patru fraze. Această dimensionare i s-a părut utilă Cristinei Hăulică pentru sistemul de ecuații în care a încadrat textul-fragment. În termenii semanticii diferențiale, François Rastier propune o cu totul altă accepțiune asupra lexiei, înțeleasă ca "grupare stabilă de morfeme care constituie o unitate funcțională"37. Plecăm de la premisa că intratextul ideatic deține poziția superioară în tabloul taxinomic al entităților intratextuale. Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1998. Cornea, Paul, Interpretare și raționalitate, Iași, Editura Polirom, 2006. Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române. Stil, stilistică, limbaj, București, Editura Academiei, 1973. Coteanu, Ion, Stilistica funcțională a limbii române. Limbajul poeziei culte, București, Editura Academiei, 1985. Coteanu, Ion, Semantică și semiotică, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981 (în colaborare cu Lucia Wald). Cornilă-Norocea, Ana-Maria, Diferențele identității fenomenul titrării poetice între repetabilitate și originalitate, în "Saeculum", 3 (2008). Crăciun, Gheorghe, Marineasa, Viorel, Generația '80 în proza scurtă. Pitești, Editura Paralela
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
angrenajul de sensuri derivate sau congenere. Sunt toposuri pe care Alina le va identifica, pe rând, perseverent, în toate volumele publicate de Ana Blandiana. În cazul ploii, comparația cu Bacovia este pertinentă, deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie, sarcasm și-o imensă tristețe, a neputinței de-a înainta. Revoltă, spaimă, curaj și foarte puțin umor. Râsul e expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cele două scriitoare și-au făcut apariția în peisajul literaturii române este diferit. Ileana Mălăncioiu, la debut, a trecut neobservată. Generația '60 era deja consolidată și suficientă sieși, promovată prin voci ale criticii extrem de autoritare. Un alt aspect ține de semantica textelor Ilenei Mălăncioiu. Poeta cultivă macabrul, atmosfera sumbră, funebră, bacoviană, ceea ce-l face pe Nicolae Manolescu să afirme, în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură: "Cenzura ar fi trebuit să închidă amândoi ochii spre a nu vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Editions Flammarion, 1971. 37Vezi și Ion Pop, Interviu: Michael Riffaterre: Textul literar nu e niciodată desuet, în "România literară", nr.6 (2002), p.12, în format online la: http://www.romlit.ro/michael riffaterre textul literar nu e niciodat desuet/accesat iulie 2012. 38Iasmina Petrovici, Locul metaforei: semantica cuvântului versus semantica frazei, în format electronic la: http://www.roslir.goldenideashome.com/archiv/2003 1-2/12IasminaP2003.pdf/accesat iulie 2012. 39Hugo Friedrich, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. În românește de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
37Vezi și Ion Pop, Interviu: Michael Riffaterre: Textul literar nu e niciodată desuet, în "România literară", nr.6 (2002), p.12, în format online la: http://www.romlit.ro/michael riffaterre textul literar nu e niciodat desuet/accesat iulie 2012. 38Iasmina Petrovici, Locul metaforei: semantica cuvântului versus semantica frazei, în format electronic la: http://www.roslir.goldenideashome.com/archiv/2003 1-2/12IasminaP2003.pdf/accesat iulie 2012. 39Hugo Friedrich, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. În românește de Dieter Fuhrmann, ELU
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ce înseamnă dacă nu originalitatea lui, cât mai apropiată de absolut? Pentru a o demonstra, Elvira Sorohan, cu o detentă în teoretic, nu lasă nimic deoparte. Lansează observații în prismă psihologică, psihanalitică, din când în când filosofică, recurge la sugestiile semanticii și ale stilisticii (limbajul aluziv, "vorbirea acoperită" ș.a.), atacând pieptiș sau prin învăluire retorica unor scriituri ("tainele strategiei" ș.a.), poetica plurivalentă a narațiunii. Noime fel de fel vor ieși la iveală în urma acestor stăruitoare operațiuni, în cursul cărora sunt capturate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
situării, în raport cu textul, într-o perspectivă deopotrivă sistematic funcțională și diacronică pe care ne-o oferă tradiția biblică textuală românească (în sensul pe care l-am definit, cu altă ocazie 116) ne rezervă la tot pasul mari surprize în domeniul semanticii lexicale și, pe această bază, al simbolisticii biblice. Pentru interpretări corecte, de natură lexicologică, a termenilor obscuri din textele biblice, trebuie să avem în vedere în mod constant și implicațiile traductologice ale demersului nostru interpretativ. Câteva dintre delimitările de ordin
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]